ARTICOLUL 17 Cetăţenii români în străinătate Dispoziţii comune

I. Cetăţenia română, ca apartenenţă a persoanei fizice la statul român, 1 apartenenţă în virtutea căreia persoana poate fi titular al drepturilor, libertăţilor şi îndatoririlor prevăzute de Constituţie şi de legi, este de fapt legătura politică şi juridică dintre cetăţean şi stat, care, prin efectele sale, determină statutul juridic al persoanei, oriunde s-ar afla ea, atât în interiorul, cât şi în afara frontierelor. De aceea, în temeiul acestei apartenenţe, cetăţenii români care se află în străinătate au dreptul să apeleze la protecţia autorităţilor române, iar acestea au obligaţia

Citește mai mult

constituţională de a le acorda protecţia necesară. De altfel, între state există deja acorduri şi convenţii care permit şi reglează această colaborare juridică.

II. Modalităţile concrete de acordare a protecţiei sunt desigur dependente de sistemul juridic, în care regulile cuprinse în principiile şi celelalte norme general admise ale dreptului internaţional au importanţa lor. Bucurându-se de protecţia statului român, cetăţeanul român care se află în afara frontierelor trebuie însă să-şi îndeplinească obligaţiile ce-i revin potrivit Constituţiei şi legilor române.
Faptul că el, temporar, se găseşte în afara frontierelor României nu-1 scuteşte de îndeplinirea acestor obligaţii normale şi fireşti, afară de cazul în care acestea sunt incompatibile cu absenţa sa din ţară. Important este însă faptul că simpla absenţă din ţară nu-1 exonerează pe cetăţeanul român, de exemplu de îndeplinirea, în condiţiile legii a îndatoririlor militare, sau de obligaţia de plată a impozitelor pentru itnobilul al cărui proprietar este, ori de obligaţia de creştere, întreţinere şi educaţie a copilului său minor etc.