Măsurile de supraveghere și obligațiile condamnatului
| Comentarii |
|
măsurile de supraveghere și obligațiile condamnatului, 1. Cadru legal şi justificare 2. Punerea în executare a măsurilor de supraveghere şi a obligaţiilor stabilite de instanţă
1. Cadru legal şi justificare
Noutatea acestor măsuri de supraveghere şi obligaţii este dată prin reglementarea în sine, care nu se regăsea în Codul penal anterior. Aceste dispoziţii legale se apropie totuși în conţinut de cele prevăzute la art. 93 C. pen. privind suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, dar într-o oarecare măsură şi cu cele de la art. 101 privind liberarea condiţionată. Această similaritate de reglementare între cele trei instituţii de drept penal conferă o unitate de abordare a obligaţiilor şi îndatoririlor pe care le au condamnaţii cărora, sub o formă sau alta. în funcţie de instituţia aplicată, li s-a creat un regim mai blând de ispăşire a unei pedepse aplicate ca urmare a săvârşirii unei infracţiuni.
Caracterul comun de reglementare este dat şi de faptul că prin toate cele trei instituţii se urmăresc reeducarea condamnatului, crearea cadrului favorabil reinserţiei sale sociale după executarea sancţiunii penale şi, nu în ultimul rând, atenţionarea acestuia ca pe viitor să nu mai săvârşească alte fapte penale. O altă justificare a similarităţii dintre instituţii este dată de faptul că monitorizarea respectării acestor obligaţii impuse de lege sau de instanţă este realizată de către serviciul de probaţiune, care informează uşor instanţa de judecată cu privire la respectarea îndeplinirii integrale a îndatoririlor şi obligaţiilor, îndeplinirea parţială sau cu întârziere ori cu rea-credinţă, precum şi neîndeplinirea integrală a sarcinilor primite de către condamnat, ceea ce poate conduce la revocarea sau anularea efectelor instituţiei şi dispunerea executării pedepsei în regim privativ de libertate.
Măsurile de supraveghere şi obligaţiile constituie un ansamblu de activităţi obligatorii de realizat de către condamnat pe toată perioada de supraveghere de 2 ani stabilită de legiuitor, ca urmare a beneficiului acordat de către instanţa de judecată de amânare a aplicării pedepsei, având ca efect, ca urmare a îndeplinirii condiţiilor de reeducare, neaplicarea unei pedepse, care este considerată ca executată.
Pe durata termenului de supraveghere, persoana faţă de care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei trebuie să respecte toate măsurile de supraveghere, precum şi toate obligaţiile sau doar unele dintre ele. după caz, impuse de instanţă. Termenul de 2 ani are un caracter imperativ, adică nu poate fi scurtat, chiar dacă pedeapsa a cărei amânare s-a dispus are un cuantum sub 2 ani, dar nicidecum mai mare de 2 ani.
Justificarea acestor măsuri de supraveghere şi obligaţii este dată de mai multe considerente:
- asigurarea cadrului instituţional pentru exercitarea unui control calificat pentru prevenirea săvârşirii de noi fapte penale şi pentru resocializarea efectivă a condamnatului;
- executarea pedepsei într-o modalitate liberă, lipsită de frustrări şi de consecinţele inerente ale unui regim privativ de libertate;
-crearea cadrului propice pentru despăgubirea părţii civile, stabilită prin hotărârea judecătorească.
