cauza convenţiei arbitrale, condiţie esenţială a convenţiei arbitrale, care, prin natura sa, este un act juridic de natură complexă, contractuală şi procesuală în acelaşi timp. Ea reprezintă scopul în vederea căruia s-a încheiat convenţia arbitrală. De specificul convenţiei arbitrale este faptul că ea produce efecte nu numai între părţi, ci şi faţă de arbitrii, care sunt persoanele însărcinate cu soluţionarea litigiului. Obligaţia pe care ea o generează în sarcina arbitrilor este aceea de a soluţiona litigiul. Raportat la convenţia arbitrală, arbitrii nu sunt terţi în sensul tradiţional al conceptului, şi aceasta cu atât mai evident în cazul arbitrajului instituţional, unde acceptarea de către o persoană de a fi înscrisă pe lista arbitrilor implică, prin ea însăşi, acceptarea de a soluţiona orice litigiu în care a fost nominalizată ca arbitru. Este motivul pentru care convenţia arbitrală este un act juridic cauzal, ceea ce presupune o legătură indisolubilă între consimţământul părţilor şi cauza actului juridic. Arbitrajul nu poate exista în afara voinţei părţilor, a cărei manifestare are ca scop imediat procedura de soluţionare a litigiului născut sau care s-ar putea naşte. Scopul mediat al convenţiei arbitrale personifică motivul determinant pentru care părţile au încheiat respectiva convenţie. Cauza nu este un simplu element constitutiv al voinţei juridice. Ea îşi demonstrează utilitatea sub un triplu aspect: a) constituie un element de ocrotire a voinţei părţilor din actul juridic; b) reprezintă un instrument eficace de apărarea a ordinii publice şi a bunelor moravuri; c) permite calificarea contractelor în general, deci şi a convenţiei arbitrale, ajutând la desluşirea reală a voinţei părţilor. Cauza convenţiei arbitrale este prezumată până la proba contrară. Pentru a fi validă, ea trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: să existe, să fie reală, licită şi morală [v. şi convenţie arbitrală].
Vezi şi altă definiţie din dicţionarul juridic:
Comentarii despre Cauza convenţiei arbitrale
