Actele juridice privind fondul de comerţ
| Comentarii |
|
Cele mai frecvente acte juridice întâlnite în practică în legătură cu fondul de comerţ, atât ca universalitate, cât şi ca elemente separate, sunt: vânzarea-cumpărarea, aducerea ca aport într-o societate comercială, locaţiunea. garanţia reală mobiliară.
Aşa cum s-a remarcat în doctrina juridică, în absenţa unor reglementări legale speciale, actele juridice privind fondul de comerţ sunt guvernate de principiile generale ale dreptului civil, cu luarea în considerare a specificului obiectului acestor acte juridice.
Vânzarea-cumpărarea fondului de comerţ
Obiect al contractului de vânzare-cumpărare îl poate constitui fie întreg fondul de comerţ, fie un anumit bun sau o masă de bunuri ale acestuia. Contractul de vânzare-cumpărare asupra fondului de comerţ va fi supus regulilor Codului civil privind validitatea acestuia, inclusiv forma autentică în cazul înstrăinării bunurilor imobile, precum şi regulilor privind publicitatea imobiliară.
Trebuie reţinut că, aşa cum precizam şi în cele de mai sus, potrivit legii firma nu poate fi înstrăinată separat de fondul de comerţ la care este întrebuinţată. Clientela şi vadul comercial sunt şi acestea elemente indispensabile activităţii comerciale şi indisolubil legate de fondul de comerţ, astfel încât ele nu pot fi înstrăinate decât odată cu fondul de comerţ. în schimb, emblema, fiind un element facultativ, poate fi înstrăinată şi separat de fondul de comerţ. Regimul juridic al emblemei este aplicabil şi drepturilor de proprietate industrială şi drepturilor de autor, putând fi vândute atât odată cu fondul de comerţ, cât şi ca elemente disparate.
în sfârşit, se impune a fi reţinut că potrivit Legii nr. 26/1990 [art. 21 lit. a)] vânzarea fondului de comerţ este supusă înregistrării în registrul comerţului. Fără îndoială, înregistrarea menţiunilor privind vânzarea fondului de comerţ reprezintă o condiţie de opozabilitate, şi nu de validitate a contractului de vânzare-cumpărare.
încheierea contractului de vânzare-cumpărare asupra fondului de comerţ dă naştere unei obligaţii speciale în sarcina vânzătorului, aceea de a nu face concurenţă cumpărătorului. Obligaţia de a nu face concurenţă constă în interdicţia începerii unui nou comerţ de acelaşi gen în imediata apropiere a cumpărătorului fondului de comerţ. Interdicţia desfăşurării unei activităţi comerciale de natura celei specifice fondului de comerţ înstrăinat în aproprierea cumpărătorului acestuia se justifică prin aceea că odată cu fondul de comerţ se transmite şi clientela şi vadul comercial. Or, începerea unui nou comerţ în apropierea cumpărătorului fondului de comerţ de către vânzător ar constitui elementele constitutive ale faptei de concurenţă neloială reglementată de dispoziţiile Legii nr. 11/1991. Din aceste considerente, obligaţia de neconcurenţă a vânzătorului este nelimitată în timp şi operează chiar dacă nu este inserată în contractul de vânzare-cumpărare al fondului de comerţ.
Transmiterea fondului de comerţ ca aport în societatea comercială
Fondul de comerţ, atât ca universalitate, cât şi ca elemente componente, poate fi adus ca aport într-o societate comercială cu titlu de proprietate sau cu titlu de folosinţă, la a cărei constituire participă titularul fondului .
Operaţiunea de transmitere a dreptului de proprietate privind fondul de comerţ ca aport în societatea comercială se deosebeşte de vânzarea fondului de comerţ.
Transmiţătorul fondului dobândeşte calitatea de asociat şi în loc de preţ va primi părţi sociale sau acţiuni în funcţie de forma juridică a societăţii comerciale. Din această cauză, transmiterea fondului de comerţ ca aport în societate este cârmuită de regulile speciale privind constituirea societăţilor comerciale'.
