Art. 68 cod procedura civila Reprezentarea părţilor în judecată
| Comentarii |
|
Reprezentarea părţilor în judecată
Art. 68
(1)Procura pentru exerciţiul dreptului de chemare în judecată sau de reprezentare în judecată trebuie făcută prin înscris sub semnătură legalizată; în cazul când procura este dată unui avocat, semnătura va fi certificată potrivit legii avocaţilor.
(2)Dreptul de reprezentare mai poate fi dat şi prin declaraţie verbală, făcută în instanţă şi trecută în încheierea de şedinţă.
(3)Mandatul este presupus dat pentru toate actele judecăţii, chiar dacă nu cuprinde nicio arătare în această privinţă; el poate fi însă restrâns numai la anumite acte sau pentru o anumită instanţă.
(4)Dacă mandatul este dat unei alte persoane decât unui avocat, mandatarul nu poate pune concluzii decât prin avocat, cu excepţia consilierului juridic care, potrivit legii, reprezintă partea.
(5)Asistarea de către avocat nu este cerută doctorilor sau licenţiaţilor în drept când ei sunt mandatari în pricinile soţului sau rudelor până la al patrulea grad inclusiv.
(6)De asemenea, asistarea de către avocat nu este cerută la judecătorie, când partea este reprezentată prin soţ sau rudă până la al patrulea grad inclusiv.
codul de procedură civilă actualizat prin:OUG 138/2000 - pentru modificarea şi completarea Codului de procedură civilă din 14 septembrie 2000, Monitorul Oficial 479/2000;
OUG 138/2000 - pentru modificarea şi completarea Codului de procedură civilă din 14 septembrie 2000, Monitorul Oficial 479/2000;
| ← Art. 67 cod procedura civila Reprezentarea părţilor în judecată | Art. 69 cod procedura civila Reprezentarea părţilor în judecată → |
|---|
- trebuie să fie ad litem, adică să fie dată „pentru exerciţiul dreptului de chemare în judecată sau de reprezentare în judecată".
Ca atare, din punct de vedere al obiectului reprezentării, se poate face distincţie între reprezentarea în exerciţiul dreptului de chemare în judecată şi reprezentarea în judecată. Desigur, nimic nu-l împiedică pe mandant să împuternicească aceeaşi persoană atât pentru exercitarea acţiunii cât şi pentru reprezentarea în judecată;
- mandatul este presupus
Citește mai mult
dat pentru toate actele judecăţii, chiar dacă nu cuprinde nicio menţiune în această privinţă. El poate fi însă restrâns numai la anumite acte sau pentru o anumită instanţă.Totuşi, actele procesuale de dispoziţie (renunţare, achiesare, tranzacţie) pot fi făcute de mandatar numai în temeiul unei procuri speciale [art. 69 alin. (1)];
- sub aspectul formei, procura trebuie făcută prin înscris sub semnătură legalizată (deci, nu autentificată!). De asemenea, dreptul de reprezentare poate fi dat şi prin declaraţie verbală, făcută în instanţă şi trecută în încheierea de şedinţă.
2. Atunci când partea este reprezentată de un mandatar neavocat regula, înscrisă în art. 68 alin. (4), este că mandatarul nu poate pune concluzii decât prin avocat, cu excepţia consilierului juridic care, potrivit legii, reprezintă partea.
Expresia „nu poate pune concluzii" trebuie înţeleasă că se referă la imposibilitatea mandatarului neavocat de a pune concluzii în fond. Dacă acestui mandatar i s-ar cere ca la fiecare termen să pună concluzii prin avocat, adică să-şi exprime punctul de vedere cu privire la orice problemă numai prin avocat, reprezentarea printr-o persoană necalificată şi care nu se află în niciuna din situaţiile de excepţie prevăzute de art. 68 alin. (5) şi (6) şi art. 70, ar fi total lipsită de eficienţă.
3. Ca orice excepţie şi cea înscrisă în alin. (5) este de strictă interpretare. Prin urmare, doctorii sau licenţiaţii în drept care nu sunt avocaţi îşi pot reprezenta numai soţul şi rudele până la gradul IV inclusiv, fără să fie necesară asistarea de către un avocat. Pentru afini şi rudele mai îndepărtate de gradul IV excepţia nu mai funcţionează.
