Art. 167 cod procedura civila Administrarea dovezilor Judecata
| Comentarii |
|
Capitolul III
Judecata
Secţiunea III
Administrarea dovezilor
Judecata
Secţiunea III
Administrarea dovezilor
Art. 167
(1)Dovezile se pot încuviinţa numai dacă instanţa socoteşte că ele pot să aducă dezlegarea pricinii, afară de cazul când ar fi primejdie ca ele să se piardă prin întârziere.
(2)Ele vor fi administrate înainte de începerea dezbaterilor asupra fondului.
(3)Dovada şi dovada contrarie vor fi administrate pe cât cu putinţă în acelaşi timp.
(4)Când dovada cu martori a fost încuviinţată în condiţiile art. 138, dovada contrară va fi cerută sub pedeapsa decăderii în aceeaşi şedinţă, dacă amândouă părţile sunt de faţă.
(5)Partea lipsă la încuviinţarea dovezii este obligată să ceară dovada contrarie la şedinţa următoare, iar în caz de împiedicare, la prima zi când se înfăţişează.
| ← Art. 166 cod procedura civila Excepţiile de procedură şi... | Art. 168 cod procedura civila Administrarea dovezilor Judecata → |
|---|
I. Procedură
1. încheiere preparatorie. 1) Este de principiu că admiterea sau respingerea probelor este lăsată la aprecierea instanţei, care este însă obligată să motiveze măsura luată. încheierea prin care a fost încuviinţată cererea de probe are caracter preparator, iar instanţa este îndreptăţită să revină asupra unei probe încuviinţate, având însă obligaţia să motiveze pentru ce administrarea proba-ţiunii a devenit inutilă (Trib. Suprem, secţia civilă, decizia nr. 1524/1975, în C.D. 1975, p. 230);
2) încheierea de încuviinţare a probelor este o încheiere preparatorie, care nu
Citește mai mult
leagă instanţa şi, deci, instanţa poate reveni asupra unei probe încuviinţate, dar are obligaţia să arate de ce administrarea probei a devenit inutilă (Trib. Suprem, secţia civilă, decizia nr. 1394/1971, în R.R.D. nr. 5/1972, p. 158; decizia nr. 1337/1981, în R.R.D. nr. 5/1982, p. 60);2. încuviinţarea probelor.
1) Ori de câte ori se solicită o probă sau instanţa cântăreşte dacă este cazul să ordone o anumită probă din oficiu, ea este datoare să verifice problema concludenţei probei (Trib. Reg. Bucureşti, colegiul al III-lea, secţia civilă, decizia nr. 1827/1957, în Legalitatea populară nr. 7/1958, p. 98);
2) Dovezile se pot încuviinţa numai dacă instanţa socoteşte că ele pot să aducă dezlegarea pricinii, ceea ce înseamnă că probele solicitate trebuie să fie pertinente şi concludente cauzei. O probă este pertinentă dacă are legătură cu obiectul procesului şi concludentă dacă este de natură să conducă la rezolvarea cauzei.
Aceste condiţii nu sunt îndeplinite de cele două înscrisuri solicitate de recla-manta-apelantă (decretul de expropriere şi procesul-verbal de demolare a construcţiei), pe de o parte pentru că ele vizează construcţia şi nu terenul asupra căruia poartă litigiul, iar pe de altă parte, chiar de ar fi vizat terenul, ele nu au nicio relevanţă în aprecierea cauzei de nulitatea donaţiei, invocată prin acţiune, respectiv lipsa formei autentice a actului de donaţie, care se apreciază exclusiv prin prisma dispoziţiilor art. 813 şi art. 814 C. civ., raportate la oferta de donaţie şi acceptarea ofertei de donaţie, acte administrate în cauză (C.A. Bucureşti, sectia a IV-a civilă, decizia nr. 113/2004);
3. Forţa probantă. Orice hotărâre judecătorească de fond este, cu privire la situaţia de fapt, expresia convingerii intime a judecătorilor, formată pe baza complexului de probe admisibile în cauza respectivă. întrucât sistemul nostru procedural nu cunoaşte probe formale, a căror forţă probantă să fie prestabilită de lege, ci toate mijloacele de probaţiune au aceeaşi putere, nu se poate reconstitui procesul formării convingerii intime a judecătorului şi a se stabili dacă unele probe administrate au avut o influenţă secundară, ori că hotărârea se sprijină în principal pe celelalte probe. Numai după administrarea probelor legale şi concludente, instanţa poate să pronunţe o hotărâre justă şi în cunoştinţă de cauză (Trib. Suprem, colegiul civil, decizia nr. 1846/1956, în Legalitatea populară nr. 3/1957, p. 361);
