Art. 137 cod procedura civila Înfăţişări şi dezbateri Judecata
| Comentarii |
|
Capitolul III
Judecata
Secţiunea I
Înfăţişări şi dezbateri
Judecata
Secţiunea I
Înfăţişări şi dezbateri
Art. 137
(1)Instanţa se va pronunţa mai întâi asupra excepţiilor de procedură şi asupra celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii.
(2)Excepţiile nu vor putea fi unite cu fondul decât dacă pentru judecarea lor este nevoie să se administreze dovezi în legătură cu dezlegarea în fond a pricinii.
| ← Art. 136 cod procedura civila Înfăţişări şi dezbateri Judecata | Art. 138 cod procedura civila Înfăţişări şi dezbateri Judecata → |
|---|
2. „întrucât atât excepţia privind lipsa calităţii procesuale (active sau pasive), cât şi excepţia privind inad-misibilitatea acţiunii în constatare, decurgând din caracterul său subsidiar sunt excepţii de fond, instanţa înaintea căreia sunt invocate concomitent va trebui să stabilească ordinea de soluţionare a acestora
având în vedere deosebirea dintre ele, şi care
Citește mai mult
poate fi evidenţiată pornind de la caracterul general sau special al unei anumite condiţii de exerciţiu a dreptului la acţiune.Calitatea procesuală ... este o condiţie generală, obligatorie pentru promovarea oricărei acţiuni.
Condiţia privind caracterul subsidiar al acţiunii în constatare faţă de acţiunea în realizarea dreptului este o cerinţă specială a acestei acţiuni, care se adaugă celor patru condiţii generale de exercitare a unei acţiuni, deci şi condiţiei privitoare la calitatea procesuală.
Aceasta înseamnă că, de vreme ce, în lipsa calităţii procesuale, nu poate fi formulată niciun fel de acţiune, indiferent de felul ei, instanţa va trebui să examineze, cu prioritate, îndeplinirea acestei condiţii şi abia apoi, în măsura în care constată existenţa calităţii procesuale -respingând astfel această excepţie-, să examineze condiţiile specifice pentru admisibilitatea acţiunii cu care a fost sesizată.” - M. Tăbârcă, Un aspect al ordinii de soluţionare a excepţiilor ridicate concomitent în faţa instanţei civile, Dreptul nr. 2/1998, p. 63-65.
3. „între excepţia lucrului judecat şi excepţia lipsei calităţii procesuale, invocate concomitent în faţa instanţei civile ... apreciem că excepţia puterii lucrului judecat trebuie abordată cu prioritate.
Ambele excepţii sunt de fond, absolute, cu efect peremptoriu asupra judecăţii, însă puterea lucrului judecat este menită, în primul rând, să ocrotească un principiu fundamental, bis de eadem re ne sit actio, interesând administrarea justiţiei, depăşind cadrul unei excepţii de fond care ar face inutilă cercetarea temeiniciei unei acţiuni, orice tentativă de a contrazice cele irevocabil stabilite printr-o hotărâre judecătorească urmând a fi sancţionată ca inadmisibilă... în schimb, examinarea excepţiei privind calitatea procesuală este posibilă numai dacă instanţa are căderea virtuală de a soluţiona pricina.” - E. Florian, nota
(I) la decizia nr. 790/2000, C.A. Bucureşti, Secţia a IV-a civilă, Studia nr. 1/2000, p. 67-71.
