Condiţiile obligaţiei de întreţinere
| Comentarii |
|
condiţiile obligaţiei de întreţinere, în ceea ce priveşte creditorul întreţinerii, legea prevede că are drept la întreţinere numai cel care se află în nevoie şi numai dacă, din cauza incapacităţii de a munci, nu are posibilitatea de a se întreţine din munca sau din bunurile sale (art. 524 Noul Cod Civil). Aceste condiţii trebuie să existe cumulativ, aşa încât persoana care se află în nevoie nu este îndreptăţită la întreţinere dacă este capabilă de a munci, iar persoana incapabilă de a munci nu poate solicita întreţinere dacă are mijloace suficiente de trai. Este îndatorată la întreţinere persoana la care - potrivit ordinii stabilite de lege - creditorul întreţinerii se poate adresa în primul rând, dacă această persoană are posibilitatea de a o presta.
a) Cel care solicită întreţinerea să se afle în nevoie.
Starea de nevoie se apreciază în funcţie de veniturile şi de bunurile celui ce solicită întreţinerea. Se află în nevoie persoana care nu are niciun fel de venituri sau care are unele venituri, dar acestea sunt insuficiente pentru a-i asigura existenţa', şi care, totodată, nu are nici economii, nici bunuri ce îi prisosesc, din vânzarea cărora şi-ar putea acoperi în mod curent cheltuielile necesare traiului. Ar fi împotriva principiilor dreptului ca o persoană să se întreţină din câştigurile muncii altuia atunci când - deşi lipsită în totul sau în parte de venituri - are economii sau bunuri ce îi prisosesc, din vânzarea cărora s-ar putea întreţine. Minorul care cere întreţinere de la părinţii săi se află în nevoie dacă nu se poate întreţine din munca sa, chiar dacă ar avea bunuri.
Cu toate acestea, în cazul în care părinţii nu ar putea presta întreţinerea fără a-şi primejdui propria lor existenţă, instanţa de tutelă poate încuviinţa ca întreţinerea să se asigure prin valorificarea bunurilor pe care acesta le are, cu excepţia celor de strictă necesitate. Este, de altfel, ceea ce reiese din prevederile alin. (2) al art. 525 Noul Cod Civil
Stabilirea veniturilor, economiilor şi bunurilor persoanei care solicită întreţinerea constituie o chestiune de fapt, ale cărei elemente vor putea fi dovedite prin orice mijloace de probă (adeverinţe de venituri, felurite înscrisuri, martori, răspunsuri la interogator etc.), elemente în funcţie de care instanţa judecătorească va aprecia şi va hotăra dacă şi în ce măsură persoana respectivă este îndreptăţită la întreţinere. Prin urmare, dovada stării de nevoie a persoanei îndreptăţite la întreţinere se poate face, potrivit art. 528 Noul Cod Civil, prin orice mijloc de probă.
b) Cel care solicită întreţinerea să nu aibă posibilitatea realizării unui câştig din muncă din cauza incapacităţii de a munci.
Stabilirea incapacităţii de a munci implică cunoştinţe de specialitate, lată de ce dovada ei trebuie să se facă prin certificat medical, în care va fi necesar să se specifice cauza incapacităţii de a munci (boală, infirmitate, bătrâneţe), întinderea ei (totală sau parţială, cu indicarea în acest din urmă caz a proporţiei de incapacitate de a munci şi a muncilor mai uşoare ce s-ar putea presta), precum şi timpul cât va dura. Toate aceste elemente sunt necesare pentru ca instanţa judecătorească să poată aprecia şi constata în mod temeinic incapacitatea de a munci, iar în funcţie de aceasta să poată stabili întinderea dreptului celui care
solicită întreţinerea.
În ceea ce priveşte incapacitatea de a munci rezultând din bătrâneţe, nu se poate stabili în mod exact o anumită vârstă la împlinirea căreia aceasta ar surveni. Desigur, o vârstă mai înaintată aduce după sine o scădere a capacităţii de a munci, care se accentuează treptat, până la totala ei dispariţie. Este un fenomen a cărui intensitate variază în raport cu vârsta de la individ la individ. De cele mai multe ori însă, diminuarea sau încetarea capacităţii de a munci este atât consecinţa vârstei, cât şi a unor boli caracteristice vârstei.
în cazul obligaţiei de întreţinere dintre foştii soţi a căror căsătorie s-a desfăcut prin divorţ, se mai cere şi condiţia ca incapacitatea de a munci să se fi ivit înainte de căsătorie, în timpul căsătoriei sau într-un an de la desfacerea căsătoriei, dar - în acest din urmă caz - dintr-o cauză în „legătură cu căsătoria.
c) Cel îndatorat la întreţinere să aibă mijloace îndestulătoare pentru a o putea presta.
