Art. 60 cod procedura civila Chemarea în garanţie Alte persoane care pot lua parte la judecată

Un debitor la asociatia de proprietari pentru neplata intretinerii, poate chema in garantie presedintele asoc.care l-a chemat in judecata pentru recuperarea acestora?

Jurisprudenta

1. Incidenţa instituţiei. 1) Partea care pretinde că neexecutarea obligaţiei sale contractuale s-a datorat culpei altei persoane, nechemate în judecată, nu poate solicita introducerea în cauză a acesteia din urmă, deoarece o asemenea modalitate nu este prevăzută de lege, ci trebuie să folosească instituţia reglementată de art. 60-63 C. proc. civ., respectiv chemarea în garanţie (C.S.J., secţia comercială, decizia nr. 4222/1998, în B.J. - Bază de date);

2) Instituţia chemării în garanţie se întemeiază pe existenţa unei obligaţii de garanţie sau despăgubire şi revine, în principiu,

Citește mai mult

tuturor acelora care transmit altora un drept subiectiv, dacă o atare transmisiune se face cu titlu oneros. Prin urmare, obligaţia de garanţie sau de despăgubire, care justifică incidenţa instituţiei discutate, există nu numai în materie contractuală, cum este cazul actelor juridice de vânzare-cumpărare,
dar şi în cazul oricărei transmisiuni de bunuri, singura condiţie fiind ca remiterea lor să fie cu titlu oneros (C.S.J., secţia civilă, decizia nr. 46/2003, în B.J. - Bază de date);

2. Principiul disponibilităţii. 1) Cererea de chemare în garanţie, având ca scop să asigure celui care a căzut în pretenţii posibilitatea de a se despăgubi de la partea de la care a dobândit dreptul, poate fi formulată numai de către partea interesată, pentru care constituie o facultate, şi nu o obligaţie. De asemenea, intervenţia forţată în proces a unei terţe persoane, prevăzută de art. 57 C. proc. civ., are loc numai la cererea persoanei interesate, în cazul în care terţul introdus în proces ar putea, pe calea unei acţiuni, să pretindă aceleaşi drepturi ca şi reclamantul.

Prin urmare, nu s-ar putea susţine cu temei că o hotărâre ar fi greşită pentru că nu s-a dispus din oficiu citarea în instanţă a unei persoane în calitate de chemată în garanţie, cât timp o atare cerere nu a fost formulată de partea interesată (Trib. Suprem, secţia civilă, decizia nr. 762/1978, în I.C. Mihufă, Repertoriu III, p. 286, nr. 49);

2) Instanţa nu poate dispune, din oficiu, citarea unei persoane în calitate de chemată în garanţie (Trib. Suprem, secţia civilă, decizia nr. 830/1978, în R.R.D. nr. 11/1978, p. 59);

3. Consecinţe. Admiterea cererii de chemare în garanţie nu reprezintă o dispoziţie care să-l libereze pe pârât de propria obligaţie în raport cu reclamantul, ci numai o posibilitate de a-şi valorifica pretenţiile proprii faţă de chematul în garanţie, care nu poate fi obligat direct către reclamant, deoarece între ei nu există nici un raport juridic (C.A. Craiova, secţia civilă, decizia nr. 37/1998);

4. Caracter subsidiar. Ori de câte ori se atacă un contract, pentru orice motiv, chemarea în proces a ambelor părţi este o necesitate juridică obiectivă, deoarece nu este de conceput ca acelaşi act, expresie a unuia şi aceluiaşi consimţământ, să fie în acelaşi timp valabil faţă de o parte şi nevalabil faţă de cealaltă. în rigoarea acestui principiu, nechemarea unei părţi în procesul privitor la un atare contract, ca pârâtă, nu poate fi înlăturată prin chemarea ei în garanţie, dat fiind caracterul subsidiar al unei asemenea cereri în raport cu cererea principală formulată prin acţiune.
Astfel, nu este de conceput admiterea cererii de chemare în garanţie decât în situaţia în care se admite acţiunea, în întregime ori măcar în parte, iar nu şi în cazul în care se respinge [precizăm că în speţă este avută în vedere ipoteza în care cererea de chemare în garanţie este formulată de către pârât - n.a.].

De altfel, finalitatea cererii de chemare în garanţie este diferită de a cererii din acţiune, prin ea urmărindu-se rezolvarea, în cadrul aceluiaşi proces, a altui raport juridic, şi anume a aceluia dintre pârât şi chematul în garanţie (Trib. Suprem, secţia civilă, decizia nr. 705/1971, în I.C. Mihuţă, Repertoriu II, p. 369, nr. 104);

5. Cerere formulată de reclamant.

întrucât şi reclamantul poate să cadă în pretenţii, prin respingerea acţiunii principale, rezultă că şi el poate să formuleze o cerere de chemare în garanţie (Trib. ]ud. Braşov, secţia civilă, decizia nr. 1709/1983, în R.R.D. nr. 6/1984, p. 60);

6. Prepus. Responsabilitatea comitentului, prevăzută de art. 1000 alin. (3) C. civ., deşi solidară cu a prepuşilor, nu intervine decât după stabilirea culpei acestora din urmă. Comitentul, având acţiune recursorie faţă de prepuşi, are implicit şi dreptul de a-i chema în garanţie (Trib. Bucureşti, secţia civilă, decizia nr. 1754/1956, în Legalitatea populară nr. 6/1957, p. 737);

7. Ordonanţă preşedinţială. Chemarea în garanţie nu este admisibilă în cadrul unei cereri de ordonanţă preşedinţială, deoarece ea priveşte în exclusivitate fondul litigiului, pe când la judecata ordonanţei nu se prejudecă dreptul (Trib. Suprem, colegiul civil, decizia nr. 444/1966, în Justiţia Nouă nr. 8/1966, p. 166).

In procedura somaţiei de plată niciuna dintre formele de intervenţie voluntară sau forţată a terţelor persoane în procesul civil nu este admisibilă, având în vedere natura necontencioasă a acestei proceduri, cel puţin în prima sa fază. Aceasta deoarece, prin oricare dintre formele de intervenţie arătate, s-ar depăşi limitele acestei proceduri, angajându-se dezbateri contradictorii, de natură contencioasa.