Reprezentanţii comercianţilor
| Comentarii |
|
reprezentanţii comercianţilor, Definiție şi reglementare. Categoriile reprezentării. Părţile contractului de reprezentare/reprezentării. Efectele reprezentării. Încetarea reprezentării
Definiție şi reglementare
Până la adoptarea noului Cod civil, reprezentarea nu beneficia de o reglementare specială, ci era tratată ca o tehnică juridică prin care reprezentantul încheia acte juridice în numele şi pe seama reprezentatului. De altfel, Codul civil nu reglementează reprezentanţii ca persoane fizice sau juridice care acţionează în numele şi pe seama altor persoane sau entităţi, ci raporturile juridice de reprezentare, abor-dându-le din prisma contractului de reprezentare. Chiar Codul civil prevede că puterea de a reprezenta poate să izvorască dintr-un act juridic. Fără îndoială, când reprezentarea se grefează pe voinţa părţilor, reprezentarea se înfăţişează ca un veritabil act juridic şi nu greşim dacă folosim sintagma «contractul de reprezentare».
De aceea, în ştiinţa dreptului comercial, reprezentarea este definită ca fiind un procedeu tehnico-juridic prin care o persoană, numită reprezentant, încheie acte juridice cu terţii, în numele şi pe seama altei persoane, numită reprezentat, cu consecinţa că efectele actelor juridice încheiate se produc direct în persoana repre-zentatului. Actualul cod civil dedică reprezentării art. 1.295-1.314. Deşi reglementează reprezentarea, Codul civil nu consacră definiţia reprezentării; din această pricină, definiţia formulată în literatura de specialitate este corespunzătoare reprezentării şi în reglementarea actuală, deoarece art. 1.296 are în vedere contractele încheiate de reprezentant în numele reprezentatului.
în consecinţă, având în vedere regimul juridic al reprezentantului, consacrat de Codul civil, suntem în prezenţa reprezentării ca operaţiune juridică numai în situaţia în care împuternicirea are ca obiect încheierea de acte juridice în numele şi pe seama reprezentatului, iar nu exercitarea unor fapte materiale. Tot astfel, va avea statutul de reprezentant în accepţiunea riguroasă a Codului civil persoana fizică sau juridică însărcinată cu negocierea şi încheierea de acte juridice, iar nu cu efectuarea de fapte materiale. Dacă împuternicirea poartă asupra unor fapte materiale, atunci nu suntem în prezenţa contractului de reprezentare şi, implicit, nu putem vorbi de reprezentant, ci de un contract de prestări servicii care va fi cârmuit de alte reguli decât cele ale reprezentării.
Categoriile reprezentării
Reprezentarea este de trei feluri: legală, convenţională şi judiciară. Art. 1.295 noul Cod Civil prevede că puterea de a reprezenta poate rezulta fie din lege, fie dintr-un act juridic ori dintr-o hotărâre judecătorească. Prin urmare, avem reprezentanţi legali, reprezentanţi convenţionali şi reprezentanţi judiciari. în studiul nostru ne vom referi mai mult la reprezentanţii legali şi reprezentanţii convenţionali.
în cazul reprezentării legale, puterea reprezentantului de a reprezenta interesele reprezentatului rezultă din lege.
Reprezentarea convenţională rezultă din contractul în temeiul căruia reprezentatul îl împuterniceşte pe reprezentant să încheie acte juridice în numele şi pe sea
ma sa. în doctrina de specialitate'.
în consecinţă, reprezentanţii comercianţilor sunt persoanele fizice sau juridice împuternicite să încheie acte juridice în numele şi pe seama comercianţilor de la care au primit puterea de a reprezenta.
Părţile contractului de reprezentare/reprezentării
Aşa cum rezultă şi din definiţie, părţile reprezentării sunt reprezentantul şi reprezentatul. Codul civil legiferează anumite reguli speciale privind participanţii la raporturile juridice de reprezentare, care privesc condiţiile de validitate ale reprezentării şi forma împuternicirii de a reprezenta.
Capacitatea părţilor
Potrivit dispoziţiilor art. 1.298 noul Cod Civil, în cazul reprezentării convenţionale, atât reprezentatul, cât şi reprezentantul trebuie să aibă capacitatea de a încheia actul pentru care reprezentarea a fost dată. Cum majoritatea actelor juridice pe care le încheie comercianţii sunt acte de dispoziţie, atât reprezentatul cât şi reprezentantul trebuie să aibă deplină capacitate de exerciţiu. în materia reprezentării comerciale, problema capacităţii se pune doar în cazul comercianţilor persoane fizice deoarece, potrivit regulilor care guvernează administrarea şi conducerea societăţilor comerciale, acestea trebuie să-şi desemneze ca reprezentanţi persoane cu deplină capacitate juridică.
