Denunţul
| Comentarii |
|
denunţul, definiție: denunţul reprezintă încunoştinţarea făcută de către o persoană fizică sau o persoană juridică despre săvârşirea unei infracţiuni (art. 223 C. proc. pen.).
Spre deosebire de plângere, care poate fi făcută în condiţiile art. 222 C. proc. pen. numai de persoana vătămată, denunţul se introduce de orice persoană care îşi asumă rolul şi răspunderea denunţătorului.
în literatura de specialitate s-a exprimat opinia potrivit căreia atât denunţul, cât şi plângerea reprezintă acte de sesizare facultative, putând fi formulate de orice persoană fizică sau unitate vătămată ca urmare a săvârşirii unei infracţiuni, fără ca aceasta să aibă vreo obligaţie legală în acest sens.
Totuşi, există anumite situaţii expres reglementate de legiuitorul român în care o persoană care a aflat de săvârşirea unei infracţiuni este obligată să aducă de îndată la cunoştinţa organelor de cercetare penală această împrejurare, în caz contrar su-punându-se riscului de a suferi ea însăşi rigorile legii penale. Astfel, potrivit art. 262 C. pen., reprezintă infracţiune şi se pedepseşte cu închisoarea omisiunea de a denunţa săvârşirea vreuneia dintre infracţiunile prevăzute la art. 174, art. 175, art. 176, art. 211, art. 212, art. 215\ art. 217 alin. (2)-(4), art. 218 alin. (1) şi art. 276 alin. (3) C. pen. Potrivit art. 263 C. pen., fapta funcţionarului care, luând cunoştinţă de săvârşirea unei infracţiuni în legătură cu serviciul în cadrul căruia îşi îndeplineşte sarcinile, omite sesizarea de îndată a procurorului sau a organului de urmărire penală, potrivit legii de procedură penală, este infracţiune. în aceste situaţii excepţionale, denunţul devine act de sesizare cu caracter obligatoriu.
Denunţul poate fi formulat de orice persoană în afara persoanei vătămate prin săvârşirea infracţiunii, chiar şi de cel care a săvârşit fapta cu caracter penal incriminată de lege ca infracţiune (autodenunţ). în această ultimă ipoteză, atitudinea persoanei care a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală şi incriminată ca infracţiune de a se autodenunţa poate atrage fie înlăturarea răspunderii penale pentru aceasta, fie atenuarea răspunderii penale (spre exemplu, art. 255 C. pen. reglementează situaţia înlăturării răspunderii mituitorului care denunţă fapta de dare de mită înainte ca aceasta să fie descoperită de organele de cercetare penală).
Potrivit dispoziţiilor art. 223 alin. (2) C. proc. pen., sub aspectul conţinutului, denunţul trebuie să cuprindă aceleaşi date ca şi plângerea formulată în condiţiile art. 222 C. proc. pen., astfel că înştiinţarea despre o infracţiune prezentată de o persoană care nu face precizări cu privire la identitatea sa (situaţia denunţului anonim) sau situaţia în care se indică o identitate falsă (pseudodenunţ) nu reprezintă un denunţ în sensul dispoziţiilor art. 223 C. proc. pen. şi, în aceste condiţii, organul de urmărire penală nu are obligaţia legală de a se pronunţa asupra începerii sau neînceperii urmăririi penale. El poate fi introdus în scris sau oral. în cazul în care denunţul este făcut oral, relatarea trebuie consemnată într-un proces-verbal, ce trebuie să conţină menţiunile de la plângere, iar procesul-verbal se întocmeşte de organul de cercetare penală în faţa căruia a fost făcut denunţul. Denunţul formulat în formă scrisă trebuie semnat de către denunţător, în caz contrar poate fi considerat o simplă informare de către organele de cercetare penală, care, în urma unei verificări prealabile a veridicităţii sale, se pot sesiza din oficiu.
Unii autori au fost de părere că, spre deosebire de plângerea prealabilă care poate fi retrasă, denunţul are caracter irevocabil. Caracterul irevocabil al denunţului se referă la faptul că, odată ce o persoană sesizează organele ce cercetare penală cu privire la faptul că a fost săvârşită o infracţiune, odată ce mecanismul de acte procedurale şi procesuale care alcătuiesc etapa urmăririi penale a fost demarat,
acesta nu mai poate fi oprit printr-o eventuală manifestare de voinţă în sens contrar, respectiv denunţul nu mai poate fi retras nici de persoana care l-a formulat şi nici de o altă persoană. Formularea unui denunţ presupune acceptarea şi asumarea tuturor obligaţiilor procesuale atât de către titularul denunţului, cât şi din partea organelor de cercetare penală.
denunţ - mod general de sesizare a organului de urmărire penală, reglementat de art. 223 C. proc. pen., care constă în încunoştiinţarea făcută de către o persoană sau de către o autoritate publică, instituţie publică sau altă persoană juridică de interes public, despre săvârşirea unei infracţiuni. Denunţul poate fi scris sau oral. ~ scris trebuie să fie semnat de denunţător; altfel el nu constituie decât o simplă informare, pe baza căreia organul de urmărire se poate sesiza din oficiu. ~ oral se consemnează într-un proces-verbal de către organul în faţa căruia a fost făcut.
