Obligarea la tratament medical ca măsură de siguranță
| Comentarii |
|
obligarea la tratament medical ca măsură de siguranță, Noul Cod Penal nu a preluat din Codul penal anterior dispoziţia privind dispunerea provizorie a măsurii în cursul procesului penal, deoarece aceasta din urmă este o măsură procesuală şi îşi va găsi reglementarea în Codul de procedură penală.
Măsura este prevăzută la art. 109 C. pen. şi priveşte starea psihofizicâ anormală a făptuitorului generată de o boală, inclusiv cea provocată de consumul cronic de alcool sau alte substanţe psihoactive. care prezintă pericol pentru societate. Se cere ca făptuitorul să prezinte o stare de pericol faţă de societate, provocând temerea că va mai săvârşi fapte antisociale.
Măsura se ia pe o perioadă nedeterminată, însă se poate revoca dacă făptuitorul se însănătoşeşte. Se poate lua provizoriu şi în faza de urmărire penală, în procedura camerei preliminare sau în cursul judecăţii.
Nerespectarea obligaţiei de a se prezenta în mod regulat la tratament medical poate atrage înlocuirea ei cu măsura internării. înlocuirea nu este obligatorie, ci ea intervine doar dacă se constată de către medicii specialişti o înrăutăţire a stării de sănătate a pacientului, concomitent cu creşterea pericolului pentru societate.
Ea se poate lua alături de pedeapsă principală, dacă nu a intervenit iresponsabilitatea, şi se poate executa în unităţi speciale în penitenciar, dacă cel condamnat se află în executarea unei pedepse cu închisoarea sau detenţiunea pe viaţă. Când tratamentul medical a fost efectuat în timpul detenţiei şi nu a intervenit însănătoşirea până la terminarea executării pedepsei, tratamentul medical va continua în libertate.
Măsura de siguranţă a obligării la tratament medical are un caracter facultativ, în sensul că instanţa de judecată o poate dispune sau nu. în funcţie de aprecierile pe care la face cu privire la înlăturarea stării de pericol pentru societate. Totuşi, există o situaţie când dobândeşte un caracter obligatoriu, şi anume când este săvârşită infracţiunea de contaminare venerică (art. 353 C. pen.), caz în care instanţa de judecată va dispune măsura de siguranţă a obligării la tratament medical.
Procedura de aplicare şi de ridicare a măsurii (art. 246 C. proc. pen.). in cursul urmăririi penale sau al procedurii de cameră preliminară, dacă apreciază că sunt întrunite condiţiile prevăzute de lege. procurorul înaintează judecătorului de drepturi şi libertăţi sau judecătorului de cameră preliminară de la instanţa căreia i-ar reveni competenţa să judece cauza în primă instanţă o propunere motivată de luare faţă de inculpat a măsurii obligării provizorii la tratament medical, însoţită de expertiza medico-legalâ din care să rezulte necesitatea aplicării măsurii obligării la tratament medical.
Judecătorul soluţionează propunerea în cel mult 5 zile de la data înregistrării acesteia şi dispune citarea suspectului sau inculpatului, care, dacă este prezent, va fi audiat, asistat de un avocat, cu participarea procurorului. Propunerea se soluţionează şi în lipsa suspectului sau inculpatului, atunci când acesta nu se prezintă, deşi a fost legal citat, dar numai în prezenţa avocatului, ales sau numit din oficiu, căruia i se dă cuvântul pentru a pune concluzii.
Judecătorul se pronunţă prin încheiere, care poate fi contestată în 5 zile de la pronunţare. în cauză se va efectua şi o expertiză medico-legală.
în cazul când după dispunerea măsurii s-a produs însănătoşirea suspectului sau inculpatului ori a intervenit o ameliorare a stării sale de sănătate care înlătură starea de pericol pentru siguranţa publică, judecătorul de drepturi şi libertăţi sau judecătorul de cameră preliminară care a luat măsura dispune, la sesizarea procurorului ori a medicului de specialitate sau la cererea suspectului ori inculpatului sau a unui membru de familie al acestuia, ridicarea măsurii luate.
Cererea privind obligarea provizorie la tratament medical se poate face şi în timpul judecăţii, instanţa luând o măsură provizorie în aceleaşi condiţii enunţate mai sus.
Dacă suspectul sau inculpatul încalcă cu rea-credinţă măsura obligării provizorii la tratament medical, judecătorul de drepturi şi libertăţi, judecătorul de cameră preliminară sau instanţa care a luat măsura ori în faţa căreia se află cauza dispune, la sesizarea procurorului sau a medicului de specialitate ori din oficiu, internarea medicală provizorie a suspectului sau inculpatului, în condiţiile prevăzute la art. 247 C. proc. pen.
