Persoanele între care există obligaţia de întreţinere
| Comentarii |
|
persoanele între care există obligaţia de întreţinere, sfera persoanelor îndreptăţite la întreţinere este determinată de felul organizării familiei. Fiind o obligaţie de un tip special, obligaţia legală de întreţinere există numai între persoanele stabilite de lege. Ea nu poate fi impusă altor persoane, oricât de evidente ar fi consideraţiile de echitate şi de morală care ar reclama o altă soluţie. Cu toate acestea, datoria de întreţinere este, mai înainte de a fi o obligaţie juridică, o datorie morală, chiar între persoanele între care legea o instituie. Nu înseamnă însă că această datorie morală nu poate subzista şi între persoane între care legea nu instituie o obligaţie juridică. Aceasta duce la concluzia că, în afara cercului de rude ţinute după lege la întreţinere, există între celelalte rude apropiate obligaţia naturală de a se ajuta reciproc la nevoie.
Criteriul determinării persoanelor obligate la întreţinere rezidă în ideea organizării familiei. Cercul persoanelor obligate legal la întreţinere depinde de felul în care familia este organizată şi de trăinicia legăturilor dintre membrii ei.
Legea noastră a instituit obligaţia de întreţinere nu numai între soţi şi persoane care se află în raporturi de rudenie, ci şi între persoane care nu sunt nici rude, uneori nici afini: obligaţia celui care a luat un copil spre creştere, fără a întocmi formele legale pentru adopţie, de a acorda întreţinere copilului pe timpul minorităţii; obligaţia soţului care a contribuit la întreţinerea copilului soţului său cât timp este minor; obligaţia copilului astfel întreţinut cel puţin 10 ani de a întreţine pe soţul părintelui său aflat în nevoie; obligaţia de întreţinere a moştenitorului celui care fusese obligat la întreţinerea unui minor sau care, fără a avea obligaţia legală, i-a furnizat acestuia întreţinere, de a continua întreţinerea minorului până la majorat.
Pensia se va acorda fără a se ţine seama de faptul dacă raporturile dintre creditor şi debitor sunt bune sau rele; debitorul nu poate opune creditorului faptul că, la rândul său, acesta din urmă a refuzat să îi presteze întretinere când el se afla în nevoie. Chiar dacă este vorba de obli-gaţia reciprocă a părţilor de a-şi acorda întreţinere, debitorul este ţinut a presta întreţinere creditorului indiferent de poziţia anterioară a creditorului într-un raport asemănător. în consecinţă, obligaţia de întreţinere nu este condiţionată de o reciprocitate a îndeplinirii ei. S-a decis, în acest sens, că fiul nu poate opune părintelui faptul că în timpul minorităţii nu a primit întreţinere de la acesta când se afla în nevoie.
Subiectele obligaţiei de întreţinere.
Potrivit art. 516 Noul Cod Civil, obligaţia de întreţinere există:
a) între soţ şi soţie;
b) între rude în linie dreaptă, fără deosebire după cum acestea sunt rude din căsătorie ori din afara căsătoriei, şi anume:
- între părinţi şi copii;
- între bunici şi nepoţi;
- între străbunici şi strănepoţi;
c) între rudele colaterale de gradul al doilea, adică între fraţi şi surori. Această obligaţie există şi în cadrul rudeniei rezultate din adopţie-,
d) obligaţia de întreţinere există între foştii soţi a căror căsătorie a fost desfăcută prin divorţ. în acest caz, pentru a avea drept la întreţinere, soţul respectiv trebuie - aşa cum am văzut - să se afle în nevoie din pricina unei incapacităţi de muncă ivite înainte de căsătorie ori în timpul căsătoriei sau în termen de un an de la desfacerea căsătoriei. în această ultimă situatie, ea trebuie să fie datorată unei împrejurări în legătură cu căsătoria (în virtutea dispoziţiilor art. 389 Noul Cod Civil). în această situaţie, obligaţia de întreţinere este reciprocă sau unilaterală, după împrejurări: când unul dintre foştii soţi este vinovat de divorţ, acesta are dreptul la întreţinere numai timp de un an de la desfacerea căsătoriei [art. 389 alin. (4)]. După aceea, numai celălalt soţ are drept la întreţinere, dacă îndeplineşte condiţiile impuse de lege. Tot astfel, dacă unul dintre foştii soţi se recăsătoreşte, acesta nu mai are drept la întreţinere, dar poate fi ţinut să presteze întreţinere celuilalt soţ;
e) între foştii soţi a căror căsătorie a fost desfiinţată, dar la a cărei încheiere cel puţin unul dintre ei a fost de bună-credinţă (potrivit dispoziţiilor art. 304 Noul cod civil referitor la căsătoria putativă). Şi în această
situaţie, obligaţia de întreţinere este reciprocă, dacă amândoi soţii au fost de bună-credintă la încheierea căsătoriei, sau unilaterală, dacă
numai unul dintre ei a fost de bună-credintă. In acest din urmă caz, numai soţul de bună-credinţă poate cere întreţinerea;
f) cel care a luat un copil spre a-l creşte, fără a întocmi formele cerute de lege pentru adopţie, are obligaţia să îl întreţină cât timp copilul este minor, însă numai dacă părinţii fireşti ai copilului au murit, sunt dispăruţi ori se află în nevoie;
g) soţul care a contribuit la întreţinerea copilului celuilalt soţ este obligat să presteze mai departe întreţinere copilului cât timp acesta este minor şi numai dacă părinţii săi fireşti au murit, sunt dispăruţi ori sunt în nevoie;
h) copilul astfel întreţinut va putea fi obligat să dea întreţinere soţului părintelui său dacă acesta l-a întreţinut timp de cel puţin 10 ani;
i) obligaţia de întreţinere la care sunt ţinuţi moştenitorii persoanei care a fost obligată la întreţinerea unui minor sau care, fără a avea obligaţia legală, i-a dat acestuia întreţinere. în această situaţie, obligaţia moştenitorilor nu este o obligaţie proprie a, ci ei continuă obligaţia autorului lor, în anumite condiţii, şi anume: cât timp copilul creditor al întreţinerii este minor şi numai dacă părinţii acestuia au murit, sunt dispăruţi sau se află în nevoie. De asemenea, obligaţia moştenitorului este condiţionată de acceptarea moştenirii şi este limitată la valoarea bunurilor moştenite. După cum se vede, şi în această situaţie este vorba de o obligaţie de întreţinere cu caracter unilateral.
