Art. 14 cod procedura civila
| Comentarii |
|
Art. 14
În materie de moştenire, sunt de competenţa instanţei celui din urmă domiciliu al defunctului:
1.cererile privitoare la validitatea sau executarea dispoziţiilor testamentare;
2.cererile privitoare la moştenire, precum şi cele privitoare la pretenţiile pe care moştenitorii le-ar avea unul împotriva altuia;
3.cererile legatarilor sau ale creditorilor defunctului împotriva vreunuia dintre moştenitori sau împotriva executorului testamentar.
Corespondenţa cu Noul Cod de Procedură civilă:
Art. 118 Noul Cod de Procedură Civilă Cererile privitoare la moştenire Competenţa teritorială
| ← Art. 13 cod procedura civila | Art. 15 cod procedura civila → |
|---|
Competenţă teritorială absolută.
1) în conformitate cu prevederile art. 14 C. proc. civ., care stabilesc o competenţă teritorială excepţională, prin derogare de la principiul înscris în art. 5 din acelaşi cod, potrivit căruia cererea se face la domiciliul pârâtului, cererile în materie de moştenire sunt de competenţa exclusivă a instanţei ultimului domiciliu al celui decedat (C.S.J., secţia civilă, decizia nr. 2728/1995, în B.J. 1995, p. 94);
2) Dispoziţia cuprinsă în art. 14 C. proc. civ., referitoare la competenţa în materie de moştenire, are caracter derogator şi, deci, de
Citește mai mult
excepţie de la regula comună a competenţei teritoriale înscrise în art. 5 din acelaşi cod, pentruconsideraţiuni de ordin general, de mai bună apărare a drepturilor şi intereselor legitime ale unor categorii de persoane, adică ale moştenitorilor legali şi testamentari, cât şi ale creditorilor. Aprecierea făcută de legiuitor că aceste drepturi şi interese vor putea fi recunoscute şi stabilite în condiţii mai avantajoase de instanţa de la ultimul domiciliu al defunctului, decât de aceea de la domiciliul pârâtului, imprimă dispoziţiei din art. 14 C. proc. civ. un caracter imperativ, de ordine publică, de la care părţile nu pot deroga, iar instanţele sunt ţinute să le respecte din proprie iniţiativă atunci când părţile nu le invocă (Trib. Suprem, secţia civilă decizia nr. 1467/1975, în C.D. 1975, P- 217);
3) Instanţa competentă să rezolve pretenţiile pe care moştenitorii le-ar avea unul împotriva celuilalt este aceea de la ultimul domiciliu al decedatului. Această competenţă are caracter imperativ (Trib. Suprem, secţia civilă, decizia nr. 195/1970, în C.D. 1970, p. 238).
Competenţa materială.
Art. 14 C. proc. civ. priveşte competenţa teritorială pentru soluţionarea cererilor în materie de moşteniri şi utilizează termenul „instanţă", nu pe acela de „judecătorie". Instanţa competentă, de data aceasta din punct de vedere material, se determină în funcţie de valoarea obiectului procesului, potrivit dispoziţiilor art. 1 pct. 1 şi art. 2 pct. 1 lit. b)C. proc. civ. (C.A. Bucureşti, secţia a IV-a civilă, decizia nr. 371/2001).
Potrivit doctrinei, soluţia este valabilă pentru hotărârile pronunţate anterior intrării în vigoare a Legii nr. 219/2005 de aprobare a O.U.C. nr. 138/2000. în actuala reglementare, aşa cum rezultă din dispoziţiile art. 1 pct. 1 coroborate cu cele ale art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ., toate cererile în materie succesorală sunt de competenţa în primă instanţă a judecătoriei, nefiind operant criteriul valoric;
Imobil. Certificat de vacanţă succesorală.
Chiar dacă printre bunurile care compun masa succesorală se află şi un imobil, cererea având ca obiect anularea certificatul de vacanţă succesrală este de competenţa instanţei de la ultimul domiciliu al defunctului (C.S.J., secţia civilă, decizia nr. 3362/1999);
Imobil. Partaj succesoral.
