Art. 103 cod procedura civila Termenele
| Comentarii |
|
Capitolul III
Termenele
Termenele
Art. 103
(1)Neexercitarea oricărei căi de atac şi neîndeplinirea oricărui alt act de procedură în termenul legal atrage decăderea, afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedeşte că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voinţa ei.
(2)În acest din urmă caz, actul de procedură se va îndeplini în termen de 15 zile de la încetarea împiedicării; în acelaşi termen vor fi arătate şi motivele împiedicării.
| ← Art. 102 cod procedura civila Termenele | Art. 104 cod procedura civila Termenele → |
|---|
Aceasta deoarece:
- nerespectarea termenului prohibitiv duce la nulitatea actului de procedură;
- dacă nu este respectat un termen judecătoresc, sancţiunea constă în posibilitatea judecătorului de a nu mai acorda un nou termen pentru îndeplinirea actului de procedură care nu a fost îndeplinit în termenul iniţial;
- în cazul nerespectării termenului convenit de părţi cu privire la durata arbitrajului, sancţiunea este, în condiţiile art. 364 lit. e), anularea
Citește mai mult
hotărârii arbitrale.2. Dacă nu a fost respectat un termen reglementat printr-o normă imperativă, decăderea poate fi invocată de oricare dintre părţi, de procuror sau de instanţă din oficiu.
Dacă norma încălcată are caracter dispozitiv, decăderea poate fi invocată numai de partea interesată.
3. în situaţia în care norma încălcată are caracter imperativ, decăderea poate fi invocată în orice moment al procesului. Totuşi, faţă de dispoziţiile art. 310, înseamnă că tardivitatea recursului nu poate fi invocată oricând pe parcursul procesului, deşi termenul de recurs este unul imperativ, ci numai până la prima zi de înfăţişare în recurs.
în schimb, dacă norma încălcată este dispozitivă, decăderea poate fi invocată numai la primul termen de judecată care are loc după ce partea a cunoscut motivul decăderii. Dacă partea nu invocă decăderea în aceste condiţii, va fi ea însăşi decăzută din dreptul de a invoca decăderea.
4. Dacă procesul este în curs, decăderea poate fi invocată pe cale de excepţie, diferit după cum norma încălcată este absolută sau relativă.
Dacă s-a pronunţat o hotărâre de primă instanţă, nedefinitivă, decăderea poate fi invocată pe calea apelului. Trebuie menţionat că dacă norma încălcată are caracter dispozitiv, decăderea poate fi invocată în apel numai dacă a fost invocată în termen în faţa primei instanţe şi aceasta a omis să se pronunţe asupra excepţiei sau a respins-o. în această ipoteză, dacă decăderea nu a fost invocată în termen în faţa primei instanţe, partea este decăzută din dreptul de a mai invoca decăderea.
Dacă s-a pronunţat o hotărâre definitivă, decăderea poate fi valorificată pe calea recursului, în aceleaşi condiţii în care poate fi valorificată în apel. 5. Decăderea intervine în următoarele cazuri:
- când prin lege este stabilit un termen fix pentru săvârşirea unui act de procedură sau pentru exercitarea unui drept, iar partea a lăsat să expire acel termen fără să beneficieze de el;
- când legea procesuală a stabilit că exercitarea unui drept trebuie să se facă într-o anumită etapă a procesului sau într-un anumit moment procesual, iar partea nu a respectat această cerinţă;
- când legea procesuală stabileşte o anumită ordine în efectuarea actelor de procedură, pe care partea nu a respectat-o.
6. Sancţiunea decăderii nu intervine dacă:
- nu a fost constatată de instanţă.
Ca şi în cazul nulităţii, nu există decădere care să opereze de drept. Ca atare, dacă s-au epuizat toate căile prin care putea fi invocată decăderea fără să fi fost constatată, ea se acoperă definitiv. Altfel spus, decăderea dintr-un proces nu poate fi invocată prin formularea unei cereri de chemare în judecată;
- partea care putea să invoce sancţiunea renunţă la acest drept.
