Art. 483 Noul cod civil Autoritatea părintească Dispoziţii generale
| Comentarii |
|
CAPITOLUL I
Dispoziţii generale
Dispoziţii generale
Art. 483
Autoritatea părintească
(1) Autoritatea părintească este ansamblul de drepturi şi îndatoriri care privesc atât persoana, cât şi bunurile copilului şi aparţin în mod egal ambilor părinţi.
(2) Părinţii exercită autoritatea părintească numai în interesul superior al copilului, cu respectul datorat persoanei acestuia, şi îl asociază pe copil la toate deciziile care îl privesc, ţinând cont de vârsta şi de gradul său de maturitate.
(3) Ambii părinţi răspund pentru creşterea copiilor lor minori.
| ← Art. 482 Noul cod civil Efectele încetării adopţiei... | Art. 484 Noul cod civil Durata autorităţii părinteşti... → |
|---|
Citește mai mult
părinteşti, autoritatea competentă ar trebui să retragă autoritatea părintească deţinătorului ei, în totalitate sau parţial, atunci când comportamentul său sau neglijarea constituie un risc considerabil la adresa persoanei sau a bunurilor copilului. Totodată de reţine că art. 507 din noul cod civil prevede limitativ situaţiile în care exercitarea autorităţii părinteşti se face de către un singur părinte, respectiv când unul din părinţi este decedat, declarat mort prin hotărâre judecătorească, pus sub interdicţie, decăzut din exerciţiul drepturilor părinteşti, sau dacă, din orice motiv se află în neputinţă de a-şi exprima voinţa.În consecinţă, instanţa urmează a respinge cererea reclamantului privind exercitarea exclusivă a autorităţii părinteşti asupra minorului T.D., nefiind justificată exercitarea acesteia doar de către reclamant şi în consecinţă autoritatea părintească se va exercita de ambii părinţi potrivit regulii de drept comun."
Speța integrală: legeaz.net/spete-civil/cerere-exercitare-exclusiva-a-autoritatii-1843-2011
1. Potrivit dispoziţiilor art. 97-98 C. fam. (în prezent art. 483 NCC - n.n.), ambii părinţi au aceleaşi drepturi şi obligaţii faţă de copiii lor şi tot împreună stabilesc măsurile privitoare la persoana copilului. Aceasta înseamnă că părintele care nu are în grija sa copilul ca urmare a despărţirii în fapt a soţilor păstrează aceleaşi drepturi şi obligaţii cu privire la copil (C.A. Bacdu, dec. civ. nr. 82/1996, în Lege 4).
2. în cazul în care copilul a fost recunoscut de tatăl său şi a locuit împreună cu părinţii săi, aceştia exercită de comun acord autoritatea asupra minorului
Citește mai mult
(C.A. Bucureşti, s. a lll-a civ., dec. nr. 1812/2002, în P.J.C. 2001-2002, Ed. Brilliance, Piatra Neamţ, 2003, p. 157).3. Ceea ce trebuie să prevaleze întotdeauna în orice decizie referitoare la situaţia unui copil este interesul superior al acestuia din urmă. în consecinţă, prelungirea măsurii de plasament, în condiţiile în care părinţii naturali pot îngriji de copil, este în evidentă contradicţie cu interesul superior al acestuia, deoarece el va cunoaşte mai bine şi se va ataşa mai mult de familia de plasament, care este una temporară (C.A. Bucureşti, s. a lll-a civ., min. şi fam., dec. civ. nr. 41/ 2009, în Sintact).
Citește mai mult
poate fi încredinţată altor persoane decât părinţilor fireşti ori înfietori (T.R. Popescu, Dreptul familiei. Tratat, voi. II, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1965, p. 281).2. Obligaţia de întreţinere a copiilor de către părinţi nu este o consecinţă a legăturii de căsătorie, ci decurge din filiaţie. De aceea, ambii părinţi au aceleaşi drepturi şi îndatoriri faţă de copiii lor minori, fără a deosebi după cum copiii sunt din căsătorie, din afara căsătoriei ori adoptaţi. Şi, în măsura în care legea nu derogă prin dispoziţii exprese, regula îşi păstrează aplicarea. De altfel, obligaţia de întreţinere continuă să fie în sarcina părintelui chiar atunci când acesta este decăzut din drepturile părinteşti (T.R. Popescu voi. II, p. 292).