B. Măsurile de supraveghere obligatorii. Legiuitorul a stabilit un număr de 5 măsuri cu aplicabilitate obligatorie, fără a putea să dispună asupra lor instanţa de judecată. Sarcina pentru verificarea respectării lor revine serviciului de probaţiune competent teritorial. Aceste măsuri de supraveghere au menirea de a stabili un contact direct, pe toată durata termenului de supraveghere. între persoana condamnată şi consilierul de probaţiune. care să permită verificarea comportamentului condamnatului, respectarea obligaţiilor şi a interdicţiilor impuse. Aceste măsuri sunt:
a) să se prezinte la serviciul de probaţiune, la datele fixate de acesta, in cazul fiecărui condamnat, consilierul de probaţiune este obligat să întocmească un plan de supraveghere privind evaluarea condamnatului. Evaluarea, ca proces dinamic de colectare, analiză şi interpretare a datelor, este o parte esenţială a procesului de ajutor, ce acţionează ca o etapă pregătitoare, stabilind o bază fermă pe care se vor clădi celelalte etape ale procesului de ajutor. Ea precede orice demers de intervenţie psihosocială şi este un proces ciclic, desfăşurându-se pe toată perioada lucrului cu clientul, indiferent de forma pe care o va lua intervenţia, pentru că este necesară o permanentă reevaluare a clienţilor, în funcţie de schimbarea circumstanţelor. în literatura de specialitate întâlnim trei tipuri de evaluare utilizate în activitatea de probaţiune: iniţială, continuă şi finală:
b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa. în procesul de evaluare, evaluarea iniţială a persoanei pentru care s-a solicitat referatul de evaluare cuprinde evaluarea mediului social, a comportamentului şi a consecinţelor comportamentului. Pentru a putea întocmi referatul de evaluare, este nevoie să se cunoască mediul în care trăieşte condamnatul, conduita pe care o are acesta la domiciliu în raport cu membrii familiei sale, cu vecinii, cu prietenii etc.
La modul general, din punctul de vedere al spaţiului de desfăşurare a relaţiei dintre consilierul de probaţiune desemnat să întocmească referatul de evaluare şi persoana pentru care s-a solicitat referatul, există câteva locaţii în care se pot desfăşura întâlnirile între aceştia. în scopul culegerii informaţiilor necesare întocmirii referatului:
- la sediul serviciului de probaţiune;
- la domiciliul persoanei pentru care s-a solicitat referatul de evaluare;
- într-un spaţiu pus la dispoziţie de către inspectoratul judeţean de poliţie, în cazul în care persoana pentru care s-a solicitat referatul de evaluare se află în arestul I.J.P.;
- într-un spaţiu pus la dispoziţie în penitenciar, în cazul în care persoana pentru care s-a solicitat referatul de evaluare se află în arest preventiv sau este condamnată pentru o infracţiune anterioară şi se află în penitenciar;
c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea. Tocmai pentru respectarea planului de supraveghere, este nevoie ca serviciul de probaţiune să cunoască în orice moment schimbările de locuinţă sau absenţele de la domiciliu ale condamnatului, pentru că. în caz contrar, supravegherea nu mai poate fi realizată. în situaţia în care condamnatul şi-a schimbat locuinţa, care nu se mai află în raza de activitate a serviciului de probaţiune căruia i-a fost încredinţat, se va realiza transferul dosarului în altă localitate, în care un alt serviciu este competent să realizeze supravegherea;
d) să comunice schimbarea locului de muncă. Schimbarea locului de muncă fără a informa cu privire la acest aspect consilierul de probaţiune aduce anumite neajunsuri activităţii de supraveghere, ridică semne de întrebare cu privire la caracterul licit al noului loc de muncă, ce este ţinut ascuns de către condamnat. Acesta trebuie să desfăşoare activităţi legale de obţinere a celor necesare traiului de zi cu zi;
e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. în acest mod se verifică buna-credinţâ cu privire la acceptarea măsurilor de supraveghere ori dacă se încearcă sustragerea de la îndeplinirea integrală a acestora, îngreunând controlul sau încercând să îl eludeze.