Aceşti mandatari pot să reprezinte părţile la orice categorie de instanţă
- judecătorie, tribunal, tribunal specializat, curte de apel, înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
4. în condiţiile alin. (6), mandatarul soţ sau o rudă până la al patrulea grad inclusiv nu are studii juridice, iar excepţia îşi găseşte aplicare numai cu ocazia judecăţii la judecătorie.
Nu are importanţă dacă judecătoria soluţionează pricina în primă instanţă, în ultimă instanţă sau judecă în orice alte materii date prin lege în competenţa ei.
2. „Contractul de asistenţă juridică prevede în mod expres întinderea puterilor pe care clientul le conferă avocatului. în baza acestuia, avocatul se legitimează faţă de terţi prin împuternicirea avocaţială ce reprezintă, pentru instanţă, dovada existenţei contractului.
... Avocatul este îndreptăţit să îndeplinească acte
Citește mai mult
procedurale şi să pledeze în instanţă în numele clientului său. De asemenea, este îndreptăţit să-i dea consultaţii juridice, să formuleze acte la diferite autorităţi publice, să-l consilieze în diferite probleme juridice, acte ce nu implică reprezentarea părţii în justiţie. Reprezentarea, însă, implică şi asistarea părţii de către avocat.” -E. Oprina, Participanţii la procesul civil, Editura Rosetti, Bucureşti, 2005, p. 199-201.1. Prin Decizia nr. 172 din 11 iunie 2002 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 478 din 4 iulie 2002, Curtea Constituţională a respins ca nefondată excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 67 alin. (3) şi art. 68 alin. (2) C. proc. civ.
în motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că dispoziţiile legale criticate încalcă dispoziţiile constituţionale privitoare la egalitatea în faţa legii, întrucât sunt favorizate persoanele care au domiciliul în străinătate, faţă de persoanele cu domiciliul şi reşedinţa în
Citește mai mult
România.Analizând dispoziţiile legale criticate, Curtea a constatat că acestea nu contravin principiului egalităţii în drepturi, consfinţit de art. 16 alin. (1) din Constituţie. Principiul egalităţii nu se opune ca o lege să stabilească reguli diferite în raport cu persoane aflate în situaţii deosebite. De altfel, Curtea Constituţională, în jurisprudenţa sa privind egalitatea cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, a statuat în mod constant că principiul egalităţii presupune identitate de soluţii numai pentru situaţii identice; or, în această cauză dispoziţiile legale criticate au în vedere situaţii particulare în care se pot afla părţile în procesul civil.
Dispoziţiile art. 67 alin. (3), corelate cu cele ale art. 68 alin. (3) C. proc. civ., reglementează două excepţii de la regula generală potrivit căreia mandatarul cu procură generală poate să reprezinte în judecată numai dacă acest drept i-a fost dat anume. Aceste excepţii privind fie persoanele care nu au domiciliul şi nici reşedinţa în ţară, fie procura dată unui prepus nu contravin, sub niciun aspect, egalităţii în drepturi,
deoarece ele, prin natura lor, nu pot să genereze o stare de inegalitate sau de discriminare. Dimpotrivă, dispoziţiile legale criticate satisfac imperativul soluţionării cu celeritate a procesului.
2. Prin Decizia nr. 54 din 6 februarie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 153 din 10 martie 2003, Curtea Constituţională a respins excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 68 alin. (4) C. proc. civ.
în motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia a susţinut, în esenţă, că este neconstituţională măsura instanţei, prevăzută de dispoziţiile legale criticate, de a i se interzice să reprezinte şi să pună concluzii orale, în calitate de mandatar al reclamanţilor din dosar, fiind contrară art. 24 alin. (1) din Constituţie.
Din examinarea dispoziţiilor criticate Curtea a constatat că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, întrucât textul legal criticat nu contravine dreptului la apărare invocat de autorul excepţiei.