3. Termenul „familie" înseamnă, potrivit art. 4 lit. b) din Legea nr. 272/2004, părinţii şi copiii acestora, iar, conform art. 3 lit. j) din Legea nr. 273/2004, părinţii şi copiii aflaţi în întreţinerea acestora. Aceste definiţii nu au avut în vedere prevederile Constituţiei, care raportează fundamental căsătoria liber consimţită dintre soţi. Noţiunile de soţ şi părinte nu sunt sinonime, deoarece soţul este persoana căsătorită cu o altă persoană, iar părintele este persoana căsătorită sau necăsătorită faţă de care o altă persoană şi-a stabilit legătura de filiaţie naturală sau civilă. Totodată, se impune ca în ambele legi să se aibă în vedere copiii soţilor, şi nu doar cei aflaţi în întreţinerea acestora (T. Bodoaşcâ, Unele aspecte critice referitoare la necorelarea unor dispoziţii din Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului cu anumite norme din Legea nr. 273/2004 privind regimul juridic al adopţiei, în Dreptul nr. 5/2005, p. 85-94).
4. Principiul coparentalităţii nu este nou decât prin amplitudinea acţiunii sale. Dacă în reglementarea anterioară drepturile şi îndatoririle părinteşti, de asemenea recunoscute ambilor părinţi, din căsătorie sau din afara căsătoriei, fără nicio distincţie [art. 97 alin. (1) C. fam.), erau exercitate, respectiv îndeplinite împreună şi în mod egal, ca regulă, numai în cazul părinţilor căsătoriţi între ei, prevederile noului Cod civil promovează o filozofie diferită: exercitarea în comun şi în mod egal a autorităţii părinteşti este principiul cu acţiune generală, oricare ar fi statutul părinţilor sau dacă aceştia convieţuiesc ori nu (E. Florian, Dreptul familiei-în reglementarea noului Cod civil, ed. a 4-a, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2011, P- 301).
5. Organizaţiile implicate în protecţia copiilor sunt: a) Direcţia Generală pentru Protecţia Copilului,direcţiedespecialitateînsubordinea Ministerului Muncii, Familieişi Protecţiei Sociale; b) Comisia pentru protecţia copilului, organ de specialitate, fără personalitate juridică, care funcţionează în subordinea consiliului judeţean, respectiv a consiliilor locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti; c) Direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului, instituţie cu personalitate juridică, ce se află în subordinea consiliului judeţean, respectiv a consiliilor locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti şi oferă asistenţă şi sprijin pentru copii, familie, persoane singure, persoane vârstnice, persoane aflate în nevoie, abuzate, marginalizate sau cu dizabilităţi şi oricărei persoane aflate în nevoie; are responsabilităţi în cazurile de abuz, rele tratamente, neglijare sau exploatare, inclusiv exploatare prin muncă, trafic de copii, repatrierea şi reintegrarea socială a copiilor neînsoţiţi, respectiv returnarea familiilor cu copii şi acordarea de servicii de sprijin în funcţie de nevoi; d) Serviciul public de asistenţă socială, funcţionează la nivelul comunelor, oraşelor şi municipiilor, în subordinea consiliului local; e) Structuri comunitare consultative, grupuri informale de susţinere a activităţilor de protecţie socială; membrii lor sunt cetăţeni ai comunităţii, lideri formali şi informali, care doresc să se implice ca voluntari în procesul de intervenţie în vederea rezolvării problemelor comunităţii. Structurile comunitare consultative recomandă Direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului sau Serviciului public de asistenţă socială din localitate luarea unor măsuri pentru soluţionarea anumitor cazuri prin acordarea unor servicii, precum şi prin acţiuni de prevenire a abuzurilor asupra copiilor (abuzuri sexuale, fizice sau emoţionale), a neglijării (fizice, medicale sau educaţionale), a exploatării economice a copiilor (prin muncă sub limita legală, prin cerşetorie etc.), a exploatării sexuale şi a traficului de copii; f) organisme private.
► „Art. 1. (5) Drepturile părinteşti se exercită numai în interesul copiilor";
► „Art. 97. (1) Ambii părinţi au aceleaşi drepturi şi îndatoriri faţă de copiii lor minori, fără a deosebi după cum aceştia sunt din căsătorie, din afara căsătoriei, ori adoptaţi. (2) Ei exercită drepturile lor părinteşti numai în interesul copiilor".
Legislaţie conexă:
Art. 262 NCC
Relaţiile dintre părinţi şi copii
(1) Copilul nu poate fi separat de părinţii săi fără încuviinţarea acestora, cu excepţia cazurilor prevăzute de lege.
