Art. 166 cod procedura civila Excepţiile de procedură şi excepţia puterii de lucru judecat Judecata

JURISPRUDENŢĂ

I. Exceptia puterii lucrului judecat

1. Tripla identitate. 1) Potrivit art. 1201 C. civ., este lucru judecat atunci când a doua cerere de chemare în judecată are acelaşi obiect, este întemeiată pe aceeaşi cauză şi este între aceleaşi părţi, făcută de ele şi împotriva lor în aceeaşi cal itate, iar, potrivit art. 166 C. proc. civ., excepţia puterii de lucru judecat poate fi invocată de părţi sau de instanţă din oficiu în orice fază a judecăţii, chiar şi înaintea instanţei de recurs (C.S.J., secţia comercială, decizia nr. 866/1996, în B.J. 1996, p. 326);

2) Există autoritate de lucru

Citește mai mult

judecat când a doua cerere de chemare în judecată are acelaşi obiect, este fundamentată pe acelaşi temei juridic şi este formulată de aceleaşi părţi şi împotriva lor, în aceeaşi calitate. Din examinarea hotărârii pronunţate în primul proces, rezultă că acţiunea a fost respinsă pe considerentul că, pentru actul juridic al adopţiei, părinţii adoptivi nu şi-au exprimat un consimţământ valabil, deoarece procura dată altei persoane, pentru a încheia actul în numele lor, a avut un caracter general, iar nu special, cu referire la un anume copil minor. în cel de al doilea proces, din analiza cuprinsului declaraţiei de adopţie reiese că părinţii adoptivi şi-au exprimat clar consimţământul de a adopta un minor, iar din cuprinsul procurii, dată în scopul încheierii în numele lor a actului de adopţie, rezultă, fără echivoc, că a fost avut în vedere minorul adoptat. Faţă de cele arătate s-a constatat că hotărârea anterioară nu are autoritate de lucru judecat în pricina actuală, întrucât în primul proces acţiunea fusese respinsă pentru lipsa unui consimţământ valabil, dat în vederea încheierii actului juridic al adopţiei, în timp ce, în a doua cauză, situaţia de fapt s-a schimbat, învederân-du-se existenţa unui consimţământ ca şi a unei procuri date cu respectarea prevederilor legale, această situaţie apărând ca un temei juridic nou în raport cu el din primul proces (C.S.)., secţia civilă, decizia nr. 2633/1991);

2. Condiţii.

1) Pentru a exista lucru judecat, dedus într-un proces din hotărârea pronunţată într-un proces anterior, potrivit art. 1201 C. civ., trebuie să existe tripla identitate cerută de acest text: de persoane, de obiect şi de cauză. Este însă necesar ca prima hotărâre, rămasă definitivă, să fi rezolvat în fond procesul dintre părţi. Atunci când, prin prima hotărâre, acţiunea a fost respinsă pentru consideraţii procedurale, fără a se fi discutat temeinicia motivelor invocate, este evident că existenţa unei asemenea hotărâri nu poate constitui un impediment pentru introducerea unei noi acţiuni, din moment ce, în primul proces, fondul raporturilor juridice dintre părţi nu fusese soluţionat (Trib. Suprem, colegiul civil, decizia nr. 615/1954, în C.D. 1952-1954, p. 221);

2) întrucât cererea de chemare în garanţie este o acţiune, hotărârea prin care este soluţionată se impune cu autoritate de lucru judecat, în sensul prevăzut de art. 1201 C. civ. Această excepţie se poate ridica în a doua acţiune, de părţi sau de judecători, în orice fază a litigiului, potrivit art. 166 C. proc. civ. Dacă însă, în prima acţiune şi cea formulată în cererea de chemare în judecată, instanţa, în loc să soluţioneze cauza cum era obligată de lege, a îndrumat partea să formuleze separat altă acţiune şi partea s-a conformat, înseamnă că în cauză nu este autoritate de lucru judecat, întrucât cererea de chemare în garanţie nu fusese soluţionată.

în speţă, instanţa de fond s-a limitat să reţină, pe baza hotărârilor judecătoreşti la care face referire, că reclamanta a mai acţionat-o pe pârâtă, pe calea unor cereri de chemare în garanţie în care a fost chemată în judecată de beneficiarii săi, în loc să verifice care a fost obiectul cererilor şi ce soluţii au fost date acestor cereri de chemare în garanţie. Pe de altă parte, dacă prin cea de-a doua acţiune reclamanta a cerut şi alte penalităţi decât cele care au format obiectul cererii de chemare în garanţie, nu operează autoritatea de lucru judecat pentru tot ceea ce s-a cerut prin noua acţiune (Trib. Suprem, colegiul civil, decizia nr. 292/E/1988, în R.R.D. nr. 10/1988, p. 62);
3. Executarea hotărârii. Reclamantul a chemat în judecată aceeaşi persoană, pentru aceeaşi pretenţie, pe acelaşi temei juridic; împrejurarea invocată de apelant-a refuzului executării sentinţei de către cel obligat prin aceasta - nu-l îndreptăţeşte la o nouă acţiune, atât timp cât operează autoritatea de lucru judecat (Trib. Bucureşti, secţia a IV-a civilă, decizia nr. 1791/1994);

4. Excepţia autorităţii de lucru judecat şi prezumţia autorităţii de lucru judecat. Principiul puterii de lucru judecat împiedică nu numai judecarea din nou a unui proces terminat, având acelaşi obiect, aceeaşi cauză şi fiind purtat între aceleaşi părţi, ci şi contrazicerea între două hotărâri judecătoreşti, adică infirmarea constatărilor făcute într-o hotărâre judecătorească irevocabilă printr-o altă hotărâre judecătorească posterioară dată în alt proces.

Pornind de la acest principiu se impune a se sublinia distincţia clară între excepţia autorităţii de lucru judecat şi prezumţia autorităţii de lucru judecat. Astfel, pe când condiţia de aplicare a excepţiei autorităţii de lucru judecat presupune o identitate de acţiuni (sub aspectul părţilor, obiectului şi cauzei juridice) ce opreşte repetarea judecăţii, prezumţia de lucru judecat impune consecvenţa în judecată, şi anume: ceea ce s-a constatat şi statuat printr-o hotărâre nu trebuie să fie contrazis printr-o alta [C.A. Craiova, secţia civilă, decizia nr. 2429/2005, în B.J. 2005, p. 189);

5. Autoritatea lucrului judecat şi efectul pozitiv al lucrului judecat.

Pentru a se avea în vedere efectul pozitiv al lucrului judecat este suficientă identitatea de părţi şi invocarea între acestea a chestiunii soluţionate în procesul anterior, fiind vădit că dacă ar exista şi identitatea de obiect şi de cauză s-ar putea reţine excepţia însăşi a puterii de lucru judecat, în litera art. 1201 C. civ.

Chiar şi fără o consacrare legală expresă, acceptarea efectului pozitiv al lucrului judecat apare ca o necesitate juridică evidentă, funcţia lui corespunzând nevoii de a se evita pronunţarea de hotărâri judecătoreşti contradictorii cu privire la aceleaşi chestiuni de fapt şi de drept (C.A. Cluj, secţia civilă, decizia nr. 2766/2003, în B.J. 2003, p. 173);

6. Contestaţie în anulare.

Cum în speţă s-a făcut dovada că o cerere de contestaţie în anulare, având acelaşi obiect, aceeaşi cauză şi aceleaşi părţi ca cele din contestaţie în anulare ce face obiectul litigiului pendente, a fost judecată în mod irevocabil, se respinge a doua contestaţie, reţinând existenţa autorităţii de lucru judecat, în baza art. 1201 C. civ. (C.A. Bucureşti, secţia a IV-a civilă, decizia nr. 891/2002);

II. Părţi

7. Noţiune. Persoana care absentează fizic de la judecată este prezentă din punct de vedere juridic dacă a fost legal citată sau se prezintă prin reprezentant legal (sau convenţional), dar acesta din urmă, deşi prezent fizic în proces, totuşi nu este parte în proces (Trib. Suprem, colegiul civil, decizia nr. 732/1959, în C.D. 1959, p. 297. în ace-laşi sens: Trib. Suprem, colegiul civil, decizia nr. 37/1962, în C.D. 1962, P- 311);