Pentru aceasta se cer a fi îndeplinite mai multe condiţii:
a) renunţarea să provină de la o persoană cu capacitate deplină de exerciţiu;
b) termenul care nu a fost respectat să fie reglementat prin norme dispozitive;
c) renunţarea să intervină numai după expirarea termenului;
d) renunţarea să fie strict personală, ceea ce înseamnă că produce efecte numai faţă de partea respectivă;
e) renunţarea să fie expresă, neputând fi dedusă din tăcerea părţii;
- decăderea priveşte pe una din părţile legate printr-un raport de solidaritate sau de indivizibilitate, cu condiţia ca cel puţin una dintre celelalte părţi să fi săvârşit actul de procedură în termen;
- decăderea se acoperă potrivit legii;
- partea interesată a fost împiedicată de o împrejurare mai presus de voinţa ei să efectueze actul de procedură în termen şi s-a admis cererea de repunere în termen.
7. Ca efect al decăderii se pierde dreptul procedural care nu a fost exercitat în termen.
Ca şi în cazul nulităţii, decăderea lipseşte actul de procedură de efecte în ce priveşte funcţia sa procedurală. Dacă actul săvârşit peste termen cuprinde manifestări de voinţă, declaraţii sau constatări de fapt, ele îşi vor produce efectele.
8. Pentru a se dispune repunerea în termen, conform alin. (2), se cer a fi îndeplinite mai multe condiţii:
- partea care nu a săvârşit un act de procedură înăuntrul termenului legal imperativ trebuie să facă dovada că a fost împiedicată dintr-o împrejurare mai presus de voinţa ei, care s-a produs înainte de împlinirea termenului;
- în termen de cel mult 15 zile de la data încetării împiedicării, partea interesată trebuie să formuleze atât cererea de repunere în termen şi să şi efectueze actul de procedură pe care nu l-a îndeplinit în termen.
9. Cererea de repunere în termen se soluţionează de instanţa competentă să soluţioneze calea de atac sau să îndeplinească actul de procedură cu privire la care a intervenit decăderea.
10. Asupra cererii de repunere în termen, instanţa se va pronunţa printr-o:
- încheiere, atunci când s-a cerut repunerea în termen cu privire la un act de procedură care trebuia îndeplinit pe parcursul judecăţii.
Această încheiere poate fi atacată numai odată cu fondul;
- încheiere, atunci când s-a cerut repunerea în termenul de exercitare a unei căi de atac, şi cererea este admisă, fără ca la acelaşi termen să aibă loc şijudecata căii de atac.
încheierea poate fi atacată odată cu fondul;
- decizie, dacă s-a cerut repunerea în termenul de exercitare a unei căi de atac şi cererea a fost admisă, la acelaşi termen judecându-se şi fondul, sau atunci când cererea a fost respinsă.
în acest caz, cererea de repunere în termen va fi respinsă ca tardivă sau ca nefondată, iar calea de atac ca tardivă.
11. Asupra căii de atac ce poate fi exercitată împotriva hotărârii prin care instanţa se pronunţă asupra repunerii în termen, pot fi făcute următoarele distincţii:
- dacă s-a cerut repunerea în termenul de apel, decizia poate fi atacată cu recurs;
- dacă s-a cerut repunerea în termenul de recurs, hotărârea prin care se soluţionează cererea este irevocabilă;
- dacă s-a cerut repunerea în termenul de exercitare a unei contestaţii în anulare sau revizuiri, hotărârea este supusă acelei căi de atac ce putea să se exercite împotriva hotărârii ce ar fi trebuit să se pronunţe în contestaţia în anulare sau revizuire.
