Convenţia matrimonială
| Comentarii |
|
convenția matrimonială, definiție: convenţia prin care viitorii soţi reglementează regimul lor matrimonial, condiţia bunurilor lor prezente şi viitoare, în raporturile pecuniare ce izvorăsc din căsătorie. O altă definiţie dată convenţiei matrimoniale este aceea de „contract condiţional, solemn şi irevocabil, prin care viitorii soţi organizează capacitatea lor civilă şi determinată în privinţa bunurilor, consecinţele asociaţiunii conjugale”.
Articolul 329 Noul cod civil dispune că „Alegerea unui alt regim matrimonial decât cel al comunităţii legale se face prin încheierea unei convenţii matrimoniale”.
Condiţiile de validitate a convenţiei matrimoniale.
Convenţia matrimonială trebuie să îndeplinească, la fel ca orice contract, condiţiile de valabilitate a acestuia.
Potrivit noului Cod civil (art. 1179), condiţiile esenţiale pentru validitatea contractului sunt: capacitatea de a contracta, consimţământul valabil al părţilor, un obiect determinat şi licit şi o cauză licită şi morală a obligaţiilor. în măsura în care legea prevede o anumită formă a contractului, aceasta trebuie respectată, sub sancţiunea prevăzută de dispoziţiile legale aplicabile.
Pe lângă aceste condiţii de validitate intrinseci oricărui contract, legislaţia noastră mai prevede, în anumite cazuri, şi întrunirea unor condiţii de validitate extrinseci. Este vorba de necesitatea încheierii contractului în formă autentică şi, în anumite cazuri, de îndeplinirea formalităţilor de publicitate, în funcţie de natura contractului. Aşadar, în cazul nostru, fiind vorba de o convenţie matrimonială, şi condiţiile ei de validitate trebuie să respecte atât condiţiile intrinseci unui contract, cât şi condiţiile extrinseci anume prevăzute pentru acest tip de contract.
Părţile convenţiei.
În ceea ce priveşte subiecţii actului juridic matrimonial, unele aspecte sunt firesc împrumutate de la instituţia căsătoriei, la care convenţia matrimonială este accesorie.
Părţi ale convenţiei matrimoniale pot fi doar un bărbat şi o femeie, deci persoane de sex diferit.
Capacitatea viitorilor soţi, ca părţi ale convenţiei matrimoniale, este cerută de lege în aceleaşi condiţii ca şi pentru încheierea căsătoriei, conform principiului mai vechi „habilis ad nuptias, habilis ad pacta nupţialii’, regula fiind general valabilă şi astăzi. Condiţiile privind posibilitatea minorilor şi a majorilor incapabili de a încheia contracte de căsătorie sunt special reglementate în legislaţia fiecărui stat.
Dacă luăm în considerare că convenţia matrimonială este un act solemn, nu trebuie să uităm că la încheierea ei vor interveni anumiţi agenţi instrumentatori. De asemenea, într-o convenţie matrimonială în care se fac şi alte operaţiuni juridice în interesul viitorilor soţi, exemplul donaţiei oferite de un terţ, la încheierea ei vor trebui să fie prezenţi şi donatorii. Dar, în toate cazurile şi raportat la efectul specific al convenţiei matrimoniale, nici agenţii instrumentatori, nici alte persoane participante nu vor avea calitatea de părţi ale acesteia. Datorită specificului său, o convenţie matrimonială are ca părţi numai pe cei doi viitori soţi, convenţia nefiind compatibilă cu categoria de părţi survenite.
Condiţii de fond.
a) Capacitatea de a contracta. Vom porni de la regula potrivit căreia cine poate încheia valid o căsătorie poate încheia tot astfel şi o convenţie matrimonială, după principiul deja citat habilis ad nuptias habilis ad pacta nuptialia.
Pentru situaţia minorului care se căsătoreşte, vârsta de la care se poate contracta este dată de cea a nubilităţii. De aici nu trebuie dedus că neapărat capacitatea de a se putea căsători este o condiţie a contractului matrimonial, pentru că momentele la care se apreciază cele două tipuri de capacităţi sunt diferite, iar căsătoria survine după încheierea convenţiei matrimoniale, în cele mai multe cazuri. Astfel, dacă convenţia este prenupţială şi minorul încă nu a împlinit vârsta majoratului, el va putea încheia convenţia doar cu încuviinţarea părinţilor săi sau, după caz, a tutorelui şi autorizarea instanţei de tutelă în a cărei circumscripţie minorul îşi are domiciliul, care sunt persoane chemate să încuviinţeze şi încheierea căsătoriei [art. 272 alin. (2) Noul Cod Civil]. Dacă minorul împlineşte vârsta matrimonială până la încheierea căsătoriei, aceste încuviinţări nu mai sunt necesare. Legătura dintre capacitatea de a încheia o convenţie matrimonială şi capacitatea persoanei de a se căsători este flexibilă. împiedicările absolute la căsătorie vor determina caducitatea convenţiei matrimoniale datorită nulităţii căsătoriei încheiate fără împlinirea condiţiei absolute cerute. Dar, în cazul în care există doar împiedicări relative la căsătoria părţilor convenţiei, soarta convenţiei se va stabili după cum căsătoria este valabilă sau nu. Dacă se va constata nulitatea convenţiei matrimoniale, dar căsătoria va rămâne validă, soţii vor fi consideraţi căsătoriţi sub regimul matrimonial legal.
