Art. 295 cod procedura civila Judecarea apelului

Art. 295

(1)Instanţa de apel va verifica, în limitele cererii de apel, stabilirea situaţiei de fapt şi aplicarea legii de către prima instanţă. Motivele de ordine publică pot fi invocate şi din oficiu.

(2)Instanţa va putea încuviinţa refacerea sau completarea probelor administrate la prima instanţă, precum şi administrarea probelor noi propuse în condiţiile art. 292, dacă consideră că sunt necesare pentru soluţionarea cauzei.

OUG 138/2000 - pentru modificarea şi completarea Codului de procedură civilă din 14 septembrie 2000, Monitorul Oficial 479/2000;

Comentarii despre Art. 295 cod procedura civila Judecarea apelului

andac 4.01.2013

Practică juridică

I. Limitele învestirii
1. Motive de apel. Instanţa de apel nu poate discuta decât punctele deduse judecăţii prin petiţia de apel, întrucât orice alte puncte neaduse în apel rămân definitiv judecate între părţi şi nu mai pot fi puse din nou în discuţie fără a ştirbi un drept definitiv câştigat de celălalt litigant (Cas. I, 8 iunie 1898, Em. Dan, Codul adnotat, p. 501, nr. 96);

2. Apărare. Potrivit principiilor de procedură civilă, apelul făcut de o parte este devolutiv numai în privinţa punctelor atacate cu apel; totuşi, acest principiu este înlăturat atunci când reclamantul,

Citește mai mult

văzându-şi acţiunea admisă pentru unul din motivele arătate în cerere, deşi a discutat înaintea primei instanţe toate motivele, şi pârâtul introducând apel contra hotărârii de admitere, în apelul introdus de pârât urmează a se repune
în discuţie întreaga acţiune din faţa primei instanţe, dacă o cere intimatul, fără ca reclamantul să fi apelat acea hotărâre, căci el nu putea să declare apel în contra unei hotărâri care îi dăduse câştig de cauză şi nicăieri legea şi nici echitatea nu cere ca în acest caz reclamantul să fie obligat a declara apel preventiv, eventual, pentru cazul când pârâtul nemulţumit de hotărârea pronunţată ar apela-o (Trib. Ilfov, secţia a lll-a, 2 noiembrie 1925, P.R., partea a lll-a, p, 37, 1926);

3. Motive de ordine publică. Apelul fiind fondat, în baza unei excepţii puse în discuţie de către instanţă din oficiu, este inutilă analiza motivelor de apel (C.A. Bucureşti, secţia a IV-a civilă, decizia nr. 318/2000);

II. Probe

A. Refacerea probelor

4. Respingerea cererii. 1) Instanţa de apel este în drept a respinge cererea de a se face o nouă verificare de scripte când asemenea verificare s-a făcut la prima instanţă şi raportul experţilor era de natură a face deplină convingerea
magistraţilor (Cas. I, 6 februarie 1901, Em. Dan, Codul adnotat, p. 510, nr. 9);

2) Refacerea probelor în apel nu este obligatorie. Judecătorul are dreptul să refuze facerea unei noi verificări în scripte prin experţi (Cas. I, 5 mai 1893, Em. Dan, Codul adnotat, p. 510, nr. 10);

3) Instanţa de apel poate să respingă cererea de a se repeta probele făcute la prima instanţă, atunci când constată că o asemenea cerere este inutilă în cauză (Cas. I, 8 februarie 1910, Em. Dan, Codul adnotat, p. 510, nr. 13);

4) Deşi în virtutea principiului devolutiv al apelului se pot reface probele dinaintea instanţei de apel, probele însă administrate dinaintea primei instanţe rămân dobândite cauzei, dacă pot face convingerea judecătorilor (Cas. I, lOno-iembrie 1906, Em. Dan, Codul adnotat, p. 510, nr. 14);

5. Cercetare locală. împrejurarea că una din părţi, citată în regulă, n-a fost de faţă la cercetarea ordonată de instanţă nu poate a se privi ca defectuoasă sau incompletă acea cercetare (Cas. I, 23 februarie 1823, Em. Dan, Codul adnotat, p. 511, nr. 23);

6. Interes. Partea câştigătoare însă, care este intimată în faţa instanţei de apel, neputându-se plânge de hotărârea primei instanţe, n-ar mai fi admis a cere refacerea probelor tocmai pe care se sprijină motivele hotărârii ce i-a dat câştig de cauză, putând totuşi a face această cerere pentru alte dovezi ce i-au fost înlăturate sau la care a renunţat definitiv. Cu atât mai mult nu va avea interesul partea care a fost pârâtă la prima instanţă de a cere refacerea dovezilor, nu a acelora produse de ea în apărare, ci a acelora ce au fost aduse de partea reclamantă, susţinând că sunt neîndestulă-
toare pentru stabilirea temeiniciei şi dovedirii acţiunii, cerere inutilă ce ar inversa principiul actori incumbit probatio, formulat în art. 1169 C. civ., căci, stabilind nedovedirea acţiunii, cu succes va putea cere admiterea apelului şi respingerea acţiunii (Trib. Tecuci, secţia civilă, sentinţa nr. 221 din 23 octombrie 1925, C.Cr.C. Zotta, Codul adnotat, p. 207, nr. 3);

7. Martori. Dacă efectul devolutiv al apelului se întinde şi asupra probei cu martori, pe care o parte a pierdut dreptul de a o administra înaintea primei instanţe, chiar în cazul când i-a fost admisă, dar a pierdut termenul de depunere a listei martorilor, aceasta se explică prin împrejurarea că dispoziţiile legii de procedură civilă prevăd că toate procedurile doveditoare făcute în prima instanţă se vor putea face din nou în apel, putându-se încuviinţa şi orice alte măsuri sau probe noi. Cu alte cuvinte, nu numai că legea de procedură nu impune vreo restricţie probei testimoniale, dar chiar prevede repetarea ei, ceea ce face ca efectul apelului în această privinţă să fie devolutiv (C.A. Bucureşti, secţia a IV-a comercială, decizia din 31 ianuarie 1923, C.Cr.C. Zotta, Codul adnotat, p. 211-212, nr. 26).

