Art. 170 cod procedura civila Administrarea dovezilor Judecata
| Comentarii |
|
Capitolul III
Judecata
Secţiunea III
Administrarea dovezilor
Judecata
Secţiunea III
Administrarea dovezilor
Art. 170
(1)Când s-a încuviinţat o cercetare locală, expertiză sau dovadă cu martori, partea care a propus-o este obligată ca, în termen de 5 zile de la încuviinţare, să depună suma statornicită de instanţă pentru cheltuielile de cercetare, drumul şi despăgubirea martorilor sau plata expertului; recipisa se va depune la grefa instanţei.
(2)Când s-au încuviinţat părţilor dovezi potrivit dispoziţiilor art. 138 pct. 2 şi 4, termenul de mai sus poate fi prelungit până la 15 zile.
(3)Neîndeplinirea acestor obligaţii atrage decăderea, pentru acea instanţă, din dovada încuviinţată.
(4)Depunerea sumei se va putea însă face şi după împlinirea termenului, dacă prin aceasta nu se amână judecata.
| ← Art. 169 cod procedura civila Administrarea dovezilor Judecata | Art. 171 cod procedura civila Administrarea dovezilor Judecata → |
|---|
1. Refuzul achitării onorariului de expert. Deşi atât prevederile cu valoare de principiu cuprinse în art. 129 alin. (5) teza finală C. proc. civ., cât şi cele de aplicaţie particulară în materia probei cu expertiza cuprinse în art. 201 alin. (1) C. proc. civ. îngăduie instanţei să ordone chiardin oficiu, trecând peste împotrivirea părţilor, administrarea unei probe, este subînţeles că atunci când administrarea probei implică cheltuieli, iar partea interesată refuză avansarea lor, ordonarea din oficiu a dovezii nu mai apare ca posibilă.
Trimit la această concluzie şi dispoziţiile
Citește mai mult
art. 170 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora în cazul în care s-a încuviinţat o cercetare locală, expertiză sau dovadă cu martori, partea este obligată ca, în termen de 5 zile de la încuviinţare, să depună suma statornicită de instanţă pentru cheltuielile necesare administrării probei, sub sancţiunea decăderii prevăzută de alin. (3) al aceluiaşi articol.Prin analogie, atunci când partea se opune însăşi încuviinţării probei, arătând că nu va avansa cheltuielile pe care administrarea ei le necesită, se impune a constata că partea îşi asumă consecinţele ce decurg din neadministrarea unei dovezi de care atârnă soluţionarea cauzei (C.A. Cluji, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie, decizia nr. 2152/R/2005, în B.J. 2005, p. 235).
Notă: Credem că soluţia îşi menţine valabilitatea şi în raport de dispoziţiile art. 171^1 C. proc. civ., articol introdus prin Legea nr. 219/2005.
Astfel, textul de lege menţionat are în vedere ipoteza în care proba nu este cerută de vreuna din părţi, ci este dispusă de instanţă din oficiu sau la cererea procurorului.
Şi în atare situaţie, partea în sarcina căreia instanţa stabileşte obligaţia de plată a cheltuielilor necesare administrării probei îşi asumă consecinţele refuzului de a plăti cheltuielile prin imposibilitatea de administrare a probei.
O.G. nr. 2/2000 privind organizarea activităţii de expertiză tehnică judiciară şi extrajudiciară
Art. 19. în cazul în care pentru efectuarea expertizei dispuse expertul trebuie să se deplaseze în altă localitate decât cea în care domiciliază, acesta are dreptul la rambursarea cheltuielilor de transport, de cazare şi la plata diurnei potrivit dispoziţiilor care reglementează aceste drepturi pentru salariaţii din instituţiile publice.
Art. 20. Suma stabilită drept onorariu provizoriu şi avansul pentru cheltuielile de deplasare, atunci când este cazul, se depun, în termen de 5
Citește mai mult
zile de la numirea expertului, de partea la cererea căreia s-a încuviinţat efectuarea expertizei, în contul special al biroului local pentru expertize judiciare tehnice şi contabile, deschis în acest scop.Aceasta rezultă şi din prevederile alin. final, care reglementează posibilitatea acoperirii sancţiunii dacă depunerea sumei după împlinirea termenului nu a determinat amânarea judecăţii.
în exerciţiul rolului activ, instanţa are însă obligaţia să atragă atenţia părţii interesate asupra posibilităţilor procesuale pe care le are.