4. Rolul activ al instanţei. Contra-proba nu poate fi respinsă pe considerentul formal că nu se precizează obiectul probei, pentru că instanţa, în baza art. 129 C. proc. civ., putea cere explicaţiile necesare (Trib. Suprem, colegiul civil, decizia nr. 1014/1955, în C.D. 1955, voi. 2, p. 203);
5. Lipsa părţii. Dacă o probă cerută în scris este admisibilă şi concludentă, a fost încuviinţată şi nu s-a revenit asupra ei, instanţa de judecată trebuie să o administreze, chiar dacă partea care a solicitat-o nu se prezintă în instanţă (Trib. Suprem, colegiul civil, decizia nr. 1652/1955, în C.D. 1955, p. 201);
6. Administrare după încheierea dezbaterilor. în cazul în care, după închiderea dezbaterilor, una din părţi a depus acte asupra cărora cealaltă parte nu a fost pusă în situaţia de a le putea discuta, instanţa nu este îndreptăţită să-şi întemeieze hotărârea pe ele. Procedând altfel şi întemeindu-şi soluţia pe asemenea acte, instanţa încalcă principiul contradictorialităţii, potrivit căruia nicio probă nu-i poate fi opusă celeilalte părţi dacă nu i s-a dat posibilitatea de a o discuta. Respectarea acestui principiu asigură totodată egalitatea părţilor în faţa instanţei de judecată şi dreptul de apărare (Trib. Bucureşti, sectia a IV-a civilă, decizia nr. 1835/1990, în C.P.J. 1990, p. 128, nr. 164);
7. Dovada cu martori. Atunci când se încuviinţează o dovadă cu martori, în condiţiile art. 138 C. proc. civ., contradovada trebuie cerută, sub pedeapsa decăderii, în aceeaşi şedinţă, dacă ambele părţi sunt de faţă, iar dacă partea potrivnică lipseşte, în şedinţa următoare, şi, în caz de împiedicare, la prima zi când se înfăţişează (Trib. Suprem, colegiul civil, decizia nr. 167/1955, în C.D. 1955, p. 202).
II. Constituţionalitate
8. Egalitatea în drepturi. Dreptul la un proces echitabil. în ceea ce priveşte competenţa recunoscută instanţei de a hotărî asupra admisibilităţii unei probe, în funcţie de pertinenţa şi concludenţa sa, aceasta este un corolar firesc şi necesar al învestirii sale cu soluţionarea cauzei pe care este ţinută să o finalizeze printr-o hotărâre legală şi temeinică. Dincolo de raţiunile care impun şi justifică o atare prerogativă, consacrarea ei nu relevă însă niciun fine de neconstituţionalitate. Astfel, în absenţa oricărui criteriu cu valenţe discriminatorii, reglementarea în cauză nu contravine art. 16 alin. (1) din Constituţie.
în ceea ce priveşte prevederile art. 21 alin. (3) din Legea fundamentală, Curtea a constatat că dispoziţiile art. 167 alin. (1) C. proc. civ., departe de a aduce atingere dreptului la un proces echitabil, în realitate îi dau expresie, constituind o modalitate eficientă de prevenire şi limitare a abuzului de drept în materie (C.C., Decizia nr. 590/2005, M. Of. nr. 1099 din 6 decembrie 2005). în acelaşi sens: Decizia nr. 840/2006, M. Of. nr. 46 din 22 ianuarie 2007.
- să fie legală, adică să fie îngăduită de legea materială sau procesuală;
- să fie verosimilă, să tindă la dovedirea unui fapt real, posibil, să nu contravină legilor naturii universal recunoscute;
- să fie pertinentă, adică să aibă legătură cu obiectul pricinii;
- să fie concludentă, ceea ce înseamnă că prin administrarea ei va duce la dezlegarea cauzei.
2. Din alin. (1) rezultă că atunci când se cere asigurarea dovezilor, pentru că ar fi primejdie ca probele să se piardă prin întârziere, judecătorul nu analizează condiţiile de admisibilitate a probelor.
3
Citește mai mult
. Alin. (2) se referă la etapa dezbaterilor.„începerea dezbaterilor asupra fondului" vizează dezbaterile finale, când părţile pun concluzii în fond, după care urmează etapa deliberării şi pronunţării hotărârii.
4. Având în vedere prevederile art. 138 alin. (1), care consacră regula în privinţa propunerii probelor, alin. final trebuie înţeles în sensul că numai partea care a lipsit la încuviinţarea dovezii după prima zi de înfăţişare va putea să solicite dovada contrară ulterior.
