Clauza de preciput
| Comentarii |
|
clauza de preciput şi delimitarea noţiunii ei, Cadru legal. Noţiunea de preciput (definiție). Părţile clauzei de preciput. Obiectul clauzei de preciput
Cadru legal
Noul cod civil român reglementează clauza de preciput în Cartea a II-a „Despre familie”, Titlul II „Căsătoria”, Capitolul VI „Drepturile şi obligaţiile patrimoniale ale soţilor”, Secţiunea 1 „Dispoziţii comune” destinate regimului primar.
Noţiunea de preciput (definiție)
Noţiunea de preciput o desprindem din art. 333 alin. (1) Noul Cod Civil, care prevede: „Prin convenţie matrimonială se poate stipula ca soţul supravieţuitor să preia fără plată, înainte de partajul moştenirii, unul sau mai multe dintre bunurile comune, deţinute în devălmăşie sau în coproprietate. Clauza de preciput poate fi stipulată în beneficiul fiecăruia dintre soţi sau numai în favoarea unuia dintre ei”.
Referire la includerea clauzei intr-o convenţie matrimonială găsim şi în art. 367 lit. d) din cod. Clauza de preciput este, prin urmare, un acord de voinţe al soţilor, respectiv al viitorilor soţi, acord prin care aceştia convin ca, la data decesului unuia dintre ei, soţul supravieţuitor să preia unul sau mai multe bunuri determinate, înainte de partajul moştenirii, fără a fi ţinut la plata vreunui echivalent către masa succesorală.
Preciputul, fiind o clauză a convenţiei matrimoniale, nu poate exista decât în măsura în care viitorii soti încheie o astfel de convenţie, clauza de preciput fiind un accesoriu al convenţiei matrimoniale. Pe de altă parte, existenţa unei convenţii matrimoniale nu implică neapărat şi existenţa unei clauze de preciput, viitorii soţi fiind liberi să hotărască asupra oportunităţii unei astfel de clauze, însă, odată ce au optat pentru ea, normele legale privind preciputul vor fi pe deplin aplicabile, având caracter imperativ.
Fiind un acord de voinţe, clauza de preciput este supusă normelor legale privitoare la convenţii în general, precum şi celor incidente în materia convenţiilor matrimoniale în special.
Deoarece convenţia matrimonială constituie un act solemn, iar clauza de preciput este accesorie acesteia, forma autentică prevăzută de art. 330 Noul Cod Civil („convenţia matrimonială se încheie prin înscris autentificat de notarul public, înainte de căsătorie”) este obligatorie.
S-ar putea obiecta oportunitatea unei analize cu privire la forma pe care trebuie să o îmbrace clauza de preciput, din moment ce constituie o clauză din contractul de căsătorie. Totuşi, clauza de preciput poate fi încheiată şi printr-un înscris distinct de convenţia matrimonială, deoarece, pentru modificarea convenţiei matrimoniale, legiuitorul nu prevede obligativitatea încheierii unei noi convenţii (art. 369 făcând doar trimitere la art. 291, art. 330, art. 334 şi art. 335, care folosesc doar sintagma de „act autentificat”, nu pe cea de „convenţie distinctă”, cu respectarea condiţiilor prevăzute de lege pentru încheierea convenţiilor matrimoniale).
în cazul în care, iniţial, viitorii soţi, respectiv soţii ar omite includerea în convenţia matrimonială a unei clauze de preciput, ei nu ar fi nevoiţi ulterior să încheie o nouă convenţie matrimonială. într-o atare ipoteză, încheierea unui act adiţional la convenţia matrimonială ar fi suficientă, cu atât mai mult cu cât este vorba despre un contract (susceptibil de modificare prin acte adiţionale), iar legiuitorul nu interzice o astfel de posibilitate. Conform adagiuluiaccesorium sequitur principale, şi actul adiţional ar urma aceleaşi proceduri şi ar fi supus aceloraşi condiţii de fond şi de formă ca şi convenţia matrimonială.
Părţile clauzei de preciput
Părţile clauzei de preciput sunt, conform art. 330 şi art. 333 Noul Cod Civil, viitorii soţi, respectiv soţii. Astfel, când convenţia matrimonială precede căsătoria, conform art. 330 alin. (2), părţi ale clauzei de preciput sunt viitorii soţi. Conform art. 369, după trecerea unei perioade de cel puţin un an de la încheierea căsătoriei, soţii pot opta pentru un alt regim matrimonial. Schimbarea regimului matrimonial se face prin act autentificat de notarul public, iar soţii pot opta pentru stipularea unei clauze de preciput în cuprinsul acestuia.
