Contract de întreţinere
| Comentarii |
|
contract de întreținere, contract consensual, bilateral, sinalagmatic, aleatoriu, intuitu personae şi cu executare succesivă pentru una din părţi, prin care o persoană numită întreţinut transmite unul sau mai multe bunuri - mobile sau imobile - ori o sumă de bani unei alte persoane numită întreţinător, care se obligă în schimb să-i asigure acestuia sau altei persoane desemnate de el, întreţinere zilnică pe tot timpul vieţii sau pe o durată determinată, iar după moarte să o înmormânteze potrivit obiceiului locului. Contractul de întreţinere trebuie să îndeplinească în principiu toate condiţiile generale de valabilitate ale contractelor translative de proprietate. In temeiul contractului, întreţinutul este obligat: a) să transmită întreţinătorului dreptul de proprietate asupra bunurilor ori a sumelor prevăzute în contract; b) să îl garanteze pe întreţinător împotriva evicţiunii; c) să răspundă faţă de întreţinător pentru viciile ascunse ale bunului sau bunurilor ce i-a transmis. Totodată, el este îndreptăţit să ceară instanţei de judecată, fie obligarea întreţinătorului care nu-şi execută corect obligaţiile, la plata de despăgubiri egale cu valoarea întreţinerii, plătibile la termenele convenite de părţi sau fixate de instanţă, fie rezoluţia contractului. La rândul său, întreţinătorul este obligat să acorde întreţinutului sau beneficiarului, întreţinere în condiţiile prevăzute în contract; dacă părţile n-au convenit altfel, întreţinerea se acordă în natură. Totodată, întreţinătorul este îndreptăţit să ceară rezoluţia contractului în caz de neexecutare a obligaţiilor de către întreţinut.
contractul de întreţinere, 1. Definiție 2. Caractere juridice 3. Delimitarea contractului de întreţinere
1. Definiție
Prin contractul de întreţinere, una dintre părţi se obligă să asigure prestaţiile necesare întreţinerii şi îngrijirii celeilalte părţi pentru toată durata vieţii sale, în schimbul unui capital (un bun sau o sumă de bani).
Principala caracteristică a contractului este obiectul său: întreţinerea şi îngrijirea unei persoane (alimente, îmbrăcăminte, locuinţă, asistenţă medicală etc.).
Deşi durata întreţinerii poate fi determinată sau nedeterminată, prin natura sa contractul se încheie de regulă, „pentru toată durata vieţii creditorului”. Precizăm însă că numai prin natura sa contractul de întreţinere are caracter viager (nu şi prin esenţa sa, părţile putând conveni şi asupra altui termen).
Părţile contractului sunt: creditorul şi debitorul obligaţiei de întreţinere (şi îngrijiri). Deşi Noul cod civil evită să le numească ca atare, în doctrina naţională ele sunt cunoscute ca: întretinutul şi întretinătoruf.
Contractul de întreţinere poate fi încheiat şi în favoarea unui terţ-beneficiar \
întreţinerea poate fi constituită în favoarea unei persoane sau a două ori mai multor persoane (de exemplu, în favoarea soţilor, care devin credirentieri). în cazul pluralităţii, „obligaţia de întreţinere este indivizibilă atât în privinţa creditorilor, cât şi în privinţa debitorilor” (art. 2256 alin. 2 Noul Cod Civil).
Contractul de întreţinere prezintă asemănări (recunoscute de Noul civil) cu renta viageră, dar nu se confundă (cu acesta din urmă). Astfel, deşi i se aplică parţial regulile „de la renta viageră”, întreţinerea este un contract independent, distinct (şi nu o varietate a rentei viagere).
Contractul de întreţinere este reglementat (nou) de Codul civil în Cartea a V-a, Titlul IX „Despre contracte speciale”, Capitolul XVIII, art. 2254-2263.