Încuviinţarea probei. Efecte
Proba cu martori încuviinţată de instanţe în condiţiile art. 1191 alin. final C. civ. devine câştigată cauzei. Opunerea părţii, după admiterea probei, este inoperantă. - Tribunalul Suprem, colegiul civil, decizia nr. 112/1959, I.G. Mihuţă, Al. Lesviodax, Repertoriu de practică judiciară în materie civilă a Tribunalului Suprem şi a altor instanţe judecătoreşti pe anii 1952-1969, p. 786, nr. 293.
Obligaţia instanţei
Dacă partea prezentă nu insistă în admiterea şi administrarea expertizei solicitate în prealabil printr-o cerere scrisă, instanţa nu este
Citește mai mult
obligată să se pronunţe asupra acestui mijloc de probă. - Curtea Supremă de Justiţie, Secţia comercială, decizia nr. 4131/1998, B.J./1990-2003, p. 910.Probă încuviinţată. Administrare
Dacă proba a fost încuviinţată şi nu s-a revenit asupra ei, instanţa este datoare să o administreze, chiar în lipsa părţii care a propus-o. - Tribunalul Suprem, colegiul civil, decizia nr. 1652/1955, C.D./1955, voi. 2, p. 201.
Proba cu martori. Respingere
Cu drept cuvânt instanţa de fond refuză dovada cu martori, când partea ce o propune nu precizează ce anume fapte voieşte să dovedească. - Cas. II, 30 Aprilie 1904, E. Dan, Codul de procedură civilă adnotat, ediţia a IlI-a, Bucureşti, Editura Librăriei Socec&Comp.,
Societate anonimă, 1921, p. 290, nr. 4.
Respingerea probei. Obligaţia motivării
Este de principiu că instanţa are obligaţia de a se pronunţa asupra tuturor cererilor formulate de părţi şi de a motiva pentru ce le admite sau le respinge în total sau în parte. Aşa fiind, respingerea nemotivată, de pildă, a cererii pentru efectuarea unei expertize, face ca hotărârea pronunţată să fie netemeinică şi nelegală, deoarece nu se poate verifica raţiunea pentru care proba sau probele solicitate nu au fost admise. - Tribunalul Suprem, Secţia civilă, decizia nr. 116/1983, I.G. Mihuţă, Repertoriu de practică judiciară în materie civilă a Tribunalului Suprem şi a altor instanţe judecătoreşti pe anii 1980-1985, p. 253, nr. 64.
Revenire asupra probei
1. Instanţa nu poate reveni asupra unei probe pe motiv că partea care a propus-o nu a stăruit în administrarea ei, ci numai atunci când constată motivat că proba este inutilă. - Tribunalul Suprem, colegiul civil, decizia nr. 135/1959, I.G. Mihuţă, Al. Lesviodax, Repertoriu de practică judiciară în materie civilă a Tribunalului Suprem şi a altor instanţe judecătoreşti pe anii 1952-1969, p. 780, nr. 247.
2. Deşi instanţa are dreptul să încuviinţeze sau să respingă probele solicitate de părţi, ea nu poate să revină, decât motivat, asupra probei încuviinţate. - Tribunalul Suprem, Secţia civilă, decizia nr. 1337/1981, C.D./1981, p. 221.
- 1. Legea nr. 105/1992 cu privire la reglementarea raporturilor de drept internaţional privat, art. 161 alin. (5) - Administrarea probelor se face potrivit legii române.
- 2. Legea nr. 168/1999privind soluţionarea conflictelor de muncă, art. 77
- (1) în cazul în care judecata continuă, administrarea probelor se va face cu respectarea regimului de urgenţă al judecării conflictelor de drepturi.
(2) Instanţa poate să decadă din beneficiul probei admise partea care întârzie nejustificat administrarea acesteia.
- 3. Legea nr. 273/2004 privind regimul juridic al adopţiei, art. 64
Citește mai mult
alin. (1) - Instanţa poate administra orice probe admise de lege.- 4. Legea nr. 192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator, art. 53 - Susţinerile făcute pe parcursul medierii de către părţile aflate în conflict, de persoanele prevăzute la art. 52 şi la art. 55 alin. (1), precum şi de către mediator au caracter confidenţial faţă de terţi şi nu pot fi folosite ca probe în cadrul unei proceduri judiciare sau arbitrale, cu excepţia cazului în care părţile convin altfel ori legea prevede contrariul. Mediatorul va atrage atenţia persoanelor care participă la mediere în condiţiile art. 52 asupra obligaţiei de păstrare a confidenţialităţii şi le va putea solicita semnarea unui acord de confidenţialitate.