Regimul comunităţii legale de bunuri
| Comentarii |
|
regimul comunităţii legale de bunuri, Articolul 339 din Noul cod civil instituie regula comunităţii devălmaşe a tuturor bunurilor dobândite în timpul comunităţii legale, de oricare dintre soţi, de la data dobândirii lor.
Prevăzând prin art. 343 că nu trebuie dovedită calitatea de bun comun, legiuitorul instituie o prezumţie de comunitate pentru toate bunurile dobândite de soţi în timpul căsătoriei.
Articolul 344 permite soţilor să ceară menţionarea în cartea funciară ori, după caz, în alte registre de publicitate prevăzute de lege despre apartenenţa unui bun la comunitate.
Prevăzând regula comunităţii de bunuri, de la data dobândirii lor, în timpul comunităţii legale, legiuitorul a făcut această precizare, admiţând implicit ideea că acest regim matrimonial îşi produce efectele până la eventuala lui modificare convenţională, pe care o permite prin art. 369, după cel puţin un an de la încheierea căsătoriei, ori de câte ori soţii doresc să înlocuiască regimul matrimonial existent cu un alt regim matrimonial, prin act autentic notarial, cu respectarea condiţiilor prevăzute pentru încheierea convenţiilor matrimoniale şi a celor privind publicitatea.
De la regula comunităţii devălmaşe art. 340 prevede prin excepţie opt categorii de bunuri care nu sunt comune, ci sunt bunuri proprii ale
fiecărui sot. Acestea sunt:
a) bunurile dobândite prin moştenire legală, legat sau donaţie, cu excepţia cazului în care dispunătorul a prevăzut, în mod expres, că ele vor fi comune;
b) bunurile de uz personal;
c) bunurile destinate exercitării profesiei unuia dintre soţi, dacă nu sunt elemente ale unui fond de comerţ care face parte din comunitatea de bunuri;
d) drepturile patrimoniale de proprietate intelectuală asupra creaţiilor sale şi asupra semnelor distinctive pe care le-a înregistrat;
e) bunurile dobândite cu titlu de premiu sau recompensă, manuscrisele ştiinţifice sau literare, schiţele şi proiectele artistice, proiectele de invenţii şi alte asemenea bunuri;
f) indemnizaţia de asigurare şi despăgubirile pentru orice prejudiciu material sau moral adus unuia dintre soti;
g) bunurile, sumele de bani sau orice valori care înlocuiesc un bun propriu, precum şi bunul dobândit în schimbul acestora;
h) fructele bunurilor proprii.
După cum se poate observa, prin comparaţie cu art. 31 C. fam., bunurile proprii au rămas în majoritate aceleaşi care au fost prevăzute şi în regimul matrimonial legal, unic şi imutabil din Codul familiei, cu deosebirea că a fost eliminată lit. a) din art. 31 privind bunurile dobândite anterior căsătoriei, iar bunurile de uz personal şi cele destinate exercitării profesiei unuia dintre soţi au fost separate în două categorii distincte. De asemenea, au mai fost incluse două categorii de bunuri proprii: drepturile patrimoniale de proprietate intelectuală şi fructele bunurilor proprii.
Constituirea maselor de bunuri comune şi bunuri proprii: regula şi excepţia.
Din enumerarea art. 340 Noul Cod Civil reiese că se creează posibilitatea naşterii a două mase de bunuri proprii: masa bunurilor proprii ale soţului şi masa bunurilor proprii ale soţiei, ceea ce înseamnă că prezenţa acestora, alături de masa bunurilor comune ambilor soţi, face să fie îndeplinită trăsătura caracteristică a tuturor regimurilor de tip comunitar, şi anume aceea a existenţei a trei mase de bunuri distincte în patrimoniul familiei.
în legătură cu veniturile din muncă şi cele asimilate acestora, legea prevede prin art. 341 că sunt bunuri comune, cu condiţia ca scadenţa plăţii lor să fie plasată în timpul comunităţii, indiferent de data naşterii lor. Prin această dispoziţie legală se elimină orice controversă din doctrină în legătură cu calificarea naturii juridice a acestor bunuri, problemă pe tema căreia s-au purtat lungi discuţii contradictorii în raport de reglementarea din Codul familiei.