8. Calităţi inversate. 1) Chiar dacă reclamantul din prezenta cauză a avut în celălalt proces calitatea de pârât, aceasta nu înseamnă că nu există identitate de părţi, câtă vreme titulare ale drepturilor litigioase sunt aceleaşi persoane, având doar calităţile inversate. Obiectul
este acelaşi, constând în pretenţia de delimitare a celor două proprietăţi învecinate, iar cauza este identică, temeiul juridic pe care se fundamentează cererea fiind acelaşi ca în procesul anterior şi decurgând din calitatea de proprietari învecinaţi a reclamantului şi pârâtului. Apreciind că nu există autoritate de lucru judecat, deoarece din conţinutul hotărârii anterioare nu rezultă dacă instanţa a avut în vedere titlurile de proprietate ale părţilor, tribunalul a făcut o greşită analiză a elementelor autorităţii lucrului judecat (C.A. Bucureşti, secţia a IV-a civilă, decizia nr. 3128/2000);

2) Puterea lucrului judecat există indiferent de împrejurarea că în noul proces părţile se găsesc cu rolurile schimbate, fostul reclamant devenind pârât (Trib. Suprem, secţia civilă, decizia nr. 251/1973, în I.G. Mihuţă, Repertoriu

II, p. 386, nr. 184);

9. Coproprietari. Primul proces -având ca obiect obligarea pârâtului de a ridica gardul şi anexele gospodăreşti de pe teren - fiind promovat numai de către unul din coindivizari şi fiind soluţionat defavorabil, prin respingerea acţiunii, rămâne fără efect asupra celorlalţi coindivizari, hotărârea neputând avea autoritate de lucru judecat spre paguba generală a coindivizarilor (C.A. Suceava, secţia civilă, decizia nr. 1068/1999);

10. Intervenţie în interes propriu.

Incidenţa excepţiei puterii lucrului judecat este determinată de cererea de intervenţie în interes propriu formulată de recurenta-reclamantă în cadrul primului litigiu. Este irelevant că în procesul anterior actuala reclamantă a avut calitate de intervenientă, întrucât, potrivit dispoziţiilor art. 49 alin. (2) şi art. 50 alin. (1) C. proc. civ., cererea prin care o persoană intervine într-un proces, reclamând drepturi proprii, este o veritabilă cerere de chemare în judecată, cu consecinţa că poziţia procesuală de intervenient principal este similară cu cea de reclamant (C.A. Bucureşti, secţia a IV-a civilă, decizia nr. 2695/2002);
11. Faliment. Unul dintre elementele autorităţii lucrului judecat îl reprezintă identitatea de părţi, în aceeaşi calitate.
Caracterul concursual al procedurii reorganizării judiciare şi falimentului implică privirea autorităţii lucrului judecat, din punct de vedere al identităţii părţilor, într-o manieră diferită. Oricare dintre persoanele care acţionează individual în cursul procedurii o face în interesul întregii mase credale, iar hotărârea pronunţată produce efecte faţă de toate persoanele implicate în procedură, iar nu numai faţă de creditorul care a formulat cererea şi faţă de debitor. De aceea, o hotărâre pronunţată în cursul procedurii la cererea uneia dintre persoanele implicate trebuie luată în considerare în aprecierea lucrului judecat în cazul unei a doua cereri având acelaşi obiect şi întemeiată pe aceeaşi cauză (C.A. Craiova, secţia comercială, decizia nr. 40/2002);

12. Dobânditor cu titlu particular.

Dobânditorul cu titlu particular nu poate introduce contestaţie la executarea hotărârii de grăniţuire, pronunţată înaintea înstrăinării proprietăţii, invocând inopozabilitatea acesteia, pe motiv că este terţ, întrucât, în calitate de succesor cu titlu particular al uneia din părţile din proces, contestatorului îi este opozabilă hotărârea. Linia de hotar dintre proprietăţi nu poate fi decât una singură şi este opozabilă tuturor dobânditorilor ulteriori - nemo plus iuris ad alium transferre potest quam ipse habet (C.A. Braşov, secţia civilă, decizia nr. 702/1996, în C.P.J. 1996, p. 72);

13. Contestarea recunoaşterii paternităţii. Nu există autoritate de lucru judecat în cazul în care, după respingerea acţiunii în contestarea recunoaşterii făcute de pretinsul tată, în temeiul art. 58 alin. (1) C. fam., mama minorului introduce şi ea o acţiune de contestare a recunoaşterii paternităţii, potrivit art. 58 alin. (2) din acelaşi cod, întrucât nu există identitate de părţi sub aspectul calităţii lor procesuale; mama minorului apare, în primul litigiu, numai ca reprezentantă legală a acestuia, în timp ce, în cel de-al doilea litigiu, ca titulară a dreptului la acţiune (Judecătoria Mediaş, sentinţa civilă nr. 1360/1976, în R.R.D. nr. 6/1977, p. 39);

14. Chemare în garanţie. Dacă o persoană a fost parte în proces ca pârâtă, iar în celălalt proces în calitate de chemată în garanţie, nu există lucru judecat (Trib. Suprem, colegiul civil, decizia nr. 1091/1961, în I.G. Mihuţă, Al. Lesviodax, Repertoriu I, p. 875);

15. Evacuare. Hotărârea de evacuare, obţinută contra fostului deţinător al locuinţei, se poate executa şi împotriva terţului care ulterior a obţinut ordin de repartiţie (Trib. Suprem, colegiul civil, decizia nr. 1473/1956, în C.D. 1956, p. 173);

16. Locatar ulterior. Hotărârea obţinută împotriva fostului locatar nu poate fi opusă noului locatar care nu a figurat în proces şi care invocă drepturi proprii (Trib. Suprem, colegiul civil,
decizia nr. 787/1962, în C.D. 1962, p. 317);

17. Nou pârât. Dacă reclamantul care a pierdut procesul introduce o nouă acţiune prin care cheamă în judecată, alături de fostul pârât, un al doilea pârât, pârâţii pot invoca autoritatea lucrului judecat din prima hotărâre (Trib. Suprem, colegiul civil, decizia nr. 1160/1960, în C.D. 1960);

18. Creditor chirografar. Hotărârile judecătoreşti date contra debitorului, în privinţa drepturilor şi îndatoririlor relative la averea sa, sunt opozabile creditorilor chirografari, doar atunci când aceştia ar figura în instanţă în numele şi ca exercitând drepturile şi acţiunile debitorului lor. Când creditorul chirografar se prezintă în instanţă în numele său propriu şi exercitând un drept ce legea îl dă personal, nu se mai poate invoca de către un alt creditor autoritatea de lucru judecat (Cas., Secţiile Unite, 1 ianuarie 1881, în Buletinul Curţii de Casaţie 1881, p. 31);

19. Garant. Garantatul sau debitorul principal reprezintă pe garantul său pentru faptele ce acesta din urmă a garantat. Căci cauţiunea (garantul), obli-gându-se să fie răspunzătoare pentru faptele debitorului principal, a primit în mod anticipat ca ceea ce va fi judecat în raport cu debitorul principal relativ la faptele garantate să fie judecat şi către cauţiune. Dacă garantul nu invocă niciun mijloc personal de apărare, autoritatea lucrului judecat care se poate opune debitorului principal se poate opune şi garantului său (C.A. Bucureşti

III, 21 februarie 1880, Dreptul nr. 29/1881);

20. Ipotecă ulterioară. Hotărârile judecătoreşti sunt declarative de drepturi şi produc efect din ziua introducerii acţiunii. Prin urmare, hotărârea care
constată un drept de proprietate faţă de un coproprietar este opozabilă creditorului ce i s-a constituit o ipotecă asupra întregului imobil, posterior introducerii acţiunii în revendicare, deoarece creditorul a fost reprezentat în instanţa de revendicare de către debitorul său (C.A. Bucureşti II, 15 mai 1884, în Dreptul nr. 67/1884).
III. Obiect
21. Noţiune. 1) Pentru a exista identitate de obiect nu este nevoie ca obiectul să fie formulat în ambele acţiuni în acelaşi mod, ci este suficient ca din cuprinsul acţiunilor să rezulte că este acelaşi (Trib. Suprem, secţia civilă, decizia nr. 251/1973, în I.G. Mihuţă, Repertoriu II, p. 386, nr. 184. în acelaşi sens: Trib., Suprem, colegiul civil, decizia nr. 242/1955, în C.D. 1955, p. 215);