1) Partajul succesoral este de competenţa instanţei ultimului domiciliu al defunctului, fiind fără relevanţă locul unde se află imobilul supus împărţelii (C.A. Bucureşti, secţia a IV-a civilă, sentinţa nr. 2/1996, în C.P.J.C. 1993-1998, P- 217);
2) Litigiile dintre moştenitori, având ca obiect ieşirea din indiviziune asupra masei succesorale, sunt de competenţa instanţei ultimului domiciliu al defunctului chiar dacă în masa de împărţit sunt şi imobile care nu se află în raza instanţei ultimului domiciliu al defunctului (Trib. Bucureşti, secţia a lll-a civilă, decizia nr. 515/1993, în C.P.J. 1993, p. 334, nr. 61);
3} Având în vedere că procesele referitoare la moştenire sunt complexe, în cadrul lor ivindu-se adesea necesitatea lichidării unor pretenţii reciproce între moştenitori sau între aceştia şi terţii creditori ai succesiunii, este firesc că, în cazul în care cererea ar privi un imobil, competenţa trebuie să aparţină tot instanţei chemate să rezolve litigiile succesorale conform art. 14 C. proc. civ. (I.C.C.J., secţia civilă şi de proprietate intelectuală, decizia nr. 2456/2004)
4) Este de principiu că dispoziţiile art. 13 şi art. 14 C. proc. civ. reglemen-tează două cazuri de competenţă teritorială absolută, în materie de bunuri nemişcătoare şi, respectiv, succesiuni, în ipoteza în care cele două prevederi legale intră în coliziune, în sensul că bunul imobil ce face obiect al dezbaterii succesorale se află pe raza teritorială a altei instanţe, practica judiciară constantă şi doctrina sunt unanime în sensul că prevalează dispoziţiile art. 14 C. proc. civ. Sunt aduse în acest sens argumente ţinând de ordinea reglementării (art. 14 derogând şi prevalând de la dispoziţiile art. 13 C. proc. civ.) şi de considerente privind buna administrare a justiţiei, îndeosebi sub aspect probatoriu (I.C.C.J., secţia civilă şi de proprietate intelectuală, decizia nr. 6506/2004)
Imobil. Bun comun al succesorilor.
Cererea de împărţeală a bunurilor succesorale, între care şi un imobil, formulată după finalizarea procedurii succesorale, este de competenţa instanţei în a cărei rază teritorială se află imobilul, în conformitate cu art. 13 C. proc. civ., iar nu de competenţa instanţei ultimului domiciliu al defunctului, stabilită de art. 14 C. proc. civ. (C.S.J., secţia civilă, decizia nr. 1049/2003)
Ultimul domiciliu al defunctului.
Ultimul domiciliu al defunctului este acela unde acesta îşi avea locuinţa statornică, fiind indiferentă împrejurarea că, din cauză de boală, trăia despărţit în fapt de soţia sa (Trib. Jud. Suceava, secţia civilă, decizia nr. 128/1970, în R.R.D nr. 4/1971, p. 99); )
Succesiune subsecventă.
In cazul în care cererea de partaj succesoral iniţială este completată cu o cerere de dezbatere a unei alte succesiuni, subsecvente, competenţa teritorială rămâne câştigată instanţei învestite cu judecarea cererii iniţiale (ca urmare a morţii uneia dintre părţi, intervenită în cursul procesului), chiar dacă a doua succesiune ar atrage, dacă ar fi dezbătută separat, o altă competenţă teritorială (Trib. Bucureşti, secţia a IV-a civilă, decizia nr. 1780/1998, în C.P.J.C. 1998, p. 173);
Pretenţiile unui terţ faţă de moştenire.
Soluţia ca prezenta acţiune să fie de competenţa instanţei celui din urmă domiciliu al decedatului se justifică prin aceea că pretenţiile pe care ea le cuprinde sunt strâns legate de moştenire şi, totodată, repune practic în discuţie raporturile dintre erede şi pretinsul creditor al moştenirii cu privire la întinderea masei succesorale şi la contribuţia defunctului la dobândirea lăsământului succesoral. Şi aceasta, chiar dacă reclamanta nu a promovat o acţiune de ieşire din indiviziune, în sensul că nu pretinde o câtime din activ, ci doar o compensaţie (o despăgubire) proporţională cu cota sa de contribuţie la dobândirea bunurilor pe perioada concubinajului cu defunctul (I.C.C.J., secţia civilă şi de proprietate intelectuală, decizia nr. 3916/2003)
2. Art. 14 pct. 2 dă în competenţa instanţei ultimului domiciliu al defunctului cererea în anularea certificatului de moştenitor, cererea pentru reducţiunea liberalităţilor excesive, cererea pentru raportul donaţiilor, cererea de ieşire din indiviziune, petiţia de ereditate etc.
