Art. 294 cod procedura civila Judecarea apelului

Practică juridică

I. Părţile

A. Calitatea părţilor

1. Moşteniri diferite. Când la prima instanţă o parte invocă unele drepturi ce decurg dintr-o anumită calitate, ca moştenitoare a tatălui, nu poate în a doua instanţă să invoce drepturi dintr-o calitate cu totul alta, ca moştenitoare a surorii (Cas. II, 29 martie 1910, Em. Dan, Codul adnotat, p. 495, nr. 23);

2. Moştenitor. Rezervatar. 1) Reclamantul care la prima instanţă a cerut anularea unui act de vânzare ca simulat, prevalându-se de calitatea de moştenitor pur şi simplu, nu poate înaintea instanţei de apel să-şi schimbe această acţiune şi să

Citește mai mult

se prezinte sub calitatea de erede rezervatar (Cas. I, 22 octombrie 1893, Em. Dan, Codul adnotat, p. 495, nr. 24);

2) Intimatele şi-au schimbat şi calitatea şi cauza care serveşte drept fundament acţiunii, întrucât au intentat înaintea primei instanţe acţiunea în revendicare, în calitate de moştenitoare ale defunctului, pretinzând că actul de vân-zare-cumpărare al autorului ar fi simulat, iar în apel au susţinut că actul ascunde o liberalitate deghizată sub forma unui act cu titlu oneros, care le-a atins rezerva, deci în calitatea de moştenitoare rezerva-tare (Trib. Durostor, sentinţa civilă nr. 50 din 4 mai 1923, C.Cr.C. Zotta, Codul adnotat, p. 189, nr. 9);

3. Moştenitor. Cumpărător. Dacă acţiunea în revendicare a unui imobil a fost intentată de reclamant în calitate de moştenitor şi pe baza unei dispoziţii testamentare, nu se poate cere în apel parte din acelaşi imobil în calitate de cumpărător şi pe baza unui act de vânzare asupra căruia n-a fost angajată prima instanţă, nici părţile n-au pus concluzii, nici instanţa n-a judecat acţiunea (Cas. II, 31 ianuarie 1904, Em. Dan, Codul adnotat, p. 495, nr. 25);

4. Posesor. Moştenitor. în cazul când un minor a fost chemat în judecată, cerându-se revendicarea unui imobil, pe motiv că acel imobil, cumpărat în timpul minorităţii lui, pentru dânsul, de către tutorele legal, în realitate a fost cumpărat de către acest tutore pentru reclamant, în baza unui mandat preţ nom, nu se poate ca în apel reclamantul să ceară obligarea fostului minor în
calitatea lui de succesor al fostului tutore, pe baza înscrisului sub semnătură privată prin care fostul tutore recunoaşte că a cumpărat pentru reclamant. în acest caz s-ar schimba, în apel, cauza juridică a pricinii şi calitatea părţilor, întrucât fostul minor, care fusese chemat a răspunde la prima instanţă, pentru faptele făcute în numele lui de către tutore, este chemat în apel a răspunde ca moştenitor (Cas. I, decizia nr. 203 din 12 februarie 1923, C.Cr.C. Zotta, Codul adnotat, p. 192, nr. 27);

B. Părţi noi

5. Terţ apelant.

1) Terţii care nu au fost părţi în proces nu au dreptul de a face apel, chiar dacă ar fi interesaţi în cauza respectivă. Susţinerea terţu-lui-apelant, în sensul că unele bunuri pentru care s-au judecat părţile îi aparţin, se poate verifica, eventual, într-un proces separat, dat fiind faptul că în procesul civil hotărârea judecătorească are putere relativă, producând efecte numai între părţile din proces (C.A. Craiova, secţia civilă, decizia nr. 2825/1999);

2) Cum apelantul nu a fost parte în proces în faţa primei instanţe, iar calea de atac poate fi exercitată numai de părţile din proces, apelul va fi respins ca fiind făcut de o persoană fără calitate (Trib. Bucureşti, secţia a IV-a civilă, decizia nr. 844/1996. în acelaşi sens: Trib. Bucureşti, secţia a IV-a civilă, decizia nr. 663/1996);

6. Acţiune oblică. în mod excepţional, creditorul chirografar, în baza art. 974 C. civ., poate exercita apelul ori recursul pe calea acţiunii oblice, subrogatorii, în numele debitorului său, cu excepţia cauzelor cu caracter strict personal. Prin urmare, apelul creditorului chirografar al reclamantului în acţiunea patrimonială privind rezoluţiu-nea contractului de vânzare-cumpărare este admisibil (C.A. Craiova, secţia civilă, decizia nr. 116/1998);

C. Cadrul procesual

7. Chemare în garanţie. 1) Apelul fiind devolutiv, urmează de aici că partea chemată de defendor în garanţie la prima instanţă cată să figureze şi în instanţa apelului, cu toate că apelul a fost făcut nu de către acela care formulase cererea în garanţie, ci de reclamantul originar (Cas. I, 12 aprilie 1895, Em. Dan, Codul adnotat, p. 462, nr. 95);

2) Când apelul făcut de reclamantul principal pune în discuţie întreaga afacere, urmează că şi chemaţii în garanţie sunt reţinuţi în instanţă prin simpla lor citare, chiar dacă garantul nu a făcut apel (C.A. Bucureşti, 1,23 septembrie 1895, Em. Dan, Codul adnotat, p. 488, nr. 29).

