Art. 297 cod procedura civila Judecarea apelului
| Comentarii |
|
Judecarea apelului
Art. 297
(1)În cazul în care se constată că, în mod greşit, prima instanţă a soluţionat procesul fără a intra în judecata fondului ori judecata s-a făcut în lipsa părţii care nu a fost legal citată, instanţa de apel va anula hotărârea atacată şi va judeca procesul, evocând fondul. Cu toate acestea, în cazul în care prima instanţă a soluţionat procesul fără a intra în judecata fondului, instanţa de apel va anula hotărârea atacată şi va trimite cauza spre rejudecare, o singură dată, primei instanţe sau altei instanţe egale în grad cu aceasta din aceeaşi circumscripţie, dacă părţile au solicitat în mod expres luarea acestei măsuri prin cererea de apel ori prin întâmpinare. De asemenea, instanţa de apel va anula hotărârea atacată şi va trimite cauza spre rejudecare, o singură dată, primei instanţe sau altei instanţe egale în grad cu aceasta din aceeaşi circumscripţie, în cazul în care judecata în primă instanţă s-a făcut în lipsa părţii care nu a fost legal citată, iar partea a solicitat în mod expres luarea acestei măsuri prin cererea de apel. Dezlegarea dată problemelor de drept de către instanţa de apel, ca şi necesitatea administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului.
(2)Dacă prima instanţă s-a declarat competentă şi instanţa de apel stabileşte că a fost necompetentă, anulând hotărârea atacată, va trimite cauza spre judecare instanţei competente sau altui organ cu activitate jurisdicţională competent, afară de cazul când constată propria să competenţă. În acest caz, precum şi atunci când există vreun alt motiv de nulitate, iar prima instanţă a judecat în fond, instanţa de apel, anulând în tot sau în parte procedura urmată şi hotărârea pronunţată, va reţine procesul spre judecare.
codul de procedură civilă actualizat prin:Legea 202/2010 - privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor din 25 octombrie 2010, Monitorul Oficial 714/2010;
OUG 138/2000 - pentru modificarea şi completarea Codului de procedură civilă din 14 septembrie 2000, Monitorul Oficial 479/2000;
OUG 138/2000 - pentru modificarea şi completarea Codului de procedură civilă din 14 septembrie 2000, Monitorul Oficial 479/2000;
OUG 138/2000 - pentru modificarea şi completarea Codului de procedură civilă din 14 septembrie 2000, Monitorul Oficial 479/2000;
| ← Art. 296 cod procedura civila Judecarea apelului | Art. 298 cod procedura civila Judecarea apelului → |
|---|
I. Judecarea apelului
1. Pronunţarea a două hotărâri.
Instanţa de apel care a dat o hotărâre prin care a anulat sentinţa şi a reţinut pricina pentru evocarea fondului, pronunţând o a doua hotărâre, a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor art. 297 alin. (2)C. proc. civ., criticile formulate de recurenţi, în sensul că tribunalul trebuia ca, după anularea sentinţei, să trimită cauza spre rejudecare la judecătorie, fiind neîntemeiate (C.A. Bucureşti, secţia a IV-a civilă, decizia nr. 2732/2002);
2. Decizie intermediară. Decizia intermediară prin care, în temeiul art. 297 alin. (1) C.
Citește mai mult
proc. civ., instanţa de apel anulează sentinţa primei instanţe nu este susceptibilă de a fi atacată separat cu recurs, ci doar odată cu hotă-rârea definitivă prin care se finalizează judecata în apel (C.S.J., secţia civilă, decizia nr. 3357/2002, în B.J. - Bază de date).
Notă: Decizia are în vedere textul art. 297alin. (1) C. proc. civ. în redactarea anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 219/2005 pentru aprobarea O.U.C. nr. 138/2000. Potrivit actualei reglementări, în ipotezele avute în vedere de text
- necercetarea fondului şi judecata cu lipsă de procedură - se dă o singură decizie în apel, şi anume de trimitere spre rejudecare la aceeaşi instanţă (bineînţeles, dacă se admite apelul);
A se vedea şi infra, speţa nr. 11 din cadrul acestui articol.