4. „în definirea excepţiilor procesuale trebuie pornit de la anumite elemente constant recunoscute în literatura de specialitate şi în practica judecătorească:
- excepţiile constituie o formă a apărărilor procesuale, dar nu se confundă cu apărările de fond, nici chiar atunci când duc la respingerea sau anularea cererii;
- excepţia procesuală presupune existenţa unui proces civil în curs;
- invocarea de către partea interesată, procuror sau instanţă, în condiţiile legii, a unor neregularităţi procedurale (privind competenţa, compunerea instanţei, actele de procedură, procedura de judecată), ori a unor lipsuri ale dreptului la acţiune (privind condiţiile de exerciţiu ale acţiunii sau chiar inexistenţa unor drepturi componente ale dreptului la acţiune);
- excepţiile procesuale nu pun în discuţie fondul;
- admiterea excepţiei duce la întârzierea judecăţii (amânarea cauzei, refacerea unor acte, declinarea competenţei, trimiterea dosarului la instanţa mai întâi învestită etc.) sau la împiedicarea judecăţii (anularea cererii, respingerea acesteia ca prematură, prescrisă, inadmisibilă etc., însă nu ca nefondată, stingerea procesului, închiderea dosarului).” - V.M. Ciobanu, G. Boroi, Probleme privind excepţiile procesuale, Dreptul nr. 9 - 12/1990, p. 147-155.
5. „Vorbind de inadmisibilităţi, se au în vedere de fapt exemple de excepţii procesuale (fie de procedură, fie de fond), care au ca punct comun o anumită soluţie pe care o va pronunţa instanţa, în cazul admiterii lor, aceea de a respinge cererea ca inadmisibilă. Deci, noţiunea de inad-misibilitate vizează nu excepţia, ci ca inadmisibilă, în urma admiterii excepţiei de necompetenţă generală, deci a unei excepţii de procedură.
5. Codul de procedură civilă nu arată în ce ordine trebuie soluţionate excepţiile invocate concomitent înaintea instanţei, ci se limitează la precizarea că excepţiile trebuie rezolvate înaintea fondului.
în doctrină s-a arătat că judecătorul trebuie să deducă ordinea de soluţionare a excepţiilor din caracterul şi efectele pe care le produc diferitele excepţii în cadrul procesului civil.
Pentru determinarea ordinii în care instanţa se pronunţă asupra excepţiilor procesuale invocate concomitent, trebuie avut în vedere pe de o parte, criteriul impus de legiuitor în art. 137 alin. (1), iar pe de altă parte, criteriul propus de doctrină. De la caz la caz, ordinea se determină folosind numai unul dintre criterii ori ambele, atunci când unul singur nu este suficient pentru demersul propus.
6. Dacă excepţia invocată este socotită întemeiată, instanţa o va admite şi:
- va pronunţa o încheiere, dacă dispune amânarea judecăţii, rămânând în continuare învestită;
- va pronunţa o sentinţă sau decizie, în funcţie de etapa procesuală în care se află procesul, atunci când respinge sau anulează cererea, constată perimarea ori îşi declină competenţa, dezînvestindu-se de soluţionarea cauzei.
Dacă excepţia este respinsă, instanţa va pronunţa o încheiere.
încheierea prin care se rezolvă excepţia, fără deosebire de soluţie, este o încheiere interlocutorie care poate fi atacată numai odată cu fondul, dacă legea nu prevede altfel.
Hotărârea prin care s-a admis excepţia este supusă aceleiaşi căi de atac ca şi hotărârea ce urma să se pronunţe asupra fondului, dacă legea nu dispune altfel [art. 158 alin. (3); art. 253 alin. (2)].
Prin Decizia nr. 64 din 20 aprilie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 249 din 2 iunie 1999, Curtea Constituţională a respins excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 137 C. proc. civ.
în motivarea excepţiei autorul acesteia a susţinut că dispoziţiile art. 137 C. proc. civ., care dau posibilitatea instanţei de judecată să respingă ca inadmisibilă, fără să judece fondul, o cauză în care este vorba despre drepturile, libertăţile şi interesele legitime ale persoanei interesate, sunt contrare prevederilor art. 21 alin. (1)
Citește mai mult
din Constituţie.Curtea a considerat că excepţia nu este întemeiată întrucât accesul liber la justiţie nu trebuie confundat cu procedurile judecătoreşti stabilite de lege în temeiul art. 125 alin. (3) din Constituţie. în cadrul „procedurii de judecată” sunt incluse şi rezolvările excepţiilor invocate în cursul procesului, art. 137 reglementând clar ordinea în cadrul judecăţii, iar nu întreaga problematică a excepţiilor. Textul asigură o legală administrare a justiţiei, referindu-se la situaţii ulterioare sesizării instanţei judecătoreşti şi se înscrie în spiritul principiilor constituţionale de dreptate şi justiţie.