întrucât bunurile proprii în regimul comunităţii legale constituie excepţia, calitatea de bun propriu va trebui dovedită prin faptul că se încadrează în una dintre cele 8 categorii de bunuri prevăzute limitativ de lege. Dovada că un bun este propriu, potrivit art. 343 alin. (2), se va putea face prin orice mijloc de probă, iar în cazul bunurilor dobândite prin succesiune sau donaţie, dovada se face în condiţiile legii.
Pentru bunurile mobile dobândite înainte de căsătorie, aşa cum prevede alin. (3) al art. 343, se va întocmi un inventar de către notarul public sau sub semnătură privată, dacă părţile convin astfel, care va face dovada calităţii de bunuri proprii a acestora. în lipsa inventarului, se prezumă până la proba contrară că bunurile sunt comune. Prin urmare, este de observat că legiuitorul instituie o prezumţie de comunitate pentru bunurile mobile aflate în patrimoniul soţilor, chiar dacă acestea au fost dobândite înainte de căsătorie, dar numai dacă cu privire la ele nu s-a întocmit un inventar. Prezumţia este însă relativă, aceasta putând fi răsturnată prin proba contrară.
în ceea ce priveşte regimul juridic al bunurilor proprii, art. 342 prevede că „fiecare soţ poate folosi, administra şi dispune liber de bunurile sale proprii, în condiţiile legii”, deci acestea vor fi supuse prin asemănare regulilor ce funcţionează în cadrul regimului matrimonial al separaţiei de bunuri.
Din cele arătate până aici putem desprinde ideea tipului de regim comunitar prevăzut ca regim legal în legislaţia noastră viitoare. Rapor-tându-ne la criteriul întinderii masei de bunuri comune şi având în vedere că regimul comunităţii legale prevăzut de noul Cod civil include în comunitatea soţilor, pe lângă bunurile pe care le vor dobândi soţii în timpul căsătoriei, cât timp subzistă regimul comunităţii legale, şi bunurile prezente ale soţilor la momentul încheierii căsătoriei, adică anterioare acesteia, dacă nu există un inventar al lor, am putea spune astfel că tipul nostru de regim comunitar este unul universal, o comunitate universală de bunuri. în ceea ce priveşte criteriile după care legiuitorul nostru consideră un bun că este sau nu este inclus în bunurile comune, putem spune că s-au avut în vedere criteriul temporal al momentului dobândirii bunului „în timpul comunităţii legale” şi criteriul titlului de dobândire, adică bunurile dobândite cu titlu oneros în timpul comunităţii, pentru că cele dobândite cu titlu gratuit se încadrează în bunurile proprii ale soţului dobânditor, exceptând cazul când „dispună-torul a prevăzut, în mod expres, că ele vor fi comune” [art. 340 lit. a)].
Un alt criteriu de determinare a bunurilor comune este calitatea de soţ a dobânditorului în momentul dobândirii, numai că acest criteriu, exprimat în forma unei condiţii pentru dobândirea bunurilor comune devălmaşe (art. 339), trebuie corelat cu celelalte criterii şi numai îndeplinite împreună şi cumulativ vor putea determina sfera bunurilor comune ale soţilor.
Putem spune, astfel, că un bun este comun dacă sunt întrunite cumulativ condiţiile:
a) este dobândit de oricare dintre soţi în timpul regimului legal al comunităţii (art. 339 Noul Cod Civil);
b) nu face parte din categoriile de bunuri pe care legea le consideră proprii (art. 340 Noul Cod Civil).
Drepturile soţilor asupra bunurilor comune
a) Reglementare. Din dispoziţiile art. 345 Noul Cod Civil aflăm că fiecare soţ are dreptul, fără consimţământul expres al celuilalt soţ, de a efectua singur acte de conservare, acte de administrare, acte de folosinţă, precum şi acte de dobândire a bunurilor comune.