A. Cauza cererii

8. Nulitate absolută. Este adevărat că existenţa unei cauze imorale sancţionează actul juridic cu nulitatea absolută şi că, din punctul de vedere al exercitării dreptului material la acţiune, o atare cerere de chemare în judecată este imprescriptibilă extinctiv. Din punct de vedere procedural însă, cererea de constatare a nulităţii unui act juridic pentru cauză imorală nu poate fi formulată şi analizată direct în apel, în condiţiileîn care în faţa primei instanţe s-a solicitat anularea actului pentru violenţă, deoarece, potrivit dispoziţiilor art. 292 alin. (1) C. proc. civ., în apel nu se pot formula cereri noi (C.A. Bucureşti, secţia a IV-a civilă, decizia nr. 1209/2004);

9. Transformarea acţiunii în constatare. Transformarea acţiunii în constatare în acţiune în revendicare nu este posibilă în apel. Este adevărat că, potrivit art. 132 alin. (2) C. proc. civ., cererea nu se socoteşte modificată când, potrivit alin. (4), se înlocuieşte cererea în constatare cu o cerere pentru realizarea dreptului, ceea ce face ca o asemenea înlocuire să poată fi făcută oricând, însă numai în faţa primei instanţe. Dispoziţiile care privesc judecata în primă instanţă sunt aplicabile şi în apel, dar numai dacă nu sunt potrivnice dispoziţiilor cuprinse în Capitolul I din Titlul IV C. proc. civ. Dispoziţia art. 132 alin. (2) vine, însă, în contradicţie cu cea din art. 294, potrivit căreia în apel nu se poate schimba calitatea părţilor, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată. Or, în eventualitatea înlocuirii acţiunii în constatare cu o acţiune în revendicare se schimbă cauza cererii de chemare în judecată, respectiv temeiul de fapt şi cel de drept pe care se sprijină acţiunea (Trib. Bucureşti, secţia a IV-a civilă, decizia nr. 730/A/l 998);

10. Concluzii scrise. Motivele propuse la instanţă prin concluzii scrise fără a fi discutate, constituind o nouă cauză pe care se bazează acţiunea, nu pot fi discutate pentru prima oară în apel, căci s-ar priva una din părţi de beneficiul celor două instanţe (C.A. Bucureşti I, 6 noiembrie 1896, Em. Dan, Codul adnotat, p. 495-496, nr. 29);

11. Mijloc de apărare. După principiile admise în materie de procedură, nu poate cineva, la instanţa de apel, să schimbe baza cererii sale, şi nici să prezinte această schimbare de bază ca mijloc de apărare, deoarece, chiar în apel, reclamantul nu e pârât în cauză. De unde urmează că, dacă s-a revendicat un imobil, şi în faţa instanţei de apel pârâtul în cauză invocă, spre apărarea sa, un act de donaţie, spre legitimarea proprietăţii revendicate, reclamantul nu poate, în apel, schimba baza cererii sale şi să ceară revocarea actului de donaţie (Cas. I, 11 iunie 1877, Em. Dan, Codul adnotat, p. 496, nr. 30);

12. Răspundere delictuală. Mandat.

A cere la prima instanţă o sumă de bani
cu titlu de daune-interese, pentru că prin faptul cuiva a fost împiedicat apelantul de a deveni adjudecatar definitiv al unui imobil, iar în apel a cere aceeaşi sumă, dar cu titlu de mandat plătit pe care l-ar fi îndeplinit, înseamnă a schimba cauza cererii şi, ca atare, nu poate fi discutată în apel, legea nepermiţând părţilor de a modifica natura afacerii de la o instanţă la alta, fiindcă astfel s-ar pierde beneficiul celor două instanţe (C.A. Bucureşti

II, 20 noiembrie 1902, Em. Dan, Codul adnotat, p. 496, nr. 31);

13. Eroare. Scădere din preţ. Cererea de daune pentru manopere dolosive întrebuinţate de vânzător pentru a induce în eroare pe cumpărător în privinţa întinderii lucrului vândut are o altă cauză decât cererea de scădere din preţ pentru lipsă de conţinut al imobilului vândut şi, deci, constituie o cerere nouă care nu poate fi făcută pentru prima oară în apel (Cas. I, 2 mai 1901, Em. Dan, Codul adnotat, p. 496, nr. 33);

14. Condiţii de formă. Discernământ. Cererea de nulitate a testamentului olograf bazată pe susţinerea că el nu este scris şi semnat de testator are o cauză juridică deosebită de aceea bazată pe incapacitatea testatorului de a dispune de averea sa (Cas., decizia nr. 169/1924, C.Cr.C. Zotta, Codul adnotat, p. 192, nr. 25);

15. Dol. Viciu de formă. Atunci când la prima instanţă s-a cerut anularea unui act de vânzare numai pentru neplata preţului şi pentru că s-au întrebuinţat manopere dolosive în obţinerea consim-ţământului, nu se mai poate cere în instanţa de apel anularea şi pentru un viciu de formă al actului provenind din neobservarea cerinţelor legii pentru autentificarea actelor, fiindcă acest din urmă fapt juridic ce se invocă constituie o cauză nouă (Cas. I, decizia nr. 757 din

28 februarie 1930, C.Gr.C. Zotta, Codul adnotat, p. 200, nr. 66);

16. Motive noi de nulitate. Reclamanţii au solicitat prin cererea de chemare în judecată constatarea nulităţii contractului de întreţinere şi a testamentului, în motivarea acţiunii invocând vicierea consimţământului autorului lor prin doi, lipsa discernământului la încheierea actului juridic, precum şi lipsa de obiect a testamentului universal, determinată de ieşirea din patrimoniul testatorului a bunurilor imobile transmise prin contractul de întreţinere.