2. Caractere juridice
Contractul de întreţinere are caracteristici proprii care îl disting de celelalte contracte.
a). întreţinerea este un contract solemn, care se încheie în formă autentică (art. 2255 Noul Cod Civil). Nerespectare formei autentice cerută de lege pentru validitate se sancţionează cu nulitatea absolută a contractului.
b). Contractul de întreţinere are, de regulă, caracter oneros, întrucât părţile urmăresc un scop patrimonial. însă contractul este oneros numai prin natura, nu şi prin esenţa lui, întrucât poate fi valabil încheiat şi cu titlu gratuit.
Deşi întreţinerea cu titlu gratuit este rar întâlnit în practică, Noul cod civil defineşte contractul în varianta sa gratuită (art. 2254 alin. 1 Noul Cod Civil)
c). întreţinerea este, în principiu, un contract bilateral (sinalagmatic), deoarece ambele părţi îşi asumă obligaţii. Astfel, întreţinătorul se obligă să asigure întreţinerea, iar creditorul obligaţiei de întreţinere să predea capitalul.
Când întreţinerea este cu titlu gratuit, contractul este unilateral, deoarece creează obligaţii numai în sarcina unei singure părţi (a debitorului-întreţinător).
d). întreţinerea este, în principiu, contract aleatoriu, deoarece prin caracterul viager există şanse de câştig sau de pierdere pentru fiecare dintre părţile contractante (care depind de un eveniment viitor şi incert, respectiv durata vieţii persoanei întreţinute - art. 2254 alin. 2 Noul Cod Civil).
Ca excepţie, contractul nu are caracter aleatoriu când a fost încheiat pe durata vieţii întreţinutului, dar cu titlu gratuit.
e). întreţinerea are caracter intuitu personae, deoarece contractul este încheiat în consideraţia debitorului - întreţinător (dar şi a creditorului).
Caracterul intuitu personae determină şi caracterul incesibil şi insesizabil al întreţinerii. Astfel, drepturile creditorului nu pot fi cedate sau supuse urmăririi (art. 2258 Noul Cod Civil).
Caracterul intuitu personae al contractului nu influenţează caracterul patrimonial al acţiunii în anularea contractului pentru lipsa consimţământului la încheierea lui.
Potrivit art. 2259 Noul Cod Civil, caracterul personal al contractului de întreţinere nu poate fi invocat de părţi pentru a se opune acţiunii în revocarea contractului sau acţiunii oblice introduse pentru executarea sa.
f). întreţinerea este un contract cu executare succesivă, cel puţin în ceea ce priveşte obligaţia de întreţinere (obligaţie de a face) care viageră fiind, determină de fapt, principalele particularităţi ale contractului.
Caracteristic întreţinerii este că, spre deosebire de alte contracte cu executare succesivă (unde neexecutarea obligaţiilor asumate poate determina rezilierea contractului; de exemplu, locaţiunea), părţile pot cere rezoluţiunea contractului (în condiţiile art. 2263 alin. 2-7 Noul Cod Civil).
3. Delimitarea contractului de întreţinere
între contractele de rentă viageră şi întreţinere există asemănări importante, determinate, în principal, de caracterele lor comune: translative de proprietate, si-nalagmatice, oneroase-aleatorii, viagere, precum şi cu executare succesivă.
Având în vedere că cele două contracte sunt distincte (independente), în aceeaşi măsură, şi deosebirile dintre ele sunt la fel de importante:
a) în funcţie de caracterul obligaţiilor asumate de debirentier şi întreţinător, cele două contracte se deosebesc, întrucât, în timp ce debirentierul are o obligaţie de a da (a plăti renta), întreţinătorul are o obligaţie de a face (a asigura întreţinerea);
b) în funcţie de caracterul transmisibil al contractelor, renta viageră este transmisibilă, putând forma obiectul unei cesiuni, în schimb, dreptul la întreţinere nu poate fi transmis altei persoane, deoarece are caracter strict personal;
c) după cum creanţele pot fi urmărite de creditori, renta este, de regulă, urmăribilă, în timp ce întreţinerea nu poate fi urmăritâ,
Delimitarea întreţinerii de vânzare-cumpărare se justifică şi prin confuzia făcută frecvent, în practică, între contractul de vânzare-cumpărare şi aşa-numita „vânzare-cumpărare cu clauză de întreţinere”.