Prin urmare, părţile clauzei de preciput sunt viitorii soţi, în cazul în care convenţia matrimonială în care este stipulată clauza de preciput precede căsătoria, respectiv soţii, în cazul în care clauza de preciput este cuprinsă într-un act matrimonial încheiat ulterior încheierii căsătoriei, în vederea schimbării regimului matrimonial, sau în cazul în care soţii decid asupra stipulării unei clauze de preciput ulterior semnării convenţiei matrimoniale şi încheierii căsătoriei.
Obiectul clauzei de preciput
Obiectul clauzei de preciput constă în dreptul soţului supravieţuitor de a prelua fără plată anumite bunuri determinate, bunuri făcând parte din comunitatea de bunuri a soţilor.
Preluarea fără plată a unor bunuri, producând o sporire a patrimoniului soţului supravieţuitor în detrimentul masei succesorale lăsate de soţul predecedat, nu poate constitui decât o liberalitatd.
Analiza conţinutului reglementării clauzei de preciput conduce la interpretarea că bunurile asupra cărora poartă drepturile soţului supravieţuitor trebuie să îndeplinească două condiţii:
- să fie determinate sau determinabile;
- să facă parte din bunurile comune ale soţilor.
Bunurile supuse clauzei preciputare pot fi determinate doar în măsura în care ele există la data încheierii convenţiei matrimoniale, respectiv la data stipulării clauzei de preciput şi doar în măsura în care la acea dată există bunuri aflate în coproprietatea soţilor. Prin urmare, în cazul stipulării unei clauze de preciput în chiar convenţia matrimonială prenupţială, trebuie să ţinem seama de faptul că bunurile respective vor fi determinate doar în măsura în care există bunuri dobândite în coproprietate de viitorii soţi, existenţa unor bunuri comune (devălmaşe) fiind exclusă în ipoteza art. 330 alin. (2), când încheierea convenţiei matrimoniale precede încheierea căsătoriei.
în toate celelalte cazuri în care s-ar stipula o clauză de preciput în chiar cuprinsul convenţiei matrimoniale, obiectul clauzei de preciput, fiind un bun viitor al soţilor, nu poate fi decât determinabil.
Cea de-a doua cerinţă a textului de lege este ca preciputul să poarte asupra unuia sau a mai multor bunuri comune, deţinute în devălmăşie sau în coproprietate.
Un aspect aparte ar fi acela în care preciputul stipulat de soţi priveşte unul sau mai multe bunuri deţinute de aceştia în coproprietate de drept comun.
După cum se ştie, soţii, pe lângă bunurile aflate în coproprietatea lor devălmaşă, pot avea şi bunuri în coproprietate de drept comun, care constituie bunuri din categoria bunurilor proprii ale soţilor. Spre exemplu, bunuri dobândite pe cote-părţi anterior încheierii căsătoriei, bunuri dobândite în timpul căsătoriei prin donaţie (dacă donatorul stipulează că bunul va fi dobândit de cei doi soţi ca bun propriu în cote-părţi, cu specificarea cotei fiecăruia), bunuri achiziţionate de soţi din fonduri deţinute anterior cu titlu de bun propriu [art. 340 lit. g)] etc.
O altă problemă care se poate pune este aceea de a şti dacă pot face obiectul clauzei de preciput şi dezmembrămintele dreptului de proprietate, referindu-ne aici în mod special la uzufructul comunităţii, al unei părţi din comunitate sau al unui bun determinat, posibilitate existentă în sistemul dreptului francez.
Articolul 703 Noul Cod Civil defineşte uzufructul ca fiind „dreptul de a folosi bunul altei persoane şi de a culege fructele acestuia, întocmai ca proprietarul, însă cu îndatorirea de a-i conserva substanţa”. Se poate deduce că, atâta timp cât bunurile asupra cărora poartă uzufructul au calitatea de bunuri comune şi instituirea uzufructului nu aduce atingere asupra rezervei succesorale, nu există niciun impediment pentru răspunsul afirmativ la întrebarea pusă, mai ales că soţul supravieţuitor are îndatorirea de a conserva substanţa bunului.
Pe de altă parte, făcând aplicarea principiului libertăţii convenţiilor matrimoniale, nu vedem care ar fi motivele pentru care soţii ar fi împiedicaţi să stipuleze în clauza de preciput dezmembrăminte ale dreptului de proprietate comună, cât timp prin aceasta nu sunt depăşite limitele impuse de lege, cunoscut fiind principiul că „cine poate mai mult poate şi mai puţin”.
