Amânarea aplicării pedepsei
| Comentarii |
|
amânarea aplicării pedepsei, este acea situaţie când instanţa stabileşte pedeapsa pentru o persoană fizică, dar amână aplicarea ei, sub rezerva dovezii de îndreptare pe care o va da inculpatul într-o anumită perioadă de timp. numită termen de supraveghere. Este o măsură de personalizare judiciară a pedepsei, care poate fi eficientă în cazul infracţiunilor de o gravitate redusă.
Această instituţie este reglementată pentru prima dată în Codul penal român, deşi pe plan internaţional ea funcţionează de mai mult timp în cadrul alternativelor la sancţiunile penale, mai ales a pedepselor privative de libertate1'1. Instanţa, după stabilirea pedepsei, are posibilitatea de a amâna aplicarea acesteia, ceea ce presupune ca pedeapsa să nu se execute în mod provizoriu, iar după trecerea unei perioade stabilite de către instanţă, dacă cel condamnat a respectat obligaţiile ce i-au fost impuse, executarea poate dobândi caracter definitiv.
Amânarea aplicării pedepsei se deosebeşte de renunţarea la aplicarea pedepsei; amânarea presupune existenţa unei pedepse. în timp ce renunţarea nu presupune o astfel de pedeapsă aplicată. Amânarea aplicării pedepsei se deosebeşte şi de suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, deoarece, în cel din urmă caz, pedeapsa este stabilită, dar este dispusă şi suspendarea executării ei pe o durată prevăzută de lege. La împlinirea acestei perioade, pedeapsa se consideră executată dacă persoana condamnată nu a mai săvârşit o altă infracţiune şi dacă nu s-a dispus anularea sau revocarea suspendării. Amânarea aplicării pedepsei are ca efect, dacă condamnatul îndeplineşte condiţiile legale, neaplicarea pedepsei, şi nu considerarea acesteia ca executată.
De asemenea, această instituţie nu se identifică cu amânarea executării pedepsei (art. 589 C. proc. pen.), care este o instituţie de drept procesual penal în temeiul căreia.
dacă sunt îndeplinite condiţiile legii, instanţa poate amâna, pentru intervale scurte de timp, executarea pedepsei.
Amânarea aplicării pedepsei este o măsură de individualizare care constă în facultatea instanţei de judecată de a stabili o pedeapsă cu amenda sau cu închisoarea de cel mult 2 ani pentru persoana găsită vinovată de săvârşirea unei infracţiuni şi care îndeplineşte cumulativ condiţiile pozitive stabilite de lege şi de a amâna aplicarea acestei pedepse printr-o hotărâre definitivă, care va determina îndreptarea conduitei condamnatului prin îndeplinirea în cadrul unui termen de supraveghere a unor măsuri şi obligaţii stabilite de instanţă.
Potrivit art. 83 C. pen., condiţiile care trebuie îndeplinite pentru ca instanţa să poată dispune amânarea aplicării pedepsei sunt:
a) pedeapsa stabilită, inclusiv în cazul concursului de infracţiuni, este amenda sau închisoarea de cel mult 2 ani;
b) infractorul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii, cu excepţia cazurilor în care este vorba despre fapte care nu mai sunt prevăzute de legea penală sau infracţiuni amnistiate ori pentru care a intervenit reabilitarea sau s-a împlinit termenul de reabilitare;
c) infractorul şi-a manifestat acordul de a presta o muncă neremuneratâ în folosul comunităţii;
d) în raport de persoana infractorului, de conduita avută anterior săvârşirii infracţiunii, de eforturile depuse de acesta pentru înlăturarea sau diminuarea consecinţelor infracţiunii, precum şi de posibilităţile sale de îndreptare, instanţa apreciază că aplicarea imediată a unei pedepse nu este necesară, dar se impune supravegherea conduitei sale pentru o perioadă determinată.
Nu se poate dispune amânarea aplicării pedepsei dacă pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârşită este de 7 ani sau mai mare sau dacă infractorul s-a sustras de la urmărire penală ori judecată sau a încercat zădărnicirea aflării adevărului ori a identificării şi tragerii la răspundere penală a autorului sau a participanţilor.