2. Din alin. (3) se desprinde concluzia că decăderea intervine numai pentru etapa procesuală (primă
Citește mai mult
instanţă, apel) în care se află judecata la momentul la care s-a constatat neîndeplinirea obligaţiilor impuse la alin. (1).Refuzul achitării onorariului expertului. Recurs
Este nelegală decizia instanţei de recurs prin care se casează sentinţa primei instanţe, pentru administrarea probei cu expertiza contabilă, în situaţia în care reclamantul a fost
decăzut din probă la instanţa de fond, în condiţiile art. 170 alin. (1) C. proc. civ., datorită refuzului depunerii sumei statornicite în instanţă pentru plata expertului. - C.A. Timişoara, Secţia civilă, decizia nr. 1516/R/2005, Curierul judiciar nr. 10/2005, p. 10.
Prin Decizia nr. 400 din 5 octombrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1012 din 3 noiembrie 2004, Curtea Constituţională a respins excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 170 alin. (1) şi (3) C. proc. civ.
în motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul a arătat că textul de lege criticat contravine normelor juridice europene referitoare la accesul liber la justiţie şi la dreptul persoanei implicate într-un proces de a formula şi administra probe. Astfel, decăderea persoanei interesate din dreptul de a se
Citește mai mult
efectua expertiza o privează de dreptul la un proces echitabil şi constituie un abuz, în condiţiile în care aceasta este unica modalitate prin care se poate proba pretenţia dedusă judecăţii.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea a constatat că textele de lege criticate reglementează obligaţia părţii care a solicitat administrarea unor probatorii, precum cercetarea locală, expertiza sau dovada cu martori, pe care instanţa le-a încuviinţat, de a avansa în termen de cinci zile cheltuielile necesare pentru cercetare, drumul şi despăgubirea martorilor sau plata expertului, sub sancţiunea decăderii dinproba încuviinţată.
In această materie, ca, de altfel, în toate cazurile în care legiuitorul a condiţionat valorificarea unui drept de exercitarea sa în interiorul unui anumit termen, nu s-a procedat în acest fel cu intenţia de a restrânge accesul liber la justiţie, de care, în mod evident, cel interesat beneficiază în cadrul termenului legal instituit, ci exclusiv pentru a instaura un climat de ordine indispensabil, în vederea exercitării dreptului constituţional prevăzut de art. 21, prevenind astfel abuzurile şi asigurând protecţia drepturilor şi intereselor legitime ale celorlalte părţi. De altfel, Curtea a statuat în mod constant că reglementarea de către legiuitor, în limitele competenţei ce i-a fost conferită prin Constituţie, a condiţiilor de exercitare a unui drept, subiectiv sau procesual, inclusiv prin instituirea unor termene, nu constituie o restrângere a exerciţiului acestuia, ci doar o modalitate eficientă de a preveni exercitarea sa abuzivă, în detrimentul altor titulari de drepturi, în egală măsură ocrotite.
Aşa fiind, termenul instituit prin textul de lege criticat are în vedere soluţionarea procesului cu celeritate, nedepunerea sumei statornicite de instanţă în cele cinci zile de la încuviinţarea probei cauzând o amânare nejustificată a judecăţii.
Departe de a îngrădi drepturi consacrate constituţional, reglementarea prevăzută de art. 170 alin. (1) şi (3) C. proc. civ. constituie o garanţie a aplicării principiului prevăzut de art. 6 pct. 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, privind judecarea unei cauze în mod echitabil şi într-un termen rezonabil, în scopul înlăturării oricăror abuzuri din partea părţilor, prin care s-ar tinde la tergiversarea nejustificată a soluţionării unui proces.
Pe de altă parte, în condiţiile în care, potrivit principiului că nimeni nu se poate apăra invocând necunoaşterea legii („nemo censetur ignorare legem”), titularul unui drept este prezumat că a avut cunoştinţă de reglementarea care prevedea că valorificarea dreptului său se circumscrie unui anumit termen, fără a înţelege să îl respecte, acesta nu are decât a-şi imputa propriei lipse de diligenţă consecinţele negative pe care este ţinut să le suporte şi câtuşi de puţin textul de lege criticat.
Dacă sancţiunea este aplicată în primă instanţă, în apel poate fi cerută din nou administrarea probei.
- Ordonanţa Guvernului nr. 2/2000 privind organizarea activităţii de expertiză tehnică judiciară şi extrajudiciară, aprobată prin Legea nr. 156/2000
— art. 19 - în cazul în care pentru efectuarea expertizei dispuse expertul trebuie să se deplaseze în altă localitate decât cea în care domiciliază, acesta are dreptul la rambursarea cheltuielilor de transport, de cazare şi la plata diurnei potrivit dispoziţiilor care reglementează aceste drepturi pentru salariaţii din instituţiile publice.
— art. 20 - Suma stabilită drept onorariu provizoriu şi avansul pentru cheltuielile de
Citește mai mult
deplasare, atunci când este cazul, se depun, în termen de 5 zile de la numirea expertului, de partea la cererea căreia s-a încuviinţat efectuarea expertizei, în contul special al biroului local pentru expertize judiciare tehnice şi contabile, deschis în acest scop.