2) Pentru a exista identitate de obiect între două acţiuni este suficient ca din cuprinsul lor să rezulte că scopul final urmărit de reclamant este acelaşi în ambele acţiuni şi, chiar dacă în primul litigiu s-a discutat numai pe cale incidenţă un drept invocat de o parte, soluţia dată de instanţă are putere de lucru judecat într-o nouă acţiune în care se încearcă valorificarea aceluiaşi drept (Trib. Suprem, secţia civilă, decizia nr. 631/1973, în I.G. Mihuţă, Repertoriu II, p. 386, nr. 185. în acelaşi sens: Trib. Suprem, secţia civilă, decizia nr. 1146/1976, în C.D. 1976, p. 245;
decizia nr. 45/1980, în C.D. 1980, p. 175);

22. Succesiune. Reconstituirea proprietăţii. într-un prim proces de partaj succesoral părţile s-au judecat pentru alte bunuri decât cele din litigiul ulterior, care priveşte terenurile agricole pentru care s-a reconstituit dreptul de proprietate, aşa încât, procesul având alt obiect, nu se poate reţine autoritatea de lucru judecat (C.A. Craiova, secţia civilă, decizia nr. 31/1998);

23. Preţ. Indicele inflaţiei. Nu există autoritate de lucru judecat atunci când, în prima cauză, obiectul îl constituie plata preţului, în timp ce, în cea de-a doua, se solicită plata echivalentului indicelui de inflaţie a sumei respective (C.S.J., secţia comercială, decizia nr. 834/1997, în B.J. - Bază de date);

24. Uzucapiune. Vânzare-cumpărare. Nu există identitate de obiect şi nu poate fi reţinută autoritatea lucrului judecat dacă în prima acţiune reclamanta a solicitat să se constate că a dobândit dreptul de proprietate asupra unui teren prin uzucapiune, iar în a doua acţiune a solicitat constatarea vânzării-cumpărării acelui teren (C.A. Bucureşti, secţia a IV-a civilă, decizia nr. 1505/1996, în C.P.J.C. 1993-1998, p. 204).

Notă: în spefă, între cele două cereri există identitate de obiect (constatarea dobândirii dreptului de proprietate asupra unui teren), în schimb, nu există identitate de cauză (uzucapiunea în prima cerere, respectiv contractul de vânzare-cumpărare în cea de a doua cerere);

25. Antecontract. Hotărâre care ţine loc de contract. Nu există autoritate de lucru judecat dacă, iniţial, printr-o acţiune în constatare, întemeiată pe art. 111 C. proc. civ., reclamantul, beneficiar al unui antecontract de vânza-re-cumpărare, a cerut să se constate vânzarea încheiată de părţi, pentru ca, ulterior, să ceară, în temeiul art. 1073 C. civ., ca instanţa să pronunţe o hotărâre care să ţină loc de act de vânzare-cumpărare (C.A. laşi, secţia civilă, decizia nr. 540/1997, în C.P.J. 1997, p. 63);

26. Acţiune posesorie. Revendicare.

în cadrul acţiunii posesorii, instanţa poate cerceta aparenţa de drept, în raport de titlurile prezentate, fără a pune în discuţie însuşi fondul dreptului, care poate fi cercetat numai în cadrul acţiunii în revendicare. Prin aceasta, acţiunea nu
se transformă din posesorie în petitorie. Ca urmare, hotărârea pronunţată în posesoriu nu are autoritate de lucru judecat în problema proprietăţii, deci, reclamantul căruia i s-a respins acţiunea posesorie poate introduce acţiunea în revendicarea dreptului de proprietate privind imobilul a cărui posesiune nu a putut-o ocroti (C.A. Ploieşti, secţia civilă, decizia nr. 1420/1996, în C.P.J. sem. II,

1996, p. 83. în acelaşi sens: C.A. Ploieşti, secţia civilă, decizia nr. 106/1998, în C.P.J. sem. I, 1998, p. 189);

27. Constatarea vânzării. Anulare.

Nu există autoritate de lucru judecat dacă într-o primă acţiune s-a cerut constatarea vânzării-cumpărării imobilului, iar în cea de a doua acţiune se solicită anularea vânzării pentru lipsa discernământului (C.A. Ploieşti, secţia civilă, decizia nr. 16/1998, în C.P.J. sem. I, 1998, p. 184);

28. Fapte cauzatoare de prejudicii.

Procedând la analiza triplei identităţi, înalta Curte constată că cele două pricini nu au avut acelaşi obiect şi nici aceeaşi cauză. Chiar dacă cele două procese s-au purtat între aceleaşi părţi şi au avut acelaşi temei juridic - art. 998 C. civ. -, raportul juridic dedus judecăţii a fost diferit.

Prin cea de-a doua cerere de chemare în judecată reclamantul şi-a întemeiat pretenţiile pe alte fapte cauzatoare de prejudicii decât cea pentru care a formulat cererea de despăgubiri în cadrul procesului penal, ceea ce face ca cele două pricini să difere atât prin obiect, cât şi prin cauză.

Faptul că în procesul penal revi-zuientul a fost exonerat de răspundere, inclusiv sub aspectul laturii civile - cu motivarea că nu este întrunită condiţia vinovăţiei nici sub forma intenţiei şi nici a culpei - nu putea să împiedice instanţa civilă sesizată cu cea de-a doua cerere de chemare în judecată să analizeze pe fond pretenţiile reclamantului, deoarece faptele pretins cauzatoare de prejudicii erau altele decât cea pe care s-a întemeiat prima cerere (I.C.C.J., secţia civilă şi de proprietate intelectuală, decizia nr. 779/2007);

29. Nulitate. Rezoluţiune. Nu există putere de lucru judecat atunci când hotărârea definitivă constată nulitatea actului de înstrăinare pentru că nu întruneşte o anumită cerinţă imperativă a legii, iar acţiunea ulterioară se referă la rezoluţiunea promisiunii de vânzare sinalagmatică, rezultând din acelaşi act,
pe motiv că vânzarea nu s-a realizat din culpa celeilalte părţi contractante, întrucât nu există identitate de obiect şi cauză (Trib. Suprem, colegiul civil, decizia nr. 118/1958, în Legalitatea populară nr. 6/1958, p. 110);

30. Contracte diferite. Nu există lucru judecat, nefiind acelaşi obiect, când în prima acţiune este vorba de pretenţii pentru îndeplinirea unor obligaţii rezultate dintr-un contract de construcţii, iar în acţiunea secundă se cere plata unor reparaţii făcute la case, peste contractul încheiat (Cas. I, 28 august 1882, în Buletinul Curţii de Casaţie 1882, p. 832);

31. Cuantumul pretenţiilor. Când ambele acţiuni au acelaşi obiect, adică daune, faptul că în a doua acţiune cuantumul daunelor este diferit, prin aceasta nu se poate spune că s-a schimbat obiectul acţiunii, astfel încât există autoritate de lucru judecat (Cas., 13 iunie 1911, în Buletinul Curţii de Casaţie 1911, p. 819).

IV. Cauză

32. Noţiune.

1) Ceea ce interesează sub aspectul autorităţii de lucru judecat este cauza raportului juridic a dreptului, pus în discuţie (causa debendi), iar nu cauza acţiunii civile în ansamblul ei (causa petendî). Cauza dreptului constituie cauza cereri i de chemare în judecată şi identitatea ei în două litigii între aceleaşi părţi, cu privire la acelaşi obiect. atrage excepţia autorităţii de lucru judecat.

în cele două litigii care au purtat între aceleaşi părţi, obiectul cererii de chemare în judecată l-a constituit nulitatea absolută a contractului de vânzare-cum-părare. în ceea ce priveşte cauzele de nulitate a actului juridic invocat, care constituie şi cauza celor două cereri de chemare în judecată, există identitatea în măsură să atragă incidenţa autorităţii de lucru judecat, întrucât, în prima cerere de chemare în judecată, cauzele de nulitate invocate au fost cauza ilicită (atrasă de împrejurarea că ambele părţi contractante cunoşteau că bunul înstrăinat nu aparţine vânzătorului), lipsa obiectului (în sensul că bunul nu a aparţinut niciodată statului) şi fraudarea legii (cauză dedusă din dezvoltarea motivelor de fapt şi indicarea generică a art. 948 C. civ.), iar în cel de-al doilea litigiu, nulitatea contractului este cerută a se constata pentru aceleaşi cauze: fraudarea legii (în sensul că obiectul contractului nu intră sub incidenţa Legii nr. 112/1995 şi au fost încălcate dispoziţii ale Codului civil) şi cauza ilicită (determinată de reaua-credinţă a părţilor contractante) (C.A. Bucureşti, secţia a IV-a civilă, decizia nr. 1488/2003);

2) Dacă noua acţiune se bazează pe alt temei juridic decât prima nu există lucru judecat (Trib. Suprem, colegiul civil, decizia nr. 568/1955 şi decizia nr. 816/1955, în C.D. 1955, p. 219 şi p. 220);

33. Anulare. Motive diferite. Prima instanţă a apreciat în mod eronat că există autoritate de lucru judecat, câtă vreme prin acţiunea de faţă reclamanta a cerut anularea actului pentru lipsa de discernământ, iar prin acţiunea anterioară a cerut anularea actului pentru vicierea consimţământului (Trib.
Bucureşti, secţia a IV-a civilă, decizia nr. 1513/1994);

34. întreţinere. Tăgada paternităţii.