Problema cea mai delicată s-a ridicat în ceea ce priveşte puterea incapabililor neinterzişi de a încheia o convenţie matrimonială. Dacă şi în acest caz se aplică dreptul comun, după care regula este capacitatea, iar excepţia este incapacitatea, ar trebui să conchidem că o persoană, până nu este pusă sub interdicţie, poate încheia în mod valabil un contract matrimonial.
Unele legislaţii, cum este şi cea română (art. 276 Noul Cod Civil), nu permit oficierea căsătoriei pentru alienatul şi debilul mintal, fără a preciza dacă este vorba de o persoană pusă sau nu sub interdicţie judecătorească. Orice alienat sau debil mintal este lipsit de capacitatea de a încheia căsătoria.
Datorită caracterului accesoriu al convenţiei matrimoniale la căsătorie, credem că situaţia se prezintă la fel şi în ceea ce priveşte convenţia matrimonială, adică alienatul şi debilul mintal nu au capacitatea de a încheia o convenţie matrimonială.
b) Consimţământul. Consimţământul personal al viitorilor soţi la încheierea căsătoriei este întotdeauna necesar, el trebuie să fie liber şi neviciat. Dacă este viciat, căsătoria poate fi anulată. Pentru convenţia matrimonială, consimţământul se dă personal de cel care urmează să se căsătorească, iar, dacă este minor, consimţământul său va trebui să fie însotit de încuviinţările părinţilor sau tutorelui ori ale autoritătii chemate să exercite drepturile părinteşti. în cazul în care consimţământul exprimat la încheierea convenţiei este viciat, şi convenţia devine anulabilă. Dacă aceasta este prenupţială, viitorii soţi vor putea
încheia o nouă convenţie.
In cazul desfiinţării convenţiei în timpul căsătoriei, se pune problema care va fi regimul matrimonial sub care sunt căsătoriţi soţii. Soluţiile diferă în funcţie de gradul de mutabilitate a regimului. Dacă
acesta este imutabil, soţii trebuie consideraţi că sunt căsătoriţi sub regimul matrimonial legal. In schimb, dacă se permite ca regimul să fie schimbat şi în timpul căsătoriei, după anularea convenţiei matrimoniale iniţiale, soţii vor avea posibilitatea de a încheia alta nouă, adoptând ce regim doresc.
Viciile de consimţământ au ridicat în materie întotdeauna unele probleme specifice, impuse de caracterul accesoriu al convenţiei faţă de căsătorie. Ca regulă generală, s-au format două opinii. Una strictă, potrivit căreia cazurile de anulabilitate a convenţiei matrimoniale nu pot decât să coincidă cu cele privind căsătoria. Alta, care priveşte convenţia matrimonială în individualitatea ei, încercând să aplice dreptul comun al contractelor în materia regimurilor matrimoniale. Discuţiile s-au extins inclusiv asupra naturii nulităţii de aplicat pentru viciile de consimţământ ale convenţiei matrimoniale. Un argument în favoarea nulităţii absolute, practicată de jurisprudenţa franceză de la începutul secolului trecut, era tras din imperativul de protecţie a terţilor cu care soţii vin în contact juridic.
Practica română şi doctrina realizate sub imperiul reglementărilor Codului civil de la 1864 au înclinat să aplice dreptul comun, consacrând nulitatea relativă ca sancţiune ordinară a viciilor de consimţământ care pot afecta convenţia matrimonială.
c) Obiectul convenţiei matrimoniale. Obiectul convenţiei matrimoniale este, aşa după cum se poate deduce, unul special. Prin convenţia matrimonială soţii au posibilitatea să deroge de la regimul matrimonial legal, având posibilitatea să creeze un regim alternativ la acesta, regim ce se va aplica în concret în raporturile dintre ei. în esenţă, obiectul convenţiei matrimoniale îl reprezintă regimul matrimonial nou creat, voluntar, dar care nu trebuie să contravină regimului primar imperativ, care constituie un nucleu de reguli ale regimurilor matrimoniale care nu pot fi modificate voluntar de către soţi.
Din punct de vedere practic, noul regim oferă părţilor diverse posibilităţi de a combina reguli de la diverse regimuri matrimoniale, putând alege între un regim comunitar, separatist sau mixt.
Obiectul convenţiei matrimoniale se constituie din statutul patrimonial pe care soţii înţeleg să îl aplice în raporturile dintre ei. Acest fapt este esenţa obiectului unei convenţii matrimoniale.
