Primirea deţinutului în penitenciar - începerea executării pedepsei
| Comentarii |
|
primirea deţinutului în penitenciar - începerea executării pedepsei, executarea pedepsei privative de libertate începe odată cu primirea condamnatului în locul de deţinere. Pentru primirea persoanelor private de libertate în penitenciarele-spital. este necesară recomandarea de internare din partea medicului sau o dispoziţie a organului judiciar.
Condamnaţii sunt primiţi cu dosarele de penitenciar, acestea, în prezent, sunt întocmite de către organele însărcinate cu îndeplinirea mandatului de executare a închisorii sau chiar de către funcţionarii locului de deţinere. Dosarul de penitenciar este un document de o deosebită importanţă, care - indiferent de numărul transferurilor sau al întreruperilor executării pedepsei - îl însoţeşte pe condamnat pe toată durata detenţiei, marcând evoluţia acestuia sub acţiunea coercitivă şi reeducatoare a pedepsei
aplicate şi, în final, marcând gradul de eficienţă a regimului de deţinere la care a fost supus. Acest document cuprinde, printre altele:
- datele biografice ale condamnatului;
- starea de recidivă şi antecedentele penale;
- date referitoare la munca depusă de deţinut pe timpul detenţiei;
- caracterizări ale condamnatului;
- recompensele acordate şi măsurile disciplinare luate împotriva sa;
- data expirării pedepsei.
Dosarul de penitenciar este un document confidenţial; el poate fi studiat de către deţinut sau avocat, cu acordul comandantului penitenciarului. Directorul locului de deţinere stabileşte, prin decizie, categoriile de personal penitenciar care au acces la aceste informaţii.
După identificarea persoanei, funcţionarul care efectuează primirea aduce la cunoştinţa condamnatului bunurile care pot fi păstrate asupra sa, bunurile care sunt interzise şi consecinţele care decurg din nedeclararea şi păstrarea lor în ascuns, trecând apoi la executarea percheziţiei corporale,efectuată de o persoană de acelaşi sex cu cel condamnat. Una dintre obligaţiile condamnatului este şi aceea de a se supune percheziţiei care se face la primirea în penitenciar, precum şi în decursul deţinerii, ori de câte ori este necesar.
Obiectele interzise, ce nu pot fi păstrate de către condamnaţi, se împart în trei categorii:
- obiecte care ar putea fi folosite ca mijloc de atac împotriva persoanelor sau cu ajutorul cărora deţinuţii se pot sustrage de la aplicarea regimului de detenţie;
- obiecte care ar putea înlesni comunicarea dintre condamnat şi persoanele din afară (cărţi, scrisori, instrumente de scris, acte etc.);
- obiecte care pot favoriza comerţul ilicit în rândul deţinuţilor (bani, obiecte de valoare, echipament civil peste cel admis).
Odată cu terminarea percheziţiei corporale, se restituie condamnatului bunurile pe care are dreptul să le poarte asupra sa, celelalte fiind inventariate şi date spre păstrare administraţiei penitenciare sau trimise familiei, la cererea condamnatului.
După percheziţie i se aduc la cunoştinţă condamnatului obligaţiile care îi revin pe timpul executării pedepsei, măsurile disciplinare care i se aplică în cazul săvârşirii de abateri, cât şi recompensele pe care le poate obţine ca urmare a stăruinţei depuse în muncă şi a unei comportări corespunzătoare. Felul în care este purtată această discuţie de către funcţionarul penitenciarului are o deosebită importanţă, mai ales în cazul infractorilor fără antecedente penale.
Primul contact cu penitenciarul are un efect hotărâtor în conduita ulterioară a condamnatului. Dacă în acest moment se va reuşi să i se insufle ideea că instituţia nu urmăreşte reprimarea lui, ci reintegrarea sa ca persoană utilă societăţii, receptivitatea lui la acţiunea educativă şi deci rezultatele obţinute vor fi dintre cele mai satisfăcătoare.