în apel reclamanţii au arătat pentru prima dată că pârâţii l-au indus în eroare pe autor la data încheierii celor două acte, că semnătura nu aparţine autorului lor şi că scopul urmărit de pârâţi a fost contrar legii, actele juridice fiind fondate pe o cauză ilicită.

Curtea constată că reclamanţii au modificat cauza acţiunii, invocând noi motive de nulitate, altele decât cele precizate la prima instanţă (C.A. Craiova, secţia civilă, decizia nr. 289/2005, în B.J.

2005, p. 207);
17. Culpă delictuală. Culpă contractuală. O culpă delictuală constituie o cauză juridică deosebită faţă de o culpă contractuală. Deci, o acţiune pornită pe baza unei noi culpe, nu poate în apel, conform art. 327 C. proc. civ. (art. 294, în actuala reglementare - n.a.), să-şi schimbe baza invocându-seo altă culpă (Trib. Dâmboviţa, secţia a ll-a civilă, sentinţa nr. 45/1929, C.Gr.C. Zotta, Codul adnotat, p. 201, nr. 69).

B. Obiectul cererii

18. Evacuare. Schimb de locuinţe.

Este ilegală decizia prin care instanţa a dispus, în apel, schimbul obligatoriu de locuinţă şi, implicit, evacuarea condiţionată a pârâţilor, atunci când obiectul pricinii deduse judecăţii este evacuarea pârâţilor şi, în subsidiar, restrângerea spaţiului locativ pe care îl ocupă (C.A. Bucureşti, secţia a lll-a civilă, decizia nr. 2276/2000);

19. Rezoluţiune. Anulare. întrucât în faţa primei instanţe s-a solicitat rezoluţi-unea contractului de vânzare-cumpă-rare, în apel nu se poate solicita anularea acestuia (Trib. Bucureşti, secţia a IV-a civilă, decizia nr. 854/1996);

20. Uzucapiune. Vânzare-cumpărare. Câtă vreme în faţa primei instanţe s-a solicitat să se constate dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune, tribunalul nu poate pronunţa în apel o hotărâre care să ţină loc de act autentic de vânzare-cumpărare (Trib. Bucureşti, secţia a IV-a civilă, decizia nr. 1705/1996);

21. Marfă. Echivalent valoric.

Din faptul că reclamantul cere în primă instanţă marfa trimisă sau valoarea ei, iar în apel cere numai valoarea ei, deoarece marfa s-a uzat, şi instanţa îi acordă această valoare, iar nu alternativa cerută la primii judecători, nu poate fi vorba de schimbarea obiectului cererii şi, prin urmare, art. 327 C. proc. civ. (art. 294, în actuala reglementare - n.a.) nu este încălcat (Cas. III, 30 septembrie 1909, Em. Dan, Codul adnotat, p. 497, nr. 44);

22. Fracţiune din legat. întreg. Dacă o contestaţie făcută în faţa primei instanţe a avut de obiect scoaterea legatarului din posesie numai a unei porţiuni din averea asupra căreia a fost trimis în posesie în baza noului testament, contesta-torul nu poate cere în apel anularea în total a punerii în posesiune a legatarului şi scoaterea lui din posesiunea întregii averi asupra căreia i s-a conferit posesia (C.A. Bucureşti II, 28 septembrie 1906, Em. Dan, Codul adnotat, p. 497, nr. 47);
23. Modalitatea plăţii. Deşi în apel nu se poate schimba obiectul cererii, totuşi se poate schimba modalitatea plăţii unor despăgubiri, căci prin aceasta nu se schimbă obiectul cererii, ci numai forma sub care urmează a se plăti despăgubirile, obiectul rămânând acelaşi, iar această modalitate a plăţii constituie o chestiune de fapt lăsată în aprecierea instanţei de fond (Cas. I, 21 ianuarie 1911, Em. Dan, Codul adnotat, p. 505, nr. 133);

24. Suprafaţă revendicată. Micşorare. Instanţa de apel încalcă dispoziţiile art. 327 C. proc. civ. (art. 294, în actuala reglementare - n.a.), atunci când hotărăşte că restrângerea acţiunii în revendicare de la întreaga suprafaţă revendicată la început, numai la o porţiune dintr-însa, ar constitui o schimbare a obiectului acţiunii, întrucât în acest caz obiectul rămâne acelaşi şi numai revendicarea se restrânge (Cas. I, decizia nr. 3391 din 22 septembrie 1926, C.Cr.C. Zotta, Codul adnotat, p. 196, nr. 44).

III. Cereri noi

25. Accepţiune. Cererea este nouă când diferă prin obiect sau cauză de cererea iniţială sau când nu este prezentată în aceeaşi calitate sau când atribuie intimatului o altă calitate decât aceea pe care o avea la prima instanţă (Cas. II, secţia civilă, decizia nr. 483 din 30 octombrie 1923, C.Gr.C. Zotta, Codul adnotat, p. 192, nr. 23);

26. Motive de apel. 1) Cum critica viza doar neacordarea pretenţiilor în cuantum majorat - majorare cerută în faţa primei instanţe înainte de a se intra în dezbaterea fondului - în mod eronat instanţa de apel a interpretat această critică drept cerere nouă, conform art. 294 C. proc. civ., când, în realitate, ea se referea doar la o simplă mărire a cuantumului pretenţiilor, în sensul art. 132 alin. (2) C. proc. civ. (C.S.J., secţia civilă, decizia nr. 1540/1999);

