Cerere de înregistrare a mărcii

cerere de înregistrare a mărcii, mijloc procedural prin care persoana interesată solicită organului competent înregistrarea unei mărci în vederea dobândirii dreptului exclusiv asupra acesteia. Cererea trebuie să conţină datele de identificare a solicitantului, reproducerea mărcii, precum şi indicarea produselor sau serviciilor pentru care înregistrarea este cerută, redactată în limba română; se depune la Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci şi constituie depozitul naţional reglementar al mărcii. Ea trebuie să se refere la o singură marcă. Cererea va prezenta menţiuni exprese, atunci când marca: a) conţine una sau mai multe culori revendicate ca element distinctiv al mărcii; b) este tridimensională. Cererea va conţine şi datele privind calitatea solicitantului. înregistrarea unei mărci poate fi cerută individual sau în comun de persoane fizice sau juridice, direct sau printr-un mandatar cu domiciliul, respectiv cu sediul în România. Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci examinează, în fond, c.î.m. în termen de 6 luni de la data plăţii taxei de înregistrare şi examinare a cererii. Dacă în urma examinării cererii, se constată că sunt îndeplinite condiţiile pentru înregistrarea mărcii, Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci decide înregistrarea mărcii şi publicarea acesteia în Buletinul Oficial de Proprietate Industrială. Marca se publică în termen de 2 luni de la data deciziei de înregistrare a mărcii. Atunci când cererea nu îndeplineşte con-iţiile pentru înregistrarea mărcii, Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci notifică aceasta solicitantului, acordându-i un termen de 3 luni în care acesta să-şi poată prezenta punctul de vedere ori să-şi retragă cererea. Acest termen poate fi prelungit cu o nouă perioadă de 3 luni, la cererea solicitantului şi cu plata taxei prevăzută de lege. în termen de 3 luni de la data publicării mărcii, titularul unei mărci anterioare sau al unei mărci notorii, precum şi titularul unui drept anterior cu privire la imaginea sau la numele patronimic, la o indicaţie geografică protejată, un desen sau un model industrial protejat, la orice alt drept de proprietate industrială protejat sau la un drept de autor, precum şi orice altă persoană interesată pot face opoziţie la Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci cu privire la marca publicată. Opoziţiile trebuie să fie formulate în scris, motivat şi cu plata taxei prevăzute de lege. în cazul neplăţii taxelor legale pentru opoziţie, se consideră că opoziţia nu a fost făcută. Opoziţiile formulate cu privire la marca publicată se vor soluţiona de către o comisie de examinare din cadrul Oficiului de Stat pentru Invenţii şi Mărci. Dacă opoziţiile sunt întemeiate, comisia decide respingerea înregistrării mărcii. înregistrarea mărcii conferă titularului său un drept exclusiv asupra mărcii [v. şi cerere de reînnoire a înregistrării mărcii; cerere de modificare a mărcii].

Vezi şi altă definiţie din dicţionarul juridic:

Comentarii despre Cerere de înregistrare a mărcii