Consimţământul părţilor
în conformitate cu art. 1.299 noul Cod Civil, contractul este anulabil atunci când consimţământul reprezentantului este viciat. Dacă însă viciul de consimţământ priveşte elemente stabilite de reprezentat, contractul este anulabil numai dacă voinţa acestuia din urmă a fost viciată. După cum se observă, textul de lege are în vedere valabilitatea reprezentării din perspectiva consimţământului ca cerinţă de validitate a contractului încheiat de către reprezentant cu terţul. Nulitatea la care se referă norma legală este o nulitate relativă, deoarece se foloseşte termenul de anulabil, iar potrivit reglementărilor noului Cod civil, când se foloseşte expresia anulabil este vorba de nulitate relativă iar când se foloseşte termenul de nul sancţiunea este nulitatea absolută.
în consecinţă, viciile de consimţământ, fie că privesc persoana reprezentantului, fie că privesc persoana reprezentatului, atrag nulitatea relativă a contractului încheiat de către reprezentant cu terţul contractant. Aceasta înseamnă că, dacă în momentul contractării, consimţământul oricăreia dintre părţi a fost viciat, sancţiunea fiind nulitatea relativă, contractul încheiat cu terţul poate fi menţinut prin confirmarea lui de către reprezentat ca stăpân al afacerii tranzacţionate prin intermediul reprezentantului.
Buna-credinţă
Noul Cod civil pune mare accent pe buna-credinţă a subiectelor raporturilor juridice. Pe lângă principiul bunei-credinţe specific raporturilor juridice civile, noul Cod reglementează în mod expres buna-credinţă în raporturile de reprezentare. Astfel, potrivit art. 1.300 alin. (1) noul Cod Civil, afară de cazul în care sunt relevante pentru elementele stabilite de reprezentat, buna sau reaua-credinţă, cunoaşterea sau necunoaşterea unei anumite împrejurări se apreciază în persoana reprezentantului.
Soluţia Codului este logică, pentru că cel care negociază şi încheie actul juridic cu terţul este reprezentantul. De multe ori terţul nu cunoaşte persoana reprezentatului sau nici nu-l interesează şi se comportă ca şi cum reprezentantul ar fi stăpânul afacerii încheiate. Dacă reaua-credinţă provine de la reprezentat, acesta nu poate invoca buna-credinţă a reprezentantului pentru salvgardarea actului perfectat de către reprezentant cu terţul contractant. în acest sens, Codul civil prevede expres că, reprezentatul de rea-credinţă nu poate invoca niciodată buna-credinţă a reprezentantului [art. 1.300 alin. (2)].
Forma împuternicirii de a reprezenta
Potrivit prevederilor art. 1.301 noul Cod Civil, împuternicirea nu produce efecte decât dacă este dată cu respectarea formelor cerute de lege pentru încheierea valabilă a contractului pe care reprezentantul urmează să îl încheie. Rezultă că reprezentarea este un accesoriu al operaţiunii principale pe care urmează să o perfecteze reprezentantul prin negocierea cu terţul contractant. Accesorialitatea reprezentării rezultă şi din reglementările Codului civil relative la capacitatea părţilor implicate în tehnica juridică a reprezentării. Am arătat în cele de mai sus că, în conformitate cu art. 1.298 noul Cod Civil, atât reprezentantul cât şi reprezentatul trebuie să aibă capacitatea de a încheia actul pentru care reprezentarea a fost dată. Deci şi capacitatea juridică se raportează tot la operaţiunea juridică principală pentru care a fost dată procura de reprezentare.
Condiţiile reprezentării
Reprezentarea impune îndeplinirea cumulativă a următoarelor trei condiţii: existenţa împuternicirii de reprezentare, intenţia de a reprezenta şi voinţa valabilă a reprezentantului'.
Existenţa împuternicirii de reprezentare
Pentru a fi operabilă, reprezentarea presupune existenţa unei împuterniciri de a reprezenta din partea reprezentatului (dominus negoti), aceasta deoarece reprezentantul încheie actele juridice pentru reprezentat, iar nu pentru sine. Potrivit dispoziţiilor art. 1.302 noul Cod Civil, contractantul poate cere reprezentantului să facă dovada puterilor încredinţate de către reprezentat şi să-i remită o copie după înscrisul în care este cuprinsă reprezentarea.
