Autoritatea Electorală Permanentă
Comentarii |
|
Autoritatea Electorală Permanentă, pentru asigurarea condiţiilor logistice necesare aplicării dispoziţiilor legale privitoare la exercitarea dreptului de vot, precum şi a condiţiilor corespunzătoare pentru buna desfăşurare a operaţiunilor electorale, funcţionează Autoritatea Electorală Permanentă.
Autoritatea Electorală Permanentă este o instituţie administra-tivă autonomă cu personalitate juridică şi cu competenţă generală, care asigură aplicarea unitară, în intervalul dintre două perioade electorale, a dispoziţiilor legale privind organizarea şi desfăşurarea alegerilor sau a altor consultări cu caracter naţional sau local.
Perioada electorală cuprinde intervalul de timp dintre data aducerii la cunoştinţă publică a zilei alegerilor şi data începerii campaniei electorale, campania electorală, desfăşurarea efectivă a votării, numărarea şi centralizarea voturilor, stabilirea rezultatului votării, atribuirea mandatelor şi publicarea rezultatului alegerilor în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Autoritatea Electorală Permanentă este condusă de un preşedinte cu rang de ministru, ajutat de 2 vicepreşedinţi cu rang de secretar de stat.
în intervalul dintre două perioade electorale, Autoritatea Electorală Permanentă exercită următoarele atribuţii principale:
a) elaborează propuneri privitoare la asigurarea logisticii necesare desfăşurării alegerilor, pe care le transmite spre însuşire Guvernului şi autorităţilor administraţiei publice locale, şi urmăreşte modul de îndeplinire a propunerilor;
b) urmăreşte modul de stabilire a localurilor secţiilor de votare şi a sediilor birourilor electorale;
c) urmăreşte şi asigură realizarea din timp a dotărilor specifice secţiilor de votare;
d) urmăreşte modul de asigurare a fondurilor necesare realizării eşalonate, din timp, a logisticii necesare desfăşurării procesului electoral;
e) elaborează sisteme de protecţie a secţiilor de votare, a buletinelor de vot şi a celorlalte documente şi materiale specifice perioadei electorale;
f) monitorizează şi controlează modul de întocmire şi actualizare a listelor electorale permanente şi de păstrare a registrelor cuprinzând listele electorale permanente, precum şi modul de efectuare a comunicărilor prevăzute de lege şi de operare a acestora, la timp, în listele electorale;
g) urmăreşte modul de întocmire şi eliberare a cărţilor de alegător, în concordanţă cu listele electorale permanente;
h) urmăreşte şi controlează modul de asigurare a concordanţei dintre conţinutul listelor electorale permanente existente la primării şi exemplarul aflat la judecătorii;
i) asigură, în limita competenţelor sale, aplicarea unitară a dispoziţiilor legale referitoare la organizarea alegerilor;
j) prezintă Parlamentului, în maximum 3 luni de la încheierea alegerilor pentru Camera Deputaţilor şi Senat, pentru Preşedintele României şi pentru autorităţile administraţiei publice locale sau a unui referendum naţional, un raport asupra organizării şi desfăşurării alegerilor, respectiv a referendumului;
k) elaborează şi supune Guvernului spre aprobare, împreună cu Ministerul de Interne, calendarul acţiunilor din cuprinsul perioadei electorale;
l) elaborează proiecte de acte normative pentru îmbunătăţirea şi perfecţionarea sistemului electoral românesc, pe care le supune Guvernului spre analiză şi exercitare a dreptului de iniţiativă legislativă;
m) ţine evidenţa comunelor, oraşelor, municipiilor şi sectoarelor municipiului Bucureşti în care sunt vacante posturile de primar sau în care au fost dizolvate consiliile locale şi face propuneri Guvernului pentru stabilirea datei de organizare şi desfăşurare a noilor alegeri;
n) sprijină organizarea şi desfăşurarea alegerilor parţiale etc.
Autoritatea Electorală Permanentă prezintă Parlamentului anual un raport asupra activităţii sale.
Autoritatea Electorală Permanentă, în îndeplinirea atribuţiilor sale, adoptă decizii, hotărâri şi instrucţiuni, care se semnează de preşedinte şi se contrasemnează de vicepreşedinţi. Hotărârile Autorităţii Electorale Permanente se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi sunt obligatorii pentru toate organismele şi autorităţile cu atribuţii electorale.