Art. 296 cod procedura civila Judecarea apelului
| Comentarii |
|
Capitolul II
Judecarea apelului
Judecarea apelului
Art. 296
Instanţa de apel poate păstra ori schimba, în tot sau în parte, hotărârea atacată. Apelantului nu i se poate însă crea în propria cale de atac o situaţie mai grea decât aceea din hotărârea atacată.
codul de procedură civilă actualizat prin:OUG 138/2000 - pentru modificarea şi completarea Codului de procedură civilă din 14 septembrie 2000, Monitorul Oficial 479/2000;
OUG 138/2000 - pentru modificarea şi completarea Codului de procedură civilă din 14 septembrie 2000, Monitorul Oficial 479/2000;
OUG 138/2000 - pentru modificarea şi completarea Codului de procedură civilă din 14 septembrie 2000, Monitorul Oficial 479/2000;
| ← Art. 295 cod procedura civila Judecarea apelului | Art. 297 cod procedura civila Judecarea apelului → |
|---|
I. Soluţii posibile în apel
1. Prescripţia acţiunii. Nu dă o hotărâre contradictorie instanţa de fond când, după ce a admis un apel ca introdus în termen, îl respinge la urmă pe motiv peremptoriu de fond, cum este prescripţia acţiunii (Cas. I, 10 februarie 1906, Em. Dan, Codul adnotat, p. 513, nr. 5);
2. Motivarea primei instanţe. Instanţa de apel este în drept să-şi însuşească pur şi simplu faptele şi motivele din sentinţa apelată, când înaintea sa nu se produc fapte noi şi nu se invocă mijloace noi de apărare (Cas. I, 24 februarie 1897, Em. Dan, Codul adnotat, p. 513, nr. 9);
3
Citește mai mult
. Invocarea unei excepţii absolute.Excepţia lipsei calităţii procesuale active, care are natură absolută şi peremptorie, putând fi invocată de oricare dintre părţi, sau de instanţă din oficiu, în orice fază a pricinii, nu este incompatibilă cu principiul neagravării situaţiei părţii în propria cale de atac. Excepţia lipsei calităţii procesuale active poate fi invocată direct în instanţa de apel, fără restricţii, căci ordinea publică impune o atare soluţie. Nu se poate pune problema ignorării viciului decurgând din lipsa legitimării procesuale active, sub pretextul că s-ar încălca principiul prevăzut de art. 296 teza a doua C. proc. civ., neputându-se admite valabilitatea unor efecte decurgând din acte de procedură îndeplinite de o persoană lipsită de
calitate procesuală activă, acte care, de la data când reclamantul şi-a pierdut calitatea procesuală activă, au devenit nevalabile (C.A. Bucureşti, secţia a IV-a civilă, decizia nr. 1554/R/2006, nepublicată).
Notă: în speţă, soluţia nu contravine, într-adevăr, dispoziţiilor art. 296 teza a II-a C. proc. civ. deoarece în primă instanţă acţiunea reclamantului fusese respinsă (pe fond), iar în apel a rămas respinsă, de data aceasta ca efect al admiterii unei excepţii absolute.
Contrar însă punctului de vedere care transpare din motivarea hotărârii, credem că invocarea unei astfel de excepţii - pe considerentul că, fiind de ordine publică, poate fi invocată oricând
- nu poate avea drept consecinţă schimbarea soluţiei în defavoarea părţii care a declarat calea de atac (de exemplu, o acţiune admisă în parte să fie respinsă în tot) deoarece se opune principiul consacrat de art. 296 teza a ll-a. într-o atare situaţie, invocarea excepţiei ar putea face doar inutilă analiza pe fond a apelului, cu păstrarea soluţiei atacate şi, implicit, a situaţiei create apelantului prin aceasta.
4. Efect devolutiv. Deşi apelul este devolutiv, sentinţa pronunţată de primii judecători nu dispare cu desăvârşire numai prin singurul fapt că s-a făcut apel în contra ei, căci asemenea hotărâre constituie lucru judecat, susceptibilă însă de a fi modificată sau chiar nimicită ori de câte ori acela care o atacă aduce probele legale de natură a o modifica sau nimici (Cas. II, 11 iunie 1904, Em. Dan, Codul adnotat, p. 460, nr. 71);
5. Lipsa interesului. în ceea ce priveşte apelul declarat de intervenienţi şi pârâţi, curtea constată că, în raport de hotărârea judecătoriei, care le-a dat
câştig de cauză, prin admiterea excepţiei invocate de ei şi respingerea acţiunilor reclamantului, aceştia nu au niciun interes să o atace. De altfel, ceea ce poate fi atacat dintr-o hotărâre este dispozitivul, or apelanţii critică hotărârea primei instanţe exclusiv sub aspectul motivării, în sensul că nu s-a făcut referire la toate apărările lor (C.A. Bucureşti, secţia a IV-a civilă, decizia nr. 1460/2004).
