Audierea martorilor minori în procesul penal și umărirea penală
| Comentarii |
|
Cadrul procesual penal și tactic general al audierii
Conform art. 124 alin. (1) C. proc. pen., audierea martorului minor în vârsta de până la 14 ani are loc în prezența unuia dintre părinți, a tutorelui sau a persoanei ori a reprezentantului instituției căreia îi este încredințat minorul spre creștere și educare. Dacă aceste persoane nu pot fi prezente sau au calitatea de suspect, inculpat, persoană vătămată, parte civilă, parte responsabilă civilmente ori martor în cauză ori există suspiciunea rezonabilă ca pot influența declarația minorului, audierea acestuia are loc în prezența unui reprezentant al autorității tutelare sau a unei rude cu capacitate deplină de exercițiu, stabilite de organul judiciar.
Audierea martorului minor trebuie sa evite producerea oricărui efect negativ asupra stării psihice a acestuia. Dacă se consideră necesar, la cerere sau din oficiu, organul de cercetare penală sau instanța dispune ca la audierea martorului minor să asiste un psiholog. Martorului minor, care la data audierii nu a împlinit vârsta de 14 ani, nu i se va comunica faptul că legea pedepsește infracțiunea de mărturie mincinoasă, dar i se atrage atenția să spună adevărul. Sub raport tactic criminalistic, audierea minorului se particularizează în funcție de vârsta acestuia, aceasta distanțându-se tot mai mult de audierea majorului, pe măsură ce vârsta este mai mică. Copiii nu se dezvoltă la fel. Posibilitatea audierii ca martor a unui copil sau altul depinde, în fiecare caz concret, de gradul de dezvoltare a copilului și de natura faptelor asupra cărora acesta urmează să depună ca martor.
Audierea martorului minor, ca și în cazul majorului, parcurge aceleași etape principale: pregătirea audierii, identificarea persoanei, audierea propriu-zisă, respectiv relatarea liberă, urmată de întrebări și de răspunsuri. Cu toate acestea, cel care face audierea trebuie să aibă în vedere că procesul de formare a declarațiilor, deși este asemănător adulților (recepție - decodare - memorare - reactivare) va fi marcat de factori cum sunt: emotivitatea ridicată, lipsa experienței de viață, nivelul scăzut de cunoștințe, subiectivitatea (reflectată mai ales în tendințele de exagerare) Factorii de natură să influențeze declarația minorului sunt, în primul rând, vârsta, dezvoltarea sa psiho-somatică, mediul din care provine în anumite cazuri, anchetatorul poate întâmpina dificultăți cauzate de teama minorului, căruia îi este frică că declarațiile sale adevărate vor atrage răzbunarea persoanelor interesate. Este indicat ea acești minori să fie audiați numai după luarea măsurilor care le asigură securitatea personală.
Pregătirea audierii martorilor minori
Pregătindu-se în vederea audierii, organele judiciare trebuie să aibă o reprezentare clară asupra caracterului, înclinațiilor și intereselor minorului. Tactica audierii minorilor trebuie să corespundă vârstei, anilor de școlarizare și dezvoltării lor psihice. Întrucât minorii de aceeași vârstă și cu aceiași ani de școală prezintă dezvoltare intelectuală diferită, pe lângă trăsăturile generale, proprii vârstei și pregătirii școlare, mai necesită a fi cunoscute și particularitățile psihice ale fiecăruia.
Aceste date pot fi culese din declarațiile membrilor familiei, persoanelor apropiate, educatorilor, profesorilor Pe baza discuțiilor purtate cu părinții, rudele apropiate, profesorii, organul judiciar are posibilitatea să contureze personalitatea minorului, gradul de dezvoltare intelectuală, anumite trăsături de temperament și caracter și să determine persoanele în care el are mai multă încredere. Dintre aceste persoane urmează să aleagă, pentru a asista la audiere, pe aceea față de care el ar avea mai puține rețineri.
