Art. 169 cod procedura civila Administrarea dovezilor Judecata
| Comentarii |
|
Capitolul III
Judecata
Secţiunea III
Administrarea dovezilor
Judecata
Secţiunea III
Administrarea dovezilor
Art. 169
(1)Administrarea probelor se face în faţa instanţei de judecată, dacă legea nu dispune altfel.
(2)(Alineatele 2 şi 3 au fost abrogate prin Decret nr. 38 din 16. II. 1969).
(4)Când administrarea dovezilor urmează să se facă în altă localitate, ea se va îndeplini, prin delegaţie, de către o instanţă de acelaşi grad sau chiar mai mică în grad, dacă în acea localitate nu există o instanţă de acelaşi grad. Dacă felul dovezii îngăduie şi părţile se învoiesc, instanţa care administrează dovada poate fi scutită de citarea părţilor.
codul de procedură civilă actualizat prin:OUG 138/2000 - pentru modificarea şi completarea Codului de procedură civilă din 14 septembrie 2000, Monitorul Oficial 479/2000;
| ← Art. 168 cod procedura civila Administrarea dovezilor Judecata | Art. 170 cod procedura civila Administrarea dovezilor Judecata → |
|---|
1. Continuitatea completului. Faptul că, pe parcursul judecăţii, la instanţa de fond s-a schimbat compunerea completului, în sensul că au participat mai mulţi judecători la administrarea probelor, nu este de natură să constituie motiv de nelegalitate a hotărârii pronunţate. în consecinţă, susţinerea că nu s-a respectat principiul continuităţii se respinge
(Trib. Bucureşti, secţia a lll-a civilă, decizia nr. 162/1990, în Dreptul nr. 2/1992, p. 82);
2. Administrare după închiderea dezbaterilor. Instanţa nu poate pronunţa soluţia în baza unor înscrisuri depuse la dosar după închiderea
Citește mai mult
dezbaterilor (C.S.J., secţia de contencios administrativ, decizia nr. 130/1995, în B.J. 1995, p. 606);3. Declaraţii extrajudiciare. Printre actele depuse la dosar în faţa primei instanţe se află şi declaraţiile unor martori, date în faţa consilierului juridic al unităţii. Pentru a pronunţa o hotărâre legală şi temeinică, instanţa era datoare să dispună audierea acestor martori în faţa sa, şi nu să se limiteze la a analiza aceste declaraţii (Trib. Bucureşti, secţia a IV-a civilă, decizia nr. 359/1993, în C.P.J. 1993-1997, p. 140, nr. 127);
4. Principiul nemijlocirii. 1) Este nelegală respingerea cererii de audiere a martorilor pe motiv că aceştia fuseseră audiaţi la procuratură pentru dovedirea falsului înscrisului doveditor (Trib. Suprem, colegiul civil, decizia nr. 1846/1956, în Legalitatea populară nr. 3/1957, p. 361);
2) Instanţa civilă trebuie să audieze ea însăşi martorii, neputându-se sprijini pe declaraţiile date în procesul penal (Trib. Suprem, secţia civilă, decizia nr. 1032/1975, în C.D. 1975, p. 232);
3) Numai depoziţiile făcute în faţa instanţei au forţă probantă, nu şi declaraţiile date în scris în afară de instanţă (Trib. Reg. laşi, decizia nr. 16/1951, în Justiţia Nouă nr. 7-8/1951, p. 830);
5. Comisie rogatorie. 1) Comisia rogatorie este o instituţie specifică dreptului procesual, prin intermediul căreia o altă instanţă decât cea care judecă procesul
este împuternicită să administreze o probă. Această instanţă se pronunţă printr-o încheiere premergătoare, care poate fi atacată numai odată cu fondul (C.A. Bucureşti, secţia a IV-a civilă, decizia nr. 831/1996, în C.P.j.C. 1993-1998, p. 210).
2) Este admisibilă şi procedurală dispoziţia prin care tribunalul regional, după casare şi reţinerea cauzei pentru judecarea în fond, hotărăşte audierea martorilor admişi prin comisie rogatorie de către o altă instanţă de judecată din aceeaşi localitate cu tribunalul regional (Trib. Reg. Bacău, încheierea din 18 mai 1958, în Legalitatea populară nr. 11/1958, p. 110).
Notă: Soluţia instanţei este greşită. Nu există niciun text de lege care să permită instanţei care rejudecă fondul după casarea cu reţinere să dispună ca administrarea unor probe să fie făcută de o instanţă din circumscripţia sa teritorială, în plus, o astfel de soluţie încalcă principiul nemijlocirii. Se mai observă că, în speţă, nu se punea problema unei comisii rogatorii, deoarece administrarea dovezii nu urma să se facă într-o altă localitate.