II. Neagravarea situaţiei în propria cale de atac
6. Aplicaţii. 1) Este de principiu că, prin admiterea apelului, nu se poate face părţii al cărui apel a fost admis o situaţie mai rea decât aceea creată prin hotărârea primei instanţe, care n-a fost atacată cu apel de către partea adversă (Cas. I, decizia nr. 173 din 28 ianuarie 1930, C.Cr.C. Zotta, Codul adnotat, p. 142, nr. 27);
2) Tribunalul a dispus prin încheiere, la cererea reclamanţilor, rectificarea dispozitivului deciziei în sensul menţionării, printre altele, a suprafeţei terenului şi construcţiei ce făcuseră obiectul litigiului; aceştia s-au plâns în recurs pentru motivul că, în realitate, din probe rezultă suprafeţe mai mari decât cele din actul de proprietate şi menţionate în încheierea de rectificare. Curtea a constatat că greşelile invocate de reclamanţi priveau judecata fondului litigiului, nefiind simple erori materiale, dar, cum încheierea de rectificare nu a fost atacată
decât de reclamanţi, pentru a nu înfrânge principiul non reformatio in pejus, a respins recursul, fără a o reforma (C.A. Bucureşti, secţia a IV-a civilă, decizia nr. 387/2000);
3) Câtă vreme apelul a fost declarat de pârâtă, nemulţumită de admiterea în parte a acţiunii, nu se putea dispune, în propria-i cale de atac, examinarea unui alt capăt de cerere, prin care se solicita obligarea pârâtei la plata şi a altor sume (C.A. Suceava, secţia civilă, decizia nr. 14/1999);
4) Soluţia instanţei de trimitere care, procedând la rejudecare, l-a obligat pe pârât la o despăgubire de şapte ori mai mare decât cea stabilită prin hotărârea casată, precum şi cea a instanţei de apel, care a redus despăgubirea la jumătate, sunt lipsite de temei legal, în raport cu principiul că exercitarea unei căi de atac nu poate crea o situaţie mai grea celui care a promovat-o, instanţa de control fiind sesizată numai cu împrejurări şi motive de natură a schimba soluţia în favoarea celui care a uzat de ea (C.A. Braşov, secţia civilă, decizia nr.455/ 1995, în C.P.J., p. 117);
5) Soluţia primei instanţe, prin care s-a admis în tot sau în parte acţiunea reclamantului, neatacată cu apel de către acesta, nu mai poate fi repusă în discuţie în recurs de către reclamant, care nu se poate plânge decât de modul de rezolvare a apelului declarat de pârât. Recursul declarat de reclamant prin care se solicită majorarea câtimii obiectului cererii sale adresate primei instanţe nu poate fi admis, pentru că s-ar înrăutăţi situaţia pârâtului în propria cale de atac (C.A. Braşov, secţia civilă, decizia nr.469R/1994, în C.P.J., p. 119-120);
6) Acordând reclamantului un drept de creanţă din valoarea apartamentului
succesoral în apelul pârâţilor, tribunalul le-a creat acestora o situaţie mai grea în propria cale de atac, deoarece în fond nu fuseseră obligaţi la această sumă şi prin motivele lor de apel nu consimţiseră să o plătească (C.A. Bucureşti, secţia a IV-a civilă, decizia nr. 2607/2002);
7. Inaplicabilitate. Respingerea apelului. Agravarea situaţiei în propria cale de atac - care ar reprezenta o încălcare a dispoziţiilor art. 296 teza a ll-a C. proc. civ. şi ar atrage incidenţa art. 304 pct. 9 C. proc. civ. - nu poate fi reţinută în cauză, deoarece acţiunea a fost respinsă în primă instanţă, iar instanţa de apel nu a făcut decât să păstreze această soluţie, completând motivarea cu noi argumente, aşa încât situaţia reclamantului a rămas neschimbată (I.C.C.J., secţia civilă şi de proprietate intelectuală, decizia nr. 4931/2005).