La încheierea unei convenţii matrimoniale, soţii trebuie să tină cont ca în conţinutul ei să se găsească clauze inserate în scopul susţinerii sarcinilor căsătoriei şi realizării cadrului pecuniar adecvat ducerii unei vieţi de familie normale.
Regimurile matrimoniale fiind ghidate de reguli mai flexibile, obiectul convenţiei matrimoniale trebuie să fie încadrat în norme juridice cu caracter supletiv şi de dispoziţie, nu imperativ, aşa cum este reglementată institutia căsătoriei.
In continutul convenţiei matrimoniale sunt interzise clauze care contravin bunelor moravuri. Astfel, ar fi contrare bunelor moravuri clauzele unei convenţii prin care soţii s-ar obliga să trăiască separat unul faţă de altul, să se scutească de obligaţia de sprijin şi ajutor reciproc. O altă clauză interzisă în conţinutul convenţiei matrimoniale este cea contrară puterii părinteşti, prin care nici tatăl, nici mama nu pot să renunţe la drepturile pe care li le conferă legea în calitatea lor de părinţi.
d) Cauza în convenţiile matrimoniale. Ca orice contract, şi convenţia matrimonială, în conformitate cu art. 1179 Noul Cod Civil, trebuie să îndeplinească şi cea de-a patra condiţie de validitate, şi anume să aibă o cauză valabilă.
în literatura juridică s-a admis că întotdeauna o cauză, pentru a fi validă, trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: să fie reală (adică să existe, să nu fie falsă sau fictivă), să fie licită şi morală (adică să nu fie prohibită de legi şi să nu fie contrară ordinii publice şi bunelor moravuri sau regulilor de convieţuire socială).
În esenţă, după cum se ştie, cauza este motivul psihologic determinant al consimţământului.
In dreptul civil român este unanim admis că sunt două elemente care compun cauza unui contract, şi anume: scopul imediat (un scop determinat în aceleaşi categorii de contracte) şi scopul mediat (determinat în concret în fiecare contract).
Dacă scopul imediat este un element constant şi invariabil în aceleaşi categorii de acte juridice, este evident că în convenţiile matrimoniale scopul imediat este alegerea unui regim matrimonial, altul decât cel al comunităţii legale (art. 329 Noul Cod Civil).
în ceea ce priveşte scopul mediat, în acest tip de convenţii el este diferit de celelalte tipuri de contracte civile. Astfel, dacă am putea spune că în contractele de drept comun fiecare parte contractantă are un scop mediat propriu care a constituit motivul subiectiv care l-a îndemnat la încheierea contractului, apoi în cazul convenţiilor matrimoniale putem afirma că ambele părţi contractante, adică soţii, au acelaşi motiv subiectiv, deci aceeaşi cauză comună a convenţiei, şi anume cauza lor juridică specifică (afectio conjugalis), ce constă în stabilirea în concret a tipului de regim matrimonial şi a modului în care vor afecta bunurile lor în vederea susţinerii sarcinilor căsătoriei şi realizării prin aceasta a cadrului pecuniar destinat ducerii vieţii lor de familie. Spunem că scopul mediat al soţilor este comun, şi nu diferit pentru fiecare dintre aceştia, deoarece regulile regimului matrimonial sunt aplicabile ambilor soţi în mod egal, fără a distinge dacă e vorba de soţ sau soţie. Această afirmaţie este susţinută şi de faptul că soţii, prin convenţia lor matrimonială, pot prevedea şi o clauză de preciput al cărei beneficiar nu se cunoaşte în momentul încheierii convenţiei, întrucât calitatea de beneficiar o va decide hazardul, când unul dintre soţi va deceda, iar celălalt soţ supravieţuitor va deveni, ca urmare acestui eveniment, beneficiarul clauzei.
Tot astfel, orice fel de clauză specială ar insera soţii prin acordul lor în convenţia matrimonială, aceasta se va aplica fiecăruia dintre ei în acelaşi mod, în spiritul şi litera convenţiei, indiferent de atitudinea lor personală faţă de anumite situaţii patrimoniale ce s-ar putea ivi în viitor. Prin urmare, în convenţiile matrimoniale, şi scopul mediat al cauzei, la fel ca şi scopul imediat, este unic şi comun pentru ambii soţi contractanţi, şi nu diferit, cum este în cazul celorlalte tipuri de contracte civile. Aceasta ne îndreptăţeşte să subliniem că în convenţiile matrimoniale cauza este specifică pentru ambele părţi contractante, întrucât au o calitate specială, şi anume aceea de a fi soţi.
în ceea ce priveşte condiţia cauzei de a fi reală, adică de a exista, de a nu fi falsă sau fictivă, la convenţiile matrimoniale nu necesită o analiză specială, deoarece ea este evidentă din faptul că, încheindu-se prin înscris autentificat de notarul public, cu intenţia părţilor de a deroga de la regimul comunităţii legale, determină prin voinţa lor exprimată personal sau prin mandatar cu procură autentică şi specială regimul matrimonial ales cu conţinut predeterminat. Deci cauza actului este cât se poate de reală, determinând o realitate evidentă atât pentru soţi, cât şi pentru terţii care vor lua cunoştinţă de ea prin îndeplinirea formelor de publicitate prevăzute de lege.