Locaţiunea fondului de comerţ
La fel ca şi vânzarea-cumpărarea, locaţiunea fondului de comerţ este supusă condiţiilor Codului civil. Poate fi dat în locaţiune întreg fondul de comerţ sau doar anumite bunuri ale acestuia. în lipsa unei stipulaţii contrare, dreptul de folosinţă priveşte, ca şi în cazul vânzării, toate elementele fondului de comerţ. Locatarul va putea exercita comerţul sub firmă proprie pe care o va ataşa fondului de comerţ închiriat sau va putea să continue activitatea sub firma anterioară, adică a locatorului, cu condiţia menţionării în cuprinsul acelei firme a calităţii sale de succesor (art. 41 din Legea nr. 26/1990).
în lipsa unor reglementări exprese, locatarul va exploata fondul de comerţ în conformitate cu dispoziţiile Codului civil, cu obligaţia de a respecta destinaţia economică şi funcţională a fondului de comerţ şi prin interdicţia înstrăinării ori gajării acestuia fără acordului locatorului.
La fel ca şi vânzarea-cumpărarea, locaţiunea fondului de comerţ creează în sarcina locatorului obligaţia de a nu face concurenţă locatarului prin desfăşurarea unui comerţ de acelaşi gen la mică distanţă de locatar.
în sfârşit, în temeiul art. 21 din Legea nr. 26/1990, comerciantul trebuie să facă menţiune în registrul comerţului despre locaţiunea fondului de comerţ.
Garanţia reală mobiliară asupra fondului de comerţ
Până la adoptarea Codului civil, garanţiile reale mobiliare erau reglementate de Legea nr. 99/1999 în Titlul VI. în prezent, garanţiile reale mobiliare sunt legiferate în Codul civil sub două forme, respectiv ipoteca mobiliară şi gajul. Ipoteca mobiliară este reglementată în cuprinsul art. 2.387-2.479, iar gajul în art. 2.480-2.494 Noul Cod Civil
Potrivit prevederilor art. 2.389 noul Cod Civil, se pot ipoteca materia primă şi materialele destinate a fi consumate sau prelucrate în exploatarea unei întreprinderi, produsele în curs de fabricaţie şi produsele finite, echipamentele, instalaţiile şi orice alte bunuri destinate să servească în mod durabil exploatării unei întreprinderi, precum şi orice alte bunuri mobile, corporale sau incorporale. Fără îndoială că, deşi legiuitorul tace, bunurile de mai sus sunt bunurile care alcătuiesc conţinutul fondului de comerţ şi cel al patrimoniului de afectaţiune, după caz. De altfel, în reglementarea Legii nr. 99/1999 se prevedea în mod expres că şi fondul de comerţ putea constitui obiect a garanţiei reale mobiliare.
Potrivit art. 2.480 noul Cod Civil, gajul poate avea ca obiect bunuri mobile corporale sau titluri negociabile emise în formă materializată. Gajul se constituie prin remiterea
bunului sau titlului către creditor sau, după caz, prin păstrarea acestuia de către creditor, cu consimţământul debitorului, în scopul garantării creanţei (art. 2.481 noul Cod Civil). Spre deosebire de ipoteca mobiliară, gajul presupune deposedarea debitorului de bunul/bunurile asupra cărora poartă garanţia. O altă particularitate a gajului este aceea că nu poate avea ca obiect decât bunuri mobile corporale. Prin urmare, se poate institui un gaj cu privire la fondul de comerţ, dar numai asupra bunurilor mobile corporale. în schimb, ipoteca mobiliară poartă asupra tuturor bunurilor mobile corporale sau incorporale ce alcătuiesc conţinutul fondului de comerţ, respectiv al patrimoniului de afectaţiune.
Pentru opozabilitate, ipoteca mobiliară asupra fondului de comerţ, respectiv a patrimoniului de afectaţiune este supusă formalităţii de publicitate prin înscrierea avizului de garanţie reală la Arhiva Electronică de Garanţii Reale Mobiliare (art. 2.409 noul Cod Civil), iar potrivit art. 2.482 noul cod civil publicitatea gajului bunurilor mobile corporale se realizează fie prin deposedarea debitorului, fie prin înscrierea gajului în arhivă. Constituirea garanţiei reale mobiliare asupra fondului de comerţ obligă comerciantul la înscrierea în registrul comerţului a menţiunii privind această operaţiune.
