casare cu reţinere, soluţie pronunţată în ipoteza admiterii recursului şi care determină rejudecarea cauzei de către instanţa de control judiciar. C.r. constituie o măsură stabilită de lege în scopul de a garanta operativitatea judecăţii; prin rejudecarea cauzei de către instanţa de recurs se evită consecinţele nefavorabile ale unor casări repetate, realizându-se şi o economie de timp şi de cheltuieli. în dreptul procesual civil român, c.r. reprezintă regula, iar casarea cu trimitere excepţia. în caz de casare, curţile de apel şi tribunalele vor rejudeca pricina în fond, fie la termenul când a avut loc admiterea recursului, situaţie în care se pronunţă o singură decizie, fie la un alt termen stabilit în acest scop. înalta Curte de Casaţie şi Justiţie hotărăşte asupra fondului cauzei în toate cazurile în care casează hotărârea atacată numai în scopul aplicării corecte a legii la împrejurări de fapt ce au fost deplin stabilite [v. şi rejudecare după casare]
Vezi şi altă definiţie din dicţionarul juridic:
Comentarii despre Casare cu reţinere