B. Completarea probelor

8. Renunţare în prima instanţă.

Apelul fiind devolutiv de instanţă, partea care a renunţat la proba testimonială dinaintea primei instanţe poate să propună din nou această probă dinaintea instanţei în apel (Cas. J, 12 noiembrie 1901, Em. Dan, Codul adnotat, p. 511, nr. 18);

9. Respingerea cererii. 1) Instanţa de apel are facultatea nu numai să primească probele deja făcute la prima instanţă, dar şi să le repete sau să le completeze dacă crede necesar. întrucât instanţa de apel şi-ar forma convingerea în baza probelor administrate de prima instanţă, repetate şi completate în apel, şi având în vedere că motivează totodată de ce crede că administrarea probei cu martori nu este necesară, în asemenea împrejurări instanţa de apel a făcut numai uz de dreptul conferit de lege şi n-a încălcat prin aceasta nicio dispoziţie legală (Cas. I, decizia nr. 705 din 20 martie 1929, C.Cr.C Zotta, Codul adnotat, p. 206, nr. 1);

2) Deşi este exact că toate procedurile doveditoare făcute la prima instanţă vor putea fi din nou făcute în apel şi dacă una din părţi va cere a se aduce şi alţi martori judecata va putea prelungi cercetarea, nu este mai puţin adevărat însă că problema admiterii sau neadmiterii acestor noi probe este o chestiune de apreciere a mijloacelor de probă care scapă controlului instanţei superioare. Instanţa a uzat de un drept suveran de apreciere a mijloacelor de probă invocate în cauză când a înlăturat prelungirea probei cu martori cerută de recurent, în apel (Cas. I, decizia nr. 1873 din
10 martie 1926, C.Cr.C. Zotta, Codul adnotat, p. 208, nr. 9).

C. Probe noi

10. Caracter devolutiv. Apelul fiind devolutiv, părţile pot produce în a doua instanţă nişte probe pe care le-au socotit inutile sau intempestive la prima instanţă (Cas. III, 8 octombrie 1907, Em. Dan, Codul adnotat, p. 499, nr. 70).

D. Procedură

11. Actori incumbit probatio. în urma apelului, raporturile dintre părţile litigante, în cadrul pretenţiilor reclamantei, se repun din nou în stadiul iniţial, când, pe baza probelor administrate în prima sau în a doua instanţă, aceasta din urmă va avea să hotărască tot după principiul actori incumbit probatio. Rezultă că, atât timp cât reclamantul nu a făcut nicio dovadă în faţa primei instanţe, cu privire la pretenţiile sale, şi nici în apelul în care figurează ca intimat, instanţa de apel nu poate imputa apelantului neefectuarea vreunei probeîn susţinerea apelului său, deoarece reclamantului nedovedind nimic, apelantul nu are ce să combată (Cas. III, decizia nr. 389 din 5 martie 1937, în lurispru-denţa Generală 1937, p. 570, nr. 668);

12. Obligaţiile părţilor. Apelanta are posibilitatea, dar şi obligaţia procedurală de a solicita, în această cale devolutivă de atac, administrarea probatoriilor de care înţelege să se folosească în combaterea acţiunii. în apel pot fi reiterate şi repuse în discuţie spre încuviinţare şi administrare probele invocate în prima instanţă, chiar dacă acestea au fost greşit respinse de instanţa de fond (C.A. Bucureşti, secţia a IV-a civilă, decizia nr. 2377/2000);

13. Obligaţiile instanţei. 1) Instanţa de apel nu avea obligaţia, ci posibilitatea de a dispune administrarea unei probe, întrucât rolul său activ nu înseamnă încălcarea principiului disponibilităţii în procesul civil. Obligaţia de a-şi proba pretenţiile revenea reclamantului în condiţiile art. 1169 C. civ. (C.A. Bucureşti, secţia a IV-a civilă, decizia nr. 1232/2002);

2) Instanţa de apel poate încuviinţa refacerea sau completarea probelor administrate la prima instanţă, precum şi administrarea altor probe. Dispunând
casarea hotărârii şi trimiterea cauzei spre rejudecare pentru administrarea de noi probe, instanţa a pronunţat o hotărâre nelegală (C.S.J., secţia civilă, decizia nr. 3026/1999);

3) Efectul devolutiv are consecinţe şi asupra probelor care pot fi administrate în apel, instanţa de apel putând încuviinţa refacerea sau completarea probelor administrate la prima instanţă, precum şi administrarea altor probe, dacă le consideră necesare pentru soluţionarea cauzei. De aceea, este nelegală soluţia instanţei de apel de a desfiinţa hotărârea primei instanţe şi a trimite cauza spre rejudecare primei instanţe, pe motiv că este necesară administrarea de noi probe în scopul lămuririi complete a raporturi lor deduse judecăţii (C.S.J., secţia civilă, decizia nr. 3044/2000, în B.J. - Bază de date).

Răspunde