în cazul de mai sus, elementul de calificare a contractului (vânzare ori întreţinere) este modalitatea de plată a preţului (în sensul său larg). Astfel, dacă înstrăinarea lucrului s-a făcut pentru o sumă de bani (chiar dacă urmează a fi plătită în rate), contractul este vânzare-cumpărare. Când însă obligaţia de plată a celui care
a dobândit lucrul este o obligaţie de a face (a întreţine în natură o persoană) pe durată viageră, contractul va fi de întreţinere.
Mai dificil de calificat este contractul în care partea care dobândeşte dreptul de proprietate asupra lucrului are o obligaţie dublă: una de întreţinere viageră a unei persoane şi alta de plată a unei sume de bani. în acest caz, întrebarea care se pune este: contractul în speţă este vânzare-cumpărare sau întreţinere?
Răspunzând la întrebarea de mai sus, pentru calificarea contractului, va trebui să se stabilească obligaţia (de plată) principală, în raport de valoarea lucrului înstrăinat. Astfel, de regulă, dacă preţul în bani depăşeşte jumătate din valoarea bunului înstrăinat, contractul va fi calificat drept vânzare-cumpărare cu clauză de întreţinere; dacă însă suma de bani plătită este mai mică decât jumătate din valoarea lucrului înstrăinat, contractul va fi întreţinere (cu plata unei sulte). De menţionat că prestaţia plătită în bani se raportează la valoarea lucrului înstrăinat, şi nu la valoarea prestaţiei întreţinătorului (pentru considerentul că aceasta nu poate fi evaluată, fiind nedeterminată).
Esenţial în calificarea contractului, pe lângă criteriul raportului dintre preţul plătit în bani şi valoarea lucrului înstrăinat, trebuie avut în vedere şi criteriul scopului urmărit de părţi la încheierea acestuia (care ar putea fi, de exemplu, asigurarea în primul rând a întreţinerii şi numai în completare şi a unei sume de bani, fie ea chiar mai mare decât jumătate din valoarea bunului).
Uneori, întreţinerea poate fi confundată cu donaţia cu sarcini, de exemplu, când donatorul a prevăzut în contract, în sarcina donatarului, întreţinerea sa sau a altei persoane (chiar dacă valoarea bunului înstrăinat este mult mai mare decât valoarea întreţinerii efectiv prestate). în această situaţie, pentru delimitarea contractului, trebuie avută în vedere, pe lângă scopul urmărit, şi echivalenţa avantajelor pe care părţile le-au avut în vedere la încheierea contractului.
Formarea contractului de întreţinere
Deoarece întreţinerea face parte, în principiu, din categoria contractelor translative de proprietate, contractul prezintă asemănări cu vânzare-cumpărarea.
Deosebirea principală constă în obiectul prestaţiei întreţinătorului (preţul contractului) care nu este o sumă de bani, ci prestaţia întreţinerii persoanei creditorului.
Astfel, obiectul contractului de întreţinere este dublu (asemenea contractelor sinalagmatice): bunul înstrăinat, ce poate fi un imobil sau un mobil aflat în circuitul civil, şi prestaţia întreţinerii, care se execută (de regulă) în natură şi în condiţiile prevăzute în contract.
în ceea ce priveşte capacitatea părţilor, acestea trebuie să aibă capacitatea de a încheia acte de dispoziţie (întreţinutul pentru că are o obligaţie de a da, transfe
rând dreptul de proprietate asupra bunului, iar întreţinătorul pentru că obligaţia sa de întreţinere nu este o simplă activitate de administrare).
De menţionat că, potrivit art. 2255 din Noul cod civil, contractul de întreţinere se încheie numai în formă autentică, sub sancţiunea nulităţii absolute (indiferent care ar fi obiectul contractului).