Nu există identitate de cauză între o acţiune de divorţ cu cerere de pensie de întreţinere pentru copilul minor şi acţiunea în tăgada paternităţii, astfel că nu se poate cere revizuirea hotărârii prin care s-a acordat pensie de întreţinere, pe baza hotărârii prin care s-a admis cererea de tăgadă a paternităţii (Trib. Jud. Olt, secţia civilă, decizia nr. 741/1980, în R.R.D. nr. 10/1982, p. 46);

35. Acţiune petitorie. Acţiune posesorie. Nu există identitate de cauză între acţiunea petitorie şi acţiunea posesorie (Trib. Suprem, colegiul civil, decizia nr. 816/1955, în C.D. 1955, p. 230);

36. Nulitate. Revocare. Nu este identitate de cauză când în prima cerere petiţia de ereditate se întemeia pe nulitatea testamentului, iar în cea de-a doua cerere moştenirea se reclamă pe motiv că testamentul, deşi valid, a fost revocat prin altul posterior (C.A. Bucureşti I, 20 ian. 1890, în Dreptul nr. 19/1890);

37. Răspunderea civilă delictuală. Răspunderea patrimonială a salariatului. în ceea ce priveşte al treilea element al cererii de chemare în judecată, prevăzut de art. 1201 C. civ., şi anume cauza, trebuie avut în vedere temeiul juridic al dreptului valorificat prin cerere, care nu se confundă nici cu dreptul subiectiv şi nici cu mijloacele de dovadă a temeiului juridic.

Prima cerere a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 998 C. civ., ce reglementează răspunderea civilă delictuală, pe când cererea de faţă este întemeiată pe dispoziţiile art. 270 C. muncii referitoare la răspunderea patrimonială a salariaţilor, în temeiul normelor şi principiilor răspunderii civile contractuale, pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina şi în legătură cu munca lor, astfel încât nu există identitate de cauză (C.A. Ploieşti, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale, decizia nr. 240/2006, în Jurisprudenfa pe 2005, p. 300);

38. Clauză nelegală. Dispoziţii legale diferite. Cu referire la cauza acţiunii, înţeleasă ca fapt juridic ori material ce constituie temeiul legal al beneficiului cerut, este util a sublinia că aceasta trebuie delimitată de cauza cererii de chemare în judecată, de temeiul juridic al acestei cereri.

în speţă, nulitatea absolută a fost invocată de reclamantă, în cele două
cereri de chemare în judecată, în considerarea caracterului cămătăresc, prohibit de lege, al dobânzii stipulată a fi fost de 1 % pe zi de întârziere, calculată la suma restantă. Aşadar, temeiul sancţiunii invocate îl constituie încălcarea unor texte normative imperative, ce conferă caracter nelegal acestei clauze.

Cererile sunt fondate pe aceeaşi cauză, cu toate că în cea de a doua a fost prezentat un mijloc nou, dedus dintr-o dispoziţie legală a cărei invocare a fost neglijată cu prilejul judecăţii în primă instanţă a primei acţiuni.

Este cert însă că prin noua cerere supusă judecăţii de reclamantă s-ar putea ajunge la adoptarea unei hotărâri care să contrazică hotărârea precedentă, astfel că, instanţa va respinge acţiunea în constatarea nulităţii absolute, pentru autoritate de lucru judecat, excepţie de ordine publică, reglementată prin norme cu valoare imperativă (C.A. Cluj, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie, decizia nr. 1747/A/2004, în B.J. 2004, p. 270).

V. Condiţii

39. Imposibilitatea unirii cu fondul.

Excepţia nu poate fi unită cu fondul deoarece, fiind strâns legată de exerciţiul dreptului la acţiune, în măsura în care este întemeiată împiedică instanţa sesizată să mai desfăşoare o activitate procesuală cu privire la dreptul în
discuţie şi, mai ales, să cerceteze fondul acestuia (C.A. Craiova, secţia civilă, decizia nr. 1401/2000);

40. Prescripţia executării silite.

1) Părţile s-au mai judecat pentru stabilirea liniei de hotar, procesul finalizându-se printr-o hotărâre care, nefiind executată de bunăvoie şi nici silit în termenul de prescripţie de 3 ani, a făcut necesar un nou proces (C.A. Bucureşti, secţia a IV-a civilă, decizia nr. 3128/2000);

2) împrejurarea că debitorul nu a executat de bunăvoie obligaţia stabilită printr-o hotărâre judecătorească definitivă nu îl îndreptăţeşte pe creditor să promoveze o nouă acţiune, ci acesta are posibilitatea executării silite a hotărârii, în termenul de prescripţie extinctivă stabilit de lege (Trib. Bucureşti, secţia a IV-a civilă, decizia nr. 1791/1994, în C.P.J. 1993-1997, p. 298, nr. 29).

Notă: Dacă însă termenul de prescripţie a dreptului de a cere şi obţine executarea silită s-a împlinit (ceea ce nu a fost cazul în speţă), atunci hotărârea pierde puterea executorie, conform art. 405 alin. (3) C. proc. civ., (nu însă şi celelalte caractere ale puterii de lucru judecat), iar o nouă cerere, având aceleaşi elemente, ar putea fi introdusă în măsura în care nu a intervenit, între timp, prescripţia dreptului de a obţine „condamnarea" pârâtului (aşa-numitul drept la acţiune în sens material). în acest proces, reclamantul se va prevala chiar de puterea lucrului judecat a primei hotărâri, astfel încât instanţa va cerceta doar dacă nu a intervenit prescripţia dreptului la acţiune în sens material. Se observă că este vorba de o situafie de excepţie, deoarece puterea de lucru judecat nu conduce la respingerea cererii, ci, dimpotrivă, la admiterea acesteia;

41. Cerere rămasă nesoluţionată.

1) Faptul că în primul proces s-a formulat şi o cerere de autorizare a reclamantei de a demola construcţia, iar instanţa a omis a se pronunţa asupra ei, face să nu existe autoritate de lucru judecat cu privire la acest aspect (C.A. Cluj, secţia civilă, decizia nr. 511/2002);

2) Nu există putere de lucru judecat cu privire la un capăt de cerere pe care prima hotărâre nu l-a rezolvat. Hotărârea de anulare a unei acţiuni ca netimbrată nu are efect de lucru judecat (Trib. Suprem, colegiul civil, decizia nr. 780/1955, în C.D. 1955, voi. 2, p. 135);

42. Hotărâre penală. Hotărârea penală are autoritate de lucru judecat cu privire la modul de soluţionare a acţiunii civile, iar eventualele omisiuni ale recurentei referitoare la dovada existenţei şi cuantumului prejudiciului nu pot fi înlăturate prin intermediul unei acţiuni introduse la instanţa civilă (C.A. Braşov, secţia civilă, decizia nr. 21/R/1997);

43. Ordonanţă preşedinţială.

1) Ordonanţa preşedinţială se bucură de putere de lucru judecat relativă, numai faţă de o nouă cerere de ordonanţă preşedinţială, în care situaţia de fapt şi de drept este identică, nu şi faţă de procesul de fond (C.A. Bucureşti, secţia a IV-a civilă, decizia nr. 2703/2000);

2) Când, într-o cerere iniţial formulată ca ordonanţă preşedinţială, procesul s-a soluţionat totuşi în fond, atunci există lucru judecat (Trib. Suprem, colegiul civil, decizia nr. 37/1962, în C.D. 1962, p. 311);