în conformitate cu prevederile alin. (2) al art. 24 din Constituţie, părţile pot fi asistate de un avocat, dar textul constituţional care consacră dreptul Ia apărare nu se referă şi la un eventual mandatar. Posibilitatea reprezentării părţii prin mandatar este prevăzută doar de art. 67 şi 68 C. proc. civ., care stabilesc condiţiile de exercitare a acestui mandat. Aceste condiţii, precum şi limitele în care poate fi exercitat mandatul, inclusiv posibilitatea mandatarului de a pune sau nu concluzii în instanţă în numele părţii, reprezintă opţiuni ale legiuitorului, care, potrivit dispoziţiilor art. 125 alin. (3) din Constituţie, stabileşte regulile privind procedura de judecată.
3. Prin Decizia nr. 31 din 29 ianuarie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 199 din 5 martie 2004, Curtea Constituţională a respins excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 68 alin. (4) C. proc. civ.
în motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia a susţinut că dispoziţiile legale criticate sunt neconstituţionale, fiind încălcate prevederile art. 21 din Constituţie întrucât reclamanta pe care o reprezintă este pusă în imposibilitatea de a-şi apăra drepturile în justiţie, prin faptul că nu i se permite mandatarului său să pună concluzii, „deşi este legal împuternicit în acest sens”.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea a reţinut că reprezentarea părţilor într-un proces prin mandatar, care poate fi avocat sau altă persoană cu sau fără pregătire juridică, este una dintre modalităţile prin care Codul de procedură civilă asigură accesul liber la justiţie, precum şi exercitarea dreptului la
apărare al părţilor, drepturi fundamentale prevăzute de art. 21, respectiv de art. 24 din Constituţie.
Curtea a constatat că restricţia mandatarului care nu are calitatea de avocat de a pune concluzii orale în instanţă nu constituie o împiedicare a accesului liber la justiţie, aşa cum fără temei susţine autorul excepţiei, întrucât partea însăşi poate participa la dezbateri şi poate pune concluzii înaintea instanţei de judecată, iar mandatarul are posibilitatea să formuleze cereri şi să propună probe în tot cursul procesului, precum şi dreptul de a depune concluzii scrise.
Totodată Curtea a observat că posibilitatea reprezentării părţii prin mandatar este prevăzută doar de art. 67 şi 68 C. proc. civ., care stabilesc condiţiile de exercitare a acestui mandat. Aceste condiţii, precum şi limitele în care poate fi exercitat mandatul, inclusiv posibilitatea mandatarului de a pune sau nu concluzii în instanţă în numele părţii, reprezintă opţiuni ale legiuitorului, care, potrivit dispoziţiilor art. 126 alin. (2) din Constituţie, republicată, stabileşte regulile privind procedura de judecată.
I. Procura
1. Sindicat. Potrivit reglementării speciale în materie, sindicatele apără drepturile membrilor săi, ce decurg din legislaţia muncii şi din contractele colective de muncă, în faţa organelor de jurisdicţie, însă aceasta nu înseamnă că sindicatul, care nu a avut mandat în sensul art. 67-68 C. proc. civ., ar putea formula o contestaţie împotriva deciziei prin care s-a desfăcut contractul de muncă unui membru al său (C.A. Constanţa, secţia civilă, decizia nr. 334/1994, în C.P.J. 1993-1994, p. 136);
2. Procură în original. întrucât reprezentantul convenţional al reclamantei
Citește mai mult
nu a făcut dovada calităţii sale printr-o procură în original, depunând la dosar numai o fotocopie, în mod corect instanţa a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 161 alin. (2)C. proc. civ., anulând cererea de chemare în judecată (Trib. Bucureşti, secţia a IV-a civilă, decizia nr. 1818/1994);3. Forma procurii. 1) Justificarea calităţii de reprezentant convenţional, în faţa instanţelor judecătoreşti, se face prin procură, care, din punctul de vedere al formei, trebuie să fie un înscris sub semnătură legalizată. în cazul în care reprezentantul părţii nu face dovada calităţii sale, potrivit art. 161 C. proc. civ., instanţa va acorda un termen pentru împlinirea acestei cerinţe legale, după care, dacă nu se împlineşte, va anula cererea (Trib. Bucureşti, secţia a IV-a
civilă, decizia nr. 1818/1994, în C.P.J. 1993-1997, p. 414, nr. 131);
2) în situaţia în care cererea de chemare în judecată este făcută prin avocat, mandatarul avocat certifică el însuşi copia de pe procura sa (C.S.J., secţia de contencios administrativ, decizia nr. 96/1999, în Juridica nr. 2/2000, p. 80);
