Judecător. Material postat pe o pagină de web de către o persoană ce are calitatea de inculpat într-un proces penal. Afectarea reputaţiei profesionale
Comentarii |
|
Scopul materialelor postate pe blog-ul inculpatului îl reprezintă încercarea de influenţare a opiniei celor care îi accesează blog-ul, într-un sens opus acuzaţiilor oficiale aduse autorului din partea organelor de urmărire penală, mizând totodată şi pe influenţarea magistraţilor învestiţi cu soluţionarea cauzei în care are calitatea de inculpat, încercare ce ar trebui să rămână fără niciun efect în condiţiile ignorării acesteia şi protejării de către aceştia înşişi a atributelor de independenţă şi imparţialitate consacrate în favoarea lor prin legea fundamentală.Modul în care părţile înţeleg să îşi exercite drepturile lor procesuale, conduita lor procesuală, faptul că acestea îşi exprimă nemulţumirile în raport cu măsurile procesuale dispuse în cursul judecăţii în diferite modalităţi, din ce în ce mai diverse, nu trebuie să afecteze imparţialitatea judecătorului învestit cu soluţionarea unei cauze, cu atât mai puţin în ipoteza de faţă, a eventualităţii judecării unei anumite cauze, astfel că afirmaţiile postate pe blog-ul inculpatului nu sunt de natură a afecta independenţa şi imparţialitatea judecătorului.Totodată, în raport cu împrejurarea că materialul postat pe blog-ul inculpatului cuprinde şi afirmaţii în legătură cu întreaga activitate a magistratului, de natură să conducă la formarea unei păreri publice defavorabile cu privire la profesionalismul judecătorului în cauză, a fost apreciată ca justificată intervenţia Consiliului Superior al Magistraturii pentru apărarea reputaţiei profesionale a acestuia.
CSM, Plenul CSM Hotărârea nr. 1999 din 5 noiembrie 2009
Judecător X a solicitat Consiliului Superior al Magistraturii apărarea independenței, imparțialității și reputației profesionale, în raport cu "afirmațiile extrem de grave și în același timp total nefondate" făcute cu privire la persoana și activitatea pe care o desfășoară în calitate de judecător, de către numitul J.T., inculpat într-o cauză penală, afirmații de care a luat la cunoștință de pe blog-ul acestuia din urmă, memoriul respectiv fiind trimis mai multor instituții media, locale și naționale și, de asemenea, prezentat într-o conferință de presă susținută de autorul său, fără ca memoriul respectiv să fi fost preluat și difuzat de către instituțiile mass-media.
în cererea sa, judecătorul a prezentat fragmente din materialul postat pe blog-ul numitului J.T., care - în opinia sa - au fost de natură a-i afecta imparțialitatea și reputația profesională, fiind neadevărate și tendențioase, solicitând efectuarea cercetărilor necesare și admiterea cererii de apărare a independenței, imparțialității și reputației profesionale, ca unică măsură de remediu.
în materialul postat pe blog se menționa că: "judecătorul (_) și care are în spate protecția fostului prefect avocat - liberal, actualmente deputat (_) avocat - deputat care a rezolvat dosarele penale sau comerciale ale unor apropiați, sprijinit de influența judecătorului (_)".
în continuare, se mai arată în material că "Prințul de România a câștigat până în prezent primele 2 procese pe fond, la Judecătoria (_), de care aparține zona castelului revendicat, însă actualmente, în 2009, odată ajuns în Justiție (_) acesta a ajuns iar să se judece pe fond [septembrie 2009, de data asta la tribunalul condus de judecătorul X (_)], iar după ce Prințul a pierdut subit un prim proces, taman la Curtea de Apel (_)", unde același judecător "își are antenele (_)".
O ultimă acuzație are în vedere susținerea autorului memoriului că cererile sale de liberare provizorie sub control judiciar ar fi fost respinse de judecători, influențați fiind de președintele instanței, judecător X.
S-a mai arătat în cuprinsul cererii că singura sa legătură cu autorul materialului postat pe blog a constat în faptul că, în calitate de judecător al Secției penale, a compus completul de recurs care a pronunțat decizia penală prin care a fost respins ca nefondat recursul declarat de către inculpatul J.T. împotriva încheierii de ședință prin care a fost respinsă ca neîntemeiată cererea inculpatului de luare a măsurii liberării sale provizorii sub control judiciar.
Totodată, judecătorul a mai arătat că, în opinia sa, autorul memoriului i-a adus acuzele prezentate anterior deoarece are calitatea de inculpat într-o cauză în care este acuzat de șantaj, în care a și fost arestat preventiv o anumită perioadă, dorind să creeze o anumită "presiune", cel puțin de natură mediatică, asupra magistraților chemați să instrumenteze cauza.
în raport cu modalitatea în care i-au fost afectate independența și imparțialitatea, judecătorul a menționat că cele două atribute îi sunt afectate în eventualitatea în care dosarul în care J.T. are calitatea de inculpat va fi înregistrat pe rolul Tribunalului, iar în urma repartizării aleatorii, îi va fi repartizat spre soluționare, în aceste condiții apărând posibilitatea ca independența și imparțialitatea să îi fie afectate.