Art. 14 pct. 2 nu se
Citește mai mult
aplică atunci când moştenitorii valorifică drepturi succesorale împotriva unor terţe persoane, străine de moştenire, care sunt debitoare ale defunctului, deoarece textul se referă la pretenţiile pe care moştenitorii le au unii împotriva altora. în acest caz, pentru determinarea competenţei teritoriale se va ţine seamă, în funcţie de obiectul speţei, de dreptul comun, sau de celelalte norme care reglementează competenţa teritorială exclusivă.3. Art. 14 pct. 3 poate fi invocat atunci când se solicită predarea unui legat cu titlu particular, restituirea cheltuielilor făcute cu înmormântarea defunctului ori creditorii defunctului urmăresc executarea unui contract încheiat cu acesta etc.
Faţă de redactarea dară a textului, înseamnă că el nu se aplică atunci când moştenitorii cheamă în judecată pe creditorii defunctului, caz în care competenţa se determină potrivit dreptului comun.
Pe de altă parte, deşi art. 14 pct 3 se referă la „creditorii defunctului", în doctrină s-a arătat că el are în vedere atât pe creditorii personali ai defunctului cât şi pe cei care au devenit creditori ai succesiunii după deschiderea ei, pentru cheltuielile prilejuite de înmormântarea defunctului sau cheltuielile necesitate de conservarea şi administrarea bunurilor succesorale.
4. Dispoziţiile art. 14 se vor aplica şi în situaţia în care în masa succesorală se află un imobil care nu este situat în circumscripţia instanţei ultimului domiciliu al defunctului.
Soluţia este impusă de topografia textelor, ceea ce înseamnă că aşezând norma de competenţă privitoare la succesiuni după aceea privitoare la imobile, legiuitorul a înţeles ca în materie succesorală să deroge de la regula înscrisă în art. 13.
5. Norma de competenţă înscrisă în art. 14 este incidenţă numai până la efectuarea împărţelii între moştenitori.
Instanţa ultimului domiciliu
1. împrejurarea că defuncta a locuit timp de un an la fiica sa în judeţul Sibiu, unde a şi decedat, nu înseamnă că Judecătoria Sibiu este instanţa ultimului domiciliu al defunctei, de vreme ce toată averea
succesorală ce a aparţinut acesteia se afla într-o localitate din judeţul Alba.
Defuncta a rămas la fiica sa timp de un an, după externarea din spital, întrucât era netransportabilă din cauza stării sănătăţii. Ca atare, autoarea părţilor a locuit la fiica sa datorită situaţiei în care se afla, iar nu în ideea de a se stabili permanent în acea
Citește mai mult
localitate. - Tribunalul judeţean Sibiu, decizia civilă nr. 398/1986, apud I.Leş, Din practica Tribunalului judeţean Sibiu în materia dreptului procesual civil, Studii şi cercetări juridice nr. 3/1987, p. 263-264.2. Raţiunea textului constă în aceea că la locul ultimului domiciliu al defunctului se găsesc în mod obişnuit majoritatea sau cele mai importante bunuri ale acestuia, documentele referitoare la moştenire, astfel încât probatoriul poate fi administrat în condiţii optime.
Tocmai de aceea, noţiunea de domiciliu nu trebuie apreciată în sensul dispoziţiilor art. 13 din Decretul nr. 31/1954. Ceea ce interesează este situaţia de fapt concretă iar nu domiciliul înscris în actul de identitate, dacă defunctul locuia efectiv în altă parte. - C.A. Bucureşti, Secţia a IV-a civilă, decizia nr. 2707/ 2001, nepublicată.
Partaj succesoral
1. în cazul în care cererea de partaj succesoral iniţială este completată cu o cerere de dezbatere a succesiunii părţii decedate pe parcursul judecăţii, competenţa teritorială rămâne câştigată instanţei învestite cu judecarea cererii iniţiale, chiar dacă, soluţionată separat, a doua succesiune va atrage o altă competenţă teritorială. - T. Bucureşti, Secţia a IV-a civilă, decizia nr. 1780/1998, Culegere de practică judiciară în materie civilă pe anul 1998, p. 173.
2. Cererea de împărţeală a bunurilor succesorale, între care şi un imobil, formulată după finalizarea procedurii succesorale, este de competenţa instanţei în a cărei rază teritorială se află imobilul, în conformitate cu art. 13 C. proc. civ., iar nu de competenţa instanţei ultimului domiciliu al defunctului, stabilită de art. 14 C. proc. civ. - Curtea Supremă de Justiţie, Secţia civilă, decizia nr. 1049/2003, B.JJ1990-2003, p. 864.