44. Dispozitivul hotărârii. Lucrul judecat rezultă din dispozitivul hotărârii, deoarece numai prin această parte a actului final al instanţei se statuează asupra conflictului de interese dintre părţi. Argumentele de fapt şi de drept care lămuresc înţelesul şi întinderea dispozitivului nu intră în puterea lucrului judecat decât dacă acestea se referă la aspectul asupra căruia s-a purtat litigiul dintre părţi şi care a fost soluţionat prin dispozitivul hotărârii, deci considerentele hotărârii nu intră în puterea lucrului judecat decât în limita în care îşi găsesc corespondentul în modul de soluţionare a cauzei, astfel cum rezultă din dispozitiv (C.A. Bucureşti, secţia a IV-a civilă, decizia nr. 736/1997, în C.P.J.C. 1993-1998, p. 238);

45. Considerentele hotărârii.

1) în sistemul nostru procesual actual, ceea ce poate fi pus în executare şi are putere de lucru judecat este dispozitivul hotărârii. Considerentele au putere de lucru judecat numai în măsura în care explică dispozitivul şi se reflectă în acesta (Trib. Suprem, colegiul civil, decizia nr. 1211/1955, în C.D. 1955, p. 222);

2) Aprecierea că anumite construcţii situate pe terenul intravilan ar fi fost
edificate prin cheltuiala proprie a reclamantului nu este de natură să impieteze asupra unei cereri ulterioare de suplimentare a masei partajabile, deoarece considerentele intră în puterea lucrului judecat numai în măsura în care sprijină soluţia care se regăseşte în dispozitiv. Or, prima instanţă nu a fost învestită şi nu s-a pronunţat asupra unei astfel de cereri, iar decizia tribunalului nu a făcut decât să menţină soluţia primei instanţe, aşa încât un considerent subsidiar al acesteia, ca răspuns adus unei critici formulate în apel, nu reprezintă o judecată în fond cu privire la o astfel de pretenţie, pentru a putea fi opusă, într-un eventual proces ulterior, puterea lucrului judecat (C.A. Bucureşti, secţia a IV-a civilă, decizia nr. 529/2002);

3) Privită din punctul de vedere al părţilor, puterea lucrului judecat este restrânsă la acele puncte litigioase care au format obiectul litigiului şi care au fost rezolvate prin dispozitiv, adică acea parte a hotărârii care determină dreptul recunoscut sau tăgăduit de hotărârea pronunţată. Considerentele hotărârii nu participă la autoritatea de lucru judecat decât în măsura în care ele conţin sau lămuresc declaraţii de drepturi provocate de părţi şi cuprinse în dispozitiv. Dimpotrivă, stările de fapt, motivele fără valoare dispozitivă, avute în vedere în fundamentarea soluţiei pronunţate, nepurtând asupra unui raport juridic dedus judecăţii, nu au putere de lucru judecat.

Soluţionând acţiunea de divorţ, instanţa a reţinut în considerentele hotărârii că separaţia în fapt, alături de celelalte motive, fără valoare dispozitivă, fac convingerea că relaţiile dintre soţi sunt grav şi iremediabil deteriorate, continuarea căsătoriei fiind imposibilă, în sensul art. 38 C. fam. împrejurarea în discuţie -data despărţirii în fapt - nefiind dedusă instanţei de divorţ ca raport juridic asupra căruia avea a decide ca atare, nu poate fi invocată, prin referire la art. 1201 C. civ., în procesul privind împărţirea bunurilor comune, cu consecinţe asupra cotelor de contribuţie la plata unor rate pentru apartament, în perioada separaţiei în fapt a soţilor (Trib. Suprem, colegiul civil, decizia nr. 2/1987, în R.R.D. nr. 10/1987, p. 67);

4) Este neîndoielnic că autoritatea de lucru judecat se ataşează dispozitivului hotărârii, dar, în privinţa considerentelor, într-o abordare mai nuanţată, se poate concluziona că operează autoritatea de lucru judecat pentru acele considerente în lipsa cărora n-ar fi posibilă înţelegerea dispozitivului, precum şi pentru considerentele care constituie susţinerea dispozitivului.

Or, curtea de apel, respingând cererea formulată de reclamantă împotriva pârâtului pentru plata de penalităţi de întârziere în executarea investiţiei de mediu, reţine prin considerente decisive, care fac corp comun cu dispozitivul, că pârâtul şi-a îndeplinit obligaţia asumată.

Prin urmare, chestiunea litigioasă a îndeplinirii obligaţiei de mediu asumată
de pârât a fost tranşată printr-o hotărâre definitivă şi irevocabilă, iar prin cererea ce face obiectul prezentului dosar reclamanta tinde să ajungă la adoptarea unei soluţii care să contrazică prima decizie, ceea ce echivalează cu o încălcare a autorităţii de lucru judecat (I.C.C.J., secţia comercială, decizia nr. 3959/2005, în B.J. - Bază de date);

46. Fondul cauzei. 1) Instanţele au respins în mod corect excepţia autorităţii de lucru judecat invocată de pârât, deoarece în primul proces nu a fost soluţionat fondul cauzei; în primul proces, având într-adevăr aceleaşi părţi, obiect şi cauză, instanţa a constatat că reclamanţii nu au depus la dosar titlul de proprietate, şi nu că nu au titlu de proprietate pentru terenul revendicatori că titlul lor nu ar fi valabil (C.A. Bucureşti, secţia a IV-a civilă, decizia nr. 489/2002);

2) Nu există autoritate de lucru judecat dacă prima acţiune a fost respinsă pe baza unei excepţii procedurale, fără să se fi rezolvat în fond litigiul dintre părţi (C.S.J., secţia civilă, decizia nr. 779/2000, în B.J. - Bază de date);

3) Nu operează autoritatea de lucru judecat în cazul în care o primă acţiune s-a respins ca prematură (C.S.J., secţia de contencios administrativ, decizia nr. 408/2002, în B.J. - Bază de date. în acelaşi sens: C.A. Bucureşti, secţia a Vlll-a de contencios administrativ şi fiscal, decizia nr. 110/2006, în B.J. nr. 1/2006, p. 191);

47. Principiul contradictorialităţii.

Dacă instanţa a ridicat şi admis excepţia autorităţii de lucru judecat, fără a o pune în discuţia părţilor, care au fost lipsite astfel de posibilitatea unor eventuale apărări ce le puteau invoca în legătură cu aceasta, s-a pronunţat o hotărâre nelegală, ce constituie motiv de casare cu trimiterea cauzei spre rejudecare (C.S.J., secţia de contencios administrativ, decizia nr. 1169/1996, în B.J. 1996, p. 595);

48. Desfiinţarea hotărârii. 1) Desfiinţarea unei hotărâri judecătoreşti nu se poate realiza decât prin exercitarea căilor de atac împotriva acelei hotărâri, iar legalitatea şi temeinicia ei nu pot fi puse în discuţie într-un alt proces, pe cale incidentală, deoarece, atât timp cât nu a fost desfiinţată, hotărârea se bucură de autoritate de lucru judecat (C.A. Bucureşti, secţia a IV-a civilă, decizia nr. 1151/1997, în C.P.J.C. 1993-1998, p. 247);

2) Pârâtul care nu a făcut recurs nu poate reitera în recursul reclamantului excepţia care îi fusese respinsă, opunân-du-se la aceasta lucrul judecat, cu rezerva dispoziţiilor art. 315 alin. final C. proc. civ. (Trib. Reg. Ploieşti, decizia nr. 2877/1953, în Legalitatea populară nr. 1/1961, p. 12);

49. Hotărâri contradictorii. 1) Dacă, statuând asupra obiectului unei cereri, judecătorul ar putea contrazice cele
statornicite într-o hotărâre anterioară, afirmând un drept negat sau negând un drept afirmat, există identitate de raport juridic (Trib. Suprem, decizia nr. 496/1975 şi decizia nr. 966/1973, în I.G. Mihuţă, Repertoriu II, p. 386, nr. 186);

2) Esenţial fiind să nu se ajungă la două hotărâri contradictorii, în sensul ca drepturile recunoscute prin prima hotărâre să nu fie contrazise prin hotărârea ulterioară, ceea ce trebuie să se verifice este dacă prin noua acţiune reclamantul nu urmăreşte acelaşi scop, ca în primul proces. Această situaţie există şi în cazul în care problema a fost discutată în primul proces numai pe cale incidenţă (Trib. Suprem, colegiul civil, decizia nr. 1457/1967, în I.G. Mihuţă, Al. Lesviodax, Repertoriu I, p. 876);

50. Efectul pozitiv al lucrului judecat. Statuarea, printr-o sentinţă irevocabilă, că o persoană a avut discernământul abolit, motiv de anulare a două testamente din 1 martie 1997 şi 7 august

1997, se impune şi într-o cerere având ca obiect constatarea nulităţii unei declaraţii de partaj, datând din 5 martie

1997, ca efect pozitiv al puterii lucrului judecat, fiind inadmisibil a se contrazice printr-o nouă hotărâre cele reţinute irevocabil cu privire la actele juridice ale persoanei, în aceeaşi perioadă (C.A. Cluj, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie, decizia nr. 1559/R/2004, în B.J. 2004, p. 267).