(2) Copilul care nu locuieşte la părinţii săi sau,
Citește mai mult
după caz, la unul dintre ei are dreptul de a avea legături personale cu aceştia. Exerciţiul acestui drept nu poate fi limitat decât în condiţiile prevăzute de lege, pentru motive temeinice, luând în considerare interesul superior al copilului.Art. 397 NCC
Exercitarea autorităţii părinteşti de către ambii părinţi
După divorţ, autoritatea părintească revine în comun ambilor părinţi, afară de cazul în care instanţa decide altfel.
Art. 398 NCC
Exercitarea autorităţii părinteşti de către un singur părinte
(1) Dacă există motive întemeiate, având în vedere interesul superior al copilului, instanţa hotărăşte ca autoritatea părintească să fie exercitată numai de către unul dintre părinţi.
(2) Celălalt părinte păstrează dreptul de a veghea asupra modului de creştere şi educare a copilului, precum şi dreptul de a consimţi la adopţia acestuia.
Art. 399 NCC
Exercitarea autorităţii părinteşti de către alte persoane
(1) În mod excepţional, instanţa de tutelă poate hotărî plasamentul copilului la o rudă sau la o altă familie ori persoană, cu consimţământul acestora, sau într-o instituţie de ocrotire. Acestea exercită drepturile şi îndatoririle care revin părinţilor cu privire la persoana copilului.
(2) Instanţa stabileşte dacă drepturile cu privire la bunurile copilului se exercită de către părinţi în comun sau de către unul dintre ei.
Art. 404
Raporturile dintre părinţi şi copiii lor minori în alte cazuri
În cazul prevăzut la art. 293 alin. (2), instanţa hotărăşte asupra raporturilor dintre părinţi şi copiii lor minori, dispoziţiile art. 396-403 fiind aplicabile în mod corespunzător.
Art. 2 Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului (M. Of. nr. 557/2004)
(1) Prezenta lege, orice alte reglementări adoptate în domeniul respectării şi promovării drepturilor copilului, precum şi orice act juridic emis sau, după caz, încheiat în acest domeniu se subordonează cu prioritate principiului interesului superior al copilului.
(2) Principiul interesului superior al copilului este impus inclusiv în legătură cu drepturile şi obligaţiile ce revin părinţilor copilului, altor reprezentanţi legali ai săi, precum şi oricăror persoane cărora acesta le-a fost plasat în mod legal.
(3) Principiul interesului superior al copilului va prevala în toate demersurile şi deciziile care privesc copiii, întreprinse de autorităţile publice şi de organismele private autorizate, precum şi în cauzele soluţionate de instanţele judecătoreşti.
(4) Persoanele prevăzute la alin. (3) sunt obligate să implice familia în toate deciziile, acţiunile şi măsurile privitoare la copil şi să sprijine îngrijirea, creşterea şi formarea, dezvoltarea şi educarea acestuia în cadrul familiei.
Art. 5 Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului (M. Of. nr. 557/2004)
(1) Copiii au dreptul la protecţie şi asistenţă în realizarea şi exercitarea deplină a drepturilor lor, în condiţiile prezentei legi.
(2) Răspunderea pentru creşterea şi asigurarea dezvoltării copilului revine în primul rând părinţilor, aceştia având obligaţia de a-şi exercita drepturile şi de a-şi îndeplini obligaţiile faţă de copil ţinând seama cu prioritate de interesul superior al acestuia.
(3) În subsidiar, responsabilitatea revine colectivităţii locale din care fac parte copilul şi familia sa. Autorităţile administraţiei publice locale au obligaţia de a sprijini părinţii sau, după caz, alt reprezentant legal al copilului în realizarea obligaţiilor ce le revin cu privire la copil, dezvoltând şi asigurând în acest scop servicii diversificate, accesibile şi de calitate, corespunzătoare nevoilor copilului.
(4) Intervenţia statului este complementară; statul asigură protecţia copilului şi garantează respectarea tuturor drepturilor sale prin activitatea specifică realizată de instituţiile statului şi de autorităţile publice cu atribuţii în acest domeniu.
Art. 31 alin. (1)-(2) Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului (M. Of. nr. 557/2004)
(1) Ambii părinţi sunt responsabili pentru creşterea copiilor lor.
(2) Exercitarea drepturilor şi îndeplinirea obligaţiilor părinteşti trebuie să aibă în vedere interesul superior al copilului şi să asigure bunăstarea materială şi spirituală a copilului, în special prin îngrijirea acestuia, prin menţinerea relaţiilor personale cu el, prin asigurarea creşterii, educării şi întreţinerii sale, precum şi prin reprezentarea sa legală şi administrarea patrimoniului său.
Art. 39 din Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului (M. Of. nr. 557/2004)
(1) Orice copil care este, temporar sau definitiv, lipsit de ocrotirea părinţilor săi sau care, în vederea protejării intereselor sale, nu poate fi lăsat în grija acestora are dreptul la protecţie alternativă.