I. Nerespectarea termenului
1. Sancţiune. Termenele privind exerciţiul căilor de atac, inclusiv cele în care se depun motivele de apel, atrag, în caz de nerespectare, sancţiunea decăderii. Această sancţiune procedurală nu poate fi înlăturată sub cuvânt că legea nu este cunoscută (C.A. Bucureşti, secţia a lil-a civilă, decizia nr. 2508/2000);
2. Invocare din oficiu. Termenele pentru exercitarea căilor de atac au caracter imperativ şi sunt sancţionate cu decăderea. Dacă excepţia de tardivitate a unei căi de atac nu a fost ridicată de partea interesată, instanţa o poate
Citește mai mult
invoca din oficiu, punând-o în discuţia părţilor (Trib. Suprem, colegiul civil, decizia nr. 2061/1955, în C.D. 1955, p. 230);II. Repunerea în termen
3. Necesitatea solicitării. Partea care a fost decăzută din dreptul de a exercita o cale de atac sau de a îndeplini vreun act de procedură va trebui să solicite instanţei repunerea în termen, dovedind că a fost împiedicată de o împrejurare mai presus de voinţa ei (C.S.J., secţia de contencios administrativ, decizia nr. 58/2002);
4. împrejurare mai presus de voinţa părţii. 1) împrejurarea invocată de recurentă, că nu a putut depune motivele de recurs întrucât „a pierdut legătura cu apărătorul", nu îndeplineşte cerinţele prevăzute de art. 103 alin. (1) teza II C. proc. civ., care reglementează procedura repunerii în termen, situaţie faţă de care s-a respins cererea şi s-a constatat nulitatea recursului, în aplicarea sancţiunii prevăzute de art. 306 alin. (1) C. proc. civ. (C.A. Bucureşti, secţia a IV-a civilă, decizia nr. 565/2002);
2) împrejurările invocate de recuren-ta-pârâtă, pregătirile pentru comemorarea decesului soţului şi faptul că pe data de 23 noiembrie 2001 a fost bolnavă, nefiind internată în spital, nu constituie împrejurări mai presus de voinţa sa, care să o fi pus pe aceasta în imposibilitatea obiectivă de a declara calea de atac a recursului, respectiv nu constituie caz de forţă majoră (C.A. Bucureşti, secţia a IV-a civilă, decizia nr. 359/2002);
3) Recurenta-reclamantă a susţinut că decizia tribunalului nu i-a fost comunicată pentru că s-a mutat la altă adresă. Recurenta nu a respectat dispoziţiile art. 98 C. proc. civ. atâta timp cât nu a indicat prin petiţie la dosar schimbarea domiciliului anterior introducerii apelului; în atare situaţie, se constată că în cauză nu se poate reţine îndeplinirea cerinţelor art. 103 C. proc. civ. (C.A. Bucureşti, secţia a IV-a civilă, decizia nr. 224/2002);
4) în sensul art. 103 alin. (1) C. proc. civ., împrejurarea mai sus de voinţa părţii trebuie să fie una obiectivă, asimilabilă forţei majore, care nu putea fi prevăzută şi nici depăşită de către recurent. Unei astfel de situaţii nu-i poate fi asociată aceea că recurentul s-a aflat în perioada concediului legal de odihnă (C.A. Bucureşti, secţia a IV-a civilă, decizia nr. 3555/2001, în C.P.J.C. 2001-2002, p. 535);
5) Faptul detenţiunii nu poate fi considerat ca o piedică mai presus de voinţa părţii, care să o fi împiedicat să-şi exercite dreptul în termenul prevăzut de lege. O astfel de împrejurare nu apără împotriva decăderii (Trib. Suprem, colegiul civil, decizia nr. 1849/1956, în C.D. 1956, p. 240);
6) Faptul că juristul unităţii a fost în incapacitate temporară de muncă nu constituie o împrejurare mai presus de voinţa unităţii, care să determine repunerea în termenul de motivare a recursului (C.A. Bucureşti, secţia a IV-a civilă, decizia nr. 70/1995, în C.P.J.C. 1993-1998, p. 308);
7) Neglijenţa manifestată de prepusul recurentei, prin înregistrarea corespondenţei după 3 zile de la primirea ei, nu constituie o împrejurare de împiedicare a introducerii în termen a recursului, mai presus de voinţa părţii (Trib. Jud. Hunedoara, secţia civilă, decizia nr. 185/1985, în R.R.D. nr. 10/1985, p. 72);