- 1. Convenţia pentru obţinerea pensiei de întreţinere în străinătate Ia care România a aderat prin Legea nr. 26/1991, art. 7 - în cazul în care legea celor două părţi contractante interesate admite comisii rogatorii, sunt aplicabile următoarele dispoziţii:
a) tribunalul sesizat cu acţiunea de pensie de întreţinere va putea, pentru procurarea de acte sau alte probe, să ceară efectuarea unei comisii rogatorii, fie tribunalului competent al celeilalte părţi contractante, fie oricărei alte autorităţi sau instituţii desemnate de partea contractantă, unde urmează a se efectua
Citește mai mult
comisia rogatorie;b) pentru ca părţile să poată asista sau să fie reprezentate, autoritatea solicitată este obligată să informeze autoritatea transmiţătoare şi instituţia intermediară interesate, precum şi pe debitor, asupra datei şi locului unde se va proceda la luarea măsurii solicitate;
c) comisia rogatorie să fie efectuată cu toată diligenţa necesară; dacă ea nu este îndeplinită într-un termen de patru luni, începând din momentul primirii cererii de către autoritatea solicitată, autoritatea solicitantă va trebui să fie informată asupra motivelor neefectuării sau ale întârzierii;
d) efectuarea comisiei rogatorii nu va putea să dea loc la rambursarea taxelor sau cheltuielilor, de orice natură ar fi;
e) efectuarea comisiei rogatorii nu va putea fi refuzată decât:
1. dacă nu se poate stabili autenticitatea documentului;
2. dacă partea contractantă pe teritoriul căreia comisia ar urma să
fie îndeplinită o consideră a fi de natură să aducă atingere suveranităţii sau securităţii sale.
(A se vedea şi Decretul nr. 81/1971 pentru aderarea Republicii Socialiste România la Convenţia privind procedura civilă, încheiată la Haga la 1 martie 1954 şi Legea nr. 235/1998 pentru ratificarea Convenţiei dintre România şi Spania - complementară la Convenţia privind procedura civilă, încheiată la Haga la 1 martie 1954 - semnată la Bucureşti la 17 noiembrie 1997).
- 2. Legea nr. 189/2003 privind asistenţa judiciară internaţională în materie civilă şi comercială
— art. 14 - (1) Comisia rogatorie internaţională în materie civilă sau comercială este actul prin care o autoritate judiciară dintr-un stat mandatează o autoritate judiciară din alt stat să îndeplinească, în locul şi în numele său, un act judiciar într-un caz determinat.
(2) Misiunile diplomatice sau consulare pot efectua comisii rogatorii conform cerinţelor statului unde acestea urmează a fi realizate.
(3) Comisia rogatorie poate fi cerută pentru a permite părţilor să obţină mijloace de probă care sunt destinate unei proceduri în curs sau viitoare.
— art. 15 - Comisia rogatorie permite: audieri de martori sau alte persoane implicate, obţinerea de documente, efectuarea de expertize, realizarea unei anchete sau procurarea unor alte acte ori informaţii necesare pentru soluţionarea unui caz determinat.
— art. 16 - (1) La cererea părţilor sau din oficiu, autorităţile judiciare române pot să solicite efectuarea unei comisii rogatorii în străinătate.
(2) Autorităţile judiciare române trimit cererea de comisie rogatorie Ministerului Justiţiei.
— art. 17-(1) Ministerul Justiţiei este autoritatea centrală competentă să transmită în străinătate cererile de comisii rogatorii.
(2) După primirea cererii de comisie rogatorie, Ministerul Justiţiei efectuează controlul de regularitate internaţională şi transmite cererea de comisie rogatorie direct autorităţii centrale competente din statul unde urmează a se efectua sau, în caz de urgenţă, misiunii diplomatice ori consulare a României din statul respectiv, prin intermediul Ministerului Afacerilor Externe, dacă legislaţia acestui stat o permite.
(3) Nu se poate face o dublă transmitere în acelaşi timp. Alegerea modalităţii de transmitere a cererii de comisie rogatorie revine magistratului care o dispune. In lipsa oricărei precizări, Ministerul Justiţiei va trimite cererea autorităţii centrale din statul solicitat, pentru învestirea autorităţii competente din acel stat.
(4) Misiunile diplomatice sau consulare ale României în străinătate pot fi solicitate să efectueze comisii rogatorii pentru persoane care au cetăţenia română; aceste persoane pot fi asistate, la cerere, de un apărător.