Ordinea în care se datorează întreţinerea
Reguli cu privire la ordinea în care se datorează întreţinerea.
Întreţinerea se datorează, potrivit art. 519 Noul Cod Civil, în ordinea următoare:
a) soţii şi foştii soţi îşi datorează întreţinere înaintea celorlalţi obligaţi;
b) descendentul este obligat la întreţinere înaintea ascendentului, iar dacă sunt mai mulţi descendenţi sau mai mulţi ascendenţi, cel în grad mai apropiat înaintea celui mai îndepărtat;
c) fraţii şi surorile îşi datorează întreţinere după părinţi, însă înaintea bunicilor.
în cazul desfacerii adopţiei ori nulităţii ei, adoptatul poate cere întreţinere numai de la rudele sale fireşti sau, după caz, de la soţul său.
Persoanele obligate la întreţinere, în virtutea dispoziţiilor legale mai sus citate, nu pot fi acţionate după cum doreşte cel îndreptăţit să ceară întreţinere. Există, în această privinţă, o anumită ordine stabilită de legiuitor, numai cu respectarea acesteia se poate proceda la acţionarea celor obligaţi la întreţinere. Cu privire la ordinea în care pot fi acţionaţi cei obligaţi la întreţinere, există următoarele reguli:
a) persoanele obligate la întreţinere nu pot fi acţionate decât în ordinea expres indicată de legiuitor;
b) imposibilitatea relativă în care se află o persoană obligată la întreţinere nu duce, în mod automat, la exonerarea acesteia şi trecerea obligaţiei asupra altei persoane, care vine în ordinea imediat următoare; într-o atare situaţie, persoana obligată în primul rând la întreţinere va contribui în raport cu mijloacele sale şi, numai pentru completarea întreţinerii, se va trece la persoana imediat următoare, potrivit ordinii stabilite de legiuitor;
c) numai în cazul în care o persoană obligată la întreţinere se află în imposibilitate absolută de a o presta, se poate trece la persoana imediat următoare, potrivit ordinii stabilite de lege.
Situaţia persoanelor concomitent îndatorate sau concomitent îndreptătite la întretinere.
În situatia în care mai mulţi debitori trebuie să presteze concomitent întreţinere aceluiaşi creditor, obligaţia este divizibilă, astfel că, potrivit art. 521 Noul Cod Civil, ele vor contribui la plata întreţinerii proporţional cu mijloacele pe care le au, afară de cazurile de solidaritate anume prevăzute de lege.
Dacă părintele are drept la întreţinere de la mai mulţi copii, el poate, în caz de urgenţă, să pornească acţiunea numai împotriva unuia dintre ei. Cel care a plătit întreţinerea se poate întoarce împotriva celorlalţi obligaţi pentru partea fiecăruia.
în situaţia în care debitorul trebuie să presteze întreţinere la mai mulţi creditori, aşa cum am mai arătat, iar debitorul are posibilitatea de a o face, obligaţia este divizibilă sau, mai exact, disjunctă. Dacă însă debitorul nu este în măsură să satisfacă toti creditorii, art. 523 noul C. civ. dispune că instanţa judecătorească, ţinând seama de nevoile fiecăreia dintre aceste persoane, poate hotărî fie ca întreţinerea să se plătească numai uneia dintre ele, fie ca întreţinerea să se împartă între mai multe sau toate persoanele îndreptăţite să o ceară. Cât îi priveşte pe creditorii nesatisfăcuţi în totul sau în parte, ei se pot prevala, când există îndatoraţi subsecvenţi la întreţinere, de dispoziţiile art. 522 Noul Cod Civil, potrivit cărora, „în cazul în care cel obligat în primul rând la întreţinere nu are mijloace îndestulătoare pentru a acoperi nevoile celui care o cere, instanţa de tutelă le poate obliga pe celelalte persoane îndatorate la întreţinere să o completeze, în ordinea stabilită de art. 519”.
