Cerere de încredinţare a copilului în vederea adopţiei

cerere de încredinţare a copilului în vederea adopţiei, mijloc procedural prin care direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului în a cărei rază teritorială domiciliază copilul sesizează instanţa judecătorească competentă (tribunalul în a cărui rază teritorială se află domiciliul adoptatului), în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive şi irevocabile a hotărârii judecătoreşti prin care s-a încuviinţat deschiderea procedurii adopţiei interne, pentru încredinţarea copilului în vederea adopţiei. Cererea se înaintează după ce direcţia competentă a selectat adoptatorul ori familia adoptatoare din lista centralizată existentă la Registrul naţional pentru adopţii şi a verificat/constatat compatibilitatea între adoptat şi adoptator. Instanţa dispune încredinţarea copilului în vederea adopţiei pentru o perioadă de 90 de zile [v. şi procedura adopţiei interne]

Vezi şi altă definiţie din dicţionarul juridic:

Comentarii despre Cerere de încredinţare a copilului în vederea adopţiei