Activităţi şi programe de reintegrare socială pentru minorii condamnați
| Comentarii |
|
activităţi şi programe de reintegrare socială pentru minorii condamnați, societatea, prin autorităţile specializate din centre, încearcă să intervină şi să modifice profilul antisocial al minorului aflat în centrul educativ sau centrul de detenţie, în condițiile art. 169 din Legea nr. 254/2013, care se referă la Planul de intervenţie recuperativă.
Astfel, pentru fiecare persoană internată, consiliul educativ sau, după caz, comisia pentru stabilirea, individualizarea şi schimbarea regimului de executare a măsurii educative a internării în centrul de detenţie stabileşte, odată cu regimul de executare, şi Planul de intervenţie recuperativă. Acesta este întocmit în baza evaluării multidis-ciplinare, din perspectivă educaţională, psihologică şi socială, şi este actualizat ori de câte ori este necesar.
Prin Planul de intervenţie recuperativă sunt stabilite, în funcţie de nevoile de dezvoltare ale persoanei internate, durata şi regimul de executare a măsurii educative privative de libertate, activităţile şi programele de instruire şcolară şi formare profesională, educative, culturale, moral-religioase, de asistenţă psihologică şi asistenţă socială în care este inclusă persoana internată, cu consultarea acesteia.
in cazul minorilor din centrele educative şi de detenţie, activităţile de instruire şcolară şi de formare profesională sunt prioritare. Oare nu spunem astăzi că şcoala are rol formativ, că trebuie să şlefuim oameni, nu să îndesăm informaţii în creier, că şcoala te pregăteşte pentru viaţă şi că cine are carte, are parte? Asta gândea şi Platon când ieşea în piaţa publică şi contempla oraşul. Numai că el nu inventase „competenţele”.,.portofoliul”, „team building-ul", ci vedea totul în termeni de adevăr, bine şi frumos. Documentele O.N.U. şi ale Consiliului Europei privitoare la delicvenţa juvenilă în general şi la justiţia pentru minori în special atrag atenţia asupra necesităţii ca statele membre să îşi îndeplinească obligaţiile pe care şi le-au asumat de a introduce în legislaţiile proprii standardele internaţional.
Eficienţa activităţii de reeducare şi reintegrare socială a minorului depind şi de necesitatea cunoaşterii personalităţii subiectului asupra căruia se acţionează reeducativ. Savantul român C.l. Parhon, încă din anul 1932, pleda pentru un studiu amănunţit biologic, psihologic şi social al fiecărui delincvent, vizând un dublu scop: acela al cercetării ştiinţifice pure şi acela al terapeuticii şi profilaxiei criminale. Cele două procese de reeducare şi reintegrare socială fac parte tocmai din procesul de cunoaştere a minorului, cu scopul de realizare a recuperării sociale a acestuia. Uneori, eşecul minorului eliberat din locul de executare, în impactul său cu viaţa reală, poate fi privit şi ca efect al unei rupturi în procesul de mai sus; pregătirea minorului spre a fi util societăţii, prin procesul de reeducare, intră în contradicţie cu unele măsuri şi acţiuni inadecvate din mediul de reintegrare. Desigur, la reuşita acestui proces de reintegrare socială concură şi mediul social, presupunând şcoala, familia, societatea în general, dar şi normele şi modelul de personalitate promovate de societate, cât şi posibilităţile reale ale acestuia de a se realiza ca personalitate.
în doctrină s-a susţinut că „procesul de reeducare este cel mai dramatic proces al personalităţii umane’™. în acelaşi timp, s-a arătat că personalitatea delincventului minor constituie rezultanta unor permanente şi multiple raporturi de condiţionare reciprocă şi de interdependenţă atât între trăsăturile definitorii ale personalităţii minorului care a comis o infracţiune, cât şi între personalitatea lui ca sistem (structură bio-psiho-socială şi culturală evolutivă, unică) şi condiţiile concrete de mediu în care minorul se formează şi trăieşte.