Locul de audiere poate fi sediul organului judiciar sau un cadru (o ambianță) cu care aceștia sunt obișnuiți (școală, cămin, domiciliu), mai ales dacă are o vârstă sub 10-12 ani. Termenul de citare va fi cât mai scurt, pentru reducerea posibilităților de influențare a minorului de către cineva interesat.
Audierea propriu-zisă a minorilor
După identificarea minorului, audierea trebuie continuată printr-o discuție interesantă pentru cel audiat. O astfel de discuție are scopul să apropie sufletește copilul și să-i câștige încrederea. Magistratul trebuie să fie blând, încrezător, prietenos, să adopte o mină deschisă, aspect ce nu va fi neglijat pe întreaga perioadă a audierii. Prin aceste discuții prealabile, minorul își învinge timiditatea, izolarea spirituală și începe să vorbească cu mai multă libertate, iar organul judiciar poate aprecia, ținând seama de vârstă, mediul familial, anii de școală, dacă minorul respectiv este sau nu suficient de dezvoltat intelectual.
Pentru a se evita obosirea copilului, este necesar să se facă pauze în timpul audierii. Trebuie avut în vedere că mulți copii nu sunt capabili să povestească timp îndelungat. De aceea, imediat ce se observă că cel audiat a început să obosească din cauza povestirii sale, este indicat ca anchetatorul să-i pună întrebările necesare pentru a obține declarații asupra detaliilor evenimentului sau pentru precizarea unor părți ale povestirii. Cu acest prilej se recomandă însă să se evite categoric orice formulare sugestivă a întrebărilor, care ar putea influența pe cel audiat. Anchetatorul trebuie să-și adapteze vorbirea sa la nivelul de dezvoltare a copilului. De asemenea, trebuie să fie împiedicate tendințele spre fantezie ale celui audiat.
Modul de audiere se va raporta la câteva particularități, și anume:
- în faza relatării libere, minorul va fi audiat cu multă răbdare, fără a fi bruscat, aprobat sau dezaprobat, speriat sau întrerupt, cu condiția să nu se abată cu totul de la subiect. De asemenea, nu este permis ca minorul să fie amenințat cu diferite măsuri de constrângere și nici să i se facă promisiuni;
- în faza adresării de întrebări, cea mai importantă în cazul audierii minorilor, întrebările trebuie să fie cât mai clare, formulate într-un limbaj accesibil copilului, concise, și să nu fie sugestive. Scopul întrebărilor este de a completa declarația cu date noi, care se pot obține prin dezvoltarea unor situații deja menționate în relatarea liberă, reamintirea unor secvențe sau momente omise în expunere. De asemenea, prin intermediul întrebărilor se realizează și un control asupra celor declarate.
Astfel cum precizam în paginile anterioare, audierea minorilor trebuie efectuată în prezența persoanelor majore apropiate celui audiat, în care acesta are încredere (spre exemplu, în prezența membrilor familiei, a educatorilor sau a învățătorilor). Persoanele care asistă la audierea copilului trebuie să-l ajute pe anchetator să învingă sfiala copilului și să obțină de la acesta declarații exacte; în alte împrejurări aceste persoane, cunos-cându-l mai bine pe minor, trebuie să tempereze tendința copilului de a descrie fantezist faptele. Însă sunt și cazuri în care sentimentele de rușine care cuprind pe minor sau teama că părinții îl vor pedepsi pentru cele întâmplate fac nerecomandabilă audierea acestuia în prezența unei persoane apropiate.
Particularități tactice în audierea minorilor
Particularitățile psihice care influențează formarea declarațiilor minorilor și a copiilor mici depind de vârstă. În aceasta privință, copiii pot fi împărțiți convențional în câteva grupe de vârstă: preșcolari, de vârsta învățământului elementar, de vârsta învățământului mediu, adolescenți. Cu prilejul audierii minorilor, organele judiciare trebuie să țină seama de psihologia fiecărei grupe. Astfel, potrivit opiniilor de ascultare exprimate în literatura de specialitate, principalele cicluri de dezvoltare a copilului și minorului sunt:
- perioada de la 1-3 ani, care, în cazul anchetei judiciare, nu prezintă interes;
- perioada preșcolară, de la 3 la 6 ani;
- perioada școlară, de la 6 la 10-11 ani;
- perioada școlară, mijlocie, sau a pubertății, de la 10 la 14 ani;
- perioada adolescenței, de la 14 la 18 ani.
