Dosarul individual al persoanei condamnate la închisoare
Comentarii |
|
dosarul individual al persoanei condamnate la închisoare, în regimul penitenciar, acest dosar conţine date şi actul de identitate, fotografii din faţă şi din profil, hotărârea judecătorească de condamnare, mandatul de executare a pedepsei, cazierul judiciar, fişa dactiloscopică, fişa medicală, dovezi de îndeplinire a obligaţiilor privind cunoaşterea legislaţiei în materie şi o serie de documente care privesc exercitarea drepturilor condamnatului, participarea lui la activităţi educative, culturale, terapeutice etc., acordarea recompenselor şi aplicarea sancţiunilor disciplinare, precum şi orice alte documente care privesc regimul de executare a pedepsei.
Acest dosar poate fi consultat de către condamnat, iar datele cu caracter personal ale acestuia sunt confidenţiale, potrivit legii.
Administraţia penitenciarului completează, pentru fiecare persoană condamnată, dosarul individual cu documentarul penal, dosarul de educaţie şi asistenţă psihosocială, dosarul disciplinar, dosarul de cereri a cărui competenţă de soluţionare revine penitenciarului, precum şi cu fişa medicală.
Modul de gestionare şi documentele cuprinse în dosarul individual sunt stabilite prin regulamentul de aplicare a Legii nr. 254/2013.
Registrele privind persoanele condamnate sunt întocmite de administraţia fiecărui penitenciar şi sunt menţionate în conţinutul art. 106 din Legea nr. 254/2013, şi anume:
a) registrul de evidenţă a primirii persoanelor condamnate. în care se consemnează anul, luna. ziua şi ora la care persoana condamnată a fost primită în penitenciar:
b) registrul de evidenţă a punerii în libertate a persoanelor condamnate, în care se consemnează anul, luna. ziua şi ora la care persoana condamnată a fost pusă în libertate:
c) registrul de evidenţă privind utilizarea mijloacelor de imobilizare, în care se consemnează anul, luna, ziua şi ora aplicării şi încetării aplicării mijloacelor de imobilizare, inclusiv privind cazarea în camera de protecţie.
Administraţia Naţională a Penitenciarelor şi administraţia penitenciarului adoptă măsurile tehnice şi organizatorice necesare protejării datelor cu caracter personal ale persoanelor condamnate.