declararea judecătorească a dispariţiei, instituţie juridică în virtutea căreia o persoană fizică care lipseşte de la domiciliul său vreme mai îndelungată poate fi declarată dispărută (sau în stare de dispariţie) prin hotărâre judecătorească, în situaţia în care a trecut cel puţin un an de la data ultimelor ştiri ce atestau că acea persoană era în viaţă. Instanţa competentă să declare dispariţia este judecătoria ultimului domiciliu al dispărutului. în principiu, d.j.d. constituie o condiţie necesară şi prealabilă declarării judecătoreşti a morţii. Ea reprezintă o măsură de prudenţă menită să preîntâmpine ajungerea precipitată la actul grav al declarării judecătoreşti a morţii, care pune în cauză însăşi calitatea de subiect de drept a dispărutului. D.j.d. apare, astfel, ca o fază preliminară a declarării judecătoreşti a morţii, având menirea să pună în evidenţă elementele necesare legitimării unei concluzii juste cu privire la faptul dacă dispărutul se află sau nu în viaţă, concluzie ce urmează să fie exprimată ulterior de instanţă, prin hotărârea sa, în eventualitatea sesizării ei cu o cerere de declarare judecătorească a morţii. Această fază comportă efectuarea unor cercetări de amploare cu referire la existenţa persoanei vizate, ale căror rezultate vor servi instanţei, în faza declarării judecătoreşti a morţii, la adoptarea unei soluţii juste. Legea (art. 16 din Decretul nr. 31/1954) instituie o condiţie minimală, de a cărei îndeplinire leagă posibilitatea d.j.d., şi anume se cere ca de la data ultimelor ştiri din care rezultă că dispărutul se afla în viaţă să fi trecut cel puţin un an. De precizat însă că declararea dispariţiei unei persoane se justifică numai prin acea lipsă de ştiri despre existenţa sa, care îndreptăţesc presupunerea că respectiva persoană nu se mai află în viaţă. Termenul de un an prevăzut de lege are semnificaţia unei duble condiţii: pe de o parte, de îndeplinirea acestui termen legiuitorul condiţionează posibilitatea d.j.d., iar, pe de altă parte, el constituie, totodată, o condiţie de care depinde posibilitatea intentării acţiunii pentru o atare declarare, înainte de împlinirea unui an de la data ultimelor ştiri despre persoana care absentează de la domiciliul sau de la reşedinţa sa, instanţei nu-i este îngăduit să pronunţe d.j.d., iar persoanei interesate nu-i este îngăduit să se adreseze instanţei cu o asemenea cerere. Proba datei ultimelor ştiri, ca şi aceea a dispariţiei de la domiciliu poate fi făcută prin orice mijloace de dovadă. Atunci când ziua ultimelor ştiri despre cel care lipseşte de la domiciliu nu se poate stabili, termenul de un an se va socoti de la sfârşitul lunii ultimelor ştiri, iar dacă nu se poate stabili nici luna, de la sfârşitul anului calendaristic. D.j.d. a unei persoane produce mai multe efecte juridice, care sunt însă dominate de prezumţia legală potrivit căreia persoana respectivă este în viaţă câtă vreme nu a intervenit o hotărâre declarativă de moarte, rămasă definitivă. Dispariţia este şi rămâne, totuşi, o realitate care impune luarea unor măsuri menite să ocrotească, deopotrivă, interesele copiilor minori ai celui dispărut şi interesele patrimoniale ale acestuia. Cât priveşte pe copiii minori ai dispărutului, aceştia vor fi puşi sub tutelă. Instituirea tutelei este un efect obligatoriu al hotărârii judecătoreşti de declarare a dispariţiei atunci când ambii părinţi sunt dispăruţi, dar şi în cazul în care unul dintre aceştia este dispărut, iar celălalt este mort sau se află într-o situaţie (ca de pildă, executarea unei pedepse privative de libertate, suferă de o boală gravă, este pus sub interdicţie, decăzut din drepturile părinteşti etc.) în care nu poate asigura ocrotirea minorului. In vederea ocrotirii intereselor celui dispărut, legea dispune că autoritatea tutelară poate institui curatela ori de câte ori dispărutul nu a lăsat un mandatar general. Dar deschiderea curatelei nu este privită de legiuitor ca o consecinţă obligatorie a hotărârii de declarare a dispariţiei. Fiind o măsură de ocrotire referitoare la conservarea şi administrarea patrimoniului celui dispărut, ea va fi luată numai atunci când un astfel de patrimoniu există. Pe de altă parte, curatela poate fi deschisă chiar într-o fază prealabilă pronunţării hotărârii de d.j.d. în cazul reapariţiei celui dispărut, trebuie să se recunoască - chiar dacă prin lege nu este reglementată expres - posibilitatea anulării hotărârii judecătoreşti de declarare a dispariţiei. Dreptul de a cere anularea revine în primul rând fostului dispărut, membrilor familiei sale, oricărei persoane interesate, precum şi procurorului. Cel declarat dispărut poate fi, ulterior, declarat mort, de asemenea, prin hotărâre judecătorească, respectându-se condiţiile stabilite de lege în acest sens. Până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti declarative de moarte, cel declarat dispărut se prezumă că este în viaţă [v. şi procedura declarării judecătoreşti a dispariţiei].
Vezi şi altă definiţie din dicţionarul juridic:
Comentarii despre Declararea judecătorească a dispariţiei