4. Mandat care nu îndeplineşte condiţiile de formă. Ratificarea actului procedural întocmit în baza acestuia.
Caracterul absolut şi peremptoriu al excepţiei procesuale de fond a lipsei dovezii calităţii de reprezentant a reclamantului pentru exerciţiul dreptului procesual de a introduce cererea de chemare în judecată nu exclude ratificarea ulterioară a actului procesual exercitat fără mandat prealabil sub semnătură legalizată sau certificată, după regulile de drept substanţial ce guvernează contractul de mandat în general [art. 1546 alin. (2) raportat la art. 1533 C. civ.], în lipsa unor prevederi procesuale derogatorii sub acest aspect în cazul mandatului judiciar.
Reclamanţii, respectiv moştenitorii acestora, au ratificat în scris, în mod expres, actul procesual efectuat fără mandat sub semnătură legalizată sau certificată potrivit art. 68 alin. (1) C.proc. civ. Nu este vorba despre ratificarea unui mandat tacit, ci despre ratificarea unui act procesual efectuat în baza unui mandat care nu îndeplineşte condiţia formei scrise ad probationem, respectiv condiţia de formă a legalizării semnăturii de către notar ori, după caz, a certificării semnăturii de către avocatul ales (C.A. Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, decizia nr. 235/A/2005, irevocabilă prin Decizia nr. 3168/2006 a I.C.C.J.);
5. Lipsa mandatului. Ratificarea actului. Este adevărat că acţiunea în revendicare a fost introdusă din iniţiativa mandatarului, fără ca acesta să aibă din partea reclamantului o procură (mandat) specială pentru exerciţiul actelor de dispoziţie, după cum la fel de adevărat este că procura nu conferea mandatarului decât puteri limitate, referitoare la actele de administrare sau conservare cu privire la bunurile mobile şi imobile ale reclamantului, aflate pe teritoriul României.
Numai că, în faţa instanţei de apel, mandatarul a depus procura autentificată la o dată ulterioară, din care rezultă că reclamantul confirmă, în mod tacit, promovarea şi susţinerea de către mandatar a prezentei acţiuni în justiţie, odată ce, prin procura citată, el îşi manifestă în mod neîndoielnic voinţa de a revendica în justiţie nemişcătorul.
întrucât este de aplicat principiul conform căruia ratificarea valorează mandat (ratihabitio mandato aequipa-ratur), se constată că greşit instanţele au anulat acţiunea reclamantului pentru
lipsa calităţii de reprezentant al mandatarului (I.C.C.J., secţia civilă şi de proprietate intelectuală, decizia nr. 2330/2005, în B.J. - Bază de date);
6. Extraneitate. 1) în cazul în care procura ce face dovada calităţii de reprezentant este întocmită în Anglia şi legalizată de un notar din acea ţară, fiind vorba despre un act notarial întocmit în străinătate şi care urmează să fie prezentat pe teritoriul României, acesta trebuie să poarte apostila, conform Convenţiei de la Haga din 5 octombrie 1961 [art. 1 alin. (2) lit. c)]. De asemenea, trebuie ataşată traducerea legalizată, în limba română, a respectivei procuri (C.A. Bucureşti, secţia a IV-a civilă, încheierea din 21 decembrie 2005);
2) Procura de reprezentare dată de reclamantă unui cabinet de avocatură din România produce efecte juridice depline în faţa autorităţilor române în forma în care a fost întocmită, fără a fi necesară îndeplinirea formalităţii aplicării apostilei reglementate de Convenţia de la Haga din 1961 pentru suprimarea cerinţei supralegalizării actelor judiciare străine - instituită pentru a se atesta veracitatea semnăturii, calitatea în care a acţionat semnatarul actului, identitatea sigiliului sau a ştampilei de pe act, conform art. 3 alin. (1) -, convenţie la care sunt părţi contractante atât Belgia, cât şi România, întrucât printr-o convenţie bilaterală, permisă de actul normativ cadru - art. 3 alin. (2), aceste state au prevăzut în mod expres scutirea de atare formalitate.
