Regimul semideschis de detenție în penitenciar

regimul semideschis penitenciar, în art. 37, Legea nr. 254/2013 prevede că regimul semideschis se aplică iniţial persoanelor condamnate la pedeapsa închisorii mai mare de un an, dar care nu depăşeşte 3 ani.

Persoanele condamnate care execută pedeapsa în regim semideschis sunt cazate în comun, se pot deplasa neînsoţite în zone prestabilite din interiorul penitenciarului, prestează muncă şi desfăşoară activităţi educative, culturale, terapeutice, de consiliere psihologică şi asistenţă socială, moral-religioase. instruire şcolară şi formare profesională, sub supraveghere. în grupuri, în spaţii din interiorul penitenciarului care rămân deschise în timpul zilei. în condiţiile stabilite prin regulamentul de aplicare a legii.

Regimul se aplică şi persoanelor condamnate care execută pedeapsa în regim deschis, dar au comis o infracţiune sau o abatere disciplinară foarte gravă ori mai multe abateri disciplinare grave sau care, din cauza comportamentului necorespunzător, devenind incompatibile cu acest tip de regim.

Regimul poate fi aplicat deţinutului încadrat iniţial în regimul închis, dar care a avut o comportare bună, putând fi transferat în regimul semideschis.

în mod excepţional, natura şi modul de săvârşire a infracţiunii, persoana condamnatului. precum şi comportarea acesteia până la stabilirea regimului de executare pot determina includerea persoanei condamnate în regimul de executare imediat inferior sau imediat superior ca grad de severitate, în condiţiile stabilite prin regulamentul de aplicare a legii.

Persoanele condamnate care execută pedeapsa în regim semideschis pot presta muncă şi desfăşura activităţi educative, culturale, terapeutice, de consiliere psihologică şi asistenţă socială, moral-religioase, instruire şcolară şi formare profesională. în afara penitenciarului, sub supraveghere inclusiv electronică. în condiţiile stabilite prin regulamentul de aplicare a legii.

Acest sistem permite ca persoanele condamnate să fie cazate separat, în secţii interioare sau exterioare independente. Aceşti deţinuţi desfăşoară un program de activităţi productive şi educative, culturale, terapeutice, de consiliere psihologică şi asistenţă socială sub supraveghere. Camerele de deţinere sunt organizate pentru deţinerea în comun cu uşile deschise, iar noaptea vor fi închise şi asigurate, iar paza perimetrului şi supravegherea pe timpul nopţii se realizează continuu în secţiile exterioare. Pe perioada participării la anumite activităţi a întregului efectiv dintr-o cameră, uşa este închisă şi asigurată. Pe timpul nopţii, după închiderea camerelor, se asigură supravegherea de către personalul anume desemnat, precum şi paza perimetrelor, atunci când cazarea se face în secţii exterioare locului de deţinere.

Cazarea în camere se va face aplicând principiul separării femeilor de bărbaţi. Alte criterii pentru separarea sau gruparea acestor persoane sunt: compatibilitatea intelectuală şi de ordin cultural, interesul de participare la activităţi de resocializare şi de folosire la muncă. Munca prestată se desfăşoară cu supravegherea personalului neînarmat, dar dotat cu mijloace de comunicare şi legătură.

Condamnaţii pot fi vizitaţi, iar vizitele se desfăşoară fără sistem de separare între vizitatori şi condamnaţi, cu supravegherea vizuală din partea personalului.

Cadrele de pază din penitenciar au obligaţia de a supraveghea deţinuţii, de a face apelul de mai multe ori pe zi, de a pretinde respectarea unor momente obligatorii din programul zilnic, cum ar fi deşteptarea, masa, activităţile productive, activităţile re-educative, somnul. Activităţile de educaţie şi intervenţie psihosocială se desfăşoară în grupuri. în spaţii în interiorul locului de deţinere, care rămân deschise pe timpul zilei, pe baza unor programe care urmăresc dezvoltarea acelor aptitudini şi deprinderi, care să permită persoanelor private de libertate reintegrarea în viaţa socială.

Regimul semideschis de executare a pedepsei este caracterizat printr-o disciplină liber consimţită şi o muncă creativă ce oferă condamnatului sensul responsabilităţii, organizând astfel, în mod gradual, revenirea sa la o viaţă normală. Aplicarea acestui regim de deţinere înseamnă acceptarea şi a unor riscuri, căci unii deţinuţi, influenţabili, în ciuda sprijinului şi a încrederii ce le sunt acordate, pot profita de posibilitatea de circulaţie în afara penitenciarului, putând evada sau săvârşi noi infracţiuni. Ca element de asumare a responsabilităţii. în cadrul acestui regim pot fi repartizaţi doar condamnaţii care consimt în scris, semnând un angajament cu privire la desfăşurarea tuturor activităţilor în conformitate cu legea şi regulamentul de executare a pedepsei.

Penitenciar cu regim semideschis în România

Penitenciarele care aplică regimurile semideschis şi deschis în ţara noastră sunt: Baia Mare. Bistriţa, Botoşani, Brăila şi Secţia G.A.Z. şi tranzit, Codlea şi Secţia tranzit, Deva, Bucureşti Rahova şi Secţia tranzit, Pelendava şi Secţia Fâcăi, Ploieşti şi Secţiile Berceni şi Movila Vulpii. Satu Mare, Târgu-Jiu şi Secţia Pojogeni, Timişoara şi Secţia Vânjuleţ. Vaslui şi Secţia tranzit.

Vezi şi altă definiţie din dicţionarul juridic:

Comentarii despre Regimul semideschis de detenție în penitenciar




Iulia 15.09.2020
Fiul meu este condamnat la trei ani și jumate din care a executat un an și 9 luni mi-a zis să mă interesez ce înseamnă semideschis .Va rog mult dacă îmi puteți explica ce înseamnă semideschis și cit mai are de făcut
Răspunde
Neta 30.07.2020
Condamnatii in regim semidechis pot frecventa universitate? Multumesc.
Răspunde
Staicu Marian 11.02.2019
Condamnatii in regim deschis sau semideschis pot frecventa cursurile unei unitati de invatamant in afara de cele organizate in penitenciar?
Răspunde