I. Procedură
1. Prioritate. 1) Este nelegală hotărârea instanţei care a rămas în pronunţare pe excepţiile invocate de pârâte, însă s-a pronunţat şi pe fondul cauzei, fără să fi fost administrate probe sub acest aspect şi fără ca părţile să pună concluzii în fond (C.S.J., secţia de contencios administrativ, decizia nr. 2271/2000, în B.J. -Bază de date);
2) Dispoziţiile alin. (2) al art. 137 C. proc. civ. sunt aplicabile indiferent că este vorba despre o excepţie de fond sau de procedură, fiind lipsită de suport legal aserţiunea apelantului în sensul că pentru soluţionarea unei
Citește mai mult
excepţii de fond este obligatorie unirea acesteia cu fondul cauzei.Nu se mai impune administrarea niciunei alte probe din care să rezulte dacă asupra testatoarei s-au exercitat sau nu violenţe, menite să dezlege astfel fondul cauzei, câtă vreme certificatul de moştenitor existent la dosarul cauzei furniza singura dovadă necesară pentru soluţionarea excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune. Prin urmare, instanţa a respectat dispoziţiile art. 137 alin. (1) C. proc. civ. atunci când, fără a uni excepţia cu fondul cauzei, s-a pronunţat, pe baza dovezilor administrate, asupra excepţiei care făcea de prisos cercetarea în fond a cauzei (C.A. Bucureşti, secţia a IV-a civilă, decizia nr. 1209/2004);
2. Actul de procedură prin care se soluţionează excepţia procesuală. 1) în situaţia respingerii unei excepţii - de fond sau de procedură - instanţa pronunţă o încheiere şi continuă judecata, în situaţia în care găseşte excepţia întemeiată, iar admiterea acesteia conduce la respingerea ori anularea în întregime a cererii de chemare în judecată, instanţa pronunţă o hotărâre prin care se dezînvesteşte de soluţionarea cauzei, în ipoteza în care găseşte întemeiate una sau mai multe excepţii, a căror admitere nu pune însă capăt litigiului în întregul său, instanţa se pronunţă prin încheiere interlocutorie asupra respectivelor excepţii şi continuă judecata pe aspectele rămase nesoluţionate, pronunţând în final o hotărâre (C.A. Bucureşti, secţia a IV-a civilă, decizia nr. 502/2004);
2) încheierile prin care instanţa se pronunţă asupra excepţiilor sunt, în orice caz, susceptibile de a fi atacate cu apel numai odată cu hotărârea, câtă vreme sunt încheieri care nu întrerup cursul judecăţii, conform art. 282 alin. (2) C. proc. civ. Nu este posibil din punct de vedere procedural ca în cazul fiecărei excepţii admise instanţa să pronunţe o hotărâre - supusă căilor de atac - şi să disjungă restul cauzei, fragmentând în mod nejustificat judecata, prin pronunţarea mai multor hotărâri succesive, fiecare supusă căilor de atac prevăzute de lege (C.A. Bucureşti, secţia a IV-a civilă, decizia nr. 502/2004).
II. Unirea cu fondul
3. Calitatea procesuală activă. Revendicare. Excepţia lipsei calităţii procesuale active este o excepţie de fond şi dacă se invocă în cadrul unei acţiuni în revendicare se impune unirea excepţiei cu fondul.
Calitatea procesuală activă presupune existenţa unei identităţi între persoana reclamantului şi cel care este titularul dreptului afirmat. în cazul revendicării, reclamantul trebuie să fie proprietarul bunului revendicat, iar pentru a stabili aceasta este necesară o examinare a probelor administrate spre a se dovedi proprietatea (C.A. Craiova, secţia civilă, decizia nr. 2629/2005, în B.J. 2005, p. 343).
Notă: Speţa rezumată impune câteva precizări.