8) Dat fiind că repunerea în termen nu se poate dispune decât pentru motive temeinice de fapt, eroarea de drept nu poate fi considerată că îndeplineşte această condiţie şi, deci, nu este de natură să o justifice (Trib. Suprem, colegiul civil, decizia nr. 1465/1968, în R.R.D. nr. 3/1969, p. 170);
9) Recurenta invocă faptul că dovada de comunicare a deciziei din apel cuprinde elemente ale infracţiunilor de fals intelectual şi uz de fals, motiv pentru care s-a depus plângere la Parchet. Simpla depunere a unei plângeri penale la Parchet nu constituie un motiv temeinic, care să se încadreze în cele prevăzute de lege, cu atât mai mult cu cât nu rezultă că s-ar fi început urmărirea penală, fapt ce ar fi putut pune în discuţie existenţa unor indicii privind săvârşirea unei fapte penale şi ar fi putut duce cel puţin la suspendarea judecăţii (C.A. Braşov, secţia civilă, decizia nr. 345/R/2005, în C.P.J. în materie civilă pe 2005, p. 769);
10) Faptul că reclamantul-apelant, prezent în proces la prima instanţă şi asistat de apărător, a plecat în delegaţie în mai multe localităţi, în perioada 21 octombrie 2003 - 10 decembrie 2003, nu constituie o împrejurare obiectivă, mai presus de voinţa sa, care să fi făcut imposibilă declararea apelului în termenul legal, pentru a justifica repunerea în termen (I.C.C.J., secţia civilă şi de proprietate intelectuală, decizia nr. 339/2005, în B.J. - Bază de date);
11) Starea de boală, tratamentul medical, inclusiv cu sedative, pe fondul vârstei înaintate - 93 de ani - au pus-o pe reclamantă în imposibilitatea de a înregistra la instanţă contestaţia până la data când expira termenul prevăzut de art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 (I.C.C.J., secţia civilă şi de proprietate intelectuală, decizia nr. 5411/2006);
5. Invocarea din oficiu. Este la latitudinea părţii de a solicita repunerea în termenul de recurs sau de a formula contestaţie în anulare pentru citarea sa neregulată la termenul când a avut loc judecata. în rigoarea principiului disponibilităţii, instanţei nu îi este permis să se substituie părţii şi să considere că pentru parte termenul de recurs s-a prorogat în condiţiile art. 103 alin. (2) C. proc. civ., iar, drept urmare, să respingă ca inadmisibilă contestaţia în anulare (C.A. Bacău, secţia civilă, decizia nr. 343/1994, în Jurispmdenţa 1993-1994, p. 127).
Notă: Reţinem, aşadar, că repunerea în termenul de exercitare a căii de atac nu poate fi dispusă din oficiu de instanţă, ci trebuie solicitată de partea interesată, în condiţiile prevăzute de art. 103 alin. (2) C. proc. civ.;
6. Termen de recurs. Art. 103 C. proc. civ. prevede un caz general de întrerupere a termenelor procedurale,
fiind aplicabil şi în cazul termenului de recurs, dacă partea dovedeşte că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voinţa ei să exercite calea de atac (Trib. Suprem, secţia civilă, decizia nr. 1148/1976, în C.D. 1976, p. 251);
7. Recurs. Competenţă de soluţionare. Cererea de repunere în termenul de recurs se va judeca de către instanţa de recurs, chiar dacă, potrivit art. 302 C. proc. civ., cererea de recurs se depune, sub sancţiunea nulităţii, la instanţa a cărei hotărâre se atacă (Trib. Suprem, colegiul civil, decizia nr. 865/1961, în C.D. 1961, p. 319);
8. Termenul cererii. 1) Potrivit dispoziţiilor art. 103 alin. (2) C. proc. civ., cererea de repunere în termen trebuie făcută în 15 zile de la data când motivul împiedicării a încetat. Termenul de formulare a cererii de repunere în termen este un termen de decădere, în speţă nefiind aplicabile prevederile Decretului nr. 167/1958 (C.S.J., secţia de contencios administrativ, decizia nr. 1263/2002, în B.J., Bază de date);
2) Depăşirea termenului de 15 zile de la încetarea împiedicării atrage respingerea cererii de repunere în termenul de apel, astfel încât apelul se va respinge ca tardiv (Trib Bucureşti, secţia a IV-a civilă, decizia nr. 1561/1998, în C.P.J.C. 1998, p. 219).
