Actele premergătoare urmăririi penale
| Comentarii |
|
actele premergătoare urmăririi penale, Consideraţii generale. Organele competente să efectueze acte premergătoare. Actele premergătoare efectuate de investigatorii sub acoperire
Consideraţii generale
Potrivit dispoziţiilor art. 224 C. proc. pen., în vederea începerii urmăririi penale, organul de urmărire penală poate efectua acte premergătoare. în aceste condiţii, fiind situate din punct de vedere cronologic înainte de declanşarea urmăririi penale, actele premergătoare se efectuează în vederea începerii acesteia.
Actele premergătoare se efectuează pentru îndeplinirea următoarelor obiective legale:
- completarea informaţiilor organelor de urmărire penală, pentru a le aduce la nivelul unor cunoştinţe şi constatări care să determine începerea urmăririi penale;
- verificarea informaţiilor primite, în cazul în care s-a făcut o sesizare legală cu privire la săvârşirea unei infracţiuni sau pregătirea săvârşirii unei fapte prevăzute de legea penală;
- verificarea existenţei sau inexistenţei vreunuia dintre cazurile prevăzute de art. 10 C. proc. pen., a căror incidenţă ar putea determina, după caz, dispunerea începerii sau neînceperii urmăririi penale.
Actele premergătoare, efectuându-se conform art. 224 C. proc. pen. în vederea începerii urmăririi penale, sunt limitate cantitativ şi calitativ la îndeplinirea scopului lor, de a completa informaţiile organului de urmărire penală pentru a le aduce la nivelul unor constatări care să determine începerea urmăririi penale, de a verifica informaţiile detinute, confirmând sau infirmând concordanta acestora cu realitătile faptice ale cauzei şi, după caz, de a fundamenta convingerea organului de urmărire penală referitoare la soluţia de neurmărire penală, potrivit art. 228 C. proc. pen.
Potrivit art. 224 alin. (2) C. proc. pen., în vederea strângerii datelor necesare organelor de urmărire penală pentru începerea urmăririi penale, pot efectua acte premergătoare şi lucrătorii operativi din Ministerul de Interne, precum şi din celelalte organe de stat cu atribuţii în domeniul siguranţei naţionale, anume desemnaţi în acest scop, pentru fapte care constituie, potrivit legii, ameninţări la adresa siguranţei naţionale, iar procesul-verbal în care se consemnează cele constatate în cadrul acestei activităţi reprezintă un veritabil mijloc de probă în cadrul procesului penal.
Teoreticienii şi practicienii în domeniul dreptului procesual penal au calificat, în urma analizei judicioase, actele premergătoare ca fiind acte procedurale cu natură şi funcţionalitate specifică, acestea fiind plasate în afara procesului penal.
Nu în orice cauză penală este necesară efectuarea de acte premergătoare, ci numai în acele situaţii în care actele de sesizare adresate organelor de urmărire penală nu conţin suficiente elemente cu privire la săvârşirea unei infracţiuni, elementele care să fie de natură să formeze convingerea că se poate dispune începerea urmăririi penale.
în cadrul actelor premergătoare se pot desfăşura numeroase activităţi ce pot fi astfel grupate:
a) activităţi care nu au elemente comune cu regulile procesului penal, acestea nefiind reglementate prin dispoziţii în Codul de procedură penală: avem în vedere, cu titlul de exemplu, filajul unor persoane suspecte, organizarea de razii în locuri cu potenţial ridicat sub aspectul identificării şi prinderii persoanelor suspectate, organizarea de filtre etc.;
b) activităţi care, sub aspect formal, pot rămâne ca acte procedurale, dar care, din punct de vedere juridic, nu reprezintă veritabile acte procedurale: de exemplu, activitatea de verificare a gestiunii unei societăţi prin efectuarea unei revizii contabile
sau relatările scrise ori verbale de la diferite persoane care pot avea aspecte comune cu declaraţiile martorilor în cadrul procesului penal;
c) activităţi desfăşurate conform regulilor procesual penale, cum ar fi cercetarea la faţa locului în cazul constatării unei infracţiuni flagrante.
Organele competente să efectueze acte premergătoare
Din interpretarea dispoziţiilor legale în materie rezultă în mod indubitabil că următoarele organe sunt competente să efectueze acte premergătoare urmăririi penale:
a) organele de urmărire penală, în această categorie fiind incluşi:
- procurorul;
- organele de cercetare penală.
b) lucrătorii operativi anume desemnaţi din Ministerul de Interne, alţii decât cei care au atribuţii în sensul efectuării de activităţi de cercetare penală;
c) lucrătorii operativi din celelalte organe de stat cu atribuţii în domeniul siguranţei naţionale, anume desemnaţi în acest scop, pentru fapte care constituie, potrivit legii române, ameninţări la adresa siguranţei naţionale;
d) investigatorii sub acoperire anume desemnaţi în acest sens din cadrul poliţiei judiciare.
Actele premergătoare efectuate de investigatorii sub acoperire
în conformitate cu dispoziţiile art. 2241 C. proc. pen., ori de câte ori există indicii temeinice şi concrete că s-a săvârşit sau că se pregăteşte săvârşirea unei infracţiuni contra siguranţei naţionale, precizate în Codul penal şi în legi speciale, precum şi în cazul infracţiunilor de trafic de stupefiante şi de arme, trafic de persoane, acte de terorism, spălare a banilor, falsificare de monede ori alte valori, sau a unei infracţiuni prevăzute în Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, cu modificările şi completările ulterioare, ori a unei alte infracţiuni grave care nu poate fi descoperită sau ai cărei făptuitori nu pot fi identificaţi prin alte mijloace, pot fi folosiţi, în vederea strângerii datelor privind existenţa infracţiunii şi identificării persoanelor faţă de care există presupunerea că au săvârşit o infracţiune, investigatori sub o altă identitate decât cea reală.