în primul rând, nu se poate generaliza in sensul că, ori de câte ori se invocă excepţia lipsei calităţii procesuale active în acţiunea în revendicare, aceasta trebuie unită cu fondul.
Dacă, de exemplu, reclamantul într-o astfel de acţiune se pretinde moştenitorul proprietarului decedat, iar pârâtul îi neagă calitatea de moştenitor şi, pe acest considerent, calitatea procesuală activă, dovezile necesare pentru rezolvarea excepţiei sunt diferite de cele privind fondul cauzei şi, prin urmare, nu se impune automat unirea excepţiei cu fondul, nefiind întrunite condiţiile art. 137alin. (2).
Dacă însă, într-o acţiune în revendicare, pârâtul neagă însăşi calitatea de proprietar a reclamantului, aceasta nu mai reprezintă o excepţie, ci chiar o apărare de fond, iar dacă apărarea se confirmă, acţiunea se respinge ca neîntemeiată.
III. Aplicaţii
4. Excepţia netimbrării cererii. 1)
Chiar de ar fi fost produsă dovada imposibilităţii de prezentare, aceasta nu-i dispensează pe apelanţi de obligaţia de a achita taxele judiciare de timbru stabilite în sarcina lor pentru termenul fixat în acest scop, deoarece obligaţia de timbrare este prioritară, aşa cum rezultă din prevederile art. 20 din Legea nr. 146/1997, potrivit cărora taxele de timbru se plătesc anticipat sub sancţiunea anulării cererii în caz de neîndeplinire a acestei obligaţii până la termenul stabilit de instanţă. Astfel, anterior satisfacerii timbrajului instanţa nu poate admite nicio cerere a părţilor (C.A. Bucureşti, secţia a IV-a civilă, decizia nr. 385/2002);
2) în cazul în care se ridică atât excepţia de necompetenţă materială, cât şi excepţia de nulitate a cererii pentru insuficientă timbrare, primează excepţia privitoare la taxele de timbru, căci instanţa nu poate să pună în discuţia părţilor alte probleme legate de judecarea cauzei deduse ei spre soluţionare înainte de a fi plătite taxele de timbru (Trib. Suprem, secţia civilă, decizia nr. 214/1971, în C.D. 1971, p. 190);
3) în condiţiile în care cererea reclamanţilor este insuficient timbrată, cu toate că li s-a pus în vedere obligaţia completării taxei judiciare de timbru, instanţa o va anula, conform art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, fără a se pronunţa asupra niciunei alte cereri sau excepţii formulate de părţi. Chiar dacă se invocă excepţia de necompetenţă materială, instanţa se va pronunţa mai întâi asupra excepţiei referitoare la timbraj, întrucât aceasta vizează însăşi legalitatea învestirii sale (C.A. Bucureşti, secţia a lll-a civilă, decizia nr. 2168/1997, în C.P.J.C. 1993-1998, p. 321);
4) Verificarea timbrajului, conform art. 34 al Normelor metodologice pentru aplicarea Legii nr. 146/1997, reprezintă pentru instanţele judecătoreşti o sarcină legală administrativă şi nu constituie obiect al activităţii de judecată, de aceea analiza timbrajului este o chestiune care precede oricărui act procedural efectuat în cauză şi nu implică cercetări asupra drepturilor afirmate de parte implicând acte jurisdicţionale, inclusiv sarcina stabilirii competenţei de judecată (Trib. Bucureşti, secţia a Vl-a comercială, sentinţa nr. 1542/2005, nepublicată);
5) Pentru a putea aprecia asupra temeiniciei cererii de amânare a cauzei pentru lipsă de apărare, trebuie ca instanţa să fie legal sesizată, respectiv trebuie ca cererea să fie legal timbrată. Această obligaţie putea fi satisfăcută independent dacă, la termenul fixat, partea se afla sau nu în imposibilitate de prezentare sau în lipsă de apărare. Cum apelantul nu a ataşat cererii de amânare a cauzei şi dovada achitării taxei judiciare de timbru şi a timbrului judiciar, în mod corect instanţa a anulat cererea (C.A. Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi de proprietate intelectuală, decizia nr. 92/2005);