3. Autoritate de lucru judecat. Competenţa materială de soluţionare în primă instanţă a cererii având ca obiect anularea titlului de proprietate eliberat de comisia judeţeană pentru stabilirea drepturilor de proprietate asupra terenurilor în baza Legii nr. 18/1991 aparţine judecătoriei, astfel încât instanţa de apel va admite excepţia de necompetenţă materială a tribunalului şi va trimite cauza, pentru soluţionare în primă instanţă, judecătoriei. Prin admiterea excepţiei de necompetenţă materială nu se încalcă autoritatea de lucru judecat a deciziei intermediare de admitere a apelului şi anulare a sentinţei, deoarece prin menţionata decizie s-a analizat doar problema greşitei anulări a cererii de chemare în judecată ca netimbrată de către prima instanţă. Reţinerea cauzei pentru evocarea fondului după anularea sentinţei apelate, în baza art. 297 alin. (1) C. proc. civ., nu implică în mod obligatoriu soluţionarea pe fond a cauzei, în condiţiile în care excepţiile de ordine publică pot fi invocate oricând în cursul judecăţii, inclusiv înaintea instanţei de recurs (C.A. Bucureşti, secţia a IV-a civilă, decizia nr. 2383/2004);
4. Sentinţă. Necercetarea fondului.
1) întrucât dispoziţiile art. 297 alin. (1) C. proc. civ. nu disting între cauzele pentru care prima instanţă nu a intrat în cercetarea fondului, se prezumă că el îşi găseşte aplicarea şi în cazul în care instanţa a anulat cererea-fie şi parţial -pe considerentul că aceasta nu ar fi fost timbrată (C.S.J., secţia comercială, decizia nr. 975/2002, în B.J. - Bază de date);
2) întrucât prima instanţă a respins cererea ca inadmisibilă şi şi-a motivat soluţia exclusiv pe lipsa dovezilor de declanşare a procedurii administrative, constatând că în cauză o astfel de procedură administrativă obligatorie a fost iniţiată, Curtea urmează a se pronunţa doar cu privire la legalitatea soluţiei din perspectiva motivelor care au funda-mentat-o.
întrucât au fost respectate obligaţiile reglementate de Legea nr. 10/2001 în ceea ce priveşte notificarea unităţilor deţinătoare, Curtea urmează a admite apelul declarat, în temeiul art. 297 C. proc. civ., a desfiinţa sentinţa şi a trimite cauza spre rejudecare aceluiaşi tribunal.
Faţă de limitele învestirii şi care nu pot viza decât motivele care au stat la baza pronunţării hotărârii primei instanţe, celelalte critici formulate prin motivele de apel referitoare la temeinicia pretenţiilor reclamantului nu pot fi analizate direct de instanţa de apel, câtă vreme ele nu au fost analizate de prima instanţă [C.A. Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, decizia nr. 318/A/2005, în C. Negrilă, Apelul în procesul civil, p. 339);
5. Sentinţă. Cercetarea fondului.
1) Potrivit art. 297 alin. (2) teza ultimă, întrucât prima instanţă a judecat în fond şi s-a constatat un motiv de nulitate a sentinţei pronunţate, respectiv neîntoc-mirea minutei după deliberare, conform art. 258 C. proc. civ., instanţa de apel urmează a anula hotărârea pronunţată în primă instanţă şi a reţine cauza spre rejudecare, prin asimilare cu situaţia descrisă în alin. (1) al aceluiaşi art. 297 C. proc. civ., respectiv evocarea fondului cauzei, şi nu va trimite cauza spre rejudecare (C.A. Bucureşti, secţia a IV-a civilă, decizia nr. 539/2003);
2) întrucât încheierea nesemnată de grefier, pronunţată anterior intrării în vigoare a O.U.G. nr. 138/2000, este nulă, tribunalul, găsind apelul întemeiat, trebuia să-l admită, să anuleze hotărârea apelată şi să reţină cauza spre rejudecare, pronunţând o hotărâre definitivă, conform regulilor procedurale instituite după intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 138/2000 (C.A. Piteşti, secţia civilă, decizia nr. 640/R/2002);
3) întrucât judecata pricinii în primă instanţă s-a făcut fără ca reclamantul să fi fost legal citat ori reprezentat, ceea ce atrage nulitatea hotărârii astfel pronunţate, se face aplicarea dispoziţiilor art. 297 alin. (2) C. proc. civ., dispunând anularea sentinţei atacate şi reţinerea procesului spre rejudecare, în vederea evocării fondului, la această din urmă etapă urmând a se păşi după rămânerea irevocabilă a deciziei prin care s-a anulat sentinţa judecătoriei (C.A. Bucureşti, secţia a IV-a, decizia nr. 1285/2002).