C. Obligaţiile pe care le poate dispune instanţa de judecată. Instanţa poate impune persoanei faţă de care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei să execute una sau mai multe dintre următoarele obligaţii:
a) să urmeze un curs de pregătire şcolară ori de calificare profesională. în situaţia dispunerii de către instanţa de judecată a acestei obligaţii, condamnatul va apela la consilierul de probaţiune care are repartizat cazul său, care, la rândul său. va putea identifica cursurile de calificare care pot fi organizate de agenţia judeţeană de ocupare a forţei de muncă, iar persoana condamnată poate fi îndrumată către un asemenea curs de care este interesată. Dacă, de exemplu, persoana condamnată doreşte continuarea studiilor sau reinserţia educaţională, serviciul de probaţiune contactează unitatea de învăţământ conformă cu nevoile clientului. Esenţial este faptul că persoana condamnată este cea care trebuie să acţioneze în baza motivaţiei sale, serviciul de probaţiune nerezolvându-i în mod direct problemele. Consilierul de probaţiune doar sprijină clientul în vederea realizării demersurilor sale. voinţa şi acţiunea sa fiind primordiale;
b) să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii, pe o perioadă cuprinsă între 30 şi 60 de zile, în condiţiile stabilite de instanţă, afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate, persoana nu poate presta această muncă. Numărul zilnic de ore se stabileşte prin legea de executare a pedepselor. Desigur, în acest caz, este nevoie să se verifice şi starea sănătăţii condamnatului şi dacă acesta este în măsură să desfăşoare activitatea respectivă. Tot în cadrul activităţii de supraveghere, este important a monitoriza şi supraveghea muncă neremunerată în folosul comunităţii.
Respectând această obligaţie şi desfăşurând munca neremunerată, persoana condamnată are ocazia de a menţine contactul cu comunitatea, de a-şi dezvolta capacităţile şi abilităţile, de a asimila noi aptitudini, de a se modela prosocial. Participarea la o activitate percepută de persoana care a săvârşit infracţiuni ca fiind utilă şi valoroasă pentru ceilalţi va spori sentimentul propriei valori prosociale şi propriei stime se sine pozitive.
Activitatea desfăşurată cu ocazia prestării orelor de muncă neremunerată poate oferi persoanelor condamnate ocazia de a învăţa sau de a-şi îmbunătăţi aptitudinile practice, legate de ocuparea unui loc de muncă. Se are în vedere capacitatea de a accepta instrucţiuni, de a comunica şi de a conlucra cu ceilalţi, de a gândi problemele până la capăt şi de a identifica soluţii, precum şi de a acumula atitudini profesionale şi interpersonale. Aceste aspecte vin în sprijinul persoanei condamnate în perspectiva
identificării unui loc de muncă mai bun sau păstrării celui actual, precum şi în perspectiva reducerii recidivei;
c) să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate. Această obligaţie, ca şi cele de la lit. a) şi b), are caracter formativ, de natură să conducă la îndreptarea persoanei condamnate, la reintegrarea sa socială şi profesională şi la crearea premiselor de a preveni ca pe viitor să mai săvârşească infracţiuni;
d) să se supună măsurilor de control, tratament sau îngrijire medicală. Această obligaţie îşi dovedeşte utilitatea şi în ceea ce priveşte persoanele consumatoare de droguri, condamnate la o pedeapsă neprivativă de libertate. Prin colaborarea serviciului de probaţiune cu centrul judeţean de prevenire, evaluare şi consiliere antidrog, se poate realiza o asistare corespunzătoare a persoanei, cu atât mai mult cu cât aceasta şi-a exprimat acordul de a participa la programele specializate derulate de centrul antidrog. Astfel, alături de intervenţia consilierului de probaţiune. pe durata supravegherii se poate evidenţia şi intervenţia personalului specializat din cadrul centrului antidrog. în vederea evaluării optime a persoanei, a monitorizării comportamentului dependent (adictiv) şi a modelării viitoare corespunzătoare.