Această reglementare de excepţie vizează nu numai actele judiciare şi extrajudiciare în materie civilă sau comercială, astfel cum se prevede prin art. 3 pct. 1 din Convenţia datată 3.10.1975 (ratificată de România prin Decretul nr. 368/1976), cu adăugirile prevăzute prin Protocolul Adiţional datat 30.10.1979, însă şi orice documente care emană de la autorităţile judiciare ale unuia dintre cele două state şi care poartă sigiliul acestora, precum şi documentele cărora aceste autorităţi le atestă certitudinea datei, realitatea semnăturii sau conformitatea cu originalul, în cazul în care se intenţionează folosirea unor atare acte pe teritoriul celuilalt stat.
Contractul de mandat ce reprezintă actul juridic contestat de către apelantă, fiind întocmit în formă autentică de un notar public, seîncadrează în categoriile de înscrisuri sus enumerate, ca atare fiind scutit, la rându-i, de formalitatea aplicării apostilei (C.A. Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, decizia nr. 101/2005, irevocabilă prin Decizia nr. 5053/2006 a I.C.C.J., în A.-L. Constanda, Sancţiuni, p. 55);
7. Exequator. Mandatar. Instanţa a fost legal sesizată de instituţia prevăzută de lege să facă aplicabilă Convenţia de la New-York referitoare la obţinerea pensiei de întreţinere în străinătate, încheiată la 20 iunie 1956, la care România a aderat prin Legea nr. 26/1991.
Baroul Bucureşti a fost mandatat să acţioneze în acest scop de către
reclamanta în procesul finalizat cu pronunţarea hotărârii a cărei recunoaştere se solicită şi în care parte potrivnică a fost pârâtul-recurent.
Pentru recunoaşterea pe teritoriul României a efectelor hotărârii judecătoreşti străine este suficientă manifestarea de voinţă a reclamantei, prin intermediul instituţiei care o reprezintă, neputând fi condiţionată procedura recunoaşterii de formularea unei cereri în acest sens şi de către copilul soţilor, care nu a avut calitatea de parte în proces, ci este doar beneficiar al pensiei de întreţinere stabilită în favoarea sa şi a mamei sale (I.C.C.J., secţia civilă şi de proprietate intelectuală, decizia nr. 3654/2006);
8. Avocat. Lipsa mandatului de reprezentare în proces. Din nicio încheiere de la dosar nu rezultă că pârâta-intimată ar fi fost prezentă la vreun termen de judecată, ea fiind reprezentată de la prima înfăţişare de avocat. Nici din procesul-verbal de cercetare la faţa locului nu reiese prezenţa personală a pârâtei, ci a reprezentantului acesteia, iar simpla existenţă a unei dovezi de comunicare a scrisorii recomandate trimise de expert nu este relevantă în cauză, pentru a putea concluziona că partea a avut cunoştinţă de proces.
Atâta timp cât din niciun act procesual nu rezultă că apelanta-pârâtă ar fi fost prezentă vreodată în faţa instanţei împreună cu avocatul său, iar din adresa cabinetului avocaţial şi copia contractului de asistenţă juridică rezultă că acesta a fost încheiat de o altă persoană decât partea, fără ca aceasta, la rândul ei, să aibă un mandat de reprezentare, în mod corect s-a admis excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant, s-a anulat sentinţa şi toate actele de procedură (C.A. Braşov, secţia civilă,
decizia nr. 119/R/2005, în C.P.J. în materie civilă pe 2005, p. 182).
Notă: Soluţia anulării sentinţei era prevăzută de art. 297 alin. (1) în redactarea anterioară modificării prin Legea nr. 219/2005.
II. Constituţionalitate
9. Egalitatea în drepturi. Art. 67 alin. (3) şi art. 68 alin. (3) C. proc. civ. sunt constituţionale în raport cu dispoziţiile art. 16 alin. (1) din Constituţie. Principiul egalităţii nu se opune ca o lege să stabilească reguli diferite în raport cu persoane aflate în situaţii deosebite. De altfel, Curtea Constituţională, în jurispru-denţa sa privind egalitatea cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, a statuat în mod constant că principiul egalităţii presupune identitate de soluţii numai pentru situaţii identice.