VI. Aplicaţii

51. Vătămare corporală. 1) Când prin hotărâre s-au acordat despăgubiri pentru vătămări corporale, modificările în starea materială a părţilor nu interesează, însă modificări le în starea sănătăţii victimei, prin agravare sau însănătoşire, dau dreptul la modificarea despăgubirilor (Trib. Suprem, Plen, decizia de îndrumare nr. 16/1964, în C.D. 1964, p. 34);

2) La prestaţiile periodice modificarea stării de fapt permite să se ceară modificarea prestaţiei (Trib. Suprem, colegiul civil, decizia nr. 913/1953, în C.D. 1952-1954, voi. I, p. 162);

52. Acţiune posesorie. Restituirea fructelor. Constatarea lipsei de calitate în acţiunea posesorie are putere de lucru judecat în altă acţiune de restituire a fructelor (Trib. Corabia, sentinţa nr. 210/1060, în Legalitatea populară nr. 7/1960, p. 108);

53. Revendicare. Tulburare de posesie. Dacă, ca urmare a unei hotărâri date în revendicare şi executată, o persoană a pierdut posesia imobilului, o acţiune ulterioară în tulburare de posesie urmează a se respinge (Trib. Suprem, colegiul civil, decizia nr. 347/1957, în Legalitatea populară nr. 4/1958, p. 77);

54. Divorţ. Partaj. în cazul existenţei a două acţiuni, prima de divorţ şi a doua de partaj, nu poate fi vorba de autoritate de lucru judecat, întrucât nu sunt întru-
nite cele trei condiţii cumulative cerute de art. 1201 C. civ. - acelaşi obiect, aceeaşi cauză şi aceleaşi părţi în aceeaşi calitate - ci, cel mult, ultima condiţie. Constatarea din hotărârea de divorţ poate fi însă folosită ca probă în procesul de partaj.

In determinarea contribuţiei din partea reclamantei la continuarea unor lucrări de construcţii la casa, proprietatea pârâtului, părţile au pus în discuţie, ca împrejurare hotărâtoare, data despărţirii în fapt şi instanţele au dedus această dată din considerentele hotărârii de divorţ. Soluţia este criticabilă întrucât, în primul proces, instanţa a fost sesizată numai cu soluţionarea acţiunii de divorţ, în dovedirea căreia s-au invocat motive care au determinat întreruperea coabitării, intervenită cu câţiva ani în urmă. Instanţa de divorţ a reţinut despărţirea în fapt ca o consecinţă a manifestărilor reţinute în sarcina pârâtului, fără ca aceasta să-i fi fost dedusă judecăţii ca un raport juridic propriu-zis asupra căruia avea să se decidă cu putere dispozitivă. O astfel de modalitate procesuală se poate concretiza, în principiu, doar în considerente, fără a reflecta în mod necesar în dispozitiv, ori de câte ori cele astfel hotărâte sunt în convergenţă cu soluţia finală, pregătind-o şi condiţionând-o (Trib. Suprem, secţia civilă, decizia nr. 48/1988, în R.R.D. nr. 10/1988, p. 63);

55. Divorţ. încetarea căsătoriei prin deces. în cazul în care căsătoria a fost desfăcută prin divorţ, iar împotriva hotărârii nu s-au exercitat căile de atac prevăzute de lege, partea nu ar putea, ulterior, să formuleze o cerere prin care să solicite instanţei să constate că respectiva căsătorie a încetat ca urmare a decesului unuia dintre soţi, deoarece s-ar nesocoti puterea lucrului judecat (C.A. Braşov, secţia civilă, decizia nr. 705/1995, în C.P.). 1995, p. 25);

56. Restituirea fructelor. Faţă de dispoziţiile legii relative la restituirea fructelor, care se acordă sau nu după cum posesorul a fost de bună sau de rea-credinţă, nu se poate susţine că judecata asupra fondului dă putere de lucru judecat asupra restituirii fructelor, deoarece în caz de bună-credinţă ele nu pot fi acordate deloc (Cas. I, 18 iunie 1883, în Buletinul Curţii de Casaţie 1883, p. 660).

Notă: Trebuie făcută o distincţie, în funcţie de situaţia concretă din speţă, mai exact de obiectul primei cereri de chemare în judecată. Soluţia din speţă se aplică atunci când posesorul este chemat în judecată de o persoană ce se pretinde proprietarul bunului respectiv, revendicându-l. în cererea în revendicare nu interesează dacă posesorul pârât este sau nu de bună-credinţă, ci reclamantul trebuie să-şi dovedească dreptul de proprietate. Dacă însă posesorul introduce o cerere în constatarea uzucapiunii prescurtate, iar instanţa respinge această cerere pe motiv că posesia nu a fost de bună-credinfă, atunci există putere de lucru judecat, în sensul că, într-un proces ulterior prin care proprietarul pretinde restituirea fructelor culese de posesor, nu se mai poate discuta problema bunei-credinfe a posesorului;

57. Ordonanţa de scoatere de sub urmărire penală. 1) Ordonanţa de scoatere de sub urmărire penală neavând caracterul unei hotărâri în sensul art. 22 C. proc. pen., instanţa civilă are îndatorirea să stabilească ea, pe bază de probe, prejudiciul, culpa şi raportul de cauzalitate între faptă şi dauna provocată (Trib. Suprem, colegiul civil, decizia nr. 2207/1972, în C.D. 1972, p. 153; decizia nr. 681/1971, în I.G. Mihuţă, Repertoriu II, p. 387; decizia nr. 975/1978, în C.D. 1978, p. 260);

2) Ordonanţa de scoatere de sub urmărire penală nu reprezintă o hotărâre judecătorească şi, deci, constatările pe care le cuprinde nu pot fi opuse cu putere de lucru judecat în faţa instanţei civile. Ca atare, această instanţă nu îşi poate întemeia soluţia pe asemenea constatări, ci are îndatorirea să îşi exercite rolul activ şi să administreze ea însăşi probele necesare pentru a stabili cu certitudine situaţia de fapt (Trib. Suprem, secţia civilă, decizia nr. 975/1978, în C.D. 1978, p. 259); u 3) Rezoluţia procurorului de încetare a urmăririi penale nu are autoritate de lucru judecat în cauzele civile, astfel că instanţele sunt obligate să dispună, chiar din oficiu, administrarea de probe în legătură cu modul cum s-a produs accidentul de muncă, pentru a se stabili dacă pârâtul este sau nu vinovat de accidentarea reclamantei. In cazul în care se constată vinovăţia pârâtului în comiterea faptului păgubitor, instanţei îi revine obligaţia de a stabili cuantumul exact al prejudiciului suferit de victimă (Trib. Suprem, colegiul civil, decizia nr. 375/1988, în R.R.D. nr. 1/1989, p. 63);

58. încheiere de trimitere în posesie. Partaj. încheierile de trimitere în posesie nu pot fi opuse cu autoritate de lucru judecat în procesul de partaj, deoarece aceste încheieri sunt date în cadrul procedurii necontencioase şi, ca atare, sunt lipsite de puterea de lucru judecat (Trib. Suprem, colegiul civil, decizia nr. 252/1956, în C.D. 1956, p. 280);

59. Pensie de întreţinere. Motivul de recurs prin care se invocă autoritatea de lucru judecat a hotărârilor privitoare la pensia de întreţinere este neîntemeiat, întrucât în această materie nu există autoritate de lucru judecat dacă s-au schimbat împrejurările care au justificat stabilirea unui anumit cuantum al pensiei de întreţinere (C.A. Bucureşti, secţia a IV-a civilă, decizia nr. 121/2002);

60. Imobil preluat de stat. Valabilitatea titlului. Curtea a reţinut greşit că decizia anterioară ar avea autoritate de lucru judecat asupra problemei valabilităţii titlului statului deoarece, aşa
cum corect arătase tribunalul, cererea de chemare în judecată finalizată prin menţionata decizie avea alt temei de fapt şi de drept decât cea de faţă, inclusiv cu privire la chestiunea litigioasă a valabilităţii titlului statului.

