competenţă a notarului public, ansamblu de atribuţii ale notarului public, în temeiul cărora se asigură persoanelor fizice şi juridice constatarea raporturilor juridice civile sau comerciale nelitigioase, precum şi exerciţiul drepturilor şi ocrotirea intereselor, în conformitate cu legea. Notarul public este învestit să îndeplinească un serviciu de interes public şi are statutul unei funcţii autonome. Activitatea notarilor publici se realizează prin acte notariale şi consultaţii juridice notariale. în îndeplinirea atribuţiilor ce îi revin, notarul public are competenţă generală, cu excepţiile prevăzute în situaţiile următoare: a) procedura succesorală notarială este de competenţa notarului public din biroul notarial situat în circumscripţia teritorială a judecătoriei în care defunctul şi-a avut ultimul domiciliu; b) în cazul moştenirilor succesive, moştenitorii pot alege competenţa oricăruia dintre birourile notariale din circumscripţia teritorială a judecătoriei în care şi-a avut ultimul domiciliu acela dintre autori care a decedat cel din urmă; c) actele de protest al cambiilor, biletelor la ordin şi cecurilor se fac de notarul public din circumscripţia teritorială a judecătoriei în care urmează a se face plata; d) eliberarea duplicatelor şi reconstituirea actelor notariale se fac de notarul public în al cărui birou se află originalul acestora. Conflictele de competenţă între birourile notarilor publici situate în aceeaşi circumscripţie a unei judecătorii se soluţionează de acea judecătorie, la sesizarea părţii interesate. Hotărârea judecătoriei este definitivă. Când conflictul intervine între birouri notariale situate în circumscripţii diferite, competenţa aparţine judecătoriei în a cărei circumscripţie se află biroul de notar public cel din urmă sesizat [v. şi activitate notarială; act notarial].
Vezi şi altă definiţie din dicţionarul juridic:
Comentarii despre Competenţă a notarului public