Ca regulă, împuternicirea se dă reprezentantului anterior încheierii actelor juridice cu terţii, dar ea poate fi dată şi post factum, sub forma ratificării actelor juridice încheiate de reprezentant în numele şi pe seama reprezentatului.
Reprezentarea poate izvorî dintr-un contract de muncă sau din alte raporturi de colaborare care nu presupun subordonarea şi poate fi generală, adică pentru încheierea tuturor actelor juridice ale reprezentatului (procuratio omnium bonorum), şi specială, în baza căreia reprezentantul este împuternicit să încheie un anumit act sau anumite acte juridice determinate.
Intenţia de a reprezenta
Pentru a fi în prezenţa reprezentării, cu prilejul încheierii actelor juridice, reprezentantul trebuie să acţioneze cu intenţia de a reprezenta, adică de a le încheia pentru reprezentat, şi nu pentru sine. De aceea, reprezentantul trebuie să aducă la cunoştinţa terţului cu care contractează calitatea sa de reprezentant (contemplatio domini). Intenţia de a reprezenta poate fi expresă sau tacită, în funcţie de voinţa părţilor sau de împrejurările încheierii actului juridic.
Voinţa valabilă de a reprezenta
întrucât contractul este încheiat de reprezentant cu terţii, validitatea acestuia presupune valabilitatea manifestării de voinţă a reprezentantului. înseamnă că pentru validitatea actului juridic încheiat cu terţii se verifică valabilitatea voinţei juridice a reprezentantului, şi nu cea a reprezentatului.
Efectele reprezentării
Reprezentarea dă naştere la două categorii de efecte juridice: efectele juridice ce se produc în raporturile dintre reprezentat şi terţ şi efectele reprezentării faţă de reprezentant.
Efectele în raporturile dintre reprezentat şi terţ
Deşi actul juridic este încheiat de către reprezentant, acesta îşi va produce efectele juridice direct între reprezentat şi terţ. Prin urmare, reprezentantul doar perfectează actul în temeiul reprezentării, iar obligaţiile rezultate vor fi executate
direct între reprezentat şi terţ. în acest sens, art. 1.296 noul Cod Civil dispune „contractul încheiat de reprezentant, în limitele împuternicirii, în numele reprezentatului produce efecte direct între reprezentat şi cealaltă parte”. Actul juridic încheiat de către reprezentant şi terţ îl obligă pe reprezentat numai dacă actul a fost încheiat în limitele împuternicirii date reprezentantului; depăşirea acesteia sau lipsa împuternicirii îl obligă pe reprezentant, şi nu pe reprezentat.
Efectele faţă de reprezentant
Aşa cum arătam în cele de mai sus, actul juridic încheiat în temeiul reprezentării îl obligă pe reprezentat, şi nu pe reprezentant. Aceasta înseamnă că reprezentantul păstrează calitatea de terţ (res inter alios acta) faţă de actul juridic pe care I-a perfectat cu terţul. Cu toate acestea, legea reglementează anumite situaţii speciale în care actul juridic încheiat cu terţul produce efecte juridice faţă de reprezentant iar nu faţă de reprezentat. Aceste situaţii sunt: nearătarea calităţii de reprezentant şi lipsa sau depăşirea puterii de reprezentare.
Neacordarea calităţii de reprezentant
Potrivit prevederilor art. 1.297 alin. (1) noul Cod Civil, contractul încheiat de reprezentant în limita puterilor conferite, atunci când terţul contractant nu cunoştea şi nici nu ar fi trebuit să cunoască faptul că reprezentantul acţiona în această calitate, îi obligă numai pe reprezentant şi pe terţ, dacă prin lege nu se prevede altfel. Norma legală are în vedere situaţia în care terţul contractant nu cunoştea calitatea de intermediar a reprezentantului, având credinţa că reprezentantul este stăpânul afacerii (dominus negoti).