Îndeplinirea obligaţiilor civile
Persoana faţă de care s-a luat măsura amânării aplicării pedepsei are însă obligaţia de a achita obligaţiile civile stabilite prin hotărârea de soluţionare a procesului penal. Astfel, în acest sens, persoana supravegheată va depune la consilierul de probaţiune dovada îndeplinirii obligaţiilor civile stabilite prin hotărârea instanţei, cu cel puţin 3 luni înainte de expirarea termenului de supraveghere.
in cazul nedepunerii dovezii de îndeplinire a obligaţiilor civile în termenul de 3 luni, consilierul de probaţiune. din oficiu sau la cererea judecătorului delegat, solicită persoanei supravegheate informaţii cu privire la motivele care au condus la aceasta. în situaţia în care constată că persoana supravegheată nu a îndeplinit obligaţiile civile, în tot sau în parte, consilierul de probaţiune sesizează instanţa, în vederea aplicării dispoziţiilor art. 88 C. pen. privind revocarea amânării aplicării pedepsei. Sesizarea instanţei de executare se poate face şi de către procuror sau de către judecătorul delegat cu executarea, la cererea părţii civile, după consultarea raportului întocmit de consilierul de probaţiune.
Pentru stabilirea motivelor ce au dus la neexecutarea obligaţiilor civile, instanţa va solicita date privind situaţia materială a condamnatului de la autoritatea administraţiei publice locale de la domiciliul acestuia şi, dacă apreciază necesar, angajatorului sau organelor fiscale din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, precum şi altor autorităţi sau instituţii publice care deţin informaţii cu privire la situaţia patrimonială a condamnatului.
îndeplinirea obligaţiilor civile de către persoana supravegheată după sesizarea instanţei, în condiţiile de mai sus, nu atrage revocarea amânării aplicării pedepsei, dacă s-a făcut înainte de împlinirea termenului de supraveghere.
Amânarea aplicării pedepsei, în anumite situaţii speciale, poate fi şi revocată sau anulată. Competenţa de a dispune măsura revocării revine instanţei de judecată. Sesizarea cu propunere în acest sens poate fi făcută de serviciul de probaţiune, de procuror sau de persoana interesată. Această decizie este luată de către instanţa de judecată ca urmare a analizei făcute asupra modului cum sunt respectate măsurile de supraveghere de către persoana faţă de care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei. Când revocă amânarea, instanţa va dispune, în acelaşi timp. executarea pedepsei.
Din conţinutul art. 88 C. pen. rezultă trei situaţii când instanţa de judecată revocă amânarea aplicării pedepsei şi dispune executarea pedepsei:
a) Dacă pe parcursul termenului de supraveghere persoana supravegheată, cu rea-credinţă. nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligaţiile impuse de instanţă. Atitudinea de rea-credinţă faţă de clemenţa legii şi a instanţei de judecată nu poate fi ignorată de către legiuitor şi de către cel care aplică legea. Această atitudine relevă faptul că măsura luată iniţial, de amânare a aplicării pedepsei, nu a fost o alegere fericită în demersul reeducării făptuitorului, astfel că se impune aplicarea pedepsei, pentru ca făptuitorul să perceapă forţa de constrângere a statului. Această atitudine de rea-credinţă este sancţionată şi în cazul suspendării sub supraveghere (art. 96 C. pen.), dar şi al liberării condiţionate (art. 104 C. pen.).
în concret, serviciul de probaţiune constată că cel supravegheat nu respectă cu rea-credinţă măsurile de supraveghere, adică nu se prezintă, la datele fixate, la judecătorul desemnat cu supravegherea lui sau la serviciul de probaţiune. refuză să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile şi face aceste schimbări fără încuviinţare, refuză să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă, refuză să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă, creând suspiciuni că trăieşte din surse ilegale.
în legătură cu obligaţiile impuse, cel supravegheat refuză să desfăşoare o activitate sau să urmeze un curs de învăţământ ori de calificare, a schimbat domiciliul sau reşedinţa avută ori a părăsit limitele teritoriale stabilite, fără a respecta dispoziţiile instanţei, a încălcat interdicţia de a nu frecventa anumite locuri stabilite, de a nu intra în legătură cu anumite persoane, a condus un vehicul sau anumite vehicule care îi erau interzise, a refuzat să se supună măsurilor de control, tratament sau îngrijire. în special în scopul dezintoxicării.
Este de menţionat că, pentru a fi în această situaţie, nu este nevoie ca cel supravegheat să încalce toate obligaţiile, ci este suficient să fie încălcate doar unele dintre acestea, dar cele încălcate să fie de natură a crea convingerea consilierului de probaţiune că cel supravegheat este de rea-credinţă în demersurile sale. Este de amintit din nou că cel supravegheat trebuie să conştientizeze că măsurile şi obligaţiile trebuie respectate, iar amânarea aplicării pedepsei nu este un drept, ci este o facultate a instanţei de judecată.
b) în cazul când. până la expirarea termenului de supraveghere, persoana supravegheată nu îndeplineşte integral obligaţiile civile stabilite prin hotărâre-, în acest caz, instanţa revocă amânarea şi dispune aplicarea şi executarea pedepsei, afară de cazul când persoana dovedeşte că nu a avut nicio posibilitate să le îndeplinească.