Această obligaţie trebuie privită prin prisma art. 108 şi urm. C. pen., în sensul că, dacă făptuitorul, din cauza unei boli, inclusiv cea provocată de consumul cronic de alcool sau de alte substanţe psihoactive, prezintă pericol pentru societate, poate fi obligat să urmeze un tratament medical până la însănătoşire sau până la obţinerea unei ameliorări care să înlăture starea de pericol sau poate fi internat medical. Dacă nu s-a luat această măsură de siguranţă faţă de el. este nevoie ca, printr-o astfel de soluţie a instanţei de judecată, să se contribuie la însănătoşirea condamnatului;
e) să nu comunice cu victima sau cu membri de familie ai acesteia, cu persoanele cu care a comis infracţiunea sau cu alte persoane, stabilite de instanţă, ori să nu se apropie de acestea. Această obligaţie face parte din grupul obligaţiilor prohibitive pentru inculpat şi este instituită cu rolul de a elimina condiţiile favorizatoare săvârşirii de infracţiuni în viitor. Limitarea apropierii de victimă sau de membrii de familie ai acesteia, de persoanele cu care a comis infracţiunea sau de alte persoane creează o protecţie specială atât a condamnatului, cât şi a membrilor societăţii, prin evitarea unor altercaţii sau agresiuni între condamnat şi celelalte persoane din anturajul infracţional. Totodată, această obligaţie înlătură posibilitatea condamnatului de a exercita presiuni, ameninţări în cadrul unei activităţi de răzbunare faţă de victima infracţiunii pentru care a fost sancţionat de legea penală. Când stabileşte obligaţia, instanţa individualizează. în concret, conţinutul ei. ţinând seama de împrejurările cauzei;
f) să nu se afle în anumite locuri sau la anumite manifestări sportive, culturale ori la alte adunări publice, stabilite de instanţă. Este tot o obligaţie prohibitivă, care se referă la limitarea stării de pericol pentru societate când făptuitorul se află în mediul propice manifestării sale antisociale. Dacă infracţiunea pentru care a fost judecat s-a săvârşit cu ocazia participării la anumite manifestări sportive, culturale ori la alte adunări publice, este de dorit să i se interzică pe viitor această participare cu titlu de sancţiune (de exemplu, cazul unui suporter al unei echipe de fotbal), dar şi cu titlu de ocrotire a acestuia cel puţin pe perioada de 2 ani cât s-a dispus supravegherea;
g) să nu conducă anumite vehicule stabilite de instanţă. în cazul săvârşirii unei infracţiuni la regimul circulaţiei rutiere, este oportun să se interzică condamnatului conducerea unui anumit tip de vehicule. Scopul unei astfel de interdicţii este acela al prevenţiei generale şi speciale faţă de făptuitor. Am putea fi în prezenţa asocierii acestei interdicţii cu cea luată potrivit Codului rutier, de suspendare a permisului de conducere şi, implicit, a dreptului de a conduce pe o perioadă de 90 de zile, pe care judecătorul o consideră că nu este suficientă pentru reeducarea şi conştientizarea acţiunii antisociale săvârşite de către condamnat;
h) să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nicio categorie de arme. Această măsură face parte din ansamblul celor care se iau ori de câte ori ne aflăm în prezenţa acestei alternative la pedeapsa închisorii (amânarea aplicării pedepsei), dar şi în cazul liberării condiţionate;
i) să nu părăsească teritoriul României fără acordul instanţei. Părăsirea teritoriului României în situaţia în care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei nu oferă nicio certitudine că în viitor conduita condamnatului va fi corectată şi va fi conformă cu dispoziţiile legale, pentru simplul fapt că acesta nu va putea fi supravegheat şi monitorizat de serviciul de probaţiune în respectarea măsurilor de supraveghere obligatorii, dar şi a celorlalte obligaţii impuse de către instanţă. Toţi cetăţenii României, indiferent de starea materială, poziţia socială etc. sunt obligaţi să respecte dispoziţiile unei hotărâri judecătoreşti rămase definitivă. „Nimeni nu este mai presus de lege" este un principiu constituţional.
Este posibil ca instanţa de judecată, pentru motive bine determinate (caz de boală, burse universitare, cursuri de specializare etc.), să încuviinţeze părăsirea teritoriului României pentru o perioadă de timp. Desigur, serviciul de probaţiune trebuie să fie informat, trebuie sa primească toate datele de localizare a condamnatului (reşedinţă, număr de telefon, e-mail. instituţie etc.);
j) să nu ocupe sau să nu exercite funcţia, profesia, meseria ori activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii. Această obligaţie este similară în conţinut cu pedeapsa complementară prevăzută de art. 66 alin. (1) lit. g) C. pen. Este firesc ca pe perioada de 2 ani condamnatul să nu mai aibă dreptul de a ocupa sau exercita funcţia, profesia, meseria ori activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, pentru că ar însemna să consfinţim prin hotărâre judecătorească posibilitatea de a săvârşi şi alte infracţiuni pe viitor. Condamnatul are nevoie de o perioadă de reflecţie, de autoanaliză cu privire la activitatea sa ilicită, care a creat un real pericol pentru societate. De exemplu, inculpatul medic care a prescris o doză prea mare de preanestezic în vederea unei intervenţii chirurgicale, care a determinat moartea pacientei, se face vinovat de ucidere din culpă. întrucât legea prevede interzicerea dreptului de a exercita o profesie, şi nu o anumită specializare în cadrul profesiei, este ilegală interzicerea specializării de medic chirurg, în loc să se interzică profesia de medic de care s-a folosit inculpatul în săvârşirea infracţiunii1'*.
