competenţă de atribuţiune procesuală a curţilor de apel, aptitudine recunoscută acestor instanţe de a soluţiona litigiile expres date în competenţa lor. C.a.p.c.a. se concretizează în atributul acestor instanţe de a soluţiona următoarele categorii de litigii: în primă instanţă, procesele şi cererile în materie de contencios administrativ privind actele autorităţilor şi instituţiilor centrale; 2) ca instanţe de apel, apelurile declarate împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în primă instanţă; 3) ca instanţe de recurs, recursurile declarate împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în apel sau împotriva hotărârilor pronunţate în primă instanţă de tribunale, care, potrivit legii, nu sunt supuse apelului, precum şi în orice alte cazuri expres prevăzute de lege; 4) în orice alte materii date prin lege în competenţa lor. Curţile de apel se înfăţişează, în sistemul procesual actual, ca instanţe cu plenitudine de competenţă în materie de recurs şi ca instanţe cu o competenţă de excepţie în materie de apel, deşi denumirea lor nu reflectă o atare realitate judiciară. Competenţa de fond a curţilor de apel este şi ea una de excepţie; ea vizează materia contenciosului administrativ şi este condiţionată de calitatea pârâtei de a fi o autoritate sau instituţie centrală. Competenţa diversă a curţilor de apel se materializează, îndeosebi, în aptitudinea de a soluţiona unele cereri de pură administrare a justiţiei (conflicte de competenţă, cereri de recuzare, cereri de strămutare etc.).
Vezi şi altă definiţie din dicţionarul juridic:
Comentarii despre Competenţă de atribuţiune procesuală a curţilor de apel
