Excepţiile de procedură şi excepţiile de fond
| Comentarii |
|
excepţiile de procedură şi excepţiile de fond, criteriul acestei clasificări îl reprezintă obiectul excepţiilor, iar sediul acestei clasificări se află, în prezent, în prevederile art. 248 alin. (1) NCPC [corespondent art. 137 alin. (1) CPC], potrivit căruia „instanţa se va pronunţa mai întâi asupra excepţiilor de procedură, precum şi asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei”.
Excepţiile de procedură sunt cele prin care se invocă neregulile procedurale, fiind avută în vedere în acest sens şi clasificarea normelor procedurale în norme de organizare judecătorească, norme de competenţă şi norme de procedură propriu-zise.
În doctrină s-a apreciat şi că, după obiectul lor, excepţiile care pot fi ridicate în cursul procesului civil ar forma trei grupări distincte: excepţii de procedură, excepţii bazate pe lipsa condiţiilor cerute pentru exerciţiul acţiunii şi excepţii de fond).
Din prima categorie fac parte acele excepţii care vizează nerespecta-rea regulilor referitoare la compunerea sau constituirea instanţei (excepţia privind nelegala compunere sau constituire a instanţei, excepţia de incompatibilitate, excepţia de recuzare), excepţiile care vizează nerespectarea regulilor referitoare la competenţa instanţei, precum şi excepţiile care vizează nerespectarea regulilor referitoare la procedura de judecată (litis-pendenţa, conexitatea, lipsa dovezii calităţii de reprezentant, perimarea, excepţia exercitării abuzive a drepturilor procedurale).
în cea de-a doua categorie sunt incluse situaţiile când pârâtul invocă inexistenţa teoretică a dreptului reclamat, adică atunci când, fără a contesta faptele şi datele cuprinse în cererea reclamantului, el susţine că pretenţia dedusă din existenţa lor nu pune în evidenţă un interes ocrotit de lege, adică un drept subiectiv.
în sfârşit, excepţiile de fond sunt cele bazate pe tranzacţie, pe compromis, pe lucru judecat, pe achiesare, pe compensaţie, pe novaţie etc.
Într-o altă opinie, se apreciază că excepţiile de fond sunt doar trei (excepţia lipsei calităţii, excepţia autorităţii lucrului judecat şi excepţia prescripţiei extinctive a dreptului la acţiune), în timp ce unele instituţii juridice (cum ar fi tranzacţia, compensaţia legală) nu sunt excepţii de procedură, ci apărări de fond, legislaţia noastră civilă numindu-le astfel deoarece
apar în mod incidental într-un proces pendinte, întocmai unor excepţii de procedură.
Opinia majoritară este aceea care înţelege prin excepţii de fond acele mijloace prin care se invocă neîndeplinirea condiţiilor privitoare la punerea în funcţiune a dreptului la acţiune, respectiv invocarea unor lipsuri referitoare la exerciţiul dreptului la acţiune:
- excepţiile care sancţionează lipsa condiţiilor de exerciţiu al acţiunii civile (lipsa capacităţii, lipsa interesului şi a calităţii);
- excepţiile strâns legate de exercitarea dreptului la acţiune sau acelea ce cuprind condiţii prescrise de lege, prin care dreptul la acţiune este îngrădit, limitat în ceea ce priveşte exercitarea unor drepturi componente ale sale.
De regulă, excepţiile de procedură au un efect eterogen, în timp ce excepţiile de fond au un caracter omogen, ducând la anularea cererii, respingerea cererii ca prescrisă, inadmisibilă, prematură etc.
Trăsătura comună a excepţiilor de fond este aceea că sunt în strânsă legătură cu dreptul subiectiv dedus judecăţii; ele nu pun în discuţie însuşi fondul dreptului subiectiv, ci privesc acel element al dreptului subiectiv care îl constituie posibilitatea de a se recurge, în caz de nevoie, la forţa de constrângere a statului.
Doctrina anterioară noului Cod a statuat în mod unanim că excepţia lipsei capacităţii procesuale de exerciţiu este o excepţie de fond, atât timp cât capacitatea procesuală reprezintă o condiţie de exerciţiu al acţiunii, iar faptul că această excepţie este tratată de legiuitor în art. 161 CPC împreună cu excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant, sub titlul „Excepţiile de procedură şi excepţia puterii de lucru judecat”, nu este de natură să atragă o altă concluzie. S-a arătat că regimul juridic al acestei excepţii nu se află numai în art. 161 CPC, ci şi în art. 43 CPC, unirea lor în cadrul aceluiaşi capitol justificându-se prin alte considerente, legate de efectul imediat dilatoriu, urmat de efectul peremptoriu. Noul Cod de procedură civilă menţine acest caracter, potrivit art. 57 NCPC.