(2) Protecţia prevăzută la alin. (1) include instituirea tutelei, măsurile de protecţie specială prevăzute de prezenta lege, adopţia. În alegerea uneia dintre aceste soluţii autoritatea competentă va ţine seama în mod corespunzător de necesitatea asigurării unei anumite continuităţi în educarea copilului, precum şi de originea sa etnică, religioasă, culturală şi lingvistică.
Art. 2 din Legea nr. 273/2004 privind regimul juridic al adopţiei, republicată (M. Of. nr. 788/2009)
Următoarele principii trebuie respectate în mod obligatoriu în cursul procedurii adopţiei:
a) principiul interesului superior al copilului;
b) principiul creşterii şi educării copilului într-un mediu familial;
c) principiul continuităţii în educarea copilului, ţinându-se seama de originea sa etnică, culturală şi lingvistică;
d) principiul informării copilului şi luării în considerare a opiniei acestuia în raport cu vârsta şi gradul său de maturitate;
e) principiul celerităţii în îndeplinirea oricăror acte referitoare la procedura adopţiei;
f) principiul garantării confidenţialităţii în ceea ce priveşte datele de identificare ale adoptatorului sau, după caz, ale familiei adoptatoare, precum şi în ceea ce priveşte identitatea părinţilor fireşti.
Art. 48 Constituție
Familia
(1) Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între soţi, pe egalitatea acestora şi pe dreptul şi îndatorirea părinţilor de a asigura creşterea, educaţia şi instruirea copiilor.
(2) Condiţiile de încheiere, de desfacere şi de nulitate a căsătoriei se stabilesc prin lege. Căsătoria religioasă poate fi celebrată numai după căsătoria civilă.
(3) Copiii din afara căsătoriei sunt egali în faţa legii cu cei din căsătorie.
Art. 8 din Convenţia europeană a drepturilor omului
1. Orice persoană are dreptul la respectarea vieţii sale private şi de familie, a domiciliului său şi a corespondenţei sale.
2. Nu este admis amestecul unei autorităţi publice în executarea acestui drept decât în măsura în care acest amestec este prevăzut de lege şi dacă constituie o măsură care, într-o societate democratică, este necesară pentru securitatea naţională, siguranţa publică, bunăstarea economică a ţării, apărarea ordinii şi prevenirea faptelor penale, protejarea sănătăţii sau a moralei, ori protejarea drepturilor şi libertăţilor altora.
Art. 5 din Protocolul nr. 7 adiţional la Convenţia europeană a drepturilor omului
Egalitatea dintre soţi
Soţii se bucură de egalitate în drepturi şi în responsabilităţi cu caracter civil, între ei şi în relaţiile cu copii lor în ceea ce priveşte căsătoria, pe durata căsătoriei şi cu prilejul desfacerii acesteia. Prezentul articol nu împiedică Statele să ia măsurile necesare în interesul copiilor.
Art. 24 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene
Drepturile copilului
(1) Copiii au dreptul la protecţia şi îngrijirile necesare pentru asigurarea bunăstării lor. Ei îşi pot exprima în mod liber opinia. Aceasta se ia în considerare în problemele care îi privesc, în funcţie de vârsta şi gradul lor de maturitate.
(2) În toate acţiunile referitoare la copii, indiferent dacă sunt realizate de autorităţi publice sau de instituţii private, interesul superior al copilului trebuie să fie considerat primordial.
(3) Orice copil are dreptul de a întreţine cu regularitate relaţii personale şi contacte directe cu ambii părinţi, cu excepţia cazului în care acestea sunt contrare interesului său.
► Regulamentul Consiliului (CE) nr. 2201/2003 din 27 noiembrie 2003 cu privire la competenţa jurisdicţională, recunoaşterea şi executarea hotărârilor în domeniul matrimonial şi al răspunderii părinteşti (J.O. L 338/2003);
► Convenţia cu privire la drepturile copilului, adoptată de Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite la 20 noiembrie 1989, ratificată prin Legea nr. 18/1990, republicată (M. Of. nr. 314/2001);
► Convenţia asupra relaţiilor personale care privesc copiii, adoptată la Strasbourg la 15 mai 2003, ratificată prin Legea nr. 87/2007 (M. Of. nr. 257/2007);
► Convenţia privind competenţa, legea aplicabilă, recunoaşterea, executarea şi cooperarea cu privire la răspunderea părintească şi măsurile privind protecţia copiilor, adoptată la Haga la 19 octombrie 1996, ratificată prin Legea nr. 361/2007 (M. Of. nr. 895/2007).