Prin Hotărârea nr. 1999 din 5.11.2009, Plenul CSM a apreciat că afirmațiile postate pe blog-ul inculpatului J.T. nu sunt de natură a afecta independența și imparțialitatea judecătorului X, apreciind însă că se impune admiterea cererii magistratului în ceea ce privește apărarea reputației profesionale.
Pentru a hotărî astfel, Plenul a apreciat că scopul materialelor postate pe blog-ul inculpatului J.T. l-a reprezentat încercarea de influențare a opiniei celor care îi accesează blog-ul, într-un sens opus acuzațiilor oficiale aduse autorului din partea organelor de urmărire penală, mizând totodată și pe influențarea magistraților învestiți cu soluționarea cauzei în care are calitatea de inculpat, încercare ce ar trebui să rămână fără niciun efect în condițiile ignorării acesteia și protejării de către aceștia înșiși a atributelor de independență și imparțialitate consacrate în favoarea lor prin legea fundamentală.
Astfel, în conformitate cu dispozițiile art. 124 din Constituția României, ale art. 2 alin. (3) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și cu cele ale Codului deontologic al judecătorilor și procurorilor, ce consacră principiile independenței și imparțialității judecătorilor și procurorilor, în favoarea instanțelor funcționează prezumția de independență și imparțialitate, ceea ce presupune implicit inexistența unor prejudecăți, conflicte de interese, ingerințe ori imixtiuni asupra actului de justiție.
în mod practic însă, oricărui judecător îi pot fi afectate independența și imparțialitatea, în sensul în care se pot crea de către părți, deloc dezinteresat, presiuni asupra sa, chiar cu scopul final al înlăturării sale din judecarea unei anumite cauze, aspect învederat de însăși doamna judecător, care a afirmat că apreciază, în eventualitatea în care cauza îi va reveni spre soluționare, după soluționarea fondului de către Judecătoria M și eventuala promovare a unei căi de atac, că nu va putea judeca în condiții de obiectivitate și imparțialitate, ceea ce va conduce la formularea unei cereri de abținere în cauză.
într-o asemenea manieră, dând curs presiunilor pe care părțile le exercită într-o modalitate sau alta, s-ar ajunge la îndepărtarea dintr-un anumit dosar a unui anumit judecător, apreciat ca incomod de către părți, ceea ce nu poate fi acceptat, întrucât obligația judecătorilor de a fi imparțiali presupune ca deciziile pe care le iau în cadrul proceselor să aibă ca unic temei legea, fără a da curs presiunilor sau influențelor de orice natură.
Astfel, independența este, înainte de orice, o stare de spirit și un atribut individual care trebuie apărat în primul rând de către judecătorul însuși, înainte de a solicita Consiliului Superior al Magistraturii apărarea acestuia; accesarea blog-urilor părților din proces nu reprezintă însă o inițiativă în măsură să asigure protejarea individuală a atributelor de independență și imparțialitate ce trebuie să guverneze activitatea oricărui judecător.
Judecătorul are obligația de a ignora modalitățile "nejuridice" prin care părțile înțeleg să își construiască apărarea, el fiind cel dintâi garant al independenței și imparțialității sale, fiind de altfel prezumat astfel de lege.
Codul deontologic obligă de asemenea judecătorul să își exercite funcția cu obiectivitate, având ca unic temei legea, fără a da curs presiunilor sau influențelor exterioare, fără a avea prejudecăți și fără să acționeze în modalități care să susțină sau, dimpotrivă, să dezaprobe interesele vreuneia din părți.
Modul în care părțile înțeleg să își exercite drepturile lor procesuale, conduita lor procesuală, faptul că acestea își exprimă nemulțumirile în raport cu măsurile procesuale dispuse în cursul judecății în diferite modalități, din ce în ce mai diverse, nu trebuie să afecteze imparțialitatea judecătorului învestit cu soluționarea unei cauze, cu atât mai puțin în ipoteza de față, a eventualității judecării unei anumite cauze, motiv pentru care Plenul a apreciat că afirmațiile postate pe blog-ul inculpatului J.T. nu sunt de natură a afecta independența și imparțialitatea judecătorului X.
în același timp, Plenul a constatat că materialul postat pe blog-ul inculpatului J.T. a inclus și afirmații în legătură cu alte cauze decât cea în care este inculpat, precum și cu privire la întreaga activitate a doamnei judecător, fără legătură cu cauza lui, de natură să conducă la formarea unei păreri publice defavorabile cu privire la profesionalismul judecătorului, în măsură să justifice intervenția Consiliului Superior al Magistraturii pentru apărarea reputației profesionale a magistratului în cauză.
← Deţinerea de acţiuni la o societate bancară, de către un... | Articol de presă. Atingere adusă independenţei justiţiei.... → |
---|