5. Excepţia lipsei calităţii procesuale active. 1) Excepţia privitoare la lipsa calităţii procesuale active este o excepţie de fond, care, dacă este admisă, face de prisos cercetarea în fond a pretenţiilor formulate de reclamant împotriva pârâtului (C.S.J., secţia de contencios
administrativ, decizia nr. 3211/1999, in Juridica nr. 8/2000, p. 318);
2) Instanţa de apel nu a încălcat dispoziţiile art. 137 C. proc. civ., întrucât excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului-intimat a fost formulată în cadrul motivelor de apel; instanţa a analizat în mod corect calea de atac formulată în ansamblul său, pronunţân-du-se în primul rând pe motivele de apel care constituiau în acelaşi timp şi excepţii şi, ulterior, analizând şi celelalte critici formulate (C.A. Bucureşti, secţia a IV-a civilă, decizia nr. 67/2002);
6. Excepţia lipsei calităţii procesuale active şi excepţia lipsei de interes. Anularea înregistrării mărcii. în susţinerea excepţiei lipsei calităţii procesuale active a reclamantelor, precum şi a lipsei de interes a acestora în promovarea acţiunii, recurenta invocă lipsa oricărui drept al acestora asupra mărcii în litigiu.
Art. 48 din Legea nr. 84/1998 nu condiţionează însă exercitarea unei acţiuni în justiţie pentru anularea înregis-trării unei mărci de calitatea reclamantului de titular al mărcii sau de titular al unui drept anterior cu privire la semnul în litigiu. Sfera persoanelor interesate se determină de la caz la caz, în funcţie de motivul de nulitate invocat.
Cum în speţă motivul de nulitate nu-l constituie coliziunea cu un drept la marcă anterior recunoscut reclamantelor, conform art. 48 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 84/1998, ci reaua-credinţă la înregistrarea mărcii, conform art. 48 alin. (1) lit. c) din lege, reclamantele nu sunt ţinute să facă dovada că sunt titularele mărcii în litigiu.
Calitatea procesuală activă a reclamantelor este justificată de afirmarea dreptului de a utiliza nestingherite semnul în legătură cu produsele pe care le comercializează, iar interesul promovării acţiunii este născut, legitim, personal şi actual, câtă vreme pârâta a înregistrat în nume propriu acest semn ca marcă şi a notificat reclamantelor interdicţia de a mai folosi semnul (I.C.C.J., secţia civilă şi de proprietate intelectuală, decizia nr. 4934/2006);
7. Excepţia lipsei calităţii procesuale pasive. 1) Apelul este fondat, în baza unei excepţii puse în discuţie de către instanţă, din oficiu, ceea ce face inutilă analiza motivelor de apel; astfel, acţiunea în revendicare formulată împotriva pârâ-tului este îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, deoarece pârâtul nu se află în posesia imobilului şi nu exercită asupra acestuia nici un alt atribut al dreptului de proprietate, imobilul fiind vândut altor persoane (C.A. Bucureşti, secţia a IV-a civilă, decizia nr. 318/2000);
2) Lipsa calităţii procesuale pasive conduce la respingerea acţiunii, iar excepţia poate fi invocată în tot cursul procesului, chiar şi în recurs (C.A. Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, decizia nr. 6/1997 şi decizia nr. 255/1997, în B.J. 1997, p. 97 şip. 98);
3) Deşi pârâta a invocat prin întâmpinare excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, prima instanţă a omis să se pronunţe, conform art. 137 C. proc. civ., iar instanţa de apel, ignorând conţinutul întâmpinării şi faptul că este vorba despre o excepţie peremptorie, a respins-o cu motivarea că nu a fost invocată în faţa primei instanţe. Instanţa de recurs constată că ambele instanţe au pronunţat hotărâri nelegale şi, analizând excepţia invocată, a găsit-o întemeiată, motiv pentru care a admis recursul, respingând acţiunea pentru lipsa calităţii procesuale pasive a pârâtei (C.A. Calaţi, secţia comercială şi de contencios administrativ, decizia nr. 118/R/2002).