Dispoziţiile art. 67 alin. (3), corelate cu cele ale art. 68 alin. (3) C. proc. civ., reglementează două excepţii de la regula generală potrivit căreia mandatarul cu procură generală poate să reprezinte în judecată numai dacă acest drept i-a fost dat anume. Aceste excepţii privind fie persoanele care nu au domiciliul şi nici reşedinţa în ţară, fie procura dată unui prepus nu contravin, sub niciun aspect, egalităţii în drepturi, deoarece ele, prin natura lor, nu pot să genereze o stare de inegalitate sau de discriminare. Dimpotrivă, dispoziţiile legale criticate
satisfac imperativul soluţionării cu celeritate a procesului (C.C., Decizia nr. 172/2002, M. Of. nr. 478 din 4 iulie 2002);
10. Dreptul la apărare. 1) Dispoziţiile art. 68 alin. (4) C. proc. civ. sunt constituţionale în raport cu dispoziţiile art. 24 din Constituţie. în conformitate cu prevederile alin. (2) al art. 24 din Constituţie, părţile pot fi asistate de un avocat, dar textul constituţional care consacră dreptul la apărare nu se referă şi la un eventual mandatar. Posibilitatea reprezentării părţii prin mandatar este prevăzută doar de art. 67 şi 68 C. proc. civ., care stabilesc condiţiile de exercitare a acestui mandat. Aceste condiţii, precum şi limitele în care poate fi exercitat mandatul, inclusiv posibilitatea mandatarului de a pune sau nu concluzii în instanţă în numele părţii, reprezintă opţiuni ale legiuitorului, care, potrivit dispoziţiilor art. 125 alin. (3) [art. 126 alin. (2) în urma republicării -n.a.] din Constituţie, stabileşte regulile privind procedura de judecată (C.C., Decizia nr. 54/2003, M. Of. nr. 1 53 din 10 martie 2003);
2) Restricţia mandatarului care nu are calitatea de avocat de a pune concluzii orale în instanţă nu constituie o împiedicare a accesului liber la justiţie, întrucât partea însăşi poate participa la dezbateri şi poate pune concluzii înaintea instanţei de judecată, iar mandatarul are posibilitatea să formuleze cereri şi să propună probe în tot cursul procesului, precum şi dreptul de a depune concluzii scrise. Posibilitatea reprezentării părţii prin mandatar este prevăzută doar de art. 67 şi 68 din Codul de procedură civilă, care stabilesc condiţiile de exercitare a acestui mandat. Aceste condiţii, precum şi limitele în care poate fi exercitat mandatul, inclusiv posibilitatea mandatarului de a pune sau nu concluzii în instanţă în numele părţii, reprezintă opţiuni ale legiuitorului, care, potrivit dispoziţiilor art. 126 alin. (2) din Constituţie, stabileşte regulile privind procedura de judecată (C.C., Decizia nr. 31/2004, M. Of. nr. 199 din 5 martie 2004. In acelaşi sens: Decizia nr. 103/2005, M. Of. nr. 298 din 11 aprilie 2005; Decizia nr. 582/2006, M. Of. nr. 889 din 1 noiembrie 2006);
3) în ceea ce priveşte pretinsa încălcare prin dispoziţiile art. 68 alin. (4)
C. proc. civ. a prevederilor art. 1 alin. (5), art. 15 alin. (1), art. 20, 24 şi 53 din Constituţie, o asemenea susţinere nu poate fi reţinută, întrucât Legea fundamentală, prevăzând în alin. (1) al art. 24 garantarea dreptului la apărare, consacră în alin. (2) al aceluiaşi articol dreptul părţilor de a fi asistate de un avocat în tot timpul procesului, nu şi pe acela de a apela la serviciile unui mandatar. Tăcerea legiuitorului constituţional în această privinţă nu poate fi complinită pe calea unei interpretări extensive, astfel încât prevederea constituţională menţionată lipseşte de temei critica de neconstituţional itate (C.C., Decizia nr. 416/2004, M. Of. nr. 1217 din 17 decembrie 2004).