Pentru efectuarea actelor premergătoare urmăririi penale, în situaţiile anterior amintite, sunt desemnaţi numai lucrători din cadrul poliţiei judiciare, pe o perioadă strict determinată, aceştia având dispoziţii stricte şi precise de a culege date şi informaţii într-o anumită speţă, date care mai apoi sunt puse la dispoziţia procurorului de caz.
Investigatorii sub acoperire pot fi folosiţi în scopul adunării datelor şi informaţiilor necesare pentru buna desfăşurare a urmăririi penale doar în condiţiile existenţei unei autorizaţii motivate emise de procurorul care efectuează sau supraveghează urmărirea penală.
Pentru ca procurorul de caz să decidă folosirea unor investigatori sub acoperire şi pentru a putea fi obţinută autorizaţia, trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiţii:
- existenţa indiciilor temeinice şi concrete despre săvârşirea sau pregătirea unor infracţiuni grave (infracţiuni contra securităţii naţionale prevăzute în Codul penal sau
în legi speciale, infracţiuni de trafic de stupefiante, trafic de arme, trafic de persoane
etc.);
- infracţiunea în cauză să nu poată fi descoperită ori făptuitorii să nu poată fi identificaţi prin alte mijloace.
Autorizarea folosirii într-o anumită cauză de investigatori sub acoperire este dată numai de procurorul care efectuează sau supraveghează urmărirea penală. Autorizarea se dă printr-o ordonanţă motivată, pentru o perioadă de maxim 60 de zile, care poate fi prelungită în cazul în care motive temeinice ar justifica-o. Fiecare prelungire poate avea o durată de maxim 30 de zile, iar durata totală a autorizării cu privire la aceeaşi persoană într-o cauză nu poate depăşi 1 an.
Cu privire la cererea adresată procurorului în vederea autorizării folosirii investigatorilor sub acoperire, aceasta trebuie să conţină în mod obligatoriu:
- datele şi indiciile privitoare la faptele şi persoanele faţă de care există o presupunere rezonabilă că au săvârşit o infracţiune;
- perioada de timp pentru care se cere autorizarea.
Autorizarea emisă de procuror trebuie să fie temeinic motivată, pentru că aceasta reprezintă, practic, temeiul legal în baza căruia se desfăşoară întreaga activitate a investigatorului sub acoperire.
în privinţa conţinutului ordonanţei, prin care procurorul care efectuează sau supraveghează urmărirea penală autorizează activitatea investigatorului sub acoperire, aceasta trebuie să cuprindă:
- indiciile temeinice şi concrete care justifică măsura şi motivele pentru care aceasta este necesară;
- activităţile pe care le poate desfăşura investigatorul sub acoperire; în cazuri care presupun urgenţă şi celeritate, temeinic justificate, se poate solicita autorizarea şi a altor activităţi decât cele iniţiale, procurorul având obligaţia să se pronunţe de îndată;
- persoanele faţă de care există presupunerea că au săvârşit o infracţiune;
- identitatea sub care investigatorul sub acoperire urmează să desfăşoare activităţile pentru care a fost autorizat;
- perioada pentru care se dă autorizaţia desfăşurării activităţilor de către investigatorul sub acoperire.
Din motive de siguranţă, legiuitorul român a prevăzut în mod expres, prin dispoziţiile art. 2244 C. proc. pen., faptul că informaţiile legate de identitatea reală a investigatorului sub acoperire nu pot fi dezvăluite în timpul sau după terminarea activităţii de investigare, fiind protejat de principiul confidenţialităţii şi secretului profesional. Singura persoană care are dreptul să cunoască identitatea reală a investigatorului sub acoperire este procurorul care autorizează prin ordonanţă activitatea acestuia.
Datele şi informaţiile obţinute de investigatorul sub acoperire pot fi folosite numai în cauza penală şi în legătură cu persoanele la care se referă autorizaţia emisă de procuror. Excepţia este reprezentată de faptul că aceste date şi informaţii vor putea fi folosite şi în alte cauze sau în legătură cu alte persoane, dacă sunt concludente şi utile speţei respective.
în condiţiile în care reclamantul a fost determinat de doi investigatori sub acoperire să săvârşească o infracţiune pentru care ulterior a fost condamnat, Curtea Europeană a apreciat că folosirea agenţilor sub acoperire, al căror rol nu are nimic
în comun cu acela al agenţilor provocatori, trebuie să fie restricţionată, iar garanţiile trebuie să fie acordate chiar şi în cazul în care este vorba de lupta împotriva traficului de droguri, interesul public neputând justifica folosirea probei obţinute ca urmare a unei provocări din partea poliţiei.
De asemenea, în cauza Vanyan c. Rusiei, Curtea a apreciat că şi o vânzare simulată de droguri efectuată de o persoană privată ce acţiona însă ca un agent sub acoperire, fiind organizată efectiv şi supervizată de poliţie, şi care a provocat săvârşirea infracţiunii poate fi calificată instigare şi reprezintă o încălcare a art. 6 parag. 1 din Convenţie.