Nu se poate schimba destinaţia unui bun comun decât prin acordul ambilor soţi, iar în cazul în care prin actul de dobândire a unui bun comun încheiat de unul singur dintre soţi au fost prejudiciate interesele legate de comunitatea de bunuri ale soţului neparticipant la încheierea actului, acesta nu poate pretinde decât daune-interese, fără a fi însă afectate drepturile dobândite de terţi. Prin urmare, se poate înţelege că soţul neparticipant la act nu va putea invoca nulitatea actului de dobândire a bunului comun, ci numai să îi pretindă soţului său daune-interese.
Dispoziţiile art. 322 cu privire la actele juridice referitoare la drepturile soţilor asupra locuinţei familiei rămân aplicabile.
b) Regimul juridic al obligaţiilor personale ale soţilor în regimul comunităţii legale. Regula privind urmărirea datoriilor personale ale soţilor o desprindem din art. 353 alin. (1) Noul Cod Civil, care însă, în loc să o formuleze în mod afirmativ, de exemplu, „datoriile personale ale soţilor pot fi urmărite doar asupra bunurilor lor proprii”, urmând apoi excepţia, formulează textul în forma negativă în cadrul articolului care reglementează urmărirea bunurilor comune. Astfel, prevăzând în alin. (1) că „bunurile comune nu pot fi urmărite de creditorii personali ai unuia dintre soţi”, deducem per a contrario regula că numai bunurile proprii fiecărui soţ pot fi urmărite de creditorii personali ai fiecăruia dintre ei.
Socotim că, la fel ca şi în Codul familiei, care în art. 32, prevăzând limitativ categoriile de datorii comune ale soţilor, instituia implicit prezumţia că toate obligaţiile fiecăruia dintre soţi, dacă nu se încadrau în una dintre categoriile de datorii comune prevăzute limitativ, erau pre-zumate datorii personale ale soţilor, şi în noul Cod civil, fiind prevăzute limitativ prin art. 351 doar patru categorii de datorii comune, ar însemna că toate celelalte obligaţii asumate de fiecare dintre soţi, dacă nu se încadrează în cele patru categorii de datorii, sunt prezumate datorii personale ale fiecăruia dintre ei, ceea ce înseamnă ca ele să poată fi urmărite doar asupra bunurilor lor proprii.
Având în vedere regula desprinsă din art. 353 Noul Cod Civil, potrivit căreia creditorii personali ai unuia dintre soţi pot urmări doar bunurile proprii ale acestuia, în alin. (2) al acestui articol se prevede textual că, „cu toate acestea, după urmărirea bunurilor proprii ale soţului debitor, creditorul său personal poate cere partajul bunurilor comune, însă numai în măsura necesară pentru acoperirea creanţei sale”.
O astfel de dispoziţie nu este o noutate, ci o găseam la fel prevăzută şi în Codul familiei, în art. 33 alin. (2). Prin urmare, şi în condiţiile noului Cod civil, urmărirea datoriilor personale ale soţilor se va face mai întâi asupra bunurilor proprii şi, numai când acestea nu sunt suficiente pentru acoperirea datoriei personale, se va putea cere împărţirea bunurilor comune, în măsura necesară acoperirii creanţei, astfel că, prin împărţire, bunurile ce îi sunt atribuite fiecăruia dintre soţi devin proprii, permiţând astfel creditorilor personali să le urmărească în această calitate până la satisfacerea în totalitate a creanţei lor.
Totuşi, o noutate pe care o aduce noul Cod în art. 354 reglementează urmărirea veniturilor din muncă ale unui soţ, precum şi a celor asimilate acestora. Astfel, deşi dispoziţiile art. 341 califică în mod expres aceste bunuri ca fiind comune, dar numai în cazul în care creanţa privind încasarea lor devine scadentă în timpul comunităţii, ele nu pot fi urmărite pentru datorii comune asumate de către celălalt soţ decât atunci când aceste datorii sunt contractate pentru acoperirea cheltuielilor obişnuite ale căsătoriei.
Încetarea şi lichidarea regimului comunităţii legale.
Potrivit cu normele imperative ale regimului primar din art. 319 alin. (1) Noul Cod Civil, reiese că încetarea regimului matrimonial are loc în caz de constatare a nulităţii, de anulare, de desfacere sau de încetare a căsătoriei.
în timpul căsătoriei, regimul matrimonial poate fi modificat în condiţiile legii.