2) Potrivit art. 132 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., cererea nu se socoteşte modificată şi nu se va da termen, ci se vor trece în încheierea de şedinţă declaraţiile verbale făcute în instanţă când reclamantul măreşte sau micşorează câtimea obiectului cererii. Prin urmare, critica din apel, privind neacordarea de către prima instanţă a pretenţiilor astfel majorate nu constituie o cerere nouă, inadmisibilă, potrivit art. 294 C. proc. civ (C.S.J., secţia civilă, decizia nr. 1540/1999, în B.J. - Bază de date);

3) în cazul în care, deşi prin acţiunea de la prima instanţă s-a cerut restituirea avansului la o vânzare şi rezilierea ei, totuşi această instanţă nu se pronunţă asupra rezilierii, ci admite numai cererea de restituire, în acest caz motivul de apel de a se rezilia şi vânzarea nu constituie o cerere nouă în apel, ci un motiv de reformare a sentinţei primei instanţe, perfect admisibil (Cas. III, decizia nr. 985 din 26 iunie 1929, C.Cr.C. Zotta, Codul adnotat, p. 197, nr. 52);

27. Cerere subsidiară. Când obiectul cererii este validarea unei convenţii de cumpărare a unui imobil, cererea subsidiară făcută de intimat de a se rezilia acea convenţie, pe motiv că nu s-au plătit ratele, nefiind un mijloc de apărare, ci o cerere nouă, o acţiune bazată pe altă cauză, nu poate fi făcută pentru prima dată în apel (C.A. Craiova I, 14 decem-
brie 1900, Em. Dan, Codul adnotat, p. 496, nr. 32);

28. Cerere subsidiară reiterată.

Nu constituie o cerere nouă făcută în instanţa de apel când această cerere o formulase deja reclamantul înaintea primei instanţe în mod subsidiar (Cas. II, 22 septembrie 1890, Em. Dan, Codul adnotat, p. 502, nr. 105);

29. Reiterarea cererii. Formularea în apel a aceleiaşi cereri, care fusese formulată şi înaintea primei instanţe, pe acelaşi temei juridic, şi pe care această instanţă, din eroare, a soluţionat-o neconform obiectului şi temeiului ei, nu constituie o cerere nouă, care, potrivit art. 327 C. proc. civ. (art. 294, în actuala reglementare - n.a.), nu ar fi admisibilă în apel.

Prin urmare, instanţa de apel constatând că intimatele prin acţiunea lor nu au tins în apel, ca şi la prima instanţă, decât la recunoaşterea calităţii lor de moştenitoare a averii defunctului şi că prima instanţă, din eroare, le-a admis-o ca o cerere în revendicare a întregii averi, nu se poate susţine că s-a încălcat art. 327 C. proc. civ. (Cas. I, decizia 943 din 5 octombrie 1923, C.Gr.C. Zotta, Codul adnotat, p. 193, nr. 29);

30. Mijloc de apărare. Creditorul poate, urmărind veniturile debitorului său, să opună unui terţ intervenient, căruia debitorul i-ar fi cedat acele venituri, că actul de cesiune este făcut de debitor cu terţul în frauda drepturilor sale, căci această excepţiune este un mijloc de apărare, nu o cerere nouă (Cas. I, 18 decembrie 1898, Em. Dan, Codul adnotat, p. 501, nr. 93);

31. Cerere nouă. 1) Cererea relativă la restituirea preţului unei ferme construite pe o moşie, cât şi valoarea unor stânjeni de pământ, nu poate fi formulată pentru prima oară în faţa instanţei de apel (Cas. I, 19 iunie 1887, Em. Dan, Codul adnotat, p. 503, nr. 107);

2) Cererea relativă la recunoaşterea semnelor despărţitoare între două proprietăţi vecine, nefiind făcută la tribunal, nu se poate face pentru prima oară la curtea de apel, deoarece o asemenea cerere nu constituie un mijloc de apărare, ci o cerere nouă (Cas. I, 13 mai 1880, Em. Dan, Codul adnotat, p. 503, nr. 111);

3) Cererea de sechestru judiciar nefiind făcută la prima instanţă şi discutată de părţi, nu poate fi admisă o asemenea cerere în apel, deoarece s-ar viola principiul celor două grade de jurisdicţie prevăzute de legiuitor în favoarea părţilor (Cas. I, 10 septembrie 1876, Em. Dan, Codul adnotat, p. 503, nr. 113)

Notă: Soluţia este discutabilă, în sensul că se poate solicita înfiinţarea unui sechestru judiciar asupra unui bun ce formează obiectul unei judecăţi, indiferent dacă judecata este în primă instanţă sau a ajuns în apel. Cele două procese sunt distincte, constituindu-se
dosare separate. Dacă însă cererea principală se judecă în apel, cererea de sechestru judiciar va fi îndreptată la prima instanţă, iar nu direct la instanţa de apel, pentru a nu se răpi un grad de jurisdicţie;

4) Acţiunea în garanţie nefiind cercetată şi judecată de către prima instanţă, nu poate pentru prima oară să fie discutată şi rezolvată de instanţa de apel (Cas. I, 22 septembrie 1889, Em. Dan, Codul adnotat, p. 494, nr. 6);

5) Faptul că instanţa nu s-a pronunţat cu privire la cererea de obligare a pârâtului la plata diferenţei de preţ, formulată prin concluziile scrise depuse la dosar după închiderea dezbaterilor, nu atrage nelegalitatea hotărârii, aşa cum susţine recurenta.