Garanţia pentru condiţia cauzei de a fi licită şi morală ne-o oferă tot autenticitatea convenţiei, pentru că încheierea ei prin act notarial înseamnă verificarea clauzelor de către notar, dacă acestea sunt conforme cu dispoziţiile imperative ale regimului primar, prin prisma dispoziţiilor art. 312 alin. (2) şi art. 332 Noul Cod Civil, precum şi dacă sunt conforme cu legile care interesează ordinea publică sau bunele moravuri, aşa cum dispune imperativ art. 11 din acelaşi cod. Raportat la ideea de cauză, credem că ar fi util de a aborda unele aspecte legate de simulaţie, însă într-un curs universitar nu suntem convinşi că spaţiul grafic ne-ar permite aceasta.
Condiţii de formă.
a) Autenticitatea convenţiilor matrimoniale.
Condiţiile de formă diferă de la o ţară la alta. In general, ele se pot referi la formalităţile privitoare la încheierea convenţiei matrimoniale şi sunt cerute ad solemnitatem, nerespectarea lor atrăgând nulitatea absolută a contractului. Solemnitatea constă în cerinţa încheierii actului în formă autentică la notar, care va şi consilia soţii, dacă este cazul, cu privire la alegerea şi formularea clauzelor, care uneori pot fi destul de complexe.
în legătură cu cerinţele de formă instituite de noul Cod civil pentru încheierea convenţiei matrimoniale, recent, în literatura juridică au fost făcute unele observaţii critice deosebit de pertinente, mai ales referitor la convenţiile matrimoniale pe care ar dori să le încheie cetăţenii români care se căsătoresc în străinătate, în ţări în care nu există instituţia „notarului public”.
Motivele formalităţii de autenticitate cerute sunt următoarele:
- autenticitatea asigură menţinerea neschimbată a clauzelor convenţiilor matrimoniale, pentru că unul dintre originalele actului rămâne în arhiva notarului, astfel că părţile nu pot schimba conţinutul originalului pe care îl deţin, spre a fi considerate ca fiind căsătorite fără contract, situaţie care s-ar putea întâmpla dacă convenţia matrimonială nu ar fi fost supusă formelor autenticităţii;
- convenţia matrimonială fiind autentică, părţile sau reprezentaţii lor nu pot anula efectele ei prin contestarea semnăturilor lor;
- convenţiile matrimoniale cuprinzând mai întotdeauna liberalităţi făcute fie de viitorii soti între ei, fie de terti viitorilor soti, asemenea liberalităţi cer neapărat un act autentic.
Convenţia matrimonială fiind un act solemn, formele autenticitătii sunt prevăzute de lege ad solemnitatem pentru însăşi existenţa ei, de unde rezultă că o convenţie redactată printr-un act sub semnătură privată sau căreia i-ar lipsi o formă oarecare nu ar fi numai anulabilă, ci inexistentă.
Din faptul că o convenţie matrimonială este nelegală în privinţa formelor, deci este inexistentă, rezultă următoarele consecinţe:
- soţii se consideră ca fiind căsătoriţi sub regimul de drept comun, fiindcă, legalmente, ei nu au niciun contract;
- toate părţile interesate pot invoca inexistenţa actului, dacă au un interes bănesc sau chiar moral, însă apreciabil;
- nulitatea convenţiei matrimoniale nu poate fi acoperită nici prin celebrarea căsătoriei, nici prin confirmarea expresă sau tacită, îndeplinită fie în timpul căsătoriei, fie în urma desfacerii ei, deoarece, după cum ştim, confirmarea este cu neputinţă în privinţa actelor inexistente;
în doctrina mai veche, se considera că nulitatea de formă care ar fi putut sancţiona convenţia matrimonială nu ar fi putut fi acoperită nici prin prescripţia de 10 ani prevăzută de fostul Cod civil prin art. 1900, fiindcă această confirmare tacită nu se aplica decât nulitătilor relative.
Spre deosebire însă de formalităţile cerute pentru încheierea căsătoriei, la semnarea convenţiei matrimoniale părţile, adică soţii, pot fi reprezentaţi prin mandatar cu procură specială şi autentică, în timp ce la încheierea căsătoriei soţii trebuie să fie prezenţi în persoană pentru a-şi da consimţământul şi a semna actul de căsătorie.
Sub pedeapsa nulităţii, orice modificare a convenţiei matrimoniale înainte de încheierea căsătoriei trebuie făcută în aceleaşi condiţii de formă şi cu prezenţa aceloraşi persoane care au participat la actul iniţial.
b) Publicitatea legală a convenţiilor matrimoniale. Pentru a produce efecte faţă de terţi, legea pretinde şi respectarea condiţiei de publicitate, altfel, convenţia matrimonială este inopozabilă terţilor.