Astfel, în primul proces se invocase greşita aplicare a Decretului nr. 223/1974, iar în cel de faţă se susţine că titlul statului nu a fost valabil din perspectiva dispoziţiilor art. 6 din Legea nr. 213/1998, care prevăd că, pentru a fi valabilă, preluarea imobilului de către stat trebuie să se fi făcut nu numai cu respectarea legilor în vigoare, dar şi a Constituţiei şi a tratatelor internaţionale la care România era parte.

în ceea ce priveşte autoritatea de lucru judecat a deciziei prin care s-a stabilit irevocabil că pârâţii au fost de bună-cre-dinţă la încheierea contractului a cărui nulitate absolută se invocă, hotărârea recurată este legală, existând identitatea de părţi, de obiect şi de cauză cerute de art. 1201 C. civ.

Identitatea de părţi şi de obiect nu este contestată de recurenţi, însă aceştia susţin că nu există identitate de cauză, pentru că în acest al doilea proces -având ca obiect constatarea nulităţii contractului - se invocă dispoziţiile art. 46 din Legea nr. 10/2001, iar acest text are în vedere ipoteza preluării imobilului fără titlu valabil.

Este adevărat că imobilul a fost preluat fără titlu valabil, aşa cum corect a reţinut tribunalul, şi că, prin urmare, în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 -în redactarea în vigoare la data pronunţării deciziei -care condiţionează validitatea contractului de vânzare-cumpărare încheiat de stat cu chiriaşii de bună-credinţă a acestora la momentul contractării.

Textul de lege menţionat nu prevede însă alte criterii de determinare a bu-nei-credinţe decât cele avute în vedere cu ocazia primei judecăţi, iar motivele pentru care reclamanţii consideră că pârâţii au fost de rea-credinţă sunt aceleaşi, astfel încât nu se poate reţine că a doua cerere de chemare în judecată are o altă cauză juridică decât prima.

Câtă vreme printr-o hotărâre irevocabilă s-a stabilit că pârâţii au fost încredinţaţi că încheie contractul de vânzare-cumpărare cu statul, ca adevărat proprietar al apartamentului şi că, prin urmare, au fost de bună-credinţă, există autoritate de lucru judecat cu privire la această chestiune litigioasă şi nu se poate ca într-un al doilea proces să se ajungă la o concluzie contrară, cu înfrângerea principiului res judicata (I.C.C.J., secţia civilă şi de proprietate intelectuală, decizia nr. 5451/2006);

61. Act normativ nou. Legea nr. 10/2001. Potrivit art. 46 alin. (2) din Legea nr. 1 0/2001, actele de înstrăinare, inclusiv cele făcute în cadrul procesului de privatizare, având ca obiect imobile preluate fără titlu valabil sunt lovite de nulitate absolută, în afară de cazul în care au fost încheiate cu bună-credinţă, iar, potrivit art. 48, persoanele îndreptăţite şi cele vătămate într-un drept al lor,
cărora, până la intrarea în vigoare a acestei legi, li s-au respins prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile acţiunile având ca obiect bunuri preluate în mod abuziv de stat etc., pot solicita, indiferent de natura soluţiilor pronunţate, măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent, în condiţiile acestei legi.

Dacă persoanele îndreptăţite la restituirea imobilelor preluate abuziv s-au judecat în cauze în care s-a verificat inclusiv modul în care imobilele s-au transmis altor persoane, urmare a apariţiei şi intrării în vigoare a noului act normativ acestea au dreptul de a solicita măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent, ceea ce implică inclusiv dreptul de a solicita constatarea nulităţii absolute a actelor de înstrăinare, chiar dacă anterior, cu privire la acest aspect, există deja hotărâri judecătoreşti, fără ca în speţă să opereze excepţia autorităţii de lucru judecat, conform art. 1201 C. civ., întrucât prin art. 48 din Legea nr. 10/2001 legiuitorul a reglementat o excepţie de la dispoziţiile dreptului comun în materie; mai mult, temeiul juridic este altul decât cel avut în vedere anterior apariţiei acestui act normativ (C.A. Oradea, secţia civilă, decizia nr. 757/2005, în C.P.J. în materie civilă pe 2005, p. 34).

Notă: Soluţia este criticabilă pentru că exclude, de plano, necesitatea verificării autorităţii de lucru judecat.

Chiar dacă în noua cerere de chemare în judecată se indică un nou temei de drept - art. 46 alin. (2), actual 45 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 -, poate exista autoritate de lucru judecata unei hotărâri judecătoreşti irevocabile anterioare, dacă aceasta a fot pronunţată într-un proces având aceleaşi părţi, acelaşi obiect şi aceeaşi cauză.

Aceasta deoarece cauza juridică nu se reduce la temeiul de drept, ci reprezintă situaţia de fapt calificată juridic.

Prin urmare, dacă într-un proces purtat anterior între aceleaşi părţi s-a solicitat constatarea nulităţii aceluiaşi contract, pentru aceleaşi motive reiterate în cel de-al doilea proces va exista autoritate de lucru judecat.

62. Imobil preluat de stat. întrucât prin art. 6 din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia legiuitorul a dat în competenţa instanţelor judecătoreşti puterea de a stabili valabilitatea titlului statului, în sensul, printre altele, de a analiza dacă titlul statului s-a constituit cu respectarea legilor în vigoare la data preluării bunurilor, nu este de făcut vreo diferenţiere sau vreo distincţie după cum titlul statului l-a reprezentat un act emis de o autoritate administrativă sau a constituit un act judiciar, adică o hotărâre judecătorească.

Interpretarea dată de instanţa de apel, în sensul că titlul statului îl reprezintă o hotărâre judecătorească, ce, în toate cazurile, se bucură de puterea lucrului judecat şi a cărei desfiinţare nu se poate
cere pe cale incidenţă, ci numai prin intermediul căilor de atac, este greşită şi contrară voinţei legiuitorului, care, în temeiul ideii de reparaţiune a unor abuzuri comise în trecut, a învestit instanţele judecătoreşti cu puterea şi competenţa de a analiza şi compara titlul statului în raport cu legea în baza căreia a fost emis, fără a face distincţia care anume organ al statului a emis titlul (administrativ sau judiciar) (I.C.C.J., secţia civilă şi de proprietate intelectuală, decizianr. 3516/2004, în B.J. - Bază de date);

63. Art. 6 parag. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. Accesul la instanţă. Reclamanţii au parcurs căile de atac pe care le oferă sistemul juridic intern, anume o primă acţiune în revendicare, urmată de o acţiune în contestarea validităţii titlului de proprietate al statului care a fost declarată inadmisibilă pe motiv că a existat autoritate de lucru judecat a hotărârii pronunţată în prima acţiune în revendicare.

Curtea apreciază în primul rând că excepţia autorităţii de lucru judecat urmăreşte un scop legitim, deoarece vizează, fără îndoială, să garanteze securitatea raporturilor juridice în materie civilă.

Aceasta nu satisface neapărat, în sine, exigenţele impuse de art. 6 alin. (1); mai trebuie examinat, în lumina ansamblului circumstanţelor cauzei, dacă modul în care jurisdicţiile naţionale au respins a doua acţiune a reclamanţilor, aplicând dispoziţiile legale privind autoritatea de lucru judecat, a respectat dreptul lor de acces la instanţă, având în vedere principiul preeminenţei dreptului într-o societate democratică (mutatis mutandis, Lungoci împotriva României, nr. 62.710/00, paragraful 37, 26 ianuarie 2006).

Curtea subliniază faptul că prima acţiune în revendicare a fost declarată inadmisibilă prin (...) pe motiv că reclamanţii nu au parcurs toate etapele procedurii administrative de restituire a imobilului prevăzute de Legea nr. 112/1995. Or, cererea de restituire a imobilului pe cale administrativă a rămas, până în prezent, fără răspuns din partea comisiei municipale de aplicare a Legii nr. 112/1995.

în plus, Curtea observă că cererea de restituire a imobilului întemeiată pe
Legea nr. 10/2001 este încă nesoluţionată de autorităţile administrative.

