Sesiunile şi şedinţele Parlamentului

Sesiunile şi şedinţele Parlamentului, în conformitate cu art. 66 din Constituţie, Camera Deputaţilor şi Senatul se întrunesc în două sesiuni ordinare pe an. Prima sesiune începe în luna februarie şi nu poate depăşi sfârşitul lunii iunie. A doua sesiune începe în luna septembrie şi nu poate depăşi sfârşitul lunii decembrie. Camera Deputaţilor şi Senatul se întrunesc şi în sesiuni extraordinare, la cererea Preşedintelui României, a biroului permanent al fiecărei Camere ori a cel puţin unei treimi din numărul deputaţilor sau al senatorilor. Convocarea Camerelor se face de preşedinţii acestora.

Fiecare din cele două Camere lucrează în şedinţe separate.

Potrivit unui regulament adoptat cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor, Camera deputaţilor şi Senatul îşi desfăşoară lucrările şi în şedinţe comune, pentru:

a) primirea mesajului Preşedintelui României;

b) aprobarea bugetului de stat şi a bugetului asigurărilor sociale de stat;

c) declararea mobilizării totale sau parţiale;

d) declararea stării de război;

e) suspendarea sau încetarea ostilităţilor militare;

f) aprobarea strategiei naţionale de apărare a ţării;

g) examinarea rapoartelor Consiliului Suprem de Apărare a Tării;

h) numirea, la propunerea Preşedintelui României, a directorilor serviciilor de informaţii şi exercitarea controlului asupra

activităţii acestor servicii;

i) numirea Avocatului Poporului;

j) stabilirea statutului deputaţilor şi al senatorilor, stabilirea indemnizaţiei şi a celorlalte drepturi ale acestora;

k) îndeplinirea altor atribuţii care, potrivit Constituţiei sau regulamentului, se exercită în şedinţă comună.

Şedinţele comune au ca organe de lucru organele celor două Camere, care funcţionează împreună, pe baza Regulamentului şedinţelor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului. Şedinţele comune sunt conduse alternativ de preşedinţii celor două Camere, asistaţi de doi secretari, câte unul pentru fiecare Cameră.

Vezi şi altă definiţie din dicţionarul juridic:

Comentarii despre Sesiunile şi şedinţele Parlamentului