în sens contrar: Constatând că prin întâmpinare se invocase excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului, pe care instanţa a omis să o pună în discuţia părţilor, curtea a admis recursul, a casat hotărârea şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe, pentru a se pronunţa asupra excepţiei (C.S.J., secţia de contencios administrativ, decizia nr. 3211/1999).
Notă: Această soluţie, în privinţa casării cu trimitere pentru a se soluţiona excepţia procesuală, contravine dispoziţiei art. 136C. proc. civ., conform căreia excepţiile de ordine publică pot fi invocate în orice fază a judecăţii;
4) Este adevărat că statul român rămâne un dominus litis, în persoana sa urmând a se verifica dreptul dedus judecăţii, dar calitatea procesuală se verifică în persoana reprezentantului. Cum reprezentarea legală a statului român a fost prevăzută expres printr-o lege specială, rezultă că singurul care putea avea calitate procesuală pasivă în cauză era Ministerul Culturii şi Cultelor. Ne-participarea sa la proces în faţa primei instanţe a avut drept consecinţă punerea în imposibilitatea de a-şi face apărările necesare, iar introducerea sa în cauză direct în apel l-ar priva de un grad de jurisdicţie şi ar contraveni dispoziţiilor art. 294 C. proc. civ. Prin urmare, s-a respins cererea de introducere în cauză a Ministerului Culturii şi Cultelor, s-a admis apelul, s-a constatat lipsa calităţii procesuale pasive a Ministerului Finanţelor şi s-a respins acţiunea (C.A. Bucureşti, secţia a IV-a civilă, decizia nr. 417/2001);
5) Excepţia lipsei calităţii procesuale pasive este o excepţie de fond, absolută şi peremptorie, ce poate fi invocată şi din oficiu de instanţă. Verificarea calităţii procesuale pasive în persoana pârâtului are prioritate în raport de orice aspecte legate de fondul cauzei, cum este şi acela al existenţei justului titlu necesar uzucapiunii prescurtate (Trib. Bucureşti, secţia a IV-a civilă, decizia nr. 182/1998, înC.P.J.C. 1998, p. 101);
6) Dacă se invocă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, instanţa trebuie să o rezolve în prealabil, iar nu să treacă la judecarea pricinii pe fond (C.S.J., secţia de contencios administrativ, decizia nr. 127/1995, în B.J. 1995, p. 605);
8. Excepţia lipsei de interes. Interes prezumat de lege. Potrivit dispoziţiilor art. III alin. (2) din Legea nr. 169/1997, nulitatea actelor emise cu încălcarea prevederilor Legii nr. 18/1991 „(...) poate fi invocată de primar, prefect, procuror şi de alte persoane care justifică un interes legitim (...)".
Din aceste prevederi legale rezultă, cu îndestulătoare claritate, că la promovarea unor asemenea acţiuni civile prefectul beneficiază de drept de calitate procesuală, după cum, prin lege, el este considerat a avea şi un interes legitim în promovarea acţiunii.
Aceasta deoarece prefectul are datoria legală de a veghea la respectarea legalităţii, ceea ce are consecinţa că, atunci când, în sensul art. III alin. (1) din Legea nr. 169/1997, aceasta apreciază că un act de constituire sau reconstituire a dreptului de proprietate a fost emis cu încălcarea prevederilor Legii nr. 18/1991, stă în puterea lui să promoveze o acţiune civilă având ca obiect constatarea nulităţii (calificată de lege ca absolută) a unui asemenea act.
