Declaraţie fiscală
| Comentarii |
|
declaraţie fiscală, definiție - manifestare de voinţă a plătitorului de impozite prin care se declară organelor fiscale masa impozabilă aferentă unei perioade de timp determinate (de regulă, pentru un an fiscal) sau se declară masa impozabilă şi se calculează impozitul datorat. Obligaţia depunerii d.f. aparţine tuturor categoriilor de contribuabili care realizează venituri sau deţin bunuri din categoria celor impuse.
declaraţia fiscală, definiție - declaraţia fiscală constă în manifestarea de voinţă a plătitorului de impozite (inclusiv contribuţii, taxe etc.), prin care se declară în faţa organelor fiscale: (i) masa impozabilă ori (ii) masa impozabilă şi impozitul aferent pentru o anumită perioadă fiscală. Cadru legal: art. 81-84 C. proc. fisc.
Declaraţia fiscală este documentul prin care se declară, conform pct. 78.1. din Normele metodologice de aplicare a art. 81 C. proc. fisc.: impozitele, taxele şi contribuţiile în cazul în care, potrivit legii, obligaţia calculării impozitelor şi taxelor revine plătitorului (textul este inconsecvent folosind noţiunea de plătitor pentru a desemna contribuabilul'); bunurile şi veniturile impozabile, în cazul în care, potrivit legii, stabilirea impozitului şi a taxei se face de organul fiscal; impozitele colectate prin stopaj la sursă, în cazul în care plătitorul are obligaţia de a calcula, de a reţine şi de a vărsa impozite şi taxe.
Rezultă din definiţia legală că obligaţia de a depune declaraţia fiscală revine contribuabilului, plătitorului şi altor persoane indicate de Codul fiscal (de exemplu, vânzătorul în cazul unui bun supus impozitului pe clădiri).
Declaraţia fiscală este un act juridic, de drept public (deşi provine de la un plătitor, care nu este subiect de drept public), contestabil în procedura prevăzută de Codul de procedură fiscală.
Declaraţia fiscală este de plano un titlu de creanţă fiscală, instrument de stabilire a impozitelor şi contribuţiilor sociali şi a unor taxe. Cu titlu de excepţie, în cazurile limitativ indicate de lege, declaraţia fiscală nu face decât să prezinte date relevante fiscal; instrumentul de stabilire a impunerii va fi decizia de impunere emisă ulterior de organul fiscal (impozitul pe clădiri).
Depunerea declaraţiei fiscale este o obligaţie de sine stătătoare, independentă de obligaţia de plată a creanţelor fiscale. Conform art. 81 alin. (3) C. proc. fisc., obligaţia de a depune declaraţia fiscală se menţine şi în cazurile în care: a) a fost efectuată plata obligaţiei fiscale; b) obligaţia fiscală respectivă este scutită la plată; d) pentru obligaţia fiscală nu rezultă, în perioada de raportare, sume de plată, dar există obligaţia declarativă, conform legii. Astfel, pentru o perioadă fără venituri ori cu pierdere fiscală, pentru care nu există obligaţii de plată, obligaţia nepatrimonială de a depune declaraţia fiscală subzistă.
Obiect. Obiectul declaraţiei fiscale este stabilit de Codul fiscal prin reglementarea venitului impozabil, a modului de calcul a impozitului şi a cotei de impunere. Declaraţia fiscală conţine calculul propriu al contribuabilului asupra masei impozabile prin luarea în calcul a veniturilor impozabile şi a cheltuielilor deductibile, aşa cum rezultă din datele sale contabile ori o sumă fixă determinată prin lege, în cazul normelor de venit. Declaraţia fiscală poate fi estimativă (depusă pentru a individualiza venituri, ce vor fi realizate în viitor) ori definitivă (depusă pentru a individualiza venituri deja realizate).
Termen. Termenele de depunere a declaraţiilor fiscale sunt stabilite de Codul fiscal. Termenele sunt stabilite prin raportare la finalul perioadei fiscale pentru care se face individualizarea creanţei.
Forma. Forma declaraţiei este ad validitatem cea stabilită prin Ordin al Ministerului Finanţelor Publice pentru fiecare venit. Formular 200 - Impozit pe venit, Formular 101 - Impozit pe profit, Formular 112 - Stopaj la sursă pentru venituri salariale.
Locul. Locul depunerii declaraţiei este domiciliul fiscal al contribuabilului ori al plătitorului de venit.
Modalităţi de depunere. Conform art. 83 C. fisc., depunerea declaraţiei se face: la registratura organului fiscal, prin poştă cu confirmare de primire, prin mijloace de comunicare la distanţă, prin mijloace electronice.
Modificare. Corectarea declaraţiilor se face prin depunerea declaraţiilor rectificative, în cazul unor erori cu privire la cuantumul impozitelor, taxelor şi contribuţiilor, la bunurile şi veniturile impozabile ori alte elemente ale bazei de impunere. Depunerea declaraţiilor rectificative se poate realiza în interiorul termenului de prescripţie a dreptului de a stabili obligaţii fiscale'.
Sancţiuni. Omisiunile privitoare la declaraţiile fiscale sunt susceptibile de o serie de consecinţe juridice: (a) stabilirea din oficiu a obligaţiilor fiscale prin estimarea bazei de impunere; (b) sancţiune contravenţională conform art. 219 C. proc. fisc.; (c) sancţiune penală conform Legii nr. 241/2005 privind combaterea evaziunii fiscale.
Rezerva verificării ulterioare. Conform art. 90 C. proc. fisc., cuantumul obligaţiilor fiscale se stabileşte sub rezerva verificării ulterioare. Astfel, declaraţia fiscală sau decizia de impunere constată un drept de creanţă sub condiţie rezolutorie. Sumele stabilite sunt susceptibile de a fi modificate prin (i) declaraţie rectificativă conform art. 84 alin. (4) C. proc. fisc. ori (ii) prin decizie de impunere, ca urmare a inspecţiei fiscale conform art. 109 alin. (3) lit. b) C. proc. fisc.
Rezerva verificării ulterioare se anulează numai la (i) împlinirea termenului de prescripţie sau (ii) ca urmare a inspecţiei fiscale efectuate în cadrul termenului de prescripţie. La acest moment, se definitivează creanţele fiscale datorate.
Vezi şi altă definiţie din dicţionarul juridic:
Comentarii despre Declaraţie fiscală