Terţul contractant îşi poate valorifica drepturile şi împotriva reprezentatului, dar numai în situaţia în care în mecanismul juridic al reprezentării este implicată şi o întreprindere. Mai exact, art. 1.297 alin. (2) noul Cod Civil prevede că dacă reprezentantul, atunci când contractează cu terţul în limita puterilor conferite, pe seama unei întreprinderi, pretinde că este titularul acesteia, terţul care descoperă ulterior identitatea adevăratului titular poate să exercite şi împotriva acestuia din urmă drepturile pe care le are împotriva reprezentantului. Textul de lege are în vedere buna-credinţă a terţului contractant exprimată în aceea că terţul are convingerea că reprezentantul este titularul întreprinderii pe seama căreia s-a încheiat actul juridic în temeiul reprezentării. Cu alte cuvinte, este vorba de situaţia în care terţul contractant a fost în eroare cu privire la adevăratul titular al întreprinderii economice în legătura cu care s-a încheiat actul juridic.
Lipsa sau depăşirea puterii de reprezentare
Un alt caz în care contractul încheiat cu terţul produce efecte juridice faţă de reprezentant este atunci când reprezentantul, fie nu era împuternicit cu reprezentarea, adică nu avea procură să încheie actul juridic în numele şi în contul reprezentatului, fie a depăşit limitele reprezentării. Lipsa sau depăşirea limitelor de a reprezenta constituie obiect de reglementare pentru art. 1.309 noul Cod Civil Astfel, în conformitate cu textul de lege menţionat, contractul încheiat de persoana care acţio
nează în calitate de reprezentant, însă fără a avea împuternicire sau cu depăşirea puterilor conferite, nu produce efecte între reprezentat şi terţ. Dacă însă, prin comportamentul său, reprezentatul l-a determinat pe terţul contractant să creadă în mod rezonabil că reprezentantul are puterea de a-l reprezenta şi că acţionează în limita puterilor conferite, reprezentatul nu se poate prevala faţă de terţul contractant de lipsa puterii de a reprezenta.
Ceea ce este foarte important de reţinut în materia reprezentării este faptul că legea nu reglementează sancţiunea nulităţii actului juridic încheiat cu terţul care se afla în eroare cu privire la calitatea reprezentantului şi nici nulitatea actului încheiat în lipsa puterii de reprezentare sau cu depăşirea limitelor reprezentării. Sancţiunea reglementată de Codul civil, aşa cum s-a constatat în cele de mai sus, priveşte răspunderea reprezentantului în sensul de a considera că actul s-a încheiat pentru sine şi nu pentru reprezentat, iar nicidecum nulitatea contractului. Aceasta înseamnă că pentru situaţiile de mai sus, terţul nu poate invoca nulitatea contractului pe care l-a încheiat cu reprezentantul ci, pe lângă faptul că actul juridic va produce efecte exclusiv faţă de reprezentant, cel mult poate cere acoperirea eventualelor prejudicii cauzate.
Cu toate acestea, este posibil ca actul să prezinte utilitate pentru afacerile reprezentatului şi astfel acesta să fie de acord cu producerea efectelor faţă de el. Pe acest raţionament, Codul civil consacră posibilitatea ratificării actelor încheiate în lipsa puterii de a reprezenta sau cu depăşirea limitelor reprezentării. în acest sens, art. 1.311 noul Cod Civil stipulează că în cazurile încheierii actului cu depăşirea limitelor reprezentării sau în lipsa acesteia, cel în numele căruia s-a încheiat contractul poate să îl ratifice, respectând formele cerute de lege pentru încheierea sa valabilă. Terţul contractant poate, printr-o notificare, să acorde un termen rezonabil pentru ratificare, după împlinirea căruia contractul nu mai poate fi ratificat [art. 1.311 alin. (2)]. Potrivit dispoziţiilor art. 1.312 noul Cod Civil, ratificarea are efect retroactiv, fără a afecta însă drepturile dobândite de terţi între timp.
Art. 1.313 noul Cod Civil prevede că facultatea de a ratifica se transmite moştenitorilor. Desigur că norma legală poate opera doar în cazul comercianţilor persoane fizice, titulari ai unor întreprinderi individuale, întreprinderi familiale sau care acţionează ca persoane fizice autorizate.
Codul civil reglementează şi posibilitatea desfiinţării actului neratificat de către reprezentant în cuprinsul art. 1.314 care dispune că terţul contractant şi cel care a încheiat contractul în calitate de reprezentant pot conveni desfiinţarea contractului cât timp acesta nu a fost ratificat.