Amânarea aplicării pedepsei face imposibilă aplicarea oricărei pedepse (accesorii, complementare), nu numai a celei principale. în aceste condiţii, legiuitorul a oferit temeiul legal pentru judecător de a pronunţa obligaţii care să aibă un dublu rol: un rol de sancţiune şi un rol de prevenţie, de înlăturare a unor condiţii favorabile săvârşirii aceleiaşi infracţiuni în viitor.
Pentru stabilirea conţinutului obligaţiei de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii, pe o perioadă cuprinsă între 30 şi 60 de zile, în condiţiile stabilite de instanţă, instanţa va consulta informaţiile puse la dispoziţie periodic de către serviciul de probaţiune cu privire la posibilităţile concrete de executare existente la nivelul serviciului de probaţiune şi la nivelul instituţiilor din comunitate.
Persoana supravegheată trebuie să îndeplinească integral obligaţiile civile stabilite prin hotărâre, cel mai târziu cu 3 luni înainte de expirarea termenului de supraveghere. Prevederea asigură condiţia necesară pentru ca inculpatul să nu se sustragă de la onorarea acestei obligaţii din hotărârea judecătorească definitivă, dar dezvăluie şi o atitudine a acestuia de regret faţă de victimă şi consecinţele faptei sale, garanţie a faptului că a conştientizat greşeala pe care a făcut-o prin activitatea ilicită, astfel că există garanţii de corectare a comportamentului în viitor, manifestând respect faţă de lege şi semenii săi. în acelaşi timp. achitarea despăgubirilor civile faţă de partea civilă permite serviciului de probaţiune să aibă elemente în plus pentru redactarea evaluării finale pe care o înaintează instanţei de judecată.
Apreciem că această prevedere („cel mai târziu cu 3 luni înainte de expirarea termenului de supraveghere”) trebuie aplicată şi la celelalte activităţi cu caracter de durată (urmarea unui curs, prestarea unei activităţi neremunerate, frecventarea unui program sau urmarea unui tratament), deoarece numai în aceste condiţii serviciul probaţiune poate oferi instanţei de judecată evaluarea finală a programului de supraveghere, pentru a permite a se considera pedeapsa executată (persoana supravegheată a respectat toate obligaţiile şi s-a reeducat). Potrivit art. 86 C. pen., serviciul de probaţiune va lua măsurile necesare pentru a asigura executarea obligaţiilor prevăzute în art. 85 alin. (2) lit. a)-d), intr-un termen cât mai scurt de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare, deci chiar mai devreme de ..3 luni înainte de expirarea termenului de supraveghere”.
2. Punerea în executare a măsurilor de supraveghere şi a obligaţiilor stabilite de instanţă
Potrivit art. 47 din Legea nr. 253/2013, în cazul dispunerii amânării aplicării pedepsei, judecătorul delegat cu executarea transmite o copie de pe hotărârea instanţei serviciului de probaţiune, cu menţiunea că toate măsurile de supraveghere prevăzute la art. 85 alin. (1) C. pen. se execută integral, potrivit legii.
în situaţia în care instanţa a stabilit în sarcina persoanei faţă de care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei una sau mai multe dintre obligaţiile prevăzute la art. 85 alin. (2) C. pen., judecătorul delegat cu executarea comunică o copie de pe dispozitivul hotărârii şi persoanelor sau instituţiilor prevăzute la art. 29 din Legea nr. 253/2015, după caz.