Convenţia matrimonială trebuie să fie adusă la cunoştinţa terţilor, pentru ca ei să nu fie expuşi la fraude din partea soţilor, dacă nu ar avea de unde să o cunoască. în acest scop, art. 334 alin. (1) Noul Cod Civil prevede că, „pentru a fi opozabile terţilor, convenţiile matrimoniale se înscriu în Registrul naţional notarial al regimurilor matrimoniale, organizat potrivit legii”.
După autentificarea convenţiei matrimoniale în timpul căsătoriei sau după primirea copiei de pe actul căsătoriei, potrivit art. 291, notarul public expediază, din oficiu, un exemplar al convenţiei la serviciul de stare civilă unde a avut loc celebrarea căsătoriei, pentru a se face menţiune pe actul de căsătorie, la registrul menţionat la alin. (1), precum şi la celelalte registre de publicitate, în condiţiile alin. (4).
în acelaşi scop, la încheierea căsătoriei, ofiţerul stării civile trebuie să îi întrebe pe viitorii soţi, precum şi pe persoanele care încuviinţează căsătoria, când este cazul, asupra existenţei sau inexistenţei unei convenţii matrimoniale şi să menţioneze în actul de căsătorie declaraţia părţilor, data contractului şi mijlocul de a-l cunoaşte.
Ofiţerul stării civile care a omis a întreba soţii asupra convenţiei matrimoniale sau a face menţiunea despre această convenţie în actul de celebrare a căsătoriei va fi pedepsit în sensul suportării daunelor care ar fi fost cauzate tertilor.
Dincolo de obligaţia notarului prevăzută prin alin. (2) al art. 334, despre care am făcut precizarea mai sus, art. 334 alin. (3) permite oricăruia dintre soţi de a solicita îndeplinirea formalităţilor de publicitate.
Transcrierea convenţiei matrimoniale în registrul special cerut are drept scop de a da publicităţii convenţiile matrimoniale şi de a le face opozabile terţilor, fără ca această formalitate să fie cerută pentru validitatea acestor convenţii între soţi. Astfel, numai tertii care au interes să cunoască situatia materială a soţilor cu care ar vrea să contracteze pot invoca lipsa acestei transcrieri.
Convenţia matrimonială va fi opozabilă terţilor numai din momentul transcrierii, şi nu din momentul încheierii căsătoriei.
Ţinând seama de natura bunurilor, la cererea oricărui sot, conventiile matrimoniale se vor nota în cartea funciară, se vor înscrie în registrul comerţului sau alte registre de publicitate prevăzute de lege, dar, în toate aceste cazuri, neîndeplinirea formalităţii de publicitate nu poate fi acoperită prin înscrierea făcută în registrul special menţionat mai sus.
Articolul 335 Noul Cod Civil, care statuează regula inopozabilităţii convenţiei matrimoniale, prevede că aceasta „nu poate fi opusă terţilor cu privire la actele încheiate de aceştia cu unul dintre soţi decât dacă au fost îndeplinite formalităţile de publicitate prevăzute la art. 334 sau dacă terţii au cunoscut-o pe altă cale”.
Publicitatea convenţiilor matrimoniale este de mare folos, mai ales dacă unul dintre soti sau amândoi sunt comercianţi, făcându-se menţiunea în registrul comerţului, care va cuprinde detalii cu privire la regimul matrimonial ales. în ipoteza în care soţii sau unul dintre ei nu erau comercianţi în momentul celebrării căsătoriei, dar au devenit uite-rior, soţul sau soţii care au dobândit această calitate sunt obligaţi să facă menţiunea la registrul comerţului în timp de o lună de la începutul activitătii comerciale.
Ori de câte ori omiterea publicităţii aduce o pagubă terţilor, soţii trebuie să o repare.
Bunurile soţului necomerciant nu pot fi însă urmărite pentru neglijenţa sau reaua-credinţă a soţului comerciant, fiindcă legea nu impune ambilor soţi publicitatea, ci numai soţului comerciant.
c) Momentul încheierii convenţiei matrimoniale şi intrarea ei în vigoare. După Codul Calimach, convenţiile matrimoniale puteau fi făcute nu numai înainte, dar chiar şi după celebrarea căsătoriei.
Codul german permite şi el, de asemenea, soţilor de a încheia şi de a modifica convenţia matrimonială chiar şi în timpul căsătoriei (art. 1432), soluţie ce a fost admisă şi de către Codul elveţian prin art. 179, precum şi de noul nostru Cod civil. în dreptul român mai vechi, nefiind recunoscut principiul mutabilităţii regimului matrimonial, convenţia matrimonială nu era admisă după celebrarea căsătoriei, nici modificarea ei. Motivele acestor dispoziţii legale erau, pe de o parte, ocrotirea independenţei ambilor soţi, iar, pe de altă parte, să înlăture fraudele la care terţii ar fi putut fi expuşi prin adoptarea din partea soţilor, în urma căsătoriei, a unui regim matrimonial dăunător intereselor lor. Convenţiile matrimoniale redactate în urma celebrării căsătoriei erau deci lovite de nulitate absolută.