Fiecăreia dintre aceste perioade îi corespunde un anumit nivel al dezvoltării psihice, căruia i se va circumscrie și conduita tactică a magistratului:
- perioada de la 3 la 6 ani este caracterizată prin instabilitate, percepția inegală a însușirii obiectelor, a spațiului și a timpului, diferită de la un copil la altul. Totodată, le este propriu un grad mare de sugestibilitate, iar categoriile de adevăr și minciună nu le sunt clare. Audierea unui copil cu vârsta cuprinsă între 3 și 6 ani trebuie să se facă de un specialist în psihologie infantilă, într-un loc care îi este familiar, pentru că numai în acest mod este posibilă stabilirea contactului psihologic cu acesta. Accentul se va pune pe relatarea spontană a minorului, iar întrebările trebuie să fie precis formulate, într-un limbaj accesibil copilului și, evident, cu multă blândețe;
- perioada de la 6 la 10 ani este definită de o dezvoltate psihică mai accentuată, caracterizată prin echilibru, ceea ce favorizează creșterea funcțiilor cognitive. Percepția spațiului și timpului se îmbunătățește sensibil. Totodată, se dezvoltă mult capacitatea de redare și memoria. Își fac apariția primele trăsături de caracter. Atitudinea morală a copilului devine mai complexă și începe să facă distincție între adevăr și minciună.
Procedeul tactic al relatării libere rămâne, și în această fază, de preferat. Pe cât posibil, minorul nu va fi întrerupt, evitându-se unele aprecieri în legătură cu asociațiile pe care copilul le poate face din cauza imaginației specifice vârstei. Întrebările se vor formula în mod clar, precis, fiindu-i adresate în așa fel încât copilul să aibă sentimentul că este luat în serios și tratat de la egal la egal. Dacă îi este teamă să spună ce cunoaște, va fi stabilită și înlăturată cauza fricii;
- perioada școlară mijlocie, de la 10 la 14 ani, este determinată de apariția pubertății, cu numeroase modificări biologice, reflectate și pe planul psihicului. Activitatea senzorială cunoaște o intensificare evidentă, posibilitățile de orientare spațială și temporală se lărgesc, iar memoria cunoaște un salt cantitativ și calitativ, prin apariția componentelor logice și a tendințelor de interpretare. Minorul este caracterizat de o conduită contradictorie, uneori de tendință spre minciună. Atracția spre faptele senzaționale îl fac să exagereze, să-și dea importanță, să comenteze cu oricine cele petrecute sau auzite, astfel putând fi ușor influențabil. De aceea, se impune audierea lui imediată, chiar pe neașteptate. Pe fondul unei atitudini calme, înțelegătoare, organul judiciar poate fi, totuși, ceva mai ferm, dacă constată că minorul este obraznic sau are tendințe de a minți.
- perioada adolescenței, de la 14 la 18 ani, este marcată de începerea introducerii minorului în viața socială, cu toate caracteristicile acestui proces. Spiritul de observație se dezvoltă mult, iar potențialul de percepție, fixare și redare este foarte ridicat. Este de subliniat faptul că reproducerea celor percepute începe să se realizeze prin filtrul propriei personalități, influența din partea altora având o pondere mai redusă. Audierea adolescenților de vârsta claselor superioare din învățământul mediu se deosebește foarte puțin de audierea martorilor maturi, în special cu privire la experiența de viață. Cu toate acestea, atitudinea organului judiciar va rămâne și acum în limitele corespunzătoare vârstei adolescentului.