1. în situaţia în care cererea de chemare în judecată este făcută prin avocat, mandatarul avocat certifică el însuşi copia de pe procura sa. în speţă, în mod greşit prima instanţă a anulat cererea, întrucât împuternicirea avocaţială şi contractul de asistenţă juridică au fost încheiate cu respectarea dispoziţiilor Legii nr. 51/1995 şi ale Statutului profesiei de avocat. - Curtea Supremă de Justiţie, Secţia de contencios administrativ, decizia nr. 96/1999, Juridica nr. 2/2000, p. 80.
2. în mod greşit a fost respinsă ca informă cererea de apel semnată de avocat, dacă apelul a fost
Citește mai mult
însuşit de partea în numele căreia a acţionat, prin semnarea angajamentuluişi emiterea delegaţiei avocaţiale înainte de motivarea apelului. -Curtea Supremă de Justiţie, Secţia comercială, decizia nr. 3458/2001, B.J./1990-2003, p. 884.
Procură emisă în străinătate
Pentru procura emisă în străinătate şi semnătura trebuie să fie legalizată de notariat şi, în lipsa unor dispoziţii de asistenţă juridică în materie, procura se impune a fi supervizată potrivit principiului reciprocităţii, de organul de stat sub controlul căruia îşi desfăşoară activitatea notarul public care a legalizat semnătura. - Curtea Supremă de Justiţie, Secţia civilă, decizia nr. 415/1992, B.J./1990-1992, p. 243.
Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, republicată, cu modificările ulterioare
Art. 28. (1) Avocatul înscris în tabloul baroului are dreptul să asiste şi să reprezinte orice persoană fizică sau juridică, în temeiul unui contract încheiat în formă scrisă, care dobândeşte dată certă prin înregistrarea în registrul oficial de evidenţă.
(2) Avocatul, precum şi clientul au dreptul să renunţe la contractul de asistenţă juridică sau să îl modifice de comun acord, în condiţiile prevăzute de statutul profesiei. Renunţarea unilaterală a clientului nu
Citește mai mult
constituie cauză de exonerare pentru plata onorariului cuvenit, pentru serviciile avocaţiale prestate, precum şi pentru acoperirea cheltuielilor efectuate de avocat în interesul procesual al clientului.- 1. Legea nr. 18/1991 a fondului funciar, art. 52 alin. (2) - Comisia judeţeană şi cea locală au, în limitele competenţei lor şi prin derogare de la dispoziţiile Codului de procedură civilă, calitate procesuală pasivă şi, când este cazul, activă, fiind reprezentate legal prin prefect, respectiv primar sau, pe baza unui mandat convenţional, de către unul dintre membri, nefiind obligatorie asistarea prin avocat.
- 2. Regulamentul-cadru al asociaţiilor de proprietari (Anexa 2 din Legea nr. 114/1996 a locuinţei), art. 24 lit. c) - Asociaţia de proprietari îndeplineşte următoarele
Citește mai mult
atribuţii:(...)
c) acţionează sau susţine în justiţie, în nume propriu sau în numele proprietarilor asociaţi, interesele legate de clădire.
- 3. Legea nr. 202/2002 privind egalitatea de şanse între femei şi bărbaţi, art. 44 alin. (2) - Agenţia,
sindicatele, organizaţiile neguvernamentale care urmăresc protecţia drepturilor omului, precum şi alte persoane juridice care au un interes legitim în respectarea principiului egalităţii de şanse şi de tratament între femei şi bărbaţi au, la cererea persoanelor discriminate, calitate procesuală activă în justiţie şi pot asista în cadrul procedurilor administrative aceste persoane.
- 4. Legea nr. 514/2003 privind organizarea şi exercitarea profesiei de consilier juridic, art. 14 - Consilierul juridic este obligat ca, în concluziile orale sau scrise, să susţină cu demnitate şi competenţă drepturile şi interesele legitime ale autorităţii sau persoanei juridice pe care o reprezintă şi să respecte normele de deontologie profesională prevăzute în legea pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat şi statutul acestei profesii.