Pe tot parcursul procesului, petentul PA. s-a apărat în sensul că cererea introductivă de instanţă a fost promovată, fără acordul său, de către un avocat pe care nu l-a mandatat; pe cale de consecinţă, nu a avut cunoştinţă de proces, nu a fost legal citat, astfel încât apelul formulat nu poate fi considerat tardiv. Or, o atare situaţie, dacă este reală, converge spre incidenţa art. 103 alin. (1) C. proc. civ., ceea ce obliga instanţa de apel să decidă motivat dacă neexercitarea apelului în termen este sau nu consecinţa unui act avocaţial abuziv, urmat de lipsa citării
Citește mai mult
legale a părţilor. - Curtea Supremă de Justiţie, Secţia civilă, decizia nr. 4941/2001, Dreptul nr. 2/2003,p. 242.Decădere
1. Efectuarea raportului de expertiză cu nesocotirea dispoziţiilor art. 208 C. proc. civ. reprezintă o nere-gularitate procesuală, sancţionată cu nulitatea relativă.
Dacă excepţia de nulitate nu a fost valorificată în condiţiile art. 108 alin. (3) C. proc. civ., Curtea va constata decăderea recurentului din dreptul de a invoca nulitatea actului şi, în consecinţă, va respinge recursul. - C.A. Bucureşti, Secţia a III-a civilă, decizia nr. 1955/1999, Culegere de practică judiciară în materie civilă pe anul 1999, p. 345.
2. Chiar dacă termenul de recurs a fost menţionat greşit în hotărâre,
dar recurenta, declarând recursul după împlinirea termenului prevăzut de lege, nu a formulat o cerere de repunere în termen, sancţiunea decăderii nu poate fi evitată. - C.A. Timişoara, Secţia civilă, decizia nr. 4028/1999, B.J./1999, p. 96.
Nemotivarea căii de atac în termen. Sancţiune
Nedepunerea motivelor de recurs în termenul legal, atrage neluarea lor în considerare, deoarece neîndeplinirea oricărui act de procedură în termenul defipt de lege, atrage decăderea. - C.A. Ploieşti, decizia nr. 94/1997, B.J./1993-1997, p. 597.
Repunere în termen. Competenţă
Cererea de repunere în termenul de motivare a apelului se poate soluţiona numai de instanţa învestită cu soluţionarea acestei căi de atac. - C.A. Bucureşti Secţia a lll-a civilă, decizia nr. 2436/2000, Culegere de practică judiciară în materie civilă pe anul 2000, p. 272.
Repunere în termen. Motive
1. Pentru a fi repusă în termen partea trebuie să demonstreze împrejurarea care a împiedicat-o să exercite calea de atac. Faptul că se găsea plecată din localitate în interes de serviciu nu constituie o împrejurare care să justifice repunerea în termenul legal de recurs. -T. Bucureşti, Secţia a IlI-a civilă, decizia nr. 204/1992, Culegere de practică judiciară civilă pe anul 1992, p. 251.
2. Faptul că la data comunicării dispozitivului hotărârii instanţei de apel, recurenta s-a aflat într-o altă localitate, unde s-a ocupat de îngrijirea unei rude apropiate, nu poate constitui o împrejurare mai presus de voinţa părţii, în măsură să determine admisibilitatea cererii de repunere în termenul de exercitare a căii de atac. - C.A. Bucureşti, Secţia a IV-a civilă, decizia nr. 324/1999, Culegere de practică judiciară în materie civilă pe anul 1999, p. 332.