Se consideră că aceste motive invocate de vechiul legiuitor sunt depăşite şi că în zilele noastre există alte mijloace pentru a ocroti soţii între ei, cât şi terţii în raporturile cu soţii, concluzie care a fost adoptată şi de noul Cod civil, aşa cum am arătat, care recunoaşte libertatea modificării regimului matrimonial şi, implicit, încheierea unei noi convenţii matrimoniale în timpul căsătoriei (art. 330).
în cazul în care o convenţie matrimonială va fi încheiată ulterior celebrării căsătoriei şi ea ar fi lovită de nulitate ca act matrimonial, va exista ca act autentic, iar clauzele străine de această convenţie pe care ea le-ar cuprinde nu vor fi lovite de nulitate. Astfel, o donaţie de bunuri făcută de un terţ unuia sau ambilor soţi va rămâne validă dacă această donaţie a fost acceptată de soţul donatar.
în legătură cu intrarea în vigoare a convenţiilor matrimoniale, nu există păreri pro şi contra, intrând în vigoare din ziua când căsătoria a fost celebrată de ofiţerul stării civile sau, mai bine zis, din momentul încheierii căsătoriei.
Convenţia matrimonială nu este un contract condiţional, în sensul juridic al cuvântului, pentru că celebrarea căsătoriei nu este un eveniment viitor şi incert de care părţile pot să facă să atârne convenţia lor. Ea este un element esenţial al existentei convenţiei matrimoniale, fără de care nu poate să aibă fiinţă.
în cazul în care căsătoria proiectată nu se celebrează, convenţia matrimonială este neavenită.
Legea nefixând niciun termen, convenţia matrimonială îşi păstrează puterea sa şi este susceptibilă de a-şi produce efectele oricare ar fi timpul ce s-ar scurge între autentificarea ei şi celebrarea căsătoriei. Ea va fi nulă doar atunci când va fi cert că părţile au renunţat la căsătoria proiectată.
Pentru ca o căsătorie să poată da putere şi existenţă convenţiei matrimoniale, nu este suficient ca ea să fie celebrată, ci se mai cere ca ea să fie şi validă, de unde rezultă că, în cazul în care căsătoria ar fi mai în urmă anulată, convenţia matrimonială ar fi eo ipso desfiinţată, afară de cazul unei căsătorii putative, când convenţiile soţilor îşi vor păstra efectul în privinţa copiilor şi a soţului de bună-credinţă.
Anularea convenţiei matrimoniale nu are nicio repercusiune asupra validităţii căsătoriei, deoarece principalul nu este condiţionat de accesoriu, astfel că soţii vor fi consideraţi a fi căsătoriţi sub regimul de drept comun.
Restrictii la încheierea convenţiei matrimoniale în noul Cod civil
- aspect al întinderii libertăţii alegerii regimului matrimonial.
Restricţionarea libertăţii patrimoniale a soţilor de normele regimului primar poate fi analizată, credem noi, sub două aspecte: unul general, trasat prin dispoziţiile art. 312 alin. (2) Noul Cod Civil, şi altul special, desprins din art. 329-333 din acelaşi cod. Altfel spus, soţii se pot bucura de libertatea alegerii regimului matrimonial în sensul general, principial, alegând unul dintre regimurile matrimoniale alternative prevăzute în art. 312 alin. (1), iar, în mod special, încheind o convenţie matrimonială, conform art. 330, prin care îşi vor reglementa concret modul cum înţeleg să îşi guverneze raporturile lor cu privire la bunuri, atunci când aleg regimul separaţiei de bunuri ori regimul comunităţii convenţionale. Acest drept de opţiune al soţilor are, şi într-un caz şi în celălalt, o natură convenţională, întrucât alegerea fie a unuia, fie a altuia dintre felurile regimurilor matrimoniale reglementate de lege se face prin acordul soţilor şi, cu atât mai mult, încheierea unui act juridic, a unei convenţii prin care soţii hotărăsc de comun acord conţinutul concret al regimului ce li se va aplica are un caracter voluntar, exprimând libertatea în contracte, care nu este mărginită decât de „dispoziţiile legale privind regimul matrimonial ales” [art. 332 alin. (1) Noul Cod Civil].
De aceea, se poate spune că principiul libertăţii alegerii regimului matrimonial îşi găseşte expresie şi în principiul libertăţii convenţiilor matrimoniale.
Reglementarea prin noul Cod civil a posibilităţii de a deroga pe cale convenţională de la regimul matrimonial legal constituie mult dorita libertate pe care noua lege civilă o aduce soţilor în raporturile lor patrimoniale. Această libertate nu trebuie însă să fie absolută şi ea nu poate fi concepută „ca o libertate de a adopta pe cale convenţională orice regim, în afara oricărui control”. O astfel de libertate ar fi profund dăunătoare, căci ar putea crea un haos în organizarea patrimoniului soţilor şi „ar deschide calea eludării principiilor care stau la baza ocrotirii familiei”.