Dispoziţiile art. 165 din Legea nr. 254/2013 reglementează asistenţa educaţională, psihologică şi socială specifică centrelor educative şi centrelor de detenţie, precizând că scopul principal este reintegrarea şi responsabilizarea socială a persoanelor internate. Activităţile de mai sus se desfăşoară cu un număr corespunzător de educatori, preoţi, agenţi tehnici, monitori sportivi, personal specializat pentru ateliere ocupaţionale, precum şi psihologi şi asistenţi sociali şi reprezintă un ansamblu structurat de programe şi activităţi, care oferă persoanei internate posibilitatea de a dobândi aptitudini care să determine adoptarea unui comportament constructiv, autonom şi responsabil în cadrul comunităţii.
Asistenţa educaţională, psihologică şi socială are următoarele componente: instruire şcolară, orientare şi formare profesională, activităţi educaţionale, de asistenţă psihologică şi asistenţă socială, moral-religioase, individuale şi de grup. precum şi activităţi de menţinere a unei vieţi active. Condiţiile de organizare şi desfăşurare a acestor activităţi se stabilesc prin ordin al ministrului justiţiei.
Cât priveşte instruirea şcolară, accesul la învăţământul universitar şi formarea profesională, în centrele educative şi centrele de detenţie se organizează cursuri de şcolarizare pentru formele de învăţământ general obligatoriu şi pot fi organizate cursuri şi pentru alte forme de învăţământ prevăzute de legea educaţiei. Cursurile de şcolarizare a persoanelor internate se organizează şi se desfăşoară în condiţiile stabilite de Ministerul Educaţiei Naţionale, împreună cu Ministerul Justiţiei, cu personal didactic asigurat şi salarizat de inspectoratul şcolar. în condiţiile legii, prin bugetele unităţilor administrativ-teritoriale în a căror rază teritorială este situat centrul şi sunt suportate de către Ministerul Educaţiei Naţionale şi Administraţia Naţională a Penitenciarelor.
în conţinutul diplomelor nu se fac menţiuni cu privire la absolvirea cursurilor de şcolarizare în perioada executării măsurii educative privative de libertate.
în cadrul instruirii şcolare, minorii pot urma programe de studii universitare la distanţă sau în forma frecvenţei reduse. în cazul celei din urmă forme de învăţământ, pot participa numai minorii care execută măsura educativă privativă de libertate în regimul deschis. Cheltuielile aferente accesului şi participării la programele de studii universitare sunt suportate de persoanele internate sau de alte persoane fizice ori juridice.
în procesul de instruire şcolară, activităţile extracurriculare şi cele de suport psihopedagogie sunt asigurate de către personalul angajat al centrelor. Persoanele internate pot primi burse sociale sau de studii din partea organizaţiilor neguvemamentale, a instituţiilor de învăţământ sau a altor persoane fizice şi juridice, cu acordul consiliului educativ sau al comisiei pentru stabilirea, individualizarea şi schimbarea regimului de executare a măsurii educative a internării în centrul de detenţie.
Activitatea socio-educativâ desfăşurată cu minorii reprezintă componenta esenţială a procesului de reeducare ce are ca scop corectarea componentelor negative, formarea respectului faţă de propria persoană şi de comunitate, instruirea şcolară, formarea profesională a acestora, precum şi integrarea lor socială.
Reeducarea minorilor, dar chiar şi a adulţilor, este o activitate socială complexă, care presupune:
- o acţiune de formare, prin care minorul (indiferent de vârstă, experienţă de viaţă, sex, mediu de provenienţă, mediu cultural, nivel de pregătire şi instruire, cu condamnări de durate diferite) este ajutat pentru a-şi însuşi trăsături psiho-morale şi reguli de conduită necesare convieţuirii in societate, în familie;
- o implicare a educatorilor (ca „subiecţi activi" la acţiunile şi programele educative în care minorii au rolul de „subiect pasiv"), care sunt persoane specializate în acest proces, învăţători, profesori, maiştri, diriginţi, educatori, psihologi, lucrători sociali, lucrători socio-educativi, ofiţeri cu atribuţii de organizare şi aplicare a regulilor de viaţă persoanelor internate;
- stabilirea unei relaţii relativ stabile şi de mare încredere între reeducat şi educator, care exclude constrângerea;
- o durată şi continuitate, în ideea obţinerii progresive, pe baza teoriei „paşilor mici", a relaţiei educator-educat. ce trebuie să se construiască pas cu pas. zi de zi, lună de lună. uneori ani la rând. pentru a dezrădăcina unele trăsături şi comportamente care s-au sedimentat în conştiinţa minorului;
- un proces conştient. în care se urmăreşte acelaşi scop de către autorităţi şi minor, care desfăşoară activităţi cu intenţia de a se produce anumite efecte. Dacă scopul este urmărit doar de către educator, atunci efortul reprezintă o muncă fără nicio finalitate;
- un proces de formare socio-moralâ, care încearcă să implementeze în conştiinţa minorului emoţii, convingeri, deprinderi, sentimente, idei, reguli de conduită ce se însuşesc de către acesta ca fiind personale.