Dimpotrivă, dacă ar fi procedat astfel, instanţa ar fi încălcat principiul contra-dictorialităţii dezbaterilor, dreptul la apărare al pârâtului, precum şi dispoziţiile art. 294 C. proc. civ., conform cărora în apel nu se poate schimba obiectul şi nici cauza cererii de chemare în judecată şi nici nu se pot face cereri noi (I.C.C.J., secţia civilă şi de proprietate intelectuală, decizia nr. 6411/2006);

6) Recurenta reia critica formulată în apel potrivit căreia pârâta nu ar avea calitatea de persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii pentru imobilul în litigiu.

Instanţa de apel a sesizat faptul că acesta reprezintă un motiv de nulitate a deciziei de restituire în natură a imobilului formulat pentru prima dată în calea de atac, în condiţiile în care prin acţiunea introductivă reclamanta a invocat doar greşita respingere a notificării sale ca tardivă şi a arătat expres că atât ea, cât şi pârâta sunt persoane îndreptăţite la măsuri reparatorii, în calitate de moştenitoare ale fostului proprietar.

Cum, potrivit art. 294 C. proc. civ., în apel nu se poate schimba cauza cererii de chemare în judecată şi nici nu se pot face cereri noi, în mod legal curtea nu a analizat acest motiv, prin care se tindea la anularea deciziei de restituire şi la respingerea notificării formulate de pârâtă.

Pe cale de consecinţă, având în vedere dispoziţiile art. 316 C. proc. civ., critica reclamantei pe acest aspect nu poate fi valorificată nici ca motiv de recurs (I.C.C.J., secţia civilă şi de proprietate intelectuală, decizia nr. 843/2006);

32. Renunţarea la judecată. Partea care a renunţat formal, în primă instanţă, la cererea sa reconvenţională, declarând că-şi rezervă calea unei acţiuni deosebite principale, nu mai poate reveni, în apel, asupra acestei renunţări şi a propune din nou înaintea instanţei de apel cererea sa reconvenţională sub forma şi denumirea de mijloc de apărare (C.A. Bucureşti II, 2 noiembrie 1901, Em. Dan, Codul adnotat, p. 503, nr. 118).

33. Reducerea pretenţiilor. Dacă apelantul şi-a redus în instanţă pretenţia sa la adevăratul său drept, nu mai poate în apel reveni asupra ei, mărindu-şi
această cerere (C.A. Bucureşti I, 1 iunie 1905, Em. Dan, Codul adnotat, p. 503, nr. 117);

34. Majorarea pretenţiilor. Prin urmare, în speţă, cererea adiţională introdusă de reclamant în apel, prin care pretinde a se majora plata unor lucruri mobile, pentru care restituirea lor nu se poate face în natură pe temeiul că preţul lor a crescut în mod simţitor de la data introducerii acţiunii şi până la data introducerii acestei cereri, precum şi daunele, constituind o adevărată cerere nouă, ea este inadmisibilă în apel, căci această diferenţă de preţ a lucrurilor nu poate fi considerată în sensul unei despăgubiri (C.A. laşi, 28 mai 1924, C.Cr.C. Zotta, Codul adnotat, p. 193-194, nr. 32);

35. Despăgubiri. întrucât cererea de despăgubiri formulată în apel nu a fost făcută şi la judecătorie, nu poate fi analizată în apel pentru prima dată (C.A. Craiova, secţia civilă, decizia nr. 98/1998);

36. Nulitate relativă. Dacă motivele de nulitate absolută pot fi invocate şi pe cale de excepţie, pentru anularea unui act juridic este imperios necesară promovarea unei acţiuni în justiţie, deoarece, potrivit art. 961 C. civ., convenţia făcută prin eroare, violenţă sau doi nu este nulă de drept, ci dă numai loc acţiunii în nulitate. Cum în faţa primei instanţe pârâtul nu a invocat motivul de nulitate relativă al violenţei pe calea unei cereri reconvenţionale, solicitarea sa constituie o cerere nouă care nu poate fi formulată direct în apel (Trib. Bucureşti, secţia a IV-a civilă, decizia nr. 1937/1996);

37. Nulitate pentru cauze noi.

1) Cererea de anulare a unui act nu se poate face de o manieră generală, în sensul că implicit cererea poate să cuprindă toate viciile de care actul este susceptibil, ci trebuie să se determine în mod precis viciul de care este lovit actul (Trib. Muscel, secţia civilă, sentinţa nr. 58/1922, C.Cr.C. Zotta, Codul adnotat, p. 192, nr. 24).

2) Cererea de nulitate a unui act pentru alt temei juridic decât cel invocat la prima instanţă constituie o adevărată cerere nouă, care nu se poate introduce pentru prima oară la apel, fără a se viola principiul celor două grade de jurisdicţie. Astfel, dacă înaintea primei instanţes-a cerut nulitatea unui act de vânzare pentru lipsă de formă, nu se mai poate invoca în apel nulitatea rezultând din lipsă de consimţământ, cauză, simulaţie etc., deoarece asemenea nulităţi constituie temeiuri noi juridice, iar nu mijloace de apărare, prin care are a se înţelege numai modurile de probaţiune sau de respingere ale unei acţiuni (Cas. 1,3 iunie 1905; Cas. I, 4 martie 1894, Em. Dan, Codul adnotat, p. 497, nr. 41);

Notă; Cele două cereri diferă nu numai prin cauza lor, ci şi prin obiectul acestora, deoarece pentru doi se poate solicita anularea actului juridic, iar pentru neplata preţului se poate cere fie
executarea obligaţiei, fie rezoluţiunea sau rezilierea contractului. Dacă însă, în mod greşit s-a solicitat anularea contractului pentru neplata preţului, în apel partea nu mai poate invoca o cauză care ar atrage nulitatea. Pârâtul de la prima instanţă poate însă să invoce în apel o cauză de nulitate a actului juridic, deoarece aceasta reprezintă pentru el un mijloc de apărare împotriva pretenţiei reclamantului;

