Art. 18 cod procedura civila
| Comentarii |
|
Art. 18
În cererile pentru constatarea existenţei sau neexistenţei vreunui drept, competenţa instanţei se determină după regulile prevăzute pentru cererile având de obiect executarea prestaţiei.
Art. 181
Instanţa învestită potrivit dispoziţiilor referitoare la competenţa după valoarea obiectului cererii rămâne competentă să judece chiar dacă, ulterior învestirii, intervin modificări în ceea ce priveşte cuantumul valorii aceluiaşi obiect.
codul de procedură civilă actualizat prin:OUG 138/2000 - pentru modificarea şi completarea Codului de procedură civilă din 14 septembrie 2000, Monitorul Oficial 479/2000;
| ← Art. 17 cod procedura civila | Art. 19 cod procedura civila → |
|---|
... Prorogarea voluntară de competenţă poate rezulta din înserarea în contractul încheiat de părţi a unei clauze atributive de competenţă sau într-o convenţie specială prin care părţile convin ca, în caz de litigiu, pricina să fie dedusă în faţa unei jurisdicţii determinate, alta decât cea normal competentă
Astfel:
- dacă reclamantul se adresează judecătoriei cu un litigiu a cărui valoare este de până la 100.000/500.000 lei, şi ulterior îşi majorează cuantumul pretenţiilor, invocând procesul inflaţionist, chiar dacă noua valoare este mai mare de 100.000/500.000 lei, nu se va dispune declinarea în favoarea tribunalului;
- dacă este sesizat tribunalul în primă instanţă, şi pe parcursul procesului pârâtul şi-a executat în parte obligaţia, astfel încât reclamantul a
Citește mai mult
redus valoarea litigiului sub limita de 100.000/500.000 lei, tribunalul nu-şi va declina competenţa la judecătorie;- dacă reclamantul îşi restrânge sau îşi majorează pretenţiile sub/ peste valoarea înscrisă în art. 2 pct. 1 lit. a) şi b), pentru că valoarea iniţială a fost stabilită în urma unor erori de calcul, nu se va dispune declinarea în favoarea instanţei care ar fi competentă potrivit noii valori.
Valoarea iniţială a obiectului cererii. Modificare
1. Până la intrarea în vigoare a Ordonanţei nr. 138/2000, care a
introdus în Cod art. 18^1, competenţa materială a instanţei sesizată iniţial putea fi înlăturată dacă, în condiţiile art. 132 C. proc. civ., pe parcursul procesului reclamantul îşi mărea sau micşora valoarea pretenţiilor, ceea ce impunea, când era cazul, declinarea competenţei. Verificând dosarul de primă instanţă, Curtea a constatat că reclamanta nu a recurs la aceste dispoziţii legale, astfel încât în mod corect tribunalul a arătat că excepţia necompetenţei nu putea
Citește mai mult
fi invocată direct în apel. Cu alte cuvinte, nemajorând valoarea obiectului cererii în primă instanţă, în limitele impuse de art. 132 C. proc. civ., reclamanta nu putea să o facă direct în apel şi în raport de noua valoare să invoce necompetenţa. Faptul că excepţia de necompetenţă materială poate fi invocată oricând, trebuie înţeles, atunci când competenţa se determină după valoare, că invocarea pe parcursul întregului proces este condiţionată şi de respectarea celorlalte dispoziţii procedurale referitoare la stabilirea valorii obiectului pricinii. - C.A. Bucureşti, Secţia a IV-a civilă, decizia nr. 2426/2001, nepublicată.2. Competenţa materială sau de atribuţiune a instanţei se determină după valoarea bunului/bunurilor sau pretenţiilor menţionată în cererea introductivă. Faptul că, ulterior, valorile au fost reactualizate (de exemplu, pe baza unei expertize) sau, ca în cazul de faţă, s-a majorat cuantumul valorii pretenţiilor prin cuantificarea penalităţilor şi a folosului nerealizat la zi, nu atrage competenţa altei instanţe, fiind aplicabile prevederile art. 181 C. proc. civ. întrucât, iniţial, competenţa a fost corect stabilită în raport de indicarea în cererea de chemare în judecată a valorii obiectului cererii, respectiv a pretenţiilor reclamantei. - înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia comercială, decizia nr. 3455/2006, nepublicată.