Procesul reeducării presupune derularea unor programe prin care se urmăresc de cele mai multe ori cunoaşterea personalităţii minorilor şi evaluarea nevoilor socio-educative, însuşirea regulilor de comportare în societate, în familie, a atitudinii cerute în relaţiile cu organele de stat, cu alte instituţii oficiale, realizarea culturalizării acestuia, stabilirea şi diversificarea legăturilor cu comunitatea, dezrădăcinarea antu-rajelor negative şi cultivarea unor legături sociale în cadrul respectării regulilor moralei şi a legilor.
Procesul de reinsertie socială a minorului are la bază tratamentul postpenal (postexecutoriu) aplicat acestuia, care reprezintă o perioadă de post-cură de natură să ajute infractorul să evite situaţiile criminogene de felul celor care l-au condus la comiterea infracţiunii, să atenueze pe cât posibil procesul de stigmatizare a acestuia.
Locul minorului eliberat din centru se află în cadrul societăţii, alături de membrii familiei şi interacţionând cu diferite grupuri sociale. Agenţii de socializare, printre care pot fi menţionaţi familia, grupurile pereche, şcoala, mijloacele de comunicare în masă, precum şi comunitatea în general, trebuie să îi ofere fostului sancţionat suportul necesar pentru a renunţa la comportamentul infracţional şi pentru a-şi însuşi atitudini şi comportamente conforme cu valorile, normele şi aşteptările sociale dezirabile şi promovate de către societate în general. Practic, activitatea de reeducare desfăşurată cu persoanele private de libertate trebuie continuată şi după liberarea acestora din centru, prin prevenirea marginalizării sociale a acestora. Cea din urmă presupune din partea comunităţii un proces de resocializare care constă într-un fenomen de abandonare a unor convingeri şi atitudini anterioare de stigmatizare şi excluziune socială a fostului sancţionat, cu eforturi de integrare a acestuia în colectivitate. Necesar şi oportun ar fi ca reintegrarea socială a minorilor sancţionaţi să se realizeze prin
adoptarea unor atitudini de toleranţă şi conciliere faţă de problemele cu care aceştia se confruntă, excluzând cu desăvârşire marginalizarea socială a lor.
Minorilor din centrele de detenţie sau educative este nevoie să li se formeze şi să li se întărească încrederea faţă de instituţiile şi organizaţiile care le oferă servicii specializate de asistenţă, dar şi faţă de comunitate în general. Prevenirea margina-lizării sociale a minorilor sancţionaţi presupune un proces de normalizare a situaţiei personale şi sociale a acestora, proces desfăşurat pe diferite arii de intervenţie: dezvoltarea responsabilităţii, dobândirea unor norme de coabitare şi a unor valori sociale individuale, combinat cu formarea unor abilităţi sociale. O atenţie deosebită trebuie să se acorde menţinerii şi îmbunătăţirii relaţiilor dintre minor şi familia sa. Minorul trebuie să fie încurajat să menţină sau să stabilească relaţii cu persoane sau organizaţii din exterior, care să poată favoriza interesele familiei sale şi propria sa readaptare socială. Procesul de resocializare a minorului trebuie să aibă în vedere permanent relaţia care trebuie să existe între intervenţia de tip juridic-administrativ şi cea de tip consiliere, atât în timpul executării măsurii educative, cât şi după executarea ei, când se urmăreşte reinserţia postpenală a fostului deţinut.
