Calculul duratei pedepselor și a măsurilor preventive privative de libertate
Comentarii |
|
Calculul duratei pedepselor și a măsurilor preventive privative de libertate, prin durata executării pedepsei se înţelege perioada cuprinsă între ziua în care condamnatul a început executarea hotărârii definitive de condamnare şi până se împlineşte termenul stabilit de către instanţă. Legiuitorul a stabilit că ziua în care începe executarea pedepsei şi ziua în care încetează se socotesc în durata executării.
Este deosebit de importantă calcularea corectă a duratei executate, deoarece doar astfel vor fi aplicate corect alte instituţii de drept, cum sunt: liberarea condiţionată, executarea totală a pedepsei, termenul de reabilitare judecătorească, aplicarea corectă a instituţiei recidivei etc. Dar ce este mai important este faptul că se respectă principiul internaţional acceptat al evitării deţinerii arbitrare.
În Declaraţia Universală a Drepturilor Omului din 10 decembrie 1948 este statuat, la art. 9, că „nimeni nu trebuie să fie arestat, deţinut sau exilat în mod arbitrar". Pentru a respecta dispoziţiile acestui text unanim acceptat de statele lumii, este nevoie să se realizeze un calcul exact al duratei pedepselor, desigur, ţinând. în acelaşi timp. cont de toate instituţiile dreptului penal care influenţează acest calcul. Bunăoară, perioada în care condamnatul, în cursul executării pedepsei, se află bolnav în spital intră în durata executării, în afară de cazul în care şi-a provocat în mod voit boala, iar această împrejurare se constată în cursul executării pedepsei. De asemenea, permisiunile de ieşire din penitenciar, acordate condamnatului conform legii de executare a pedepselor, intră în durata executării pedepsei. Dacă nu ar fi aşa. s-ar ajunge la anihilarea efectului de recompensă al permisiei acordate condamnatului pentru comportamentul său din timpul executării pedepsei privative de libertate în penitenciar.
Ziua de închisoare se socoteşte ca zi executată fără a fi influenţată de momentul la care condamnatul a început executarea şi se termină în ziua stabilită pentru eliberare, indiferent de ora punerii efective în libertate a condamnatului. Ziua-amendă urmează aceeaşi regulă, iar zilele-amendâ sunt înlocuite cu zile de închisoare în cazurile şi condiţiile stabilite de lege.
Un loc aparte atât la Biroul executări penale din cadrul fiecărei instanţe de judecată, cât şi la Biroul evidenţă din cadrul penitenciarului îl ocupă ţinerea evidenţelor privind amânările sau întreruperile de executare. în prezent, aceste evidenţe se ţin în format electronic.
Perioada în care o persoană a fost supusă unei măsuri preventive privative de libertate se scade din durata pedepsei închisorii pronunţate. Scăderea se face şi atunci când condamnatul a fost urmărit sau judecat, în acelaşi timp ori în mod separat, pentru mai multe infracţiuni concurente, chiar dacă a fost condamnat pentru o altă faptă decât cea care a determinat dispunerea măsurii preventive.
Perioada în care o persoană a fost supusă unei măsuri preventive privative de libertate se scade şi în caz de condamnare la pedeapsa amenzii, prin înlăturarea în tot sau în parte a zilelor-amendâ. în cazul amenzii care însoţeşte pedeapsa închisorii, perioada în care o persoană a fost supusă unei măsuri preventive privative de libertate se scade din durata pedepsei închisorii.
De asemenea. Codul penal reglementează şi computarea pedepselor şi a măsurilor preventive executate în afara ţării. Astfel în cazul infracţiunilor săvârşite în condiţiile art. 8. art. 9, art. 10 sau art. 11 C. pen., adică în condiţiile aplicării principiului teritorialităţii legii penale, al personalităţii legii penale, al realităţii şi al universalităţii legii penale, partea din pedeapsă, precum şi durata măsurilor preventive privative de libertate executate în afara teritoriului ţârii se scad din durata pedepsei aplicate pentru aceeaşi infracţiune în România. Aceeaşi regulă se aplică în mod corespunzător şi în cazul în care pedeapsa executată în afara ţării este amenda.
A făcut 5 luni cat mai are de executat?
Este pensionat,bolnav dependent de insulină ,pancreatită cronică.A platit 2 ani de zile eșalonat din debit.Nu poate munci .
Ce perioadă ar trebui să execute ?
Vă multumesc
O zi buna va doresc.