Articolul 320 Noul Cod Civil referitor la lichidarea regimului matrimonial dispune că, „în caz de încetare sau de schimbare, regimul matrimonial se lichidează potrivit legii, prin bună învoială sau, în caz de neînţelegere, pe cale judiciară. Hotărârea judecătorească definitivă sau, după caz, înscrisul întocmit în formă autentică notarială constituie act de lichidare”.
Raportându-ne la dispoziţiile generale, de principiu, pe care le-am citat, putem afirma că şi regimul comunităţii legale, ca orice alt regim matrimonial, încetează prin:
- moartea unuia sau a ambilor soţi, caz în care şi căsătoria încetează;
- divorţ;
- constatarea nulităţii sau pronunţarea anulării căsătoriei;
- modificarea lui, în condiţiile legii, în timpul căsătoriei.
Odată cu încetarea, regimul comunităţii legale se lichidează:
- prin bună învoială, prin înscris autentic notarial;
- pe cale judecătorească, hotărârea judecătorească definitivă constituind actul de lichidare.
Până la finalizarea lichidării, potrivit cu art. 355 alin. (2) Noul Cod Civil, comunitatea subzistă atât în privinţa bunurilor, cât şi în privinţa obligaţiilor.
Când comunitatea încetează prin decesul unuia dintre soţi, lichidarea se face între soţul supravieţuitor şi moştenitorii soţului decedat, în acest caz, potrivit cu art. 355 alin. (3), obligaţiile soţului decedat se divid între moştenitori proporţional cu cotele ce le revin din moştenire.
Ca efect al divorţului, art. 385 Noul Cod Civil prevede încetarea regimului matrimonial. în ceea ce priveşte această încetare, hotărârea de divorţ produce efecte începând cu data introducerii cererii de divorţ, însă, faţă de terţi, potrivit art. 387, hotărârea de divorţ produce efecte de la data îndeplinirii formelor de publicitate prevăzute de lege prin art. 291 şi prin art. 334 şi art. 335 din cod.
Cu toate acestea, conform art. 385 alin. (2), oricare dintre soţi sau amândoi, împreună, pot cere instanţei de divorţ să constate că regimul matrimonial a încetat de la data separaţiei în fapt.
Aceste dispoziţii sunt aplicabile şi în cazul divorţului prin acordul soţilor, dacă aceştia au convenit astfel.
Am mai arătat că, potrivit art. 355 alin. (1) Noul Cod Civil, la încetarea comunităţii, aceasta se lichidează. Dacă regimul comunităţii de bunuri încetează prin desfacerea căsătoriei, foştii soţi rămân coproprietari în devălmăşie asupra bunurilor comune până la stabilirea cotei ce revine fiecăruia, regulă stabilită de art. 356 Noul Cod Civil
în conformitate cu prevederile art. 357 alin. (1), „în cadrul lichidării comunităţii, fiecare dintre soţi îşi va prelua bunurile sale proprii, după care se va proceda la partajul bunurilor comune şi la regularizarea datoriilor”, după criteriul contribuţiei fiecărui soţ la dobândirea bunurilor comune şi la îndeplinirea obligaţiilor comune. Până la proba contrarie, se prezumă că soţii au avut o contribuţie egală. Aşadar, lichidarea comunităţii începe cu stabilirea masei de împărţit, care este prima fază a lichidării regimului matrimonial, înaintea partajului propriu-zis. După stabilirea componenţei exacte şi complete a comunităţii, cu activ şi pasiv, după criteriul amintit, se va face evaluarea bunurilor ce se vor atribui copartajanţilor şi împărţirea propriu-zisă a activului, cât şi a pasivului, proporţional.
De menţionat că actele de înstrăinare şi grevare cu titlu oneros a bunurilor mobile comune a căror înstrăinare nu este supusă, potrivit legii, anumitor formalităţi de publicitate făcute de unul singur dintre soţi, precum şi actele din care se nasc obligaţii în sarcina comunităţii, încheiate de unul dintre soţi după data introducerii cererii de divorţ, sunt lovite de nulitate relativă dacă au fost făcute în frauda celuilalt soţ. De asemenea, vor fi lovite de nulitate şi actele prevăzute de art. 345 alin. (1) făcute după data introducerii cererii de divorţ (art. 386 Noul Cod Civil).