Notă: Urmărindu-se practica instanţei supreme, în prezent deciziile intermediare de anulare a sentinţei se dau cu recurs odată cu decizia finală pronunţată în faza apelului. A se vedea şi nota de la speţa nr. 2 din cadrul prezentului articol, precum şi speţa 11, referitoare la decizia dată în interesul legii;
II. Trimiterea cauzei spre rejudecare
6. Cazuri. Potrivit art. 297 C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 138/2000, trimiterea cauzei spre rejudecare nu mai poate avea loc decât pentru necompetenţă, situaţie în care cauza se trimite spre rejudecare instanţei competente sau altui organ cu activitate jurisdicţională (C.A. Târgu-Mureş, secţia civilă, decizia nr. 479R/2001).
Notă: Decizia are în vedere textul art. 297alin. (1)C. proc. civ. în redactarea anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 219/2005 pentru aprobarea O.U.G. nr. 138/2000;
7. Motivare insuficientă a sentinţei.
Contrar celor susţinute de apelantă, hotărârea primei instanţe este motivată în fapt şi în drept, iar eventualele lacune ori inadvertenţe ale motivării pot fi suplinite sau remediate prin motivarea instanţei de apel, aşa încât cauza nu poate fi trimisă spre rejudecare la tribunal aşa cum solicită apelanta, întrucât nu sunt îndeplinite condiţiile art. 297 C. proc. civ. (C.A. Bucureşti, secţia a IV-a civilă, decizia nr. 407/A/2000);
8. Soluţia instanţei. întrucât contractul încheiat între părţi stipulează că orice litigii cu privire la nerespectarea clauzelor contractuale se soluţionează de către Curtea de Arbitraj, instanţa de apel, după anularea sentinţei, trebuie să trimită dosarul spre soluţionare organului competent [conform art. 297 alin. (2) C. proc. civ.], iar nu să reţină dosarul spre soluţionare [conform art. 297 alin. (1) C. proc. civ.], deoarece, în acest din urmă caz, ea ar trebui să evoce fondul şi să judece procesul, deşi nu este competentă (C.A. Bucureşti, secţia a IV-a civilă, decizia nr. 450/2002, în C.P.J.C. 2001-2002, p. 362);
9. Sentinţă. Cazuri speciale. Sesizată fiind cu o cerere având mai multe capete, prima instanţă a admis o parte din excepţiile invocate şi în raport de o parte din pârâţi, excepţii ce vizau lipsa calităţii procesuale pasive. Niciuna din excepţiile admise nu a pus capăt litigiului în ansamblul său şi, mai mult, nu a soluţionat vreunul din capetele de cerere în raport de toate părţile implicate în proces.
în raport de această situaţie, ca şi de caracterul subsidiar al unora din capetele de cerere formulate, este legală şi temeinică hotărârea tribunalului, prin
care s-a stabilit că disjungerea operată de judecătorie a fost greşită şi că cererea de chemare în judecată trebuie soluţionată unitar, prin pronunţarea unei singure hotărâri.