îndeplinirea obligaţiilor civile este un alt criteriu de apreciere a poziţiei subiective a persoanei faţă de fapta săvârşită, faţă de situaţia victimei şi denotă regretul şi dorinţa de a contribui la înlăturarea consecinţelor faptei sale.
Potrivit art. 85 alin. (5) C. pen., .persoana supravegheată trebuie să îndeplinească integral obligaţiile civile stabilite prin hotărâre, cel mai târziu cu 3 luni înainte de expirarea termenului de supraveghere". Achitarea despăgubirilor civile trebuie să se facă integral, ca o măsură de protecţie a drepturilor victimei infracţiunii, pentru că. dacă această despăgubire nu intervine până la momentul expirării termenului de supraveghere, ulterior acestui moment sunt şanse mai mici de a se mai achita de obligaţie. Textul legii este imperativ, astfel că nu se admit niciun fel de înţelegeri între victimă şi cel supravegheat şi nu se admite plata parţială a acestui prejudiciu creat.
Există totuşi o excepţie de la aceste prevederi, atunci când condamnatul face dovada obiectivă a imposibilităţii plăţii integrale a obligaţiilor civile. Cel condamnat trebuie să producă probe prin care să dovedească faptul că nu are bunuri în proprietate care ar putea fi valorificate pentru achitarea obligaţiilor civile, nu are sume de bani ori titluri de valoare, că nu a reuşit să obţină din muncă sumele necesare achitării obligaţiilor, deşi a făcut eforturi şi a achitat unele sume de bani. Desigur, se vor avea în vedere şi elemente ce ţin de situaţia economico-socialâ din ţară, procentul de şomaj, existenţa locurilor de muncă vacante etc.
Instanţa de judecată trebuie să facă o analiză în concret a situaţiei condamnatului, pentru a decide asupra revocării măsurii.
c) Dacă după amânarea aplicării pedepsei persoana supravegheată a săvârşit o nouă infracţiune, cu intenţie sau intenţie depăşită, descoperită în termenul de supraveghere. pentru care s-a pronunţat o condamnare chiar după expirarea acestui termen; instanţa va revoca amânarea şi va dispune aplicarea şi executarea pedepsei. Această împrejurare este întâlnită şi în cazul suspendării sub supraveghere şi al liberării condiţionate.
Pedeapsa aplicată ca urmare a revocării amânării şi pedeapsa pentru noua infracţiune se calculează conform dispoziţiilor privitoare la concursul de infracţiuni.
Textul de lege prevede o obligaţie imperativă pentru instanţa de judecată, adică nu este loc de nicio apreciere sau nuanţare în interpretare dacă se constată săvârşirea unei noi infracţiuni.
Revocarea în această situaţie implică trei condiţii:
- noua infracţiune să fie comisă cu intenţie sau intenţie depăşită;
- fapta să fie descoperită în termenul de supraveghere (2 ani);
- s-a pronunţat o condamnare chiar şi după expirarea termenului de supraveghere.
Dacă infracţiunea ulterioară este săvârşită din culpă, instanţa poate menţine sau
revoca amânarea aplicării pedepsei. în această situaţie, revocarea este facultativă pentru instanţa de judecată, este unicul caz în care se poate opta fie pentru menţinerea măsurii în continuare, fie se dispune revocarea amânării aplicării pedepsei.
în cazul în care constată nerespectarea unora dintre măsurile de supraveghere sau obligaţiile stabilite de instanţă pe durata termenului de supraveghere, consilierul de probaţiune verifică motivele care au determinat această nerespectare. Dacă apreciază că nerespectarea s-a făcut cu rea-credinţă, sesizează instanţa, în vederea revocării amânării aplicării pedepsei.
Sesizarea instanţei poate fi făcută de către procuror. în cazul comiterii unei noi infracţiuni în termenul de supraveghere, şi de către judecătorul delegat cu executarea, la cererea persoanei vătămate sau a altei persoane interesate, după consultarea raportului întocmit de consilierul de probaţiune. Raportul de evaluare însoţeşte sesizarea făcută de judecătorul delegat.
Vezi şi altă definiţie din dicţionarul juridic:
Comentarii despre Amânarea aplicării pedepsei