Revenim şi subliniem că, atunci când comunitatea încetează nu prin divorţ, ci prin decesul unuia dintre soţi, lichidarea se face între soţul supravieţuitor şi moştenitorii soţului decedat.
Modurile de lichidare şi partajare a bunurilor comune sunt guvernate de regulile prevăzute de art. 320 Noul Cod Civil, completate cu dispoziţiile din dreptul comun privitoare la partaj.
în cazul anulării căsătoriei, anularea operând retroactiv, căsătoria este considerată inexistentă, ceea ce conduce la ideea inexistentei unui regim matrimonial de comunitate şi, prin urmare, va fi o lichidare între soţii de facto, şi nu de iure, după regulile unei indiviziuni sau societăţi de fapt, între terţi.
Pentru căsătoria putativă în care ambii soţi sunt de bună-credinţă, la lichidare se aplică regulile de la divorţ. între aceştia, data încetării comunitătii este aceea a introducerii acţiunii în anulare. Când doar unul dintre soti este considerat de bună-credintă, doar acesta se va prevala de efectele regimului matrimonial şi de o lichidare a comunităţii după regulile de la divorţ.
Lichidarea comunităţii legale prin schimbarea regimului matrimonial.
Articolul 369 Noul Cod Civil prevede că, după cel puţin un an de la încheierea căsătoriei, soţii pot schimba regimul matrimonial existent, ori de câte ori doresc, cu un alt regim matrimonial, prin act autentic notarial, cu respectarea condiţiilor prevăzute pentru încheierea convenţiilor matrimoniale (art. 291, art. 334, art. 335).
Modificarea regimului matrimonial atrage după sine încetarea vechiului regim de comunitate numai în cazul în care noul regim adoptat este de tip separatist. în acest caz, încetarea comunităţii va fi data îndeplinirii formalităţilor cerute de lege pentru publicitatea convenţiei matrimoniale prin care se face schimbarea regimului.
Faţă de terţi, nicio modificare a regimului matrimonial nu poate fi opusă dacă este făcută în frauda intereselor acestora [art. 369 alin. (4)].
în cazul modificării regimului matrimonial de către un soţ minor, data încetării comunităţii înţelegem că trebuie să fie considerată data când rămâne definitivă hotărârea prin care instanţa tutelară încuviinţează modificarea regimului matrimonial prin convenţie matrimonială (art. 337), regim care anterior fusese încuviinţat şi de ocrotitorul legal al soţului minor.
în toate cazurile de încetare a comunităţii, aşa cum am mai arătat anterior, între data încetării, când începe lichidarea comunităţii, şi sfârşitul lichidării va exista un interval de timp în care comunitatea va subzista, atât în privinţa bunurilor, cât şi în privinţa obligaţiilor [art. 355 alin. (2)]. Se va proceda apoi după regulile prezentate în celelalte cazuri de lichidare a comunitătii.
Ţinem să facem precizarea că, deşi legea, în art. 358 Noul Cod Civil, prevede posibilitatea împărţirii bunurilor comune, în tot sau în parte, în timpul căsătoriei prin buna învoială a soţilor şi prin act încheiat în formă autentică notarială ori pe cale judecătorească, în caz de neînţelegere, regimul comunităţii, potrivit cu alin. (4) al acestui articol, nu încetează decât în condiţiile legii, chiar dacă toate bunurile comune au fost împărţite potrivit acestui articol.
Orice convenţie contrară regimului comunităţii legale este lovită de nulitate absolută, potrivit art. 359 Noul Cod Civil, în măsura în care nu este compatibilă cu regimul comunităţii convenţionale.
Am următoarea situație: Tatăl meu a fost căsătorit cu mama mea 45 de ani, din 1954 până în 1999, eu fiind singurul lor copil. Mama a decedat în 1999. Am făcut succesiunea și totul s-a împărțit conform legii, între mine și tatăl meu. Amândoi am obținut certificatele de moștenitor pentru casa cumpărată în timpul casatoriei lor, un teren arabil care era o moștenire doar a mamei si concesiunea a doua locuri de veci.