Ipoteza avută în vedere de art. 297 alin. (1) [în reglementarea anterioară Legii nr. 219/2005 - n.a.] este aceea în care prima instanţă respinge sau anulează cererea de chemare în judecată, fără a intra în cercetarea fondului. Nu se încadrează în această ipoteză situaţia în care prima instanţă nu a judecat cererea de chemare în judecată, ci a constatat doar că pentru anumite capete de cerere nu au calitate procesuală pasivă toţi pârâţii chemaţi în judecată. Soluţia adoptată de prima instanţă nu se încadrează nici în dispoziţiile art. 297 alin. (2) teza a ll-a C. proc. civ., care are în vedere ipoteza în care prima instanţă a judecat cauza în fond. în realitate, situaţia creată de prima instanţă nu a fost avută în vedere de legiuitor atunci când a stabilit care sunt soluţiile ce se pot pronunţa în apel. întrucât se impune soluţionarea unitară a cauzei, anularea sentinţei şi trimiterea cauzei la aceeaşi instanţă asigură părţilor accesul la dublul grad de jurisdicţie consacrat legislativ în actuala reglementare a căilor de atac (C.A. Bucureşti, secţia a IV-a civilă, decizia nr. 502/2004);
III. Reţinerea cauzei spre rejudecare
10. Necompetenţă. Alt motiv de nulitate. Compunerea instanţei. Soluţia tribunalului s-a întemeiat pe dispoziţiile art. 297 alin. (2) teza a ll-a C. proc. civ., conform cărora dacă există vreun alt motiv de nulitate, iar prima instanţă a judecat în fond, instanţa de apel, anulând în tot sau în parte procedura urmată şi hotărârea pronunţată, va reţine procesul spre judecare.
Chiar dacă această ipoteză a anulării hotărârii pentru nerespectarea unor norme de procedură reglementate pentru judecata în fond a cauzei este prevăzută în cuprinsul tezei a ll-a a textului care, în teza I, cuprinde un motiv de nulitate a hotărârii instanţei de fond pentru nerespectarea normelor privind competenţa, tratamentul procedural pentru cele două teze nu este identic.
Astfel, dacă în ipoteza soluţionării în fond a cauzei de către o instanţă necompetentă, instanţa de apel, constatând propria sa competenţă, după anularea hotărârii soluţionează ea fondul cauzei, atunci când soluţia a fost pronunţată de o instanţă competentă, fără respectarea altor norme procedurale decât cele referitoare la competenţă, instanţa de apel rejudecă fondul cauzei.
în această din urmă situaţie, compunerea instanţei este identică cu cea din apel, respectiv doi judecători, soluţia pronunţată fiind, conform art. 255
alin. (1) C. proc. civ., „decizie", şi nu sentinţă cum greşita denumit-o instanţa de apel. Aceasta pentru că tribunalul, prin anularea hotărârii în ipoteza analizată, nu „rezolvă fondul cauzei în primă instanţă", o instanţă competentă realizând anterior o judecată în fond, judecată care este anulabilă pentru nerespectarea altor norme procedurale decât cele referitoare la competenţă (C.A. Constanţa, secţia civilă, decizia nr. 501/C/2004, în B.J. 2004, p. 487);
11. Decizie intermediară. înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţiile Unite, admiţând recursul în interesul legii privind aplicarea art. 299 alin. (1) raportat la art. 297 alin. (2) teza finală din Codul de procedură civilă, a stabilit:
„Recursul declarat împotriva hotărârilor judecătoreşti pronunţate de instanţele de apel, prin care s-a anulat, în tot sau în parte, procedura urmată, precum şi hotărârea apelată, cu reţinerea cauzei spre rejudecare, cu excepţia cazului în care instanţa de apel a constatat propria sa competenţă, este inadmisibil.
Aceste hotărâri pot fi atacate cu recurs numai odată cu deciziile pronunţate asupra fondului, după judecarea cauzelorîn apel." (I.C.C.J., Secţiile Unite, Decizia nr. XXXIII/2006, pronunţată în şedinţa publică din 16 aprilie 2007).