38. Executare. Reziliere. Dacă înaintea primei instanţe s-a cerut executarea unui contract, nu se poate cere înaintea instanţei de apel rezilierea acelui contract fără a se încălca în acest mod prevederile art. 327 C. proc. civ. (art. 294, în actuala reglementare - n.a.) (Cas. I, 21 iunie 1872, Em. Dan, Codul adnotat, p. 458, nr. 62);

39. Reducţiune. Raport. Acţiunea în reducţiune neconfundându-se cu acţiunea în raport, şi între ele existând deosebiri importante, nu se poate cere pentru prima oară în apel raportul unei donaţii, când acţiunea intentată la prima instanţă a avut ca obiect exclusiv reducerea ei ca întrecând cotitatea disponibilă (C.A. Bucureşti, 22 iunie 1909, Em. Dan, Codul adnotat, p. 499, nr. 73);

40. Navlu. Daune. Când, într-o acţiune născută din neexecutarea unui contract de transport pe apă, se cere la prima instanţă o sumă de bani, cu titlu de navlu, iar în apel aceeaşi sumă de bani cu titlu de daune, prin aceasta nu se poate susţine că s-a făcut în apel o cerere nouă, deoarece daunele din neexecutarea unui contract de transport pe apă reprezintă navlu, astfel că obiectul cereri i este acelaşi (Cas. II, 21 iunie 7 905, Em. Dan, Codul adnotat, p. 500, p. 85);

41. Revendicare. Restituirea fructelor. Nu se poate face pentru prima oară în apel, într-o acţiune în revendicare, ca posesorul să fie condamnat şi la fructe,

o asemenea cerere fiind de natură a forma obiectul unei acţiuni principale, care trebuie să parcurgă filiera celor două grade de jurisdicţie prevăzute de lege (Cas. I, 30 aprilie 1899, Em. Dan, Codul adnotat, p. 501, nr. 91);

42. Posesiune exclusivă/comună.

Nu este cerere nouă în apel din partea aceluia care reclamase la a doua instanţă de a i se recunoaşte asupra unui loc dreptul de posesiune comună, când la prima instanţă ceruse posesiunea exclusivă a aceluiaşi loc (Trib. Dolj II,

26 noiembrie 1894, Em. Dan, Codul adnotat, p. 504, nr. 122);

43. Nulitate. Reziliere. O cerere în nulitate este cu totul distinctă de o cerere în reziliere. Pe când prima atacă actul în sine, în forma şi esenţa sa, considerând obligaţia ca afectată de nulitate în chiar momentul naşterii sale, cea de-a doua, din contră, îl consideră valabil, în originea sa, şi nu tinde decât a-l priva de efectele ce ar avea în viitor, pentru cauze cu totul străine în ce priveşte forma sau esenţa lui şi care au luat naştere posterior
datei lui. Prin urmare, o cerere în reziliere este o cerere principală, care trebuie să fie introdusă după formele prescrise pentru cererile principale la prima instanţă, iar nu pentru prima oară în apel (Trib. Corj I, 7 martie 1915, Em. Dan, Codul adnotat, p. 505, nr. 137);

44. Execuţie provizorie. în principiu, orice cerere de chemare în judecată trebuie să fie supusă la două grade de jurisdicţie, afară de excepţiile expres prevăzute de lege. Executarea provizorie care nu s-a încuviinţat prin hotărârea primei instanţe nu se poate cere pentru prima oară în apel. Potrivit art. 327

C. proc. civ. [art. 294, în actuala reglementare - n.a.] nu se pot invoca în apel decât mijloacele de apărare la acţiunea principală sau cererile de dobânzi, venituri sau orice alte despăgubiri survenite după prima judecată. în cazul unei execuţii provizorii, aceasta nu poate intra în excepţiile expres prevăzute de lege (C.A. Bucureşti, secţia a lll-a, decizia nr. 51/1921, C.Cr.C. Zotta, Codul adnotat, p. 188, nr. 3);

45. Dobândă. Penalităţi. Potrivit prevederilor art. 132 C. proc. civ., modificarea acţiunii se poate face numai la instanţa de fond şi numai la prima zi de înfăţişare. Prin urmare, modificarea pretenţiilor în apel, în sensul solicitării dobânzilor în loc de penalităţi, este inadmisibilă, deoarece dobânda este o daună distinctă de penalităţi şi nu poate forma obiect de judecată pentru prima dată în apel (C.S.J., secţia comercială, decizia nr. 188/1995, în B.J. - Bază de date);

46. Omisiune în dispozitiv. în cauză, reclamanta nu a ales să silească pe cealaltă parte a executa obligaţia. Dimpotrivă, prin acţiune şi pe tot parcursul judecăţii reclamanta a cerut să se dispună rezoluţiunea contractului şi totodată a cerut expres repunerea părţilor în situaţia anterioară, ceea ce implică restituirea reciprocă a prestaţiilor îndeplinite în baza contractului desfiinţat.

Astfel fiind, în condiţiile în care prima instanţă a admis acţiunea astfel cum a fost formulată, dar în dispozitivul sentinţei, împotriva căreia reclamanta nu a declarat apel, a omis să precizeze care sunt prestaţiile la restituirea cărora sunt ţinute părţile, ca efect al anulării contractului, cererea apelantului-pârât, de înlăturare a acestei omisiuni prin obligarea intimatei-reclamante la restituirea preţului, nu poate fi considerată ca o „cerere nouă în apel" (I.C.C.J., secţia civilă şi de proprietate intelectuală, decizia nr. 1223/2004, în B.J. - Bază de date).