— art. 18- (1) Cererea de comisie rogatorie conţine următoarele menţiuni:
a) autoritatea solicitantă;
b) autoritatea solicitată;
c) identitatea şi adresa părţilor;
d) obiectul cauzei, cu un scurt
rezumat al faptelor;
e) obiectul comisiei rogatorii;
0 numele şi adresa persoanelor care urmează a fi audiate prin comisie rogatorie;
g) întrebările care urmează a fi puse sau faptele în legătură cu care vor fi puse întrebări;
h) documentele de examinat;
i) precizarea împrejurării dacă depoziţia se ia sub jurământ sau numai prin afirmaţii;
j) alte solicitări speciale.
(2) Nu este necesară nicio supra-legalizare sau altă formalitate analogă.
— art. 19 - (1) Cererea de comisie rogatorie este redactată în limba română de către autoritatea judiciară solicitantă.
(2) Traducerea oficială a cererii în limba autorităţii statului solicitat se asigură de către Ministerul Justiţiei, nefiind necesară atunci când comisia rogatorie se efectuează de misiunile diplomatice sau consulare ale României.
(3) Traducerea răspunsului la cererea de comisie rogatorie se efectuează de către Ministerul Justiţiei.
- art. 20 - (1) Cu ocazia transmiterii cererii de comisie rogatorie în străinătate, se va solicita comunicarea datei şi a locului stabilite pentru efectuarea acesteia.
(2) Cu acordul autorităţii judiciare solicitate şi cu avizul Ministerului Justiţiei, judecătorii români pot asista la efectuarea comisiilor rogatorii.
— art. 21-(l) Odată îndeplinită, comisia rogatorie este primită de Ministerul Justiţiei, care o va transmite autorităţii judiciare române solicitante.
(2) Comisia rogatorie devine probă la dosarul cauzei pentru care a fost solicitată, având aceeaşi valoare ca şi când actul judiciar respectiv ar fi fost îndeplinit de către autoritatea judiciară română competentă.
— art. 22-0 ) Ministerul Justiţiei este autoritatea centrală competentă să primească cererile de comisii rogatorii prezentate de autorităţile judiciare din străinătate.
(2) Ministerul Justiţiei transmite cererile de comisii rogatorii judecătoriei în a cărei rază teritorială urmează a se efectua actul judiciar solicitat.
(3) Documentele prin care se constată îndeplinirea comisiei rogatorii se transmit Ministerului Justiţiei, care le va transmite, pe aceeaşi cale, autorităţii solicitante.
- art. 23-0) Autoritatea judiciară solicitată execută comisia rogatorie conform regulilor de procedură din legea română; totuşi se va lua în considerare, la cererea autorităţii judiciare solicitante, folosirea unei proceduri speciale, cu condiţia ca aceasta să nu contravină legislaţiei române.
(2) Dacă comisia rogatorie este transmisă unei autorităţi judiciare necompetente, aceasta o trimite, din oficiu, autorităţii competente, notificând Ministerului Justiţiei această împrejurare.
(3) Instanţa română va informa autoritatea judiciară solicitantă asupra datei şi locului efectuării comisiei rogatorii, putând permite, la cerere, participarea magistraţilor străini.
— art. 24-0) Comisia rogatorie poate fi refuzată în cazul în care:
a) executarea acesteia nu intră în sfera de competenţă a puterii judecătoreşti;
b) executarea acesteia este de natură să aducă atingere suveranităţii sau siguranţei naţionale.
(2) Comisia rogatorie nu va putea fi executată atunci când persoana care urmează a fi audiată nu poate depune mărturie datorită unor interdicţii existente în legislaţia română sau când documentele ce urmează a fi transmise ori expertizate nu pot fi circulate.
(3) în cazul în care comisia rogatorie nu poate fi executată, în tot sau în parte, autoritatea solicitantă va fi informată neîntârziat, prezentân-du-i-se şi motivele neexecutării.
— art. 25 - Sub rezerva reciprocităţii, îndeplinirea comisiei rogatorii nu va da loc la rambursarea cheltuielilor efectuate, cu excepţia celor determinate de:
a) traducerea cererii şi a docu-mentelor-anexă, atunci când nu au fost primite traduse în limba română sau în limba franceză ori engleză;
b) folosirea interpreţilor;
c) folosirea experţilor.