3. Faptul că în intervalul de timp prevăzut de lege pentru motivarea apelului, apelantul a fost internat în spital, iar comunicarea considerentelor hotărârii apelate i s-a făcut în lipsă la domiciliu, constituie o împrejurare mai presus de voinţa sa, care l-a împiedicat să-şi îndeplinească obligaţia. - C.A. Bucureşti, Secţia a IV-a civilă, decizia nr. 2867/1999, Culegere de practică judiciară în materie civilă pe anul 1999, p. 218.
4. Curtea a pus în dezbaterea părţilor excepţia de nemotivare a recursului şi recurenta, prin avocatul său, a solicitat repunerea în termen, cu motivarea că a fost bolnavă în perioada 1-30 iulie 1999, a fost imobilizată la pat în urma unei grave fracturi lombare, şi că a fost în imposibilitate să redacteze şi să motiveze recursul declarat. S-a mai susţinut că soţul ei este grav bolnav şi handicapat. Curtea constată că motivele invocate nu sunt de natură a aprecia că recurenta s-a aflat într-un caz de forţă majoră, deoarece avea posibilitatea să angajeze un avocat pentru redactarea motivelor de
recurs, angajarea apărătorului putând fi făcută şi de către o altă persoană din familia recurentei. - C.A. Bucureşti, Secţia a IlI-a civilă, decizia nr. 640/2000, nepublicată.
5. Prin actul depus la dosar se atestă că recurenta a cerut concediul legal de odihnă pe anul 2000 în perioada 1 iulie-2 august 2000. Din acest înscris nu rezultă însă că ea a fost împiedicată din motive independente de voinţa ei să-şi motiveze recursul declarat, astfel încât cererea de repunere în termenul de motivare a recursului este neîntemeiată. - Curtea Supremă de Justiţie, Secţia de contencios administrativ, decizia nr. 1742/2001, Jurisprudenţa Curţii Supreme de Justiţie -Contencios administrativ pe anul 2001, p. 849.
6. împrejurarea că la data când i s-a comunicat hotărârea tribunalului, recurentul se afla în concediu legal de odihnă, nu constituie o împrejurare mai presus de voinţa acestuia, care să-l fi împiedicat în exercitarea căii de atac înăuntrul termenului legal. în sensul art. 103 alin. (1) C. proc. civ., împrejurarea mai presus de voinţa părţii trebuia să fie una obiectivă, asimilabilă forţei majore, care nu putea fi prevăzută şi nici depăşită de către recurent. - C.A. Bucureşti, Secţia a IV-a civilă, decizia nr. 3555/2001, Practică judiciară civilă pe anii 2001-2002, p. 534.
7. Faptul că, în intervalul de timp prevăzut de lege pentru declararea apelului, consilierul juridic se afla în concediu medical nu constituie o împrejurare care să justifice declararea apelului peste termen sau repunerea în termenul de apel. - C.A. Bucureşti, Secţia comercială, decizia nr. 201/2002, Practică judiciară comercială pe anul 2002, p. 332.
8. La data înregistrării recursului, 8.07.2002, partea a formulat şi cerere de repunere în termen, arătând că a fost împiedicată să declare recurs în termenul legal dintr-o împrejurare mai presus de voinţa sa, fără a arăta şi motivele împiedicării; acestea au fost expuse ulterior, prin cererea înregistrată la 8.10.2002. Cererea de repunere în termen nu poate fi primită întrucât motivele împiedicării nu au fost arătate în termen de 15 zile de la data încetării împiedicării. Pe de altă parte, recurenta a susţinut că pierderea termenului de recurs s-a datorat împrejurării că, din neştiinţă, a înregistrat iniţial recursul la o altă instanţă decât cea competentă ... Având în vedere că nimeni nu poate invoca necunoaşterea legii, greşeala recurentei de a trimite recursul la o altă instanţă decât cea competentă şi care a determinat pierderea termenului de recurs, nu constituie o împrejurare de împiedicare a introducerii în termen a recursului, mai presus de voinţa ei. - C.A. Bucureşti, decizia civilă nr. 2579/2002, Ministerul Justiţiei - Culegere de practică judiciară pe anul 2002, p. 133.