Formarea profesională a minorilor se realizează, în funcţie de opţiunile şi aptitudinile lor. prin programe de iniţiere, calificare, recalificare, perfecţionare şi specializare, stabilite de administraţia centrului, în colaborare cu personalul specializat al agenţiilor pentru ocuparea forţei de muncă, precum şi cu alţi furnizori de formare profesională acreditaţi. în conţinutul certificatului de absolvire nu se fac menţiuni cu privire la desfăşurarea cursurilor în perioada executării măsurii educative privative de libertate.
Cursurile se organizează în spaţii anume destinate din cadrul centrelor sau ale furnizorilor de formare profesională acreditaţi, în condiţiile stabilite prin acorduri încheiate între administraţia centrului şi fiecare furnizor, iar cheltuielile legate de formarea profesională sunt suportate de Ministerul Educaţiei Naţionale, Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, Administraţia Naţională a Penitenciarelor sau de alte persoane fizice ori juridice.
Minorii care execută măsura educativă privativă de libertate în regimul deschis pot participa, în exteriorul centrului, la cerere, cu aprobarea directorului centrului, şi la alte tipuri de formare profesională decât cele menţionate mai sus, iar cheltuielile legate de formarea profesională în exteriorul centrului sunt suportate de minor sau de alte persoane fizice sau juridice.
Administraţia Naţională a Penitenciarelor, prin direcţia de specialitate, întreprinde demersuri pentru încheierea protocolului de colaborare cu Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă. în vederea stabilirii cadrului general de organizare şi desfăşurare a activităţilor de formare profesională a persoanelor internate. Centrele întreprind, la nivel local, demersuri pentru încheierea protocoalelor de colaborare cu agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă, precum şi cu alţi furnizori acreditaţi în vederea stabilirii condiţiilor concrete de organizare şi desfăşurare a activităţilor de formare profesională a persoanelor internate.
în cazul minorilor din centrele educative sau de detenţie, administraţia unităţii şcolare care asigură instruirea şcolară la nivelul centrului întreprinde demersurile necesare pentru obţinerea documentelor care atestă nivelul de pregătire şcolară anterior obţinut.
Alături de asigurarea cadrului instituţional pentru instruirea şcolară adecvată şi formarea profesională a minorului, autorităţile din centrele de detenţie sau educative desfăşoară şi alte activităţi menite să reeduce minorul. Pentru asigurarea succesului acţiunii de reintegrare socială şi recuperare socială, în acelaşi timp, se înscriu şi desfăşurarea unor activităţi de asistenţă psihologică şi de asistenţă socială în centre. Asistenţa psihologică şi asistenţa socială se desfăşoară cu respectarea proiectului educaţional al centrului, elaborat în condiţiile stabilite prin regulamentul de aplicare a Legii nr. 254/2013, iar activităţile ce ţin de asistenţă psihologică şi asistenţă socială în centre sunt realizate de personalul din compartimentele de specialitate ale acestora, cu participarea familiei, a instituţiilor publice, a asociaţiilor şi fundaţiilor, precum şi a altor reprezentanţi ai societăţii civile. Ele se desfăşoară în funcţie de nevoile de dezvoltare ale persoanei internate şi de posibilităţile de reintegrare socială a acesteia, atât în interiorul centrului, cât şi în comunitate.
Autorităţile nu neglijează nici efortul de a îmbogăţi bagajul de cunoştinţe şi informaţii al minorilor, prin asigurarea accesului liber la mass-media, la reviste, cărţi etc. în fiecare centru de detenţie sau educativ funcţionează o bibliotecă. Fondul de carte este asigurat de Administraţia Naţională a Penitenciarelor, din subvenţii bugetare, venituri proprii, precum şi din sponsorizări sau donaţii. Pentru minori, administraţia centrului se îngrijeşte ca programele TV difuzate să nu prejudicieze dezvoltarea armonioasă a personalităţii acestora.
Vezi şi altă definiţie din dicţionarul juridic:
Comentarii despre Activităţi şi programe de reintegrare socială pentru minorii condamnați