IV. Excepţiile şi alte mijloace de apărare

A. Excepţii

47. Lipsa calităţii procesuale.

1) Lipsa de calitate a părţii reclamante este un mijloc de apărare pe care pârâtul îl poate invoca pentru prima oară în apel şi, deci, un asemenea mijloc nu poate fi înlăturat ca tardiv de instanţa de apel (Cas. I, 26 septembrie 1905; Cas. II, 27noiembrie 1901; Cas. I, 26 ianuarie 1896; Cas. I, 30 martie 1894; Cas. III, 3 februarie 1920, Em. Dan, Codul adnotat, p. 494, nr. 13);

2) O parte de la care se revendică un imobil poate cere, în orice stadiu al procesului, ca partea care revendică să-şi justifice calitatea de proprietar asupra imobilului revendicat şi o asemenea problemă ridicată în cursul procesului nu se poate respinge ca tardivă (Cas. I, 23 mai 1900, Em. Dan, Codul adnotat, p. 494, nr. 15);

48. Lipsa interesului. Se poate discuta în apel calitatea şi interesul unei părţi şi aceasta mai cu seamă când la prima instanţă s-a admis discuţia altor incidente fără a se cere dovedirea interesului (Trib. Fălciu, 14 ianuarie 1897, Em. Dan, Codul adnotat, p. 495, nr. 22);

B. Mijloace de apărare

49. Respectarea cadrului procesual.

Deşi legiuitorul prevede că în apel se pot face cereri noi, care servesc ca mijloc de apărare la acţiunea principală, totuşi asemenea cereri nu se pot face decât faţă de persoanele care figurează în proces, fie chiar interveniente ori chemate în garanţie în modul prescris de lege (Cas. II, 14 ianuarie 1877, Em. Dan, Codul adnotat, p. 503, nr. 114);

50. Accepţiune. Prin cerere nouă se înţelege acea cerere prin care se tinde a se obţine condamnări care nu au fost solicitate la prima instanţă. Astfel, când

0 persoană, chemând în judecată pe un frate al său, cere să i se recunoască dreptul la o parte din moştenirea rămasă de pe urma unui alt frate decedat, şi când la finele de neprimire ce-i opune cel chemat în judecată, fine de neprimire întemeiat pe un testament al decedatului prin care-l instituie legatarul său universal, reclamantul susţine în apel că acel act nu ar fi un testament, ci un act de donaţie mortis causa, afectat de o condiţie suspensivă ce nu s-a îndeplinit, aceasta nu constituie o cerere nouă făcută întâia oară în apel, ci un mijloc de apărare, întrucât, în definitiv, reclamantul şi înaintea tribunalului şi înaintea curţii de apel n-a cerut altceva decât să i se recunoască dreptul său de moştenire pe o parte din averea rămasă pe urma decedatului său frate (Cas. I,

1 noiembrie 1893, Em. Dan, Codul adnotat, p. 502, nr. 100);

51. Prescripţia. Prescripţia, ca mijloc de apărare, se poate invoca pentru prima oară în apel (Cas. I, 30 august 1882, Em. Dan, Codul adnotat, p. 496, nr. 37).

Notă: Din rezumat nu reiese ce tip de prescripţie a fost invocată. Prescripţia achizitivă, ca mijloc de apărare, poate fi invocată, conform art. 1842 C. civ., până la pronunţarea unei hotărâri definitive, adică inclusiv în apel. Desigur, şi prescripţia extinctivă - ca excepţie de
fond absolută sau, într-o altă opinie, ca mijloc de apărare - poate fi invocată şi direct în apel, după cum aceasta poate fi invocată şi direct în recurs;

52. Dreptul de retenţie. Tribunalul putea recunoaşte dreptul de retenţie reclamanţilor chiar şi în faza apelului, acest drept reprezentând, din punct de vedere procedural, un mijloc de apărare (C.A. Bucureşti, secţia a IV-a civilă, decizia nr. 82/2002);

53. Simulaţia. Simulaţia invocată ca mijloc de apărare poate fi discutată pentru prima oară în apel, deşi acest mijloc a fost abandonat la prima instanţă (C.A. Craiova I, 31 ianuarie 1897, Em. Dan, Codul adnotat, p. 496, nr. 38);

54. Anulabilitatea actului. într-o cerere în revendicare întemeiată pe un act de vânzare-cumpărare, partea opusă, care la rândul ei intentase acţiunea în anularea acelui act, poate opune în apel, la cererea în revendicare, că vânzarea este viciată de doi şi violenţă, întrucât aceasta este un mijloc de apărare, iar nu o cerere nouă (Cas. I, 13 februarie 1898, Em. Dan, Codul adnotat, p. 496, nr. 39);

55. Lipsa autorizării prealabile.

Incidentul relativ la lipsa autorizării prealabile cerută de art. 872 C. corn., fiind un mijloc de apărare asupra fondului, poate fi ridicat pentru prima oară înaintea instanţei de apel (C.A. Bucureşti I, 17 februarie 1912, Em. Dan, Codul adnotat, p. 504, nr. 123);