Potrivit art. 527 Noul cod civil privind debitorul întreţinerii, poate fi obligat la întreţinere numai cel care are mijloacele pentru a o plăti sau are posibilitatea de a dobândi aceste mijloace.
La stabilirea mijloacelor celui care datorează întreţinerea se ţine seama de veniturile şi bunurile acestuia, precum şi de posibilităţile de realizare a lor; de asemenea, vor fi avute în vedere celelalte obligaţii ale sale [art. 527 alin. (2)].
Vor intra astfel în noţiunea de „mijloace” toate posibilităţile materiale de care dispune debitorul întreţinerii, atât mijloacele sale având caracter periodic, cum sunt câştigurile din muncă şi veniturile în general, cât şi celelalte mijloace, cum sunt economiile şi bunurile ce îi prisosesc şi care ar putea fi vândute în vederea asigurării prestării întreţinerii. Desigur, în aprecierea posibilităţilor materiale ale debitorului întreţinerii, trebuie să se ia în considerare şi sarcinile la care acesta este ţinut să facă faţă (greutăţile familiale, datorii, alte obligaţii de întreţinere având prioritate etc.) şi care îi micşorează în mod corespunzător mijloacele.
Aprecierea posibilităţilor de a presta întreţinerea se face numai cu privire la mijloacele proprii ale debitorului întreţinerii, nu şi cu privire la mijloacele soţului, părinţilor sau altor rude care locuiesc împreună cu el, aceştia neavând calitatea de debitori ai întreţinerii. Dovada posibilităţilor materiale de care dispune cel îndatorat la întreţinere se poate face cu orice mijloace de probă, fiind vorba de stabilirea unei stări de fapt (adeverinţe despre câştigurile sale din muncă, certificate de la organele locale privind veniturile şi averea, depoziţii de martori, răspunsuri la interogator etc.).
d) Aptitudinea de a munci a celui obligat la întreţinere poate constitui un element al posibilităţilor sale de a presta întreţinerea.
În practica judiciară s-a pus problema de a şti dacă cel îndatorat la întreţinere poate fi obligat să o presteze în cazul în care nu are nici câştiguri din muncă, nici venituri, nici bunuri pe care ar putea să le vândă, dar este apt de a munci. Colegiul civil al Tribunalului Suprem şi alte instanţe au răspuns afirmativ în privinţa obligaţiei părintelui de a-şi întreţine copilul minor. Având în vedere că, în condiţiile date, orice persoană capabilă de a munci are în mod efectiv posibilitatea de a realiza un câştig din muncă, considerăm că debitorul întreţinerii care invocă împrejurarea că nu are niciun câştig din muncă, deşi este apt de a munci, refuză propriu-zis să muncească sau prestează munci ocazionale ce nu pot fi dovedite de către creditorul întreţinerii, pentru a se sustrage în felul acesta cu rea-credinţă de la obligaţia ce îi incumbă potrivit legii.
În asemenea cazuri, instanţele judecătoreşti vor fi îndreptăţite să prezume existenţa unor câştiguri din muncă sau a unor venituri ale debitorului, căci altfel nu s-ar putea explica cum îşi asigură el însuşi întreţinerea, iar în lipsa vreunor elemente de apreciere, ele vor stabili aceste câştiguri sau venituri la un cuantum minim, în funcţie de care vor obliga pe debitor la plata unei pensii de întreţinere corespunzătoare.
În noţiunea de „mijloace” la care se referă noul Cod civil în articolele mentionate mai sus intră nu numai mijloacele materiale propriu-zise, ci şi aptitudinea de a munci a celui obligat la întreţinere, care este izvorul obţinerii de mijloace materiale. Persoana lipsită de venituri nu va putea fi totuşi obligată la întreţinere în acele perioade de timp în care, din cauze temeinice (satisfacerea serviciului militar, executarea unei pedepse privative de libertate etc.), nu poate avea în mod efectiv un câştig din muncă.
Obligarea la întreţinere a debitorului lipsit de mijloace, dar apt de a munci, nu va fi lipsită de eficacitate, cum s-ar putea crede la o primă vedere, căci debitorul va fi astfel îndemnat să intre în câmpul muncii pentru a-şi putea executa îndatorirea de întreţinere şi a evita să i se aplice pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea de abandon de familie.