Este de observat, de altfel, şi că evocatele prevederi ale art. III alin. (2) din Legea nr. 169/1997 impun expres cerinţa de a justifica un interes legitim în promovarea acţiunii în nulitate doar „altor persoane", fără a le pretinde aceasta primarului, prefectului şi procurorului (C.A. Cluj, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie, decizia nr. 946/R/2004, în B.J. 2004, p. 224);
9. Excepţia puterii lucrului judecat.
1) Excepţia puterii lucrului judecat nu poate fi unită cu fondul, deoarece, fiind strâns legată de exerciţiul dreptului la acţiune, în măsura în care este întemeiată împiedică instanţa sesizată să mai desfăşoare o activitate procesuală cu privire la dreptul în discuţie şi, mai ales, să cerceteze fondul acestuia (C.A. Craiova, secţia civilă, decizia nr. 1401/2000);
2) Excepţia puterii de lucru judecat se soluţionează înaintea excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune (Trib. lud. Sibiu, secţia civilă, decizia nr. 1098/1978, în R.R.D. nr. 9/1980, p. 43);
10. Excepţia prescripţiei dreptului la acţiune. 1) Reclamanta a declarat apel împotriva sentinţei prin care i-au fost admise numai în parte pretenţiile. Curtea de apel în mod corect a respins apelul, reţinând că dreptul la acţiune în ceea ce priveşte capătul de cerere principal a fost stins ca efect al prescripţiei, iar capătul de cerere accesoriu privind dobânzile urmează aceeaşi soartă, potrivit principiului accesorium sequitur principale (C.S.J., secţia comercială, decizia nr. 4881/2001).
Notă: Această soluţie dă, în acelaşi timp, eficienţă regimului excepţiilor de ordine publică, precum şi principiului neagravării situaţiei părţii în propria cale de atac, ce avea să fie ulterior consacrat expres prin art. 296 C. proc. civ. modificat prin O.U.G. nr. 59/2001; aceasta,
deoarece, constatând prescripţia, instanţa nu mai analizează pe fond apelul reclamantei, dar, respingându-l în temeiul acestei excepţii de fond, nici nu o lipseşte pe reclamantă de pretenţiile ce i-au fost admise la prima instanţă;
2) Excepţia legată de împlinirea termenului de prescripţie extinctivă este de ordine publică şi poate fi invocată în orice fază a procesului, chiar şi în recurs pentru prima oară (C.A. Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, decizia nr. 32/1997, în B.J. 1997, p. 87);
11. Excepţia tardivităţii căii de atac.
Nerespectarea termenului imperativ pentru declararea apelului determină decăderea din dreptul de a exercita calea de atac. Prin constatarea decăderii, dispare cadrul procesual pentru realizarea controlului judiciar, astfel că instanţa de apel este obligată să se pronunţe cu prioritate asupra excepţiei de tardivitate a apelului, deoarece admiterea acesteia exclude analizarea altor excepţii, chiar dacă şi acestea sunt de ordine publică (C.A. Bucureşti, secţia a lll-a civilă., decizia nr. 702/1997, în C.P.J.C. 1993-1998, p. 302);
12. Excepţia lipsei de interes în declararea căii de atac. Intervenientele invocă excepţia lipsei de interes a declarării recursului de către reclamant, pe care o deduc din atitudinea acestuia constând în lipsa de diligenţă pentru soluţionarea mai rapidă a litigiului.
Excepţia este vădit nefondată, deoarece interesul promovării de către reclamant a căii de atac a recursului este dat de soluţia pronunţată în defavoarea acestuia în apel şi nu poate fi reapreciat după cum recurentul este sau nu preocupat de soluţionarea mai rapidă a litigiului (I.C.C.J., secţia civilă şi de proprietate intelectuală, decizia nr. 6393/2006);
13. Excepţia neîndeplinirii contractului. Ceea ce recurenta numeşte ca fiind o excepţie de fond - excepţia neîndeplinirii contractului - este în realitate o apărare de fond (C.A. Bucureşti, secţia a
IV-a civilă, decizia nr. 470/1999);
14. Invocare din oficiu. Instanţa nu poate soluţiona cererea, prin invocarea din oficiu a excepţiei de inadmisibilitate, fără ca aceasta să fie pusă în discuţia părţilor (C.A. Braşov, secţia civilă, decizia nr. 619/1996, în C.P.J. 1996, p. 98);
15. Ordinea soluţionării. 1) Excepţia ce ar fi trebuit să fie soluţionată cu precădere de către instanţa de fond este cea a necompetenţei teritoriale, legată de însăşi învestirea legală a instanţei cu soluţionarea cauzei deduse judecăţii, astfel încât se constată că tribunalul a procedat greşit analizând în primul rând excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, în raport de care a analizat ulterior excepţia de necompetenţă.