Prin Decizia nr. 83 din 8 februarie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 122 din 19 februarie 2007, Curtea Constituţională a respins excepţia de neconsti-tuţionalitate a dispoziţiilor art. 18' C. proc. civ.
în motivarea excepţiei de necon-stituţionalitate, autorul a arătat că raţiunea legiuitorului de a stabili competenţa materială a instanţelor judecătoreşti ţine de anumiţi factori legali şi morali, printre care asigurarea posibilităţii justiţiabilului de a fi judecat de o instanţă formată din judecători competenţi atât din punct de
Citește mai mult
vedere al cunoştinţelor acumulate în timp, cât şi al profesionalismului lor. Or, art. 181 C. proc. civ. înfrânge dispoziţiile art. 21 din Constituţie referitoare la liberul acces lajustiţie şi creează o inegalitate între reclamant şi pârât sub aspectul alegerii instanţei care să soluţioneze litigiul, încălcând astfel principiul egalităţii armelor, circumscris noţiunii de proces echitabil. De asemenea, netrimiterea cauzei la instanţa devenită competentă în urma cuantumului valorii obiectului nu respectă nici condiţiile prevăzute de art. 53 din Constituţie referitor la restrângerea exerciţiului unor drepturi şi libertăţi, iar aplicarea textului de lege criticat determină judecarea pricinii de o instanţă necompetentă material după valoare, cu încălcarea normelor imperative prevăzute de art. 2 C. proc. civ. şi a dispoziţiilor art. 126 alin. (2) din Constituţie.
Examinând dispoziţiile Codului de procedură civilă, Curtea a observat că delimitarea activităţii instanţelor judecătoreşti, între ele, se realizează prin intermediul regulilor competenţei jurisdicţionale, materiale şi teritoriale. în cadrul competenţei materiale, criteriul referitor la natura cauzei este hotărâtor pentru stabilirea instanţelor competente de a judeca litigiile deduse justiţiei. însă, ori de câte ori litigii de aceeaşi natură sunt distribuite unor instanţe de grade diferite, criteriul menţionate nu poate determina de unul singur delimitarea competenţei, astfel încât este nevoie de utilizarea celorlalte criterii obiective prevăzute de lege, cum ar fi importanţa economică sau valoarea obiectului pricinii, calitatea părţilor sau urgenţa soluţionării procesului.
Dispoziţiile art. 18^1 C. proc. civ. fac trimitere la criteriul valoric ce determină stabilirea competenţei materiale a instanţei şi au fost introduse prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 138/2000 în scopul eliminării unor probleme de interpretare pe care le-a ridicat aplicarea în practică a acestui criteriu. Prevederile legale criticate, cuprinse în titlul III „Dispoziţii speciale” al cărţii I „Competenţa instanţelor judecătoreşti”, stabilesc competenţa instanţei, învestită potrivit dispoziţiilor referitoare la competenţa după valoarea obiectului, de a judeca litigiul chiar dacă, ulterior sesizării sale, intervin modificări în ceea ce priveşte valoarea obiectului litigiului. Prin urmare, norma procedurală este incidenţă în cazul litigiilor evaluabile în bani doar cu privire la modificările survenite pe parcursul desfăşurării procesului şi numai în situaţia în care aceste modificări se referă la obiectul indicat în actul de învestire, respectiv în cererea de chemare în judecată. Textul are o valoare de principiu, deoarece confirmă regula potrivit căreia competenţa se fixează încă din momentul sesizării instanţei, cererea de chemare în judecată, ca element al acţiunii civile, individualizând instanţa.
în virtutea acestui text de lege, instanţa judecătorească învestită prin cererea de chemare în judecată îşi prelungeşte competenţa cu privire la soluţionarea litigiului al cărui obiect şi-a modificat valoarea. Curtea a constatat că o asemenea soluţie legislativă este justificată de necesitatea realizării unei bune administrări a justiţiei, printr-o judecată a cauzei într-un termen rezonabil, finalitatea prevederilor art. 18^1 C. proc. civ. fiind aceea de a evita declinările de competenţă impuse de majorarea sau micşorarea cuantumului obiectului supus judecăţii.