Conştienţi de acest pericol, legislatorii noului Cod civil, prin art. 330, au limitat libertatea convenţiilor matrimoniale, sub sancţiunea nulitătii absolute, de încheierea convenţiei „prin înscris autentificat de notarul public, cu consimţământul tuturor părţilor, exprimat personal sau prin mandatar cu procură autentică, specială şi având conţinut predeterminat”.
Problema limitelor în care se poate dispune prin convenţie matrimonială a preocupat doctrina noastră actuală, făcându-se câteva observaţii particulare la reglementarea cuprinsă în noul Cod civil.
încheindu-se convenţia matrimonială prin act autentic notarial, notarul ar putea exercita astfel un control asupra conţinutului ei, putând refuza autentificarea unor convenţii ilicite care ar contraveni intereselor familiei, prin inserarea vreunei clauze ce urmăreşte, poate, favorizarea vreunuia dintre soţi în dauna celuilalt ori atingerea responsabilităţii părinteşti sau devoluţiunii succesorale legale, contravenind astfel principiului înscris prin art. 332 alin. (2), care prevede că „convenţia matrimonială nu poate aduce atingere egalităţii dintre soţi, autorităţii părinteşti sau devoluţiunii succesorale legale”.
încheierea oricărei convenţii matrimoniale prin act notarial ar permite societăţii să vegheze asupra modului de exercitare a libertăţii în convenţii, pentru ca prin ele să nu se aducă atingere valorilor morale ale familiei şi ale societăţii, ştirbind (de exemplu, prin vreo compensaţie materială) autoritatea părintească a unuia dintre soţi ori drepturile succesorale ale celorlalţi membri ai familiei.
In această ordine de idei, ca un aspect al libertăţii convenţiilor matrimoniale, aducem în discuţie şi clauza de preciput care conferă soţilor posibilitatea de a adopta prin convenţia lor clauze care să cuprindă reguli deosebite cu privire la lichidarea şi partajarea bunurilor lor comune. Astfel, potrivit art. 333 Noul Cod Civil, „Prin convenţie matrimonială se poate stipula ca soţul supravieţuitor să preia fără plată, înainte de partajul moştenirii, unul sau mai multe dintre bunurile comune, deţinute în devălmăşie sau în coproprietate. Clauza de preciput poate fi stipulată în beneficiul fiecăruia dintre soţi sau numai în favoarea unuia dintre ei”.
Cu privire la efectele pe care le-ar putea avea clauza de preciput asupra succesiunii, alin. (2) al art. 333 prevede că această clauză „nu este supusă raportului donaţiilor, ci numai reducţiunii, în condiţiile art. 1096 alin. (1) şi (2)”. Nu intenţionăm aici şi acum să dezvoltăm consideraţiuni pe marginea acestei clauze, ea făcând obiectul unei abordări a altei secţiuni, ci am adus-o în discuţie doar pentru a evidenţia că şi preciputul (ca parte integrantă a convenţiei) poate face obiectul unei examinări din partea notarului, sub aspectul limitelor sale, eventual previzibile, şi sub aspectul conformităţii clauzei de preciput cu dispoziţiile legale care privesc ordinea publică şi bunele moravuri, impuse de principiu în art. 11 Noul Cod Civil, precum şi în dispoziţiile regimului primar imperativ al acestuia.
Libertatea clauzei de preciput nu îngrădeşte drepturile terţilor faţă de convenţie, care sunt protejate prin art. 333 alin. (3) din cod, prevă-zându-se că „clauza de preciput nu aduce nicio atingere drepturilor creditorilor comuni de a urmări, chiar înainte de încetarea comunităţii, bunurile ce fac obiectul clauzei”.
Protejarea intereselor terţilor este asigurată însă, în primul rând, prin publicitatea convenţiei matrimoniale. Potrivit art. 334 alin. (1), pentru a fi opozabile terţilor, convenţiile matrimoniale se înscriu în Registrul naţional notarial al regimurilor matrimoniale, organizat potrivit legii.
Dacă în ceea ce priveşte necesitatea publicităţii convenţiilor matrimoniale nu pot fi niciun fel de discuţii, în ceea ce priveşte accesul oricărei persoane, fără a fi ţinută să justifice vreun interes, la cercetarea registrului naţional, îngăduindu-se eliberarea de extrase certificate ale convenţiilor matrimoniale potrivit art. 334 alin. (5), aceste dispoziţii ale legii ni se par excesiv de permisive, acordând mult prea largi libertăţi oricărei persoane.
De la o inflexibilitate drastică, ce era caracteristică raporturilor patrimoniale dintre soţi în sistemul Codului familiei, ajungem, iată, să ne plângem şi de unele aspecte prea flexibile pe care le îngăduie noul Cod civil prin dispoziţiile citate. Aceasta nu diminuează însă cu nimic şi nu umbreşte bucuria prilejuită de noua reglementare, prin care se deschid atât de largi libertăţi soţilor în alegerea regimului matrimonial. Şi, dacă prin înlăturarea caracterului obligatoriu al regimului matrimonial legal finalitatea urmărită de legiuitor este, printre altele, şi de a reduce cauzele care contribuie la destrămarea multor căsătorii, tot în aceeaşi finalitate se înscrie şi renunţarea la caracterul imutabil al regimului legal.