IV. Constituţionalitate
12. Dreptul la apărare. Art. 297 alin. (1) şi art. 297 alin. (2) teza a ll-a C. proc. civ. sunt constituţionale în raport cu dispoziţiile art. 24 din Constituţie. Potrivit art. 297 alin. (2) teza a ll-a C. proc. civ., hotărârea pronunţată de prima instanţă este lovită de nulitate, în acest mod fiind înlăturate orice posibile consecinţe prejudiciabile pentru pârât decurgând din imposibilitatea de a se apăra în faţa primei instanţe. Totodată, în faţa instanţei de apel care a reţinut cauza spre rejudecare, pârâtul are posibilitatea să-şi valorifice dreptul la apărare în concordanţă cu prevederile textului constituţional, aşa cum ar fi putut să o facă şi în situaţia în care cauza ar fi fost trimisă pentru rejudecare primei instanţe (C.C., Decizia nr. 116/2002, M. Of. nr. 317 din 14 mai 2002; Decizia nr. 237/2002, M. Of. nr. 759 din 17 octombrie 2002. în acelaşi sens: Decizia nr. 359/2002, M. Of. nr. 97din 17 februarie 2003);
Notă: Precizăm că, la data soluţionării excepţiei la neconstituţionalitate, prin decizia menţionată anterior s-a avut în vedere forma art. 297 alin. (1) anterioară modificării prin Legea nr. 219/2005 de aprobare a O.U.C. nr. 138/2000.
13. Egalitatea în faţa legii. Dreptul la un proces echitabil. Egalitatea în faţa legii şi a autorităţilor publice, consacrată cu titlu de principiu de art. 16 alin. (1) din Constituţie, îşi găseşte aplicare doar
atunci când părţile se găsesc în situaţii identice sau egale, care impun şi justifică acelaşi tratament juridic şi deci instituirea aceluiaşi regim juridic.
Per a contrario, când acestea se află în situaţii diferite, regimul juridic aplicabil fiecăreia nu poate fi decât diferit, soluţie legislativă care nu contravine, ci, dimpotrivă, decurge logic din chiar principiul enunţat.
Aşa fiind, ceea ce se semnalează în susţinerea excepţiei, cu titlu de fine de neconstituţionalitate a reglementării criticate, şi anume că, potrivit acesteia, părţile au la dispoziţie două sau numai o singură cale de atac, în funcţie de modul în care a procedat prima instanţă la soluţionarea cauzei, cu sau fără examinarea fondului, chiar dacă instituie astfel două regimuri juridice diferite, o face în considerarea existenţei a două situaţii diferite, care, ca atare, nu puteau fi reglementate identic.
Totodată, întrucât criteriul în funcţie de care îşi găseşte aplicarea un regim juridic sau altul are caracter obiectiv şi rezonabil, şi nu subiectiv şi arbitrar, fiind constituit de o anumită situaţie prevăzută de ipoteza normei, şi nu de apartenenţa sau de o calitate a persoanei, privitor la care îşi găseşte aplicare, aşadar, intuitu personae, nu există temei pentru calificarea reglementării deduse controlului ca fiind neconstituţională.
Pe de altă parte, reglementarea prevăzută de art. 297 C. proc. civ. constituie o garanţie a aplicării principiului prevăzut de art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, privind judecarea unei cauze în mod echitabil şi într-un termen rezonabil, în scopul înlăturării oricăror abuzuri din partea părţilor, prin care s-ar tinde la tergiversarea nejustificată a soluţionării unui proces. Astfel, reglementările internaţionale în materie nu impun accesul la totalitatea gradelor de jurisdicţie sau la toate căile de atac prevăzute de legislaţiile naţionale, art. 13 din aceeaşi convenţie consacrând numai dreptul persoanei la un recurs efectiv în faţa unei instanţe naţionale, deci posibilitatea de a accede la un grad de jurisdicţie. Totodată, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, prin hotărârea pronunţată în Cazul Golder împotriva Regatului Unit, 1975, a statuat că: „Dreptul de acces la tribunale nu este absolut. Fiind vorba de un drept pe care convenţia l-a recunoscut fără să-l definească în sensul restrâns al cuvântului, există posibilitatea limitărilor implicit admise chiar în afara limitelor care circumscriu conţinutul oricărui drept." (C.C., Decizia nr. 515/2006, M. Of. nr. 764 din 7 septembrie 2006).