1. Competenţă după valoare. Acţiuni în constatare. 1) Potrivit art. 2 pct. 1 lit. a) C. proc. civ., modificat prin Decretul nr. 52/1969, tribunalele judeţene judecă, în primă instanţă, cererile, respectiv acţiunile patrimoniale al căror obiect are o valoare mai mare de 50.000 lei. O acţiune în constatare care se referă la bunuri succesorale, evaluabile în bani, fiind o acţiune patrimonială din cele vizate de menţionatul text de lege, cade sub incidenţa sa, deoarece nu se face distincţie între acţiunile în constatare şi cele în realizarea dreptului, ele fiind supuse aceluiaşi
Citește mai mult
regim sub aspectul competenţei după materie a instanţei de judecată. în acest sens sunt şi dispoziţiile art. 18 C. proc. civ., potrivit cărora în cererile pentru constatarea existenţei sau inexistenţei vreunui drept, competenţa instanţei se determină după regulile prevăzute pentru cererile ce au de obiect executarea prestaţiunii, adică realizarea dreptului subiectiv (Trib. Suprem, secţia civilă, decizia nr. 1246/1976, în I.C. Mihuţă, Repertoriu II, p. 354).Notă: în actuala reglementare, art. 2 pct. 1 lit. b)C. proc. civ. stabileşte plafonul valoric în materie civilă la 5 miliarde de lei (500.000 RON);
2. Reclamantul a învestit judecătoria cu o cerere în constatarea dreptului de proprietate, întemeiată pe dispoziţiile
art. 111 C. proc. civ. şi evaluând obiectul pricinii la suma de 8.000.000 lei.
Contrar celor reţinute de Tribunalul Neamţ, valoarea obiectului cererii de constatare a dreptului de proprietate este relevantă în determinarea instanţei competente, aşa după cum prevăd dispoziţiile art. 18 C. proc. civ., conform cărora, în cererile pentru constatarea existenţei sau neexistenţei vreunui drept, competenţa instanţei se determină după regulile prevăzute pentru cererile având ca obiect executarea prestaţiei.
Cum cererea cu care a fost învestită instanţa are un caracter patrimonial, iar obiectul cererii este evaluabil în bani -şi a şi fost evaluat ca atare - această evaluare prezintă interes şi din punctul de vedere al calificării căii de atac care se poate exercita împotriva sentinţei prin care s-a soluţionat cererea, deoarece legea nu distinge după cum obiectul cererii îl constituie un drept real sau un drept de creanţă.
Din acest punct de vedere, corect a sesizat Curtea de Apel că sentinţa atacată a fost pronunţată după intrarea în vigoare a Legii nr. 195/2004 şi că, obiectul pricinii având o valoare sub 1 miliard lei, calea de atac ce se poate exercita este numai recursul, conform art. 282' C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin actul normativ anterior menţionat, iar competenţa soluţionării recursului revine tribunalului, ca instanţă imediat superioară celei care a pronunţat sentinţa, conform art. 299 alin. (3) C. proc. civ. în redactarea în vigoare la acea dată.
Şi în conformitate cu dispoziţiile art. 2 pct. 3 C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin art. I pct. 1 din Legea nr. 219/2005, competenţa revine tot tribunalului, ca instanţă de recurs, fiind vorba despre atacarea unei hotărâri
pronunţate de judecătorie şi care, potrivit legii, nu este supusă apelului.
Pentru aceste considerente, în baza art. 20 alin. (2) şi art. 22 alin. (5) C. proc. civ., înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va stabili competenţa judecării recursului declarat împotriva sentinţei Judecătoriei în favoarea Tribunalului Neamţ (I.C.C.J., secţia civilă şi de proprietate intelectuală, decizia nr. 315/2006).
3. Modificarea valorii obiectului.
Competenţa materială a instanţei se determină după valoarea bunurilor, menţionată în cererea introductivă; faptul că ulterior, pe baza unei expertize,
valorile au fost reactualizate nu atrage competenţa altei instanţe (C.A. Alba-lulia, secţia civilă, decizia nr. 28/ A/2001);