casare cu trimitere, soluţie pronunţată în ipoteza admiterii recursului şi care determină rejudecarea litigiului de către instanţa care a judecat cauza în fond, de o altă instanţă de acelaşi grad sau de un alt organ cu activitate jurisdicţio-nală. C.t. se dispune de instanţa de recurs numai în una din următoarele situaţii: 1) când prima instanţă a judecat litigiul fără a intra în cercetarea fondului; soluţionarea cauzei fără cercetarea fondului poate avea loc în cazul admiterii eronate a unor excepţii de procedură, cum sunt: lipsa de calitate, prescripţia dreptului la acţiune, lipsa semnăturii de pe cererea de chemare în judecată, netimbrarea cererii, puterea lucrului judecat etc.; situaţia este identică şi atunci când instanţa a pronunţat în mod greşit o hotărâre de declinare a competenţei sau în ipoteza nesolu-ţionării în fond a unor capete de cerere; c.t. se dispune şi în ipoteza în care instanţa a omis să statueze asupra unor pretenţii, deşi era obligată să procedeze la cercetarea acestora din oficiu; în toate situaţiile menţionate, c.t. se întemeiază pe necesitatea asigurării principiului celor două grade de jurisdicţie; exigenţele acestui principiu impun ca fondul oricărui litigiu să fie soluţionat de către instanţa competentă; părţile nu pot fi sustrase în niciun mod de la judecătorii lor fireşti; 2) când judecata s-a făcut în lipsa părţii care nu a fost citată legal atât la administrarea probelor, cât şi la dezbaterea fondului; c.t. se impune şi într-o asemenea împrejurare, pentru ca părţile să nu fie private de primul grad de jurisdicţie; soluţia c.t. este, de altfel, singura de natură să asigure respectarea dreptului la apărare şi a principiului contradic-torialităţii; principiile fundamentale menţionate nu se pot realiza în lipsa citării legale a părţilor; pentru remedierea eventualelor neregulari-tăţi săvârşite de instanţă se impune c.t.; dispoziţiile legale privitoare la c.t. sunt de strictă interpretare; aceasta înseamnă că o atare măsură se va dispune doar dacă partea nu a fost legal citată atât la administrarea probelor, cât şi cu prilejul judecăţii în fond; astfel, dacă partea a fost legal citată la administrarea probelor, dar citarea nu s-a îndeplinit potrivit legii pentru termenul la care a avut loc judecata în fond, se va dispune casarea cu reţinere, iar nu cu trimitere; este, deopotrivă, valabilă şi reciproca (necitarea părţii la administrarea probelor şi citarea legală cu prilejul judecăţii în fond); soluţia c.t. vizează doar părţile între care se poartă litigiul, iar nu şi unele autorităţi a căror citare era necesară pentru soluţionarea cauzei; astfel, necitarea autorităţii tutelare în procesele de divorţ, spre a fi ascultată cu privire la încredinţarea copiilor minori, nu atrage C.t., ci casarea cu reţinere; 3) când judecata s-a făcut de către o instanţă necompetentă; c.t. se justifică şi în acest caz prin necesitatea soluţionării litigiului de către instanţa sau organul de jurisdicţie căruia legea îi acordă o atare competenţă; c.t. se dispune de instanţa de recurs, atât în ipoteza încălcării dispoziţiilor legale privitoare la competenţa generală a instanţelor judecătoreşti, cât şi în cazul nesocotirii normelor de competenţă jurisdicţională; de asemenea, sub acest aspect, nu prezintă importanţă dacă au fost încălcate regulile competenţei absolute sau a celei relative; legea determină instanţa ce urmează să rejudece cauza după casare, astfel: 1) pentru primele două cazuri de c.t., cauza urmează să fie trimisă instanţei care a pronunţat hotărârea casată sau altei instanţe de acelaşi grad; posibilitatea rejudecării cauzei de o altă instanţă - de acelaşi grad - este prevăzută de lege spre a se depăşi dificultăţile legate, uneori, de alcătuirea completului de judecată; asemenea împrejurări pot viza, în practică, existenţa unor motive de recuzare, abţinere sau de incompatibilitate care fac imposibilă constituirea legală a instanţei de judecată; trimiterea cauzei la o altă instanţă de acelaşi grad reprezintă, în asemenea situaţii, o necesitate obiectivă; ea constituie un caz de prorogare judiciară de competenţă; 2) în ipoteza casării pentru necom-petenţă, cauza se va trimite spre rejudecare instanţei competente sau unui alt organ cu activitate jurisdicţională (organ administrativ, organ arbitrai etc.) competent potrivit legii; înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în caz de casare, trimite cauza spre o nouă judecare instanţei care a pronunţat hotărârea casată ori, atunci când interesele justiţiei o impun, altei instanţe de acelaşi grad, cu excepţia cazului casării pentru lipsă de competenţă, când trimite cauza instanţei competente sau altui organ cu activitate jurisdicţională competent potrivit legii [v. şi rejudecare; rejudecarea fondului după casare]
Vezi şi altă definiţie din dicţionarul juridic:
Comentarii despre Casare cu trimitere