Cum era şi firesc, legea reglementează şi răspunderea reprezentantului care a încheiat contractul cu terţul neavând împuternicirea de a reprezenta sau a încheiat contractul cu depăşirea limitelor reprezentării. în concret, art. 1.310 noul Cod Civil prevede că, cel care încheie un contract în calitate de reprezentant, neavând împuternicire ori depăşind limitele puterilor care i-au fost încredinţate, răspunde pentru prejudiciile cauzate terţului contractant care s-a încrezut, cu bună-credinţă, în încheierea valabilă a contractului.
Anularea actelor juridice încheiate de către reprezentant cu terţul
Legiuitorul optează pentru salvgardarea pe cât posibil a contractului încheiat de către reprezentant cu terţul şi care prezintă anumite neregularităţi. Cu toate acestea, sunt şi anumite situaţii care atrag nulitatea contractului încheiat în temeiul puterii de a reprezenta. Cazurile ce atrag nulitatea contractului încheiat de către reprezentant cu terţul contractant sunt legiferate în cuprinsul art. 1.303-1.304 noul Cod Civil şi privesc conflictul de interese şi contractul cu sine însuşi şi dubla reprezentare.
Conflictul de interese
Potrivit dispoziţiilor art. 1.303 noul Cod Civil contractul încheiat de un reprezentant aflat în conflict de interese cu reprezentatul poate fi anulat la cererea reprezentatului, atunci când conflictul era cunoscut sau trebuia să fie cunoscut de contractant la data încheierii contractului. Se înţelege că nulitatea consacrată de textul legal mai sus reprodus are în vedere fraudarea intereselor reprezentatului şi complicitatea la fraudă a terţului contractant. Prin urmare, dacă terţul contractant nu cunoştea şi nu trebuia să cunoască conflictul de interese existent între reprezentant şi reprezentat, acesta din urmă nu poate cere nulitatea contractului. Se mai impune a fi reţinut că norma Codului civil referitoare la acest caz de nulitate conferă legitimare procesuală activă în acţiunea în anulare doar reprezentatului, ceea ce înseamnă că reprezentantul nu poate invoca nulitatea contractului încheiat în conflict de interese cu reprezentatul.
Nulitatea este relativă; concluzia se deduce din exprimarea legiuitorului în cuprinsul art. 1.303 noul Cod Civil care prevede că actul juridic încheiat cu terţul „poate fi anulat la cererea reprezentatului&" Cu alte cuvinte, singurul care apreciază asupra sancţionării actului juridic este reprezentatul; or, o particularitate a nulităţii relative a actului juridic este aceea că această formă a nulităţii poate fi invocată doar de partea prejudiciată şi nu de oricine are un interes, ca în cazul nulităţii absolute.
Contractul cu sine însuşi şi dubla reprezentare
în conformitate cu prevederile art. 1.304 noul Cod Civil, contractul încheiat de reprezentant cu sine însuşi, în nume propriu, este anulabil numai la cererea reprezentatului, cu excepţia cazului în care reprezentantul a fost împuternicit în mod expres în acest sens sau cuprinsul contractului a fost determinat în asemenea mod încât să excludă posibilitatea unui conflict de interese. Suntem de părere că este vorba şi în acest caz tot de nulitatea relativă, atâta vreme cât doar reprezentatul poate solicita constatarea nulităţii actului juridic încheiat de reprezentant cu sine însuşi.
în sfârşit, trebuie reţinut că potrivit prevederilor Codului civil, dispoziţiile referitoare la nulitatea contractului încheiat cu sine însuşi se aplică şi în cazul dublei reprezentări [art. 1.304 alin. (2)].
Încetarea reprezentării
Având caracter intuitu personae, reprezentarea încetează în următoarele cazuri: revocarea împuternicirii; renunţarea reprezentantului; moartea, interdicţia, in solvabilitatea sau aplicarea procedurii insolvenţei reprezentantului sau reprezentatului. Toate aceste cazuri de încetare a puterii de reprezentare sunt legiferate prin art. 1.305-1.307 noul Cod Civil, dar nu ridică probleme diferite de cauzele de încetare a celorlalte contracte intuitu personae.
Singurele precizări pe care le mai facem privesc obligaţiile reprezentantului la încetarea împuternicirii de reprezentare. Astfel, art. 1.308 noul Cod Civil prevede că, la încetarea puterilor încredinţate, reprezentantul este obligat să restituie reprezentatului înscrisul care constată aceste puteri. Reprezentantul nu poate reţine acest înscris drept garanţie a creanţelor sale asupra reprezentatului, dar poate să ceară o copie a înscrisului, certificată de reprezentat, cu menţiunea că puterea de reprezentare a încetat.