În 2003 tatal meu s-a recăsătorit și 6 ani mai tarziu a decedat, adică în 2009. După moartea sa nu am reușit să fac succesiunea din motive obiective. În 2016 a decedat și a
Citește mai mult
doua sotie care are 2 copii din prima ei căsătorie.Întrebări: 1. Cei 2 copii ai celei de-a doua sotii au vreun drept la averea tatălui și mamei mele ( casa, teren arabil, loc de veci)? 2. Eu am vreun drept la averea rămasă de pe urma celei de-a doua sotii (casa ei de la țară, teren, bunuri)? Aceste bunuri cu care cei 2 au intrat în noua căsătorie sunt bunuri proprii sau comune?
Menționez că împreună cei doi nu au investit în nimic, nici în casa noastră nici în casa celei de-a doua soții.
Dacă soții optează pentru regimul comunității legale a bunurilor, iar unul din soti a achizitionat anterior casatoriei prin credit bancar un imobil, imobilul respectiv se considera bun comun avand in vedere ca nu a fost achitat si ca se va achita pe durata casatoriei?
Multumesc
Sunt bunuri comune, indiferent de data dobândirii lor, doar dacă creanţa privind încasarea lor devine scadentă în timpul comunităţii:
- Veniturile din muncă;
- Pensiile din cadrul asigurărilor sociale (şi alte asemenea);
- Venituri cuvenite în temeiul unui drept de proprietate intelectuală.
Participarea unuia dintre soţi în calitate de asociat sau acţionar în cadrul unei societăţi comerciale, calificarea (ca bun propriu sau bun comun) a părţii sociale sau a acţiunilor.
Aportul de bunuri comune la societăţi, asociaţii sau fundaţii - este asimilat unui
Citește mai mult
act de înstrăinare ▬►sunt aplicabile prevederile cu privire la consimţământ şi sancţiuni în caz de nerespectareRegula: este necesar acordul comun al soţilor, sub sancţiunea nulităţii relative;
Excepţie: în cazul societăţilor comerciale ale căror acţiuni sunt tranzacţionate pe o piaţă reglementată, soţul care nu şi-a dat acordul poate cere doar daune-interese de la celălalt soţ.
Regimul juridic al părţilor sociale/acţiunilor:
- Părţile sociale/acţiunile dobândite prin aportarea unor bunuri comune devin bunuri comune
- Pentru exercitarea drepturilor ce le revin în calitate de asociaţi, soţii trebuie să desemneze un reprezentant comun (care poate fi oricare dintre soţi sau un terţ)
Soţul-asociat exercită singur toate drepturile ce decurg din această calitate
- bunurile dobândite prin moştenire legală, legat sau donaţie, cu excepţia cazului în care dispunătorul a prevăzut, în mod expres, că ele vor fi comune;
- bunurile de uz personal;
- bunurile destinate exercitării profesiei unuia dintre soţi, dacă nu sunt elemente ale unui fond de comerţ care face parte din comunitatea de bunuri;
- drepturile patrimoniale de proprietate intelectuală asupra creaţiilor sale şi asupra semnelor distinctive pe care le-a înregistrat;
- bunurile dobândite cu titlu de premiu sau recompensă, manuscrisele
Citește mai mult
ştiinţifice sau literare, schiţele şi proiectele artistice, proiectele de invenţii şi alte asemenea bunuri;- indemnizaţia de asigurare şi despăgubirile pentru orice prejudiciu material sau moral adus unuia dintre soţi;
- bunurile, sumele de bani sau orice valori care înlocuiesc un bun propriu, precum şi bunul dobândit în schimbul acestora;
- fructele bunurilor proprii.
Regimul juridic al bunurilor proprii:
Regula: Fiecare soţ poate folosi, administra şi dispune liber de bunurile sale proprii, în condiţiile legii.
Excepţie: niciunul dintre soţi, chiar dacă este proprietar exclusiv, nu poate dispune fără consimţământul scris al celuilalt soţ de drepturile asupra locuinţei familiei. Oricare dintre soţi poate cere notarea în Cartea Funciară, în condiţiile legii, a unui imobil ca locuinţă a familiei, chiar dacă nu este proprietarul imobilului.