competenţă absolută, aptitudinea instanţelor de judecată sau a altor organe de jurisdicţie de a soluţiona, în exclusivitate, anumite categorii de litigii. C.a. este determinată prin norme procedurale având un caracter imperativ; în această categorie se includ dispoziţiile legale care reglementează competenţa generală, competenţa de atribuţiune procesuală şi competenţa teritorială excepţională. încălcarea normelor de c.a. antrenează după sine necom-petenţa instanţei sesizate [ant. necompetenţă absolută; v. şi necompetenţă absolută].
Vezi şi altă definiţie din dicţionarul juridic:
Comentarii despre Competenţă absolută