Punerea în executare a măsurii de siguranţă (art. 566 C. proc. pen.) se face de către instanţa de executare, care comunică copia de pe dispozitiv şi copia de pe raportul de expertiză medico-legală autorităţii de sănătate publică din judeţul pe teritoriul căruia locuieşte persoana faţă de care s-a luat această măsură. Autoritatea de sănătate publică va comunica de îndată persoanei faţă de care s-a luat măsura obligării la tratament medical unitatea sanitară la care urmează să efectueze tratamentul.
Instanţa de executare comunică persoanei faţă de care s-a luat măsura obligării la tratament medical că este obligată să se prezinte de îndată la unitatea sanitară la care urmează să i se efectueze tratamentul, atrâgându-i-se atenţia că, în caz de nerespectare a măsurii luate, se va dispune internarea medicală.
în cazul în care obligarea la tratament medical însoţeşte pedeapsa închisorii ori a detenţiunii pe viaţă sau priveşte o persoană aflată în stare de deţinere, comunicarea se face administraţiei locului de deţinere.
Executarea măsurii de siguranţă a obligării la tratament medical se face potrivit dispoziţiilor art. 566-568 C. proc. pen. Costurile tratamentului medical sunt acoperite de la bugetul de stat.
Unitatea sanitară la care făptuitorul a fost repartizat pentru efectuarea tratamentului medical este obligată să comunice instanţei:
a) dacă persoana obligată la tratament s-a prezentat pentru a urma tratamentul;
b) dacă persoana obligată la tratament se sustrage de la efectuarea tratamentului după prezentare;
c) dacă. din cauza înrăutăţirii stării de sănătate a persoanei faţă de care s-a luat măsura obligării la tratament medical, este necesară internarea medicală;
d) dacă, datorită ameliorării stării de sănătate a persoanei faţă de care s-a luat măsura de siguranţă a obligării la tratament medical, efectuarea tratamentului medical nu se mai impune.
în cazul când unitatea sanitară nu se află în circumscripţia instanţei care a dispus executarea, comunicarea prevăzută la lit. b)-d) se face judecătoriei în a cărei circumscripţie se află unitatea sanitară. Aceste dispoziţii privind obligaţiile unităţii sanitare se aplică şi în cazul când obligarea la tratament medical însoţeşte pedeapsa închisorii ori a detenţiunii pe viaţă sau priveşte o persoană aflată în stare de deţinere, iar comunicarea se face administraţiei locului de deţinere.
în legătură cu această măsură de siguranţă, după caz, instanţa de judecată poate dispune înlocuirea sau încetarea ei. Astfel, primind comunicarea, instanţa de executare sau judecătoria în a cărei circumscripţie se află unitatea sanitară dispune internarea medicală, în situaţiile prevăzute la art. 567 alin. (1) lit. a) şi b) C. proc. pen. (adică dacă persoana obligată la tratament s-a prezentat pentru a urma tratamentul şi dacă persoana obligată la tratament se sustrage de la efectuarea tratamentului după prezentare), iar în situaţiile prevăzute la art. 567 alin. (1) lit. c) şi d) (dacă, din cauza înrăutăţirii stării de sănătate a persoanei faţă de care s-a luat măsura obligării la tratament medical, este necesară internarea medicală şi dacă, datorită ameliorării stării de sănătate a persoanei faţă de care s-a luat măsura de siguranţă a obligării la tratament medical, efectuarea tratamentului medical nu se mai impune), dispune efectuarea unei expertize medico-legale cu privire la starea de sănătate a persoanei faţă de care este luată măsura de siguranţă.
în aceste din urmă două situaţii, persoana obligată la tratament medical are dreptul de a cere să fie examinată şi de un medic de specialitate desemnat de aceasta, ale cărui concluzii sunt înaintate instanţei.
Dacă persoana obligată la tratament medical refuză să se prezinte la examinare în vederea efectuării expertizei, se vor aplica dispoziţiile art. 184 alin. (4) C. proc. pen., şi anume se va sesiza procurorul sau judecătorul de drepturi şi libertăţi în vederea emiterii unui mandat de aducere, în scopul prezentării la comisia medico-legală.
După primirea raportului de expertiză medico-legală şi a concluziilor medicului de specialitate, instanţa, în şedinţă publică, ascultă concluziile procurorului, ale persoanei faţă de care este luată măsura de siguranţă şi ale avocatului acesteia, precum şi ale expertului şi medicului desemnat de aceasta, atunci când consideră necesar, şi dispune fie încetarea măsurii obligării la tratament medical, fie internarea medicală.
Dacă persoana faţă de care s-a luat măsura de siguranţă nu are avocat, i se asigură un avocat din oficiu.
O copie de pe hotărârea definitivă a judecătoriei în a căreia circumscripţie se află unitatea sanitară se comunică instanţei de executare.