V. Despăgubiri ivite ulterior. Compensaţia
56. Cerere principală. în apel se pot cere venituri de orice fel întâmplate după judecata de la întâia instanţă sau din cauza judecăţii în apel şi asemenea venituri se pot acorda în apel, atât în cazul când ele sunt accesoriul cererii principale, cât şi în cazul când pot forma obiectul unei cereri principale, destul numai ca să aibă acelaşi fundament juridic (Cas. I, 28 ianuarie 1904, Em. Dan, Codul adnotat, p. 500, nr. 86);

57. Condiţii. Nu se consideră ca o cerere nouă în apel o cerere de despăgubiri motivată pe împrejurări survenite după judecata de la prima instanţă (Cas. I, 12 mai 1904; Cas. I, 7 octombrie 1885, Em. Dan, Codul adnotat, p. 493, nr. 2);

58. Actualizare cu indicele inflaţiei.

1) Solicitarea de a se aplica în apel coeficientul de inflaţie pentru sumele datorate reclamantei cu titlul de daune materiale şi morale nu reprezintă o cerere nouă, ci una formulată în sensul art. 294 alin. (2)C. proc. civ., respectiv o despăgubire ivită după darea primei hotărâri (C.S.J., secţia civilă, decizia nr. 3809/1999, în B.J. - Bază de date);

2) Atât timp cât prin acţiune nu s-a cerut reactualizarea creanţei, formularea acestei pretenţii direct în apel reprezintă o cerere nouă, interzisă de art. 294 alin. (1)C. proc. civ.; în condiţiile în care în obiectul cererii deduse judecăţii de
către reclamant nu intră şi suma rezultată din reactualizarea împrumutului, prin raportare la momentul scadenţei, deoarece titularul cererii nu a solicitat-o, limi-tându-se exclusiv la sumele prevăzute în contractele de împrumut, ea nu poate fi cerută direct în apel pe temeiul art. 294 alin. (2) C. proc. civ., având în vedere că despăgubirile ivite după darea hotărârii primei instanţe la care se referă acest text nu pot fi decât despăgubiri cerute prin acţiune, dar care, datorită caracterului lor succesiv, continuă să curgă şi după pronunţarea hotărârii de fond (C.A. Bucureşti, secţia a IV-a civilă, decizia nr. 547/2003);

59. Arendă. Arenda nefiind altceva decât un venit periodic al imobilului, ea poate fi cerută în apel, nu numai în ceea ce priveşte rata exigibilă în momentul intentării acţiunii, ci şi în ce se atinge de toate ratele scăzute până în momentul deciziei date în apel; de unde consecinţa că dreptul proprietarului de a cere condamnarea arendaşului în momentul când trebuie să se pronunţe decizia în apel la plata tuturor acelor rate implică virtual şi necesarmente şi dreptul de a invoca neplata lor ca mijloc în sprijinirea cererii sale de reziliere a contractului, fondat pe principiul formulat în art. 1020 C. civ., după care condiţia rezolutorie e totdeauna subînţeleasă în contractele sinalagmatice (Cas. 1,30noiembrie 1891, Em. Dan, Codul adnotat, p. 502, nr. 101);

60. Compensaţia legală. 1) Compensaţia se poate opune şi în apel când sumele sunt certe şi lichide (C.A. laşi, 28 martie 1901; Cas. III, 12 octombrie 1910, Em. Dan, Codul adnotat, p. 498, nr. 53);

2) Fiind vorba de o sumă necertă, nelichidă şi neexigibilă, ea nu poate face obiectul unei compensaţii, atunci când se invocă în apărare. Prin urmare, oponentului nu-i rămâne decât să-şi valorifice pretenţiile pe calea acţiunii principale (C.A. Bucureşti, decizia nr. 31 din 12 mai 1922, C.Cr.C. Zotta, Codul adnotat, p. 190, nr. 16);

3) Pentru ca, potrivit art. 327 C. proc. civ. (art. 294, în actuala reglementare - n.a.), partea să poată face în apel pentru prima oară o cerere de compensaţie, trebuie ca această compensaţie să întrunească condiţiile stabilite de art. 1145 C. civ., adică să fie vorba de două datorii care să aibă de obiect o sumă de bani sau o cantitate oarecare de lucruri fungibile de aceeaşi specie şi care să fie deopotrivă lichide şi exigibile (C.A. laşi, decizia nr. 159 din 21 octombrie 1924, C.Cr.C. Zotta, Codul adnotat, p. 194, nr. 35).

VI. Constituţionalitate

61. Egalitatea în faţa legii. Accesul liber la justiţie. Art. 294 alin. (1) teza întâi

C. proc. civ. este constituţional în raport de dispoziţiile art. 1 alin. (5), art. 21 alin. (1) şi (3), art. 24 şi 124 din Constituţie, precum şi pe cele ale art. 6 paragrafele 1 şi 3 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Interdicţia introducerii unor cereri noi în apel, prevăzută de art. 294 C. proc. civ., este justificată de caracterul devolutiv al apelului, iar nu de calitatea părţilor, astfel că această soluţie legislativă nu are semnificaţia încălcării principiului constituţional al egalităţii cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice. Soluţia derivă din rolul instanţei de apel, şi anume acela de a examina regularitatea hotărârii primei instanţe cu privire la pretenţiile ce au fost deduse în faţa sa. De asemenea, interdicţia introducerii de cereri noi în apel nu îngrădeşte accesul liber la justiţie, întrucât nimic nu împiedică părţile în proces să formuleze noi pretenţii pe calea unei alte acţiuni civile (C.C., Decizia nr. 135/2003, M. Of. nr. 393 din 6 iunie 2003. în acelaşi sens: Decizia nr. 424/2006, M. Of. nr. 548 din 26 iunie 2006).