Efectele convenţiei matrimoniale.
Oricare ar fi regimul matrimonial al soţilor, efectele convenţiei lor nu se mărginesc numai la relaţiile dintre ei, ea fiind într-o oarecare măsură opozabilă şi terţilor.
De retinut este că efectele convenţiei matrimoniale se vor concretiza într-un statut patrimonial de comunitate sau de separaţie ori cu elemente combinate ale acestora.
Regulile specifice fiecăruia dintre aceste regimuri matrimoniale şi efectele lor le vom dezvolta în paginile următoare. Ceea ce am dori să precizăm aici este faptul că, pe lângă efectele specifice şi esenţiale ale convenţiei matrimoniale, ea mai produce şi alte tipuri de consecinţe. Aşadar, în primul rând, o convenţie matrimonială produce şi efecte probatorii, nu numai substanţiale, astfel că actul este valorificat ca înscris şi are ca scop de a face proba regimului matrimonial concret aplicabil între soţi. în al doilea rând, actele juridice cuprinse în convenţia matrimonială vor produce doar efectele lor specifice, iar anumitor clauze, cum ar fi donaţii, clauze de atribuire de bunuri etc., le vor fi aplicabile regulile din dreptul comun.
Referitor la începutul acestor efecte, momentul lor de producere va coincide cu clipa încheierii căsătoriei, ca o consecinţă firească a faptului că o convenţie matrimonială este accesorie institutiei căsătoriei.
In situaţia în care regimul este flexibil, iar convenţia matrimonială poate fi modificată în cursul căsătoriei, efectele ei se vor produce din clipa modificării regimului matrimonial. Trebuie amintit aici că, în cazul modificării convenţiei matrimoniale, părţile acesteia trebuie să respecte toate formalităţile care sunt impuse legal la încheierea ei, iar datorită faptului că aceasta este supusă unor forme speciale de publicitate faţă de terţi, efectele convenţiei matrimoniale vor fi opozabile doar cu începere de la data îndeplinirii formelor de publicitate. în această ultimă ipoteză menţionată mai sus, se poate observa că urmările regimului matrimonial nou ales se vor produce disociat în timp, astfel că între părţi va produce efecte de la încheierea actului, iar faţă de terţi de la publicarea acesteia. Consecinţa va fi că, în perioada de timp cuprinsă între cele două momente descrise mai sus, soţii vor fi sub două regimuri matrimoniale care diferă, cel puţin în parte, situaţie care ar părea nefirească. Legiuitorul noului nostru Cod civil a găsit însă o soluţie pentru ca acelaşi regim matrimonial convenţional să îşi producă efectele în acelaşi timp, atât faţă de părţi, cât şi faţă de terţi, în situaţia în care terţii au cunoscut acest regim pe altă cale.
Tot din caracterul accesoriu al convenţiei matrimoniale la actul căsătoriei se poate concluziona că efectele regimului matrimonial se vor epuiza odată cu această din urmă instituţie. Desfacerea căsătoriei prin divorţ sau încetarea acesteia prin moartea uneia dintre părţi va constitui punctul terminus al efectelor convenţiei matrimoniale. în primul caz, momentul la care hotărârea de divorţ va rămâne definitivă şi irevocabilă va marca clipa în care convenţia matrimonială şi-a încetat efectele. în al doilea caz, momentul decesului va semnifica limita ultimă în timp a producerii efectelor convenţiei matrimoniale, iar dacă moartea va fi constatată judecătoreşte, situaţia se aseamănă cu cea de la divorţ, în sensul că efectele convenţiei se vor considera epuizate la data la care hotărârea care se pronunţă asupra decesului va rămâne definitivă şi irevocabilă.
Toate aceste situaţii sunt logice, deoarece este imposibil de imaginat ca un regim matrimonial să supravieţuiască stării de căsătorie.
Ca efect al încetării regimului matrimonial, acesta va intra, în mod logic, în lichidare. Regulile de aplicat sunt cele convenţionale, stabilite de către părţi prin convenţia lor matrimonială, de exemplu, prin clauza de preciput, iar în situaţia în care soţii au neglijat să stipuleze asemenea clauze, se va aplica dreptul comun în materie.
În timpul căsătoriei, regimul matrimonial poate fi modificat, în condiţiile legii, respectiv dacă a trecut cel puţin un an de la încheierea căsătoriei
o Convenţiile matrimoniale se încheie prin înscris autentificat de notarul public (sub sancţiunea nulităţii absolute)
o La încheierea convenţiei matrimoniale este necesar consimţământul tuturor părţilor
o La încheierea convenţiei matrimoniale, părţile se pot prezenta personal sau prin mandatar cu procură autentică, specială, având conţinutul predeterminat.