Dată fiind această ordine de soluţionare a excepţiilor, legalitatea învestirii instanţei de judecată se apreciază la
momentul formulării cererii introductive în raport de cadrul procesual fixat de reclamant, din punct de vedere subiectiv şi obiectiv (C.A. Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, decizia nr. 368/R/2006, în A.-L. Constanda, Sancţiuni, p. 338).
Notă: Această hotărâre este consecventă opiniei exprimate constant în jurisprudenţă şi în doctrină, în sensul că excepţia de necompetenţă primează, ca ordine de soluţionare, celei referitoare la lipsa calităţii procesuale (active ori pasive).
Nu putem să nu observăm însă că, în anumite situaţii, o atare abordare permite reclamantului nu să aleagă dintre mai multe instanţe deopotrivă competente, conform art. 12 C. proc. civ., ci să îşi aleagă pur şi simplu o instanţă care să-i judece pricina, prin chemarea în judecată a unui pârât despre care ştie de la bun început că nu poate avea calitate procesuală pasivă sau a unui pârât fictiv, alături de pârâtul/pârâţii faţă de care urmăreşte să obţină câştig de cauză, dar care domiciliază/îşi au sediul în circumscripţiile altei instanţe decât cea aleasă de reclamant în considerarea „falsului pârât".
De aceea credem că, ţinând seama de împrejurările concrete ale speţei, prioritatea soluţionării excepţiei de necompetenţă nu trebuie absolutizată.
2) Conform dispoziţiilor alin. (1) al art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, această curte decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstitu-ţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei, în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.
Prin urmare, astfel cum corect a reţinut şi instanţa de fond, pentru a aprecia asupra admisibilităţii excepţiei în sensul alin. (6) al aceluiaşi articol, se impune o analiză competentă cu privire la legătura între excepţia ridicată şi soluţionarea cauzei, respectiv în raport cu obiectul acţiunii.
în consecinţă, constatându-se că această apreciere este atributul instanţei competente a soluţiona pricina, instanţa de fond a procedat corect atunci când a conferit prioritate excepţiei de necompetenţă materială, iar critica formulată este nefondată (I.C.C.)., secţia de contencios administrativ şi fiscal, decizia nr. 4935/2005, în B.J. - Bază de date).
Notă: De fapt, nu este vorba de ordinea de soluţionare a excepţiei de necompetenţă şi a celei de neconstituţio-nalitate, ci de prioritatea soluţionării excepţiei de necompetenţă în raport de cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate.
IV. Constituţionalitate
16. Accesul liber la justiţie. Art. 137 C. proc. civ. este constituţional în raport cu dispoziţiile art. 21 alin. (1) din Constituţie. Accesul liber la justiţie nu trebuie confundat cu procedurile judecătoreşti stabilite de lege în temeiul art. 125 alin. (3) [art. 126 alin. (2) în urma republicării -n.a.] din Constituţie. în cadrul „procedurii de judecată" sunt incluse şi rezolvările excepţiilor invocate în cursul procesului, excepţii care pot fi de procedură sau de fond. Prevederile art. 137 citat reglementează doar ordinea în
cadrul judecăţii, iar nu întreaga problematică a excepţiilor, în scopul de a evita o judecată inutilă sau efectuarea unor acte de procedură care apoi ar trebui refăcute la altă instanţă. Prevederile art. 137 C. proc. civ. asigură o legală administrare a justiţiei, referindu-se la situaţii ulterioare sesizării instanţei judecătoreşti, şi se înscriu în spiritul principiilor constituţionale de dreptate şi justiţie (C.C., Decizia nr. 64/1999, M. Of. nr. 249 din 2 iunie 1999).