Dreptul la un proces echitabil. Examinarea efectivă a probelor
Curtea reaminteşte că dreptul la un proces echitabil, garantat de articolul 6.1. din Convenţie, include, printre altele, dreptul părţilor de a prezenta observaţiile pe care le consideră pertinente pentru cauza lor. întrucât Convenţia nu are drept scop garantarea unor drepturi teoretice sau iluzorii, ci drepturi concrete şi efective, aceste drept nu poate fi considerat efectiv decât dacă aceste observaţii sunt în real „ascultate”, adică în mod corect examinate de către instanţa sesizată. Altfel spus, art. 6
Citește mai mult
implică, mai ales în sarcina instanţei, obligaţia de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor şi al elementelor de probă ale părţilor, cel puţin pentru a le aprecia pertinenţa.în speţă, Curtea observă că, în apel, Tribunalul Brăila a respins acţiunea reclamantului motivând că întregul imobil pe care îl moştenise
intrase în mod legal în patrimoniul statului, fără însă să analizeze, spre deosebire de judecătorie, probele depuse la dosar de către reclamant, sau să respingă motivat, dacă era cazul, pe cele pe care le-ar fi apreciat drept nepertinente.
... în concluzie, art. 6.1. din Convenţie a fost încălcat. - Curtea Europeană a Drepturilor Omului, Hotărârea din 28 aprilie 2005 în cauza Albina împotriva României, Din jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului-cazuri cu privire la România, Institutul Român pentru Drepturile Omului, Bucureşti, 2005, p. 469.
Audierea nemijlocită a martorilor
Instanţa nu se poate dispensa de obligaţia de a proceda ea însăşi la audierea nemijlocită a martorilor, deoarece aceste depoziţii constituie proba judiciară în procesul respectiv. - Tribunalul Suprem, colegiul civil, decizia nr. 2194/1956, I.G. Mihuţă, Al. Lesviodax, Repertoriu de practică judiciară în materie civilă a Tribunalului Suprem şi a altor instanţe judecătoreşti pe anii 1952-1969, p. 787, nr. 297.
Declaraţii extrajudiciare
1. Declaraţiile extraprocesuale date de persoane care au fost audiate ca martore în faţa organelor de jurisdicţie nu
Citește mai mult
au nicio forţă probantă. - Tribunalul Suprem, colegiul civil, decizia nr. 1028/1957, I.G. Mihuţă, Al. Lesviodax, Repertoriu de practică judiciară în materie civilă a Tribunalului Suprem şi a altor instanţe judecătoreşti pe anii 1952-1969, p. 787, nr. 299.2. Este ilegal procedeul instanţei care îşi bazează soluţia pe declaraţia autentică a unui martor neaudiat în faţa ei. - Tribunalul Suprem, colegiul civil, decizia nr. 673/1958, I.G. Mihuţă, Al. Lesviodax, Repertoriu de practică judiciară în materie civilă a Tribunalului Suprem şi a altor instanţe judecătoreşti pe anii 1952-1969, p. 787, nr. 298.
3. Instanţa civilă nu este îndreptăţită să ia în considerare la soluţionarea unui litigiu declaraţiile de martori luate într-o altă cauză penală, ci are îndatorirea să procedeze ea însăşi la audierea lor. - Tribunalul Suprem, Secţia civilă, decizia nr. 1032/1975, I.G. Mihuţă, Repertoriu de practică judiciară în materie civilă a Tribunalului Suprem şi a altor instanţe judecătoreşti pe anii 1969-1975, p. 375, nr. 132.
4. Este contrar principiului nemij-locirii a se admite o acţiune civilă în
pretenţii exclusiv pe baza probelor administrate de organele de cercetare penală, fără ca instanţa să asculte pe făptuitor şi pe martorii ascultaţi cu prilejul cercetării penale. - Tribunalul judeţean Botoşani, decizia civilă nr. 85/1981, Revista română de drept nr. 12/1981, p. 103.
2. Alin. (4) reglementează comisia rogatorie.
în acest caz probele sunt percepute nemijlocit de o altă instanţă decât cea care va soluţiona fondul şi în raport de probele administrate în aceste condiţii.
3. Comisia rogatorie este îndeplinită, ca regulă, de o instanţă de acelaşi grad cu instanţa care a solicitat administrarea probelor. Numai dacă în localitatea unde urmează să se administreze dovezile nu există o instanţă de acelaşi grad cu instanţa solicitantă, comisia rogatorie va putea fi îndeplinită de o instanţă de grad mai mic.
4. Referitor la
Citește mai mult
procedura de administrare a probelor prin comisie rogatorie, alin. (4) teza a ll-a îngăduie, ca o abatere de la principiul contradictorialităţii, că atunci când felul dovezii îngăduie şi părţile se învoiesc, instanţa care administrează dovada poate fi scutită de citarea părţilor.învoiala părţilor trebuie să fie expresă, datorită consecinţelor la care se expun, instanţa ajungând să se pronunţe în raport de o dovadă la administrarea căreia nu au participat.