CONTRACT DE IPOTECĂ, contractul prin care se constituie o garanţie reală imobiliară, constând dintr-un drept real accesoriu asupra unui bun imobil al debitorului, care fară a-1 deposeda pe debitor de bunul ipotecat, conferă creditorului ipotecar neplătit la scadenţă, drept de urmărire asupra imobilului, în mâinile oricui s-ar afla, dreptul de a cere scoaterea imobilului la vânzare silită şi dreptul de a fi plătit preferenţial din preţul astfel realizat. Contractul de ipotecă se încheie valabil numai prin act autentic şi produce efecte atât între părţi cât şi faţă de terţi, numai prin luarea unei inscripţii ipotecare. Prin efectul contractului de ipotecă, creditorul ipotecar dobândeşte toate drepturile pe care i le conferă dreptul real astfel constituit. Ipoteca poate fi transmisă altor persoane, fie odată cu creanţa pe care o garantează, fie chiar independent de aceasta. Ipoteca se stinge potrivit legii, prin: stingerea obligaţiei pe care o garantează, prin renunţarea creditorului la ipotecă, prin prescripţie, prin pierderea totală a bunului ipotecat, prin consolidare (când această persoană devine în acelaşi timp şi creditor ipotecar şi posesor al imobilului) şi prin purgă (facultate oferită prin lege deţinătorului imobilului ipotecat de a-l elibera de toate ipotecile şi privilegiile care îl grevează, oferind creditorului preţul imobilului sau valoarea lui).
Vezi şi altă definiţie din dicţionarul juridic:
Comentarii despre Contract de ipotecă