în lumina celor menţionate, Curtea apreciază că simplul fapt că reclamanţii au avut acces la o instanţă, dar numai pentru a-şi vedea respinsă ca inadmisibilă a doua acţiune în revendicare, prin jocul dispoziţiilor referitoare la autoritatea de lucru judecat, nu răspunde exigenţelor art. 6 alin. 1 din Convenţie. Astfel, Curtea constată că reclamanţii au fost lipsiţi de orice posibilitate clară şi concretă de acces la instanţă care să dispună asupra cererii de restituire a imobilului în litigiu (mutatis mutandis, Lungoci împotriva României, paragrafele 42 şi 43).

Prin urmare, art. 6 parag. 1 din Convenţie a fost încălcat (C.E.D.O., cauza Caracas împotriva României, hotărârea din 29 iunie 2006, paragrafele 33-35 şi 38-41, M. Of. nr. 189 din 19 martie 2007).

Autoritate de lucru judecat. Probe asupra fondului

Când hotărârea este pronunţată pe excepţia autorităţii de lucru judecat, instanţa nu va administra probe privind temeinicia acţiunii şi nici nu este obligată a se pronunţa asupra dovezilor depuse de părţi. -C.A. Cluj, Secţia civilă, decizia nr. 361/1999,B.J./1999, p. 198.

Calităţi procesuale. Inversare

Există autoritate de lucru judecat chiar dacă reclamantul din cea de-a doua acţiune a avut calitatea de pârât în prima cauză, câtă vreme titulare ale drepturilor litigioase sunt aceleaşi persoane, cu calităţi procesuale inverse faţă de procesul

Citește mai mult

anterior. -C.A. Bucureşti, Secţia a IV-a civilă, decizia nr. 3128/2000, Culegere de practică judiciară în materie civilă pe anul 2000, p. 231.

Capăt de cerere. Nesoluţionare

Instituţia autorităţii lucrului judecat împiedică „o nouă judecată" a unei cereri deja judecate. Faptul că în primul proces s-a formulat şi cererea pentru autorizarea reclamantei a demola iar instanţa a omis a se pronunţa asupra ei, a lăsat-o nesoluţionată, nu atrage autoritatea lucrului judecat. - C.A. Cluj, decizia civilă nr. 511/2002, Ministerul Justiţiei-Culegere de practică judiciară pe anii 1999-2002, p. 138.

Debitori solidari

Oricare din debitorii solidari poate invoca pe cale de excepţie puterea lucrului judecat rezultată
dintr-o hotărâre judecătorească definitivă, obţinută anterior de un codebitor solidar în contradictoriu cu creditorul comun, chiar dacă ceilalţi codebitori nu au participat în acel proces purtat în legătură cu creanţa solidară. - Tribunalul Suprem, colegiul civil, decizia nr. 1094/1963, Justiţia nouă nr. 3/1964, p. 134.

Identitate de cauză

în speţă, nu există identitate de cauză, deoarece, în primul proces, reclamanta (pârâta în prezenta cauză) şi-a întemeiat acţiunea pe titlul de proprietate emis potrivit Legii nr. 18/1991, pârâţii (reclamanţi în acest proces) opunându-i un testament, iar în prezentul litigiu reclamanţii şi-au întemeiat acţiunea pe un contract de vânzare-cumpă-rare autentificat ulterior pronunţării primei hotărâri. - C.A. Iaşi, decizia civilă nr. 1960/1999, Jurisprudenţa pe anul 1999, p. 187.

Identitate de obiect

1. Pentru a exista identitate de obiect, nu este nevoie ca acesta să fie formulat în ambele acţiuni în acelaşi mod, ci este suficient ca din cuprinsul acţiunilor să rezulte că scopul final urmărit de reclamant este acelaşi în ambele acţiuni. - C.A. Ploieşti, decizia nr. 120/1996, B.J./ 1993-1997, p. 617.

2. Principiul puterii lucrului judecat, rezultând din art. 1201 C. civ., împiedică nu numai judecarea din nou a unui proces terminat, având acelaşi obiect, aceeaşi cauză şi purtat între aceleaşi părţi, chiar cu poziţia procesuală inversată, ci şi contrazicerile dintre două hotărâri judecătoreşti, în sensul că drepturile recunoscute unei părţi printr-o hotărâre definitivă să nu fie contrazise printr-o altă hotărâre posterioară, pronunţată într-un alt proces.

Pentru a exista identitate de obiect între două acţiuni, nu este nevoie ca obiectul să fie formulat în ambele în acelaşi mod, ci este suficient ca din cuprinsul acelor acţiuni să rezulte că scopul final urmărit este acelaşi în ambele acţiuni. - înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia civilă şi de proprietate intelectuală, decizia nr. 4525/2005Jurisprudenţa Secţiei civile pe anul 2005, p. 533.

Identitate de părţi

Identitatea de părţi la care se referă art. 1201 C. civ. priveşte identitatea lor juridică iar nu cea fizică, de vreme ce o persoană poate sta în proces fie în nume propriu, fie în numele altei persoane. Chiar dacă fiziceşte a absentat, persoana va fi parte în proces dacă a fost reprezentată în proces ... Printr-o acţiune ulterioară moştenitoarea nu poate invoca un drept asupra suprafeţei de teren din punctul „C.B.” câtă vreme acest drept nu a fost recunoscut, prin hotărârea anterioară, nici în patrimoniul autorului său. - C.A. Bucureşti, Secţia a IV-a civilă, decizia nr. 3056/ 2001, nepublicată.

Lipsa calităţii procesuale. Autoritate de lucru judecat

Dacă prima acţiune civilă a fost respinsă pentru lipsa calităţii procesuale, fără a se examina fondul cauzei şi temeinicia motivelor invo-
cate, nu poate fi reţinută autoritatea de lucru judecat într-o nouă acţiune, din moment ce în primul proces fondul raporturilor juridice dintre părţi nu a fost soluţionat. - C.A. Timişoara, Secţia civilă, decizia nr. 1833/1999, B.J./1999, p. 91.

Notă - Dacă problema calităţii procesuale nu a fost lămurită până la momentul exercitării celei de-a doua acţiuni, astfel încât în continuare reclamantul nu a devenit titular al dreptului în raportul dedus judecăţii, apreciem că există autoritate de lucru judecat.

Ordonanţă de scoatere de sub urmărire penală. Lipsa autorităţii de lucru judecat

Ordonanţa de scoatere de sub urmărire penală nu are caracterul unei hotărâri definitive şi, ca urmare, instanţa civilă este obligată să judece acţiunea civilă, stabilind ea însăşi, pe bază de probe, pe lângă prejudiciul suferit, culpa celui ce pretinde că l-a provocat şi legătura cauzală dintre aceste elemente. -Curtea Supremă de Justiţie, Secţia civilă, decizia nr. 2063/1991, B.J./ 1990-1992, p. 287.

Sentinţă penală. Autoritate de lucru judecat în civil

în cazul în care prin sentinţa penală rămasă definitivă, instanţa a dispus obligarea unei persoane la reparaţii civile, aceasta nu mai poate fi obligată la plata aceloraşi despăgubiri, în cadrul unui proces civil, în favoarea persoanei prejudiciate. - C.A. Bucureşti, Secţia a IlI-a civilă, decizia nr. 825/2000, Culegere de practică judiciară in materie civilă pe anul 2000, p. 286.

Stabilire hotar. Lipsa autorităţii de lucru judecat în revendicare

Hotărnicia nu are autoritatea lucrului judecat în privinţa întinderii dreptului de proprietate al părţilor, indiferent dacă hotarul a fost trasat prin bună învoială sau printr-o hotărâre judecătorească limitată la acest scop.

Ca urmare, chiar dacă între proprietăţile învecinate există semne de delimitare, dar unul sau toţi proprietarii locurilor învecinate au îndoieli sau incertitudini cu privire la deţinerea de către vecini, fără drept, a unei porţiuni din terenul lor, acţiunea este admisibilă, dar având caracterul unei revendicări, obligă pe cel care pretinde să-şi dovedească dreptul. - Curtea Supremă de Justiţie, Secţia civilă, decizia nr. 1571/1992, B.J./1990-1992, p. 260.

LEGISLAŢIE INCIDENTĂ

Ordonanţa Guvernului nr. 5/2001 privind procedura somaţiei de plată, aprobată prin Legea nr. 295/2002, art. IV - (1) Ordonanţa privind somaţia de plată nu are autoritate de lucru judecat cu privire la fondul raporturilor juridice dintre părţi.

(2) Prevederile art. 338 din Codul de procedură